Rare sunt bucuriile în timp de Pandemie. Toată lumea stă în aşteptarea semnelor revenirii la normalitate. Puţini suntem cei ce, în încercări, în necazuri, în suferinţe şi‑n boli, trecem pragul speranţei, prin credinţă şi, mai ales, prin iubirea de Dumnezeu şi de aproapele.
La Ţibăneşti, în Câmpia Brăilei, în data de 1 iulie 2020, s‑a consumat un eveniment care nu trebuie trecut cu vederea, chiar dacă s‑a vindecat rana unei nenorociri venite între multe altele, peste o familie ca aceasta cu necazuri, uneori greu de explicat, dar şi mai greu de ajutat.
Este familia Costică Adam, oameni săraci, dar cu frica lui Dumnezeu, atât cât pot ei să înţeleagă şi să făptuiască. Acum opt ani, celor şapte copii aduşi pe lume în această familie – un caz demn de apreciat! – le‑a plecat la Domnul mama Oprina, cel mic dintre ei având atunci doar un an.
Primului căsătorit i‑a plecat soţia în lumea mare, după naşterea copilului, Petrică, care acum are trei anişori. El este acum şi tată şi mamă! În plus, peste dânşii, în 6 aprilie 2020, a venit o altă încercare: un foc necruţător le‑a mistuit nu numai casa şi acareturile, ci şi pomii din curte.
În plină izolare, din pricina pandemiei, primul om al lui Dumnezeu care a sărit în ajutor, lângă autorităţile comunale şi I.S.U. Brăila, a fost părintele Dumitrache Vlad. Tânăr, harnic şi milos, a luat copiii năpăstuiţi şi i‑a adăpostit în casa parohială, pe care o împarte cu confratele preot Ionuţ Duţu. Fără a sta pe gânduri, a început proiectul şi a aşezat temelia noii case. Părea mai curând o iniţiativă lăudabilă, dar în condiţiile date, greu de realizat. L‑am sunat, m‑am informat, l‑am încurajat, aşa cum a dat Dumnezeu!
El ne‑a întărit, El ne‑a condus două luni, etapă cu etapă, cu oameni buni şi inimă milostivă, precum Prof. Dr. Alexandru Chiriac şi familia sa, urmaşă a neuitatului preot Ionel Pavel şi a presbiterei Maria, plecată la Domnul. Maica preoteasă a împlinit 9 luni de la mutarea în lumea drepţilor, iar Părintele Ionel, om de certă vocaţie şi de verticalitate, dovedită în temniţele comuniste, a fost coleg şi foarte apropiat de Arhiepiscopul defunct Pimen. În memoria lor, Domnul Profesor a „îmbrăţişat“ proiectul de dotare a noii case. A chibzuit şi a făptuit nu ca pentru alţii, mici ori mari, ci ca pentru propria familie, adică, mai bine spus, ca pentru Domnul! Omul lui Dumnezeu se dăruieşte, se zideşte pe sine însuşi în ceea ce oferă altora: „Întrucât aţi făcut (dania, s.n.) unuia dintr‑aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi‑aţi făcut“ (Mt. XXV, 40) .
Astfel s‑au consumat faptele atât de lăudabile, proiectate de vrednicul părinte Dumitrache, susţinut de doamna preoteasă şi cei ce s‑au mai înrolat în lucrare cu dânsul.
A fost aleasă ziua de 1 iulie, sărbătoarea Sfinţilor Doctori fără de plată Cosma şi Damian, pentru binecuvântarea şi oferirea casei familiei greu încercate a lui Costică Adam.
Totodată, ne‑am gândit cu părintele să nu ocolim prima sa ctitorie, Casa Domnului, biserica nouă cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“, pe terenul oferit de buna enoriaşă Drăguţa, plecată în veşnicie, cu câteva luni înainte, la 94 de ani! Este şi dânsa ca o altă Ana, zidită în noua ctitorie. S‑a binecuvântat, aşadar, noul lăcaş pentru slujire. Este o mare realizare! Taina lui Dumnezeu se arată în faptul că, după ctitorirea casei familiei Adam, urmaşii sorei Drăguţa au donat casa vecină cu noua biserică, pentru casa parohială. Domnul nu rămâne dator. Niciodată! Să‑I dăruim de unde nu avem! Pentru aproapele în suferinţă! Acolo este El mai viu, ca la Sfânta Liturghie! De aceea am cutezat a spune bunilor enoriaşi de la Ţibăneşti II, la binecuvântarea noii biserici: „De la Casa Domnului, mergem spre casa nouă a omului greu încercat, dar binecuvântat!“ Toate cu ajutorul Domnului! Dar prin preoţi cu adevărat jertfelnici, buni şi generoşi, asemenea Părintelui Dumitrache. De aceea, a primit cea mai mare distincţie preoţească eparhială: „Crucea Sf. Ap. Andrei“!
Domnul prof. Alexandru Chiriac şi soţia Luminiţa, doamna profesoară, împreună cu sora dânsei, Mioara, au sărbătorit aniversarea zilei de naştere a profesorului, în 30 iunie 2020, adică în ajunul sfinţirii casei, prin muncă, acolo, la Ţibăneşti! „Vrednicia Andreiană“ pentru mireni nu este o distincţie oferită, ci o îndatorire a mea de a le mulţumi şi de a‑L ruga pe Mântuitorul să le primească ofranda şi să le dăruiască sănătate şi „un colţişor de Rai“, iar familiei Pr. Ionel şi Maria Pavel, lumină în „Casa sufletească“ a Tatălui, în Ceruri!
Dă‑ne Doamne astfel de mângâieri în pandemie, speranţa vindecării de teamă, prin binele dezinteresat faţă de cei mult mai săraci, mai încercaţi şi mai trişti decât noi! Bucură‑ne pe toţi, deopotrivă!
Iată o mărturie de pastoraţie a familiei şi a filantropilor ortodocşi, astăzi!
† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos