Mănăstirea de la Hrana, un aşezământ monahal gălăţean necunoscut

Posted on By admin

În timp ce alcătuiam un volum antologic de documente edite referitoare la Mănăstirea Adam din județul Galați, mi‑a atras atenția un zapis din 11 noiembrie 1682, în care este menționată o mănăstire cu numele „de la Hrana“. În documentul respectiv, care face parte din inventarul de documente al Mănăstirii Adam, aflat la Arhivele Naționale Iași (pachet VI/22) și al cărui rezumat s‑a publicat în anul 1970, se arată că un anume „Tănasie, fiul lui Păcurar Horciag din Grădinari, cu sora lui, Tomina și cu mătușa lui, Nazarie, vând lui Pavel și soției lui, Maria“ o jumătate din bătrânul Țibăscului din Grădinari. Primul între martorii acestei tranzacții funciare este „popa Jora de la Mănăstirea Hrana“. Alți martori sunt din Grădinari, Ciurești, Dăncești, Negoești și Bârlad. Documentul este scris de diacul Ion Băgul1.

Toate satele menționate mai sus se aflau în vecinătatea satelor Bălășești și Bălăbănești, și nu prea departe de Mănăstirea Adam, fiind sate vechi. Grădinari, care exista în secolul al XV‑lea, a fost sat pe pârâul Hobana, la sud‑vest de satul Pupezeni2, comuna Bălășești, județul Galați și la nord de satul Știețești, comuna Drăgușeni, județul Galați, în hotar cu moșia Osieci3, moșie pe care se ridicase la 1652 Mănăstirea Adam, fiind amintită în mai multe documente din secolele XVII‑XIX; Ciurești (la est‑sud‑est de satul Pupezeni), existent și astăzi ca sat component al comunei Bălășești, județul Galați, atestat documentar la 17 martie 1508, într‑un hrisov emis de Bogdan voievod, fiul lui Ștefan cel Mare și Sfânt4, era mult mai vechi, fiind pe la finele veacului al XV‑lea în proprietatea lui Roman Dajbog, pârcălab de Neamț5; Negoești (Negoiești), atestat documentar în 1555, pe vremea primei domnii a voievodului Alexandru Lăpușneanul6  a fost sat pe pârâul Hobana, lângă satul Pupezeni7; Dăncești  este, cu siguranță Dăncenii, fost sat pe Hobana, la sud de satul Bălășești8, care dăinuia ca moșie până pe la 1859.

Părerea noastră este că și Mănăstirea de la Hrana se afla în spațiul actual al comunei Bălășești. Vom încerca să susținem această aserțiune, cu argumente. Trebuie să mai precizăm că această mănăstire este amintită mai înainte, la 21 iunie 1680, într‑un zapis (în documentul respectiv, din păcate deteriorat pe o suprafață de 1/3, se poate citi doar Hrana), prin care „Anița, fata lui Baico și soțul ei vând lui Baico, fiul popei Jora, partea lor de moșie din Budești…“9. Martorii acestei vânzări sunt din satele Negoiești (despre care am vorbit mai înainte), Budești și Vicoleni, sate apropiate de Bălășești și Bălăbănești10, iar documentul este scris de „Calest… din Hrana“. Punctele de suspensie indică faptul că există o ruptură în document. Oricum, considerăm că este vorba de un viețuitor al acestei mănăstiri, Calist, probabil, ieromonah sau poate chiar egumenul de la acea dată, al așezământului monahal respectiv.

După cum am afirmat mai înainte, convingerea noastră este că locul unde s‑a aflat Mănăstirea de la Hrana trebuie căutat în perimetrul comunei Bălășești, cum ne sugerează contextul toponimelor din cele două documente în care este amintită aceasta. Răspunsul considerăm că‑l găsim, fără teamă că greșim, la cercetătorul dr. Sorin Geacu, șef de secție la Institutul de Geografie din cadrul Academiei Române, care menționează un deal în Colinele Covurluiului, la vest de satul Bălăbănești (cu o altitudine maximă de 245 m), numit Craina, dar și Hraina11, precum și valea torențială Craina, de 1 km lungime, la 1,3 km SV de Bălăbănești12. Aici, aproximativ într‑un perimetru situat la nord‑est de satul Pupezeni, comuna Bălășești și sud‑vest de satul/comuna Bălăbănești, suntem convinși că s‑a aflat Mănăstirea de la Hrana existentă în a doua jumătate a secolului al XVII‑lea.

Nu avem alte știri despre timpul ctitoririi acestei mănăstiri și nu cunoaștem când și cum și‑a încheiat existența. Probabil că exista la începutul veacului al XVII‑lea și se va fi năruit în timpul unuia din marile cutremure precum cele din 12 iunie 1701 sau 11 iunie 1738 ori, mai degrabă, la groaznicul seism din 14 octombrie 1802!

Preotul Jora era din Zagoreni13 și este amintit ca martor în anul 1676, cu ocazia vânzării unei părți din moșiile Pupezeni și Budești14; tot ca martor este menționat și la 25 martie 1682, între alții și cu călugărul Cepraga (probabil tot de la Mănăstirea de la Hrana!), când Focșe, fiul lui Ionașco din Grădinari zălogește lui Adam, călugărul de la Mănăstirea Adam, moșia tatălui său de la Grădinari, pentru o bute de vin de 100 de vedre, luată de la monahul din codrul Ghenghei15; în fine, același preot Jora, este martor, peste doi ani (17 martie 1685) la vânzarea a unei părți de moșie din Grădinari de către Ionașcu, fiul lui Ștefan, nepotul lui Păcurar Horciag din Grădinari, către Adam călugărul16.

Preotul Jora cumpără de la Petru Gornescu și fiii săi, la 25 aprilie 1680, partea de moșie a mamei lor și cea a unchiului lor din Pupezeni și din Băloșești17. În acest an trebuie să fi fost destul de bătrân, de vreme ce la 21 iunie (1680) avea o nepoată, Anița, căsătorită, fiica lui Baico, acesta fiind fiul preotului Jora18. La 1 septembrie 1681, era deja viețuitor la Mănăstirea de la Hrana. Acum, Ion Tălăbăscul, fost pârcălab, împreună cu oamenii dimprejurul locului și căpetenii din ținuturi, anume Jora călugărul, Sava ieromonahul, Bolea din Milești și alții stâlpesc hotarele Mănăstirii Adam19.

Cu titlul de ipoteză, dar care în contextul  documentar la care ne vom referi, poate să fie plauzibilă, prezentăm o altă mărturie indirectă, în favoarea existenței Mănăstirii de la Hrana, cu mai bine de 128 de ani înainte de anul 1680, amintit mai sus. Astfel, satul Bălășești, situat în Colinele Covurluiului – nordul județului Galați –  la hotar cu județul Vaslui, exista în secolul al XV‑lea, fiind atestat documentar în anul 1505, când Bogdan vodă (1504‑1517), fiul voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, întăreşte vânzarea unui sat pe Bârlad, făcută de Ioan şi Nestor boierului Toader logofătul, cu preţul de 200 zloţi tătărăşti20. Pe versoul documentului respectiv citim: „Scriitor slovelor, Toader de la Bălăşeşti“. Foarte probabil ca acest Toader să fie aceeași persoană cu Toader, fiul lui Băloș, căruia, la 20 martie 1528, un alt fecior al marelui voievod Ștefan, anume Petru Rareș, îi întărea lui și altor frați ai săi  stăpânirea pe „două sate, pe Hobalna, unde a fost Giurgiu Călugărul, la Fântâna Rusului, unde se chiamă satul Osiiaci, celălalt sat pe pârâul Bodoanelor, la fântână, care se chiamă satul Băloşeşti“21. Toader Băloș n‑a fost o persoană oarecare; avea rang de mare logofăt și a fost ales de către voievodul Bogdan III ca membru al soliei domnești, trimisă în Polonia, în anul 1510, pentru încheierea păcii. Înainte de 28 martie 1552 se călugărește, primind numele de Teofilact22. Poate că părintele Teofilact s‑a închinoviat în Mănăstirea de la Hrana, ridicată mai înainte în perimetrul satului Bălășești, unde fusese anterior Giurgiu Călugărul, deci unde ființase o mai veche așezare  pustnicească, ceea ce presupune existența vieții monahale în nordul județului Galați, înainte de secolul al XV‑lea. Se cunoaște că, în noiembrie 1998, renumitul istoric dr. Paul Păltănea susținea la Centrul Eparhial din Galați, o comunicare științifică, aducând în atenție noi mărturii medievale despre biserici, mănăstiri și slujitorii lor în spațiul Epis­copiei Dunării de Jos. Între acestea semnala un hrisov al Sfântului voievod Ștefan cel Mare din 16 ianuarie 1495, prin care domnitorul întărește lui Petre Ghenghea și rudelor lui părți din satul Popești „unde a fost casa și mănăstirea moșului lor, preotul Mircea“23. În subsol (n. 3) precizează că satul Popești, care a dispărut, a fost pe teritoriul comunei Bălăbănești, iar potrivit unor însemnări din publicația Buciumul român, I (București, 1875), „moșia Popești era legată de satul Bursucani“. Preotul Mircea era „moșul“, adică bunicul lui Petre Ghenghea24, cel care cumpăra părți din Popești. Această precizare ne facem să înțelegem – dacă scădem cam 30 de ani cu fiecare generație – că mănăstirea preotului Mircea exista pe la 1435, în vremea domniei fiilor voievodului Alexandru cel Bun, anume Iliaș și Ștefan.

Acestei zone bogate în mărturii de viață monahală timpurii i se adaugă, așadar și Mănăstirea de la Hrana, existentă la sfârșitul veacului al XVII‑lea, mai veche decât Mănăstirea Adam.

Poate, cândva, pe locul mănăstirii – când se va identifica precis – se va ridica o troiță care să amintească de existența acesteia.

Pr. Eugen Drăgoi

 

  1. Catalogul documentelor moldovenești din Direcția Arhivelor Centrale (în continuare se abreviază CDM), vol. IV, 1676‑1700 (întocmit de Mihai Regleanu, Doina Duca‑Tinculescu, Veronica Vasilescu, Constanța Negulescu), București, 1970, p. 180, nr. 759. După colaţionarea reproducerii în rezumat a documentului în volumul menţionat cu originalul, am constatat scăparea autorilor catalogului. În documentul original este scris: „Popa Jora de la Mănăstirea de la Hrana“.

  2. Tezaurul toponimic al României. Moldova, vol. I, partea 1, Editura Academiei Române, București, 1991, p. 493‑494.

  3. Tezaurul toponimic al României. Moldova, vol. I, partea 1, ed. cit., p. 805.

  4. Documente privind Istoria României (în continuare se abreviază DIR), veacul XVI, A. Moldova, vol. I, 1501‑1550 (comitetul de redacție: Ion Ionașcu, L. Lăzărescu‑Ionescu, Barbu Câmpina, Eugen Stănescu, D. Prodan, Mihai Roller), Editura Academiei RPR, București, 1951, p. 76, nr. 72.

  5. Nicolae Stoicescu, Dicționar al marilor dregători din Țara Românească și Moldova, sec. XIV‑XVII, Editura Enciclopedică Română, București, 1971, p. 267.

  6. DIR, veacul XVI, A. Moldova, vol. II, 1551‑1570 (comitetul de redacție: Ion Ionașcu, L. Lăzărescu‑Ionescu, Barbu Câmpina, Eugen Stănescu, D. Prodan, Mihai Roller), Editura Academiei RPR, București, 1951, p. 66‑67 nr. 63.

  7. Tezaurul toponimic al României. Moldova, vol. I, partea 1, ed. cit., p. 766. Satul exista însă înainte de 1527, întrucât în documentul de atestare amintit mai sus se pomenește de un privilegiu de la voievodul Petru Rareș.

  8. Tezaurul toponimic al României. Moldova, vol. I, partea 1, ed. cit., p. 340.

  9. CDM, vol. IV, p. 127, nr. 501. Originalul documentului se află în Fondul Mănăstirea Adam de la Arhivele Naționale, Iași, pach. V/7.

