Monahia Marionila Marus de la Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului“ – Tudor Vladimirescu s‑a mutat la Domnul (1932‑2019) 1

Posted on By admin

Moartea celui venit la călugărie este chiar momentul călu­găriei, căci moare pentru lumea aceasta în care s‑a născut şi a crescut, iar din propria voie, dintr‑o dragoste de Dumnezeu, de Biserică şi de mănăstire, primeşte îngerescul chip al mantiei, în nădejdea învierii şi a vieţii de veci.

Moartea fizică, monahul sau monahia, o primeşte ca o renaştere duhovnicească, cu un nou nume, adică cu o nouă identitate duhovnicească şi cu nădejdea întâlnirii cu Dumnezeu, pe care L‑a slujit şi Care l‑a chemat şi l‑a ales să vieţuiască în cinul monahal, în ascultare, în curăţie şi în sărăcie. După plinirea slujirii sufletului în trup, el trebuie să iasă din trup şi să se înfăţişeze Dreptului Judecător. ,,Precum trupul, după ce s‑a desăvârşit în pântece, trebuie să se nască, aşa şi sufletul, după ce şi‑a plinit în trup măsura hotărâtă de Dumnezeu, trebuie să iasă din trup“2.

În ziua de 26 octombrie 2019, de  ziua Sfântului M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, monahia Marionila (Ghiţa) Marus, vieţuitoare a Mănăstirii ,,Adormirea Maicii Domnului“ din localitatea Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi, după o perioadă de grele suferinţe trupeşti, şi‑a dat sufletul său bunului Dumnezeu, la vârsta de optzeci şi şapte de ani, pentru a fi aşezat ,,în corturile drepţilor, în sânul lui Avraam să‑l odihnească şi cu drepţii să‑l numere“3, sub îngrijirea surorii sale după trup, Monahia Ierusalima Marus, şi dânