În dimineaţa zilei de 23 august 2020 a trecut la Domnul, la vârsta de 38 de ani, printr‑o rânduială ştiută doar de Dumnezeu, înveşmântat pentru Sf. Liturghie, părintele Valerian Paţilea, slujitor la biserica „Sf. Dimitrie cel Nou“ din cartierul gălăţean „Dimitrie Cantemir“.
Părintele Valerian s‑a născut la 15 decembrie 1981, în Galaţi, într‑o familie de buni creştini şi evlavioşi filantropi, Iancu şi Ioana Paţilea. A urmat şcoala primară şi gimnaziul în Galaţi, fiind apoi admis, în anul 1996, la Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei“ din Galaţi, pe care l‑a absolvit în anul 2001. După absolvire a urmat cursurile Facultăţii de Teologie „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, finalizate în anul 2005.
A fost hirotonit diacon (2003) şi preot (2008), prin punerea mâinilor Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, slujind la Capela Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei“ din Galaţi, la Parohia Rogojeni, Protoieria Tg. Bujor şi, în ultima parte a vieţii sale, la Parohia „Sf. Dimitrie cel Nou“ din Galaţi. Între anii 2003‑2009, a fost pedagog la Seminarul Teologic gălăţean.
Dumnezeu i‑a dăruit părintelui Valerian şi împlinirea în familie, unde l‑a binecuvântat cu o soţie devotată, presbitera Alina Cristina, care i‑a fost alături vreme de 18 de ani, şi cu un băiat: Matei – Alexandru.
În ziua de 26 august, la streaşina Capelei Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei“ din Galaţi şi sub bolta de tei a grădinii seminarului, după săvârşirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat slujba de prohodire.
În cuvântul rostit, Ierarhul nostru a subliniat calităţile sufleteşti ale părintelui Valerian, moştenite de la tatăl său, robul lui Dumnezeu Iancu, plecat la Domnul, acum 16 ani, în aceeaşi zi de 23 august: „Să spuneţi celor îndureraţi, care au pierdut fiu, fiică, să vă dea pomelnic şi preotul va pomeni acolo, cum preotul Valerian, a făcut‑o încheind cartea vieţii lui într‑un chip tainic şi prea frumos. S‑a dezbrăcat de «năravurile» oraşului zgomotos şi ispititor, s‑a îmbrăcat ca un mire şi a zis aşa: «Binecuvântat este Dumnezeu, cel ce mă îmbracă cu putere şi‑a făcut fără de prihană calea mea. Cel ce întocmeşte picioarele mele ca ale cerbului şi peste cele înalte mă aşează». Şi‑a pomenit cât va fi putut, pe tatăl lui, Iancu, pe care l‑a moştenit întrutotul, şi‑n viaţă şi‑n plecarea lui din viaţă, în aceeaşi zi. Nu‑i o taină aceasta? Ca tatăl să‑şi vadă fiul în biserică? Un tată care a ajutat foarte multe biserici şi mănăstiri. Şi care se va fi întâlnit în clipa aceea sufleteşte cu fiul lui, pe care l‑a îmbrăţişat.
Părintele Valerian a avut bucuria de a dărui, adunând oameni. Unii i‑au văzut bunătatea inimii şi l‑au luat drept martor la temeluirea familiei, pentru că aşa cum înţeleg, şi‑a iubit enorm de mult familia, în felul lui, şi‑a iubit enorm de mult prietenii, în felul lui şi oare mai contează câte feluri minunate poate îmbrăca iubirea de Dumnezeu? Omul care face bine nu poate fi rău, nici invidios, nici lacom! Poate că a plecat, după calculele noastre omeneşti, mult prea devreme, nu ştim, nu‑i al nostru a şti, chiar dacă omeneşte nu‑l uităm. Dar un cuvânt din Sfânta Scriptură şi din învăţătura Sfintei Biserici ne încredinţează de marele adevăr care spune aşa: «În starea în care ai plecat, în aceea vei fi judecat»“.
După prohodire, trupul său a fost aşezat apoi în locul de odihnă din cimitirul „Sf. Lazăr“.
Dumnezeu să‑l odihnească în pace şi să îl aşeze în ceata drepţilor Săi! Amin.
Pr. Alexandru Bulgaru