  10. Satul Budești, atestat documentar în anul 1555, a fost, cu siguranță, la sud de Pupezeni. Într‑un act de danie de la 12 ianuarie 1708, „Stratul, fiul Varnavei din Budești, dăruiește Mănăstirii «cei din piatră» cu hramul Adormirea Precistii, partea sa de moșie din Budești, ce se cheamă Pupezeni…cât se va alege până la fântâna Poienii Vântului“. CDM, vol. V, 1701‑1720 (întocmit de Veronica Vasilescu, Doina Duca‑Tinculescu), București, 1974, p. 181, nr. 703. Sorin Geacu (Județul Galați. Dicționar de geografie fizică, Editura CD Press, București, 2007, p. 33) menționează existența în zilele noastre a unui Deal, Bodești, la sud‑est de Cotoroaia, deci în apropiere de Pupezeni, numit și Bodescu sau Budescu, dar și dealul Poiana Vântului (p. 200), „la sud de Bălăbănești, pe teritoriile administrative ale comunelor Bălășești și Drăgușeni, limitat de văile Pupezeni (în N) și Hobana (în S)“. Vicoleni, sat pe pârâul Jeravăț, atestat documentar la 20 februarie 1507 (DIR, veacul XVI, A. Moldova, vol. I, ed. cit., p. 51, nr. 46), dar care exista, evident, în secolul anterior, a fost sat la nord de Bălășești (vezi actualul deal Vicoleni, la Sorin Geacu, Județul Galați. Dicționar de geografie fizică, ed. cit., p. 282). În anul 1887 este inclus definitiv în satul Bălăbănești. Vezi Tezaurul toponimic al României. Moldova, vol. I, partea a 2‑a, Editura Academiei Române, București, 1992, p. 1299.

  11. Sorin Geacu, Județul Galați. Dicționar de geografie fizică, ed. cit., p. 77.

  12. Sorin Geacu, Județul Galați. Dicționar de geografie fizică, ed. cit., p. 77.

  13. Fost sat pe pârâul Hobana, lângă satul Bălășești.

  14. CDM, vol. IV, ed. cit., p. 43, nr. 80.

  15. CDM, vol. IV, ed. cit., p. 169, nr. 705.

  16. CDM, vol. IV, ed. cit., p. 200, nr. 863.

  17. CDM, vol. IV, ed. cit., p. 123, nr. 482.

  18. CDM, vol. IV, ed. cit., p. 127, nr. 501.

  19. CDM, vol. IV, ed. cit., p. 160, nr. 661.

  20. T. G. Bulat, Varia documenta, în „Arhivele Basarabiei“, an. V, nr. 4, octombrie‑decembrie 1933, p. 362‑363, doc. II.

  21. DIR, veacul XVI, A. Moldova, vol. I, ed. cit., p. 275‑276, doc. nr. 242

  22. DIR, veacul XV, A. Moldova, vol. II, 1476‑1500 (comitetul de redacție: Ion Ionașcu, L. Lăzărescu‑Ionescu, Barbu Câmpina, Eugen Stănescu, D. Prodan, Mihai Roller), Editura Academiei R.P.R., București, 1954, p. 10; Nicolae Stoicescu, Dicționar al marilor dregători din Țara Românească și Moldova, sec. XIV‑XVII, Editura Enciclopedică Română, București, 1971, p. 331.

  23. Paul Păltănea, Noi completări la istoria Bisericii gălățene, în vol. „La cumpăna dintre milenii“, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2000, p. 195 (reeditare în vol. Istorie bisericească, misiune creștină și viață culturală, de la începuturi până în secolul al XIX‑lea, I, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2009, p. 561). Autorul citează din documentul publicat în Documenta Romaniae Historica, A., Moldova, vol. III, 1487‑1504 (volum întocmit de C. Cihodaru, I. Caproșu, N. Ciocan), Editura Academiei RSR, București, 1980, p. 303, nr. 165.

  24. Probabil că Petre Ghenghea este primul proprietar al „Codrului Ghenghii“, actuala pădure Adam, unde se află Mănăstirea Adam, fondată la 1652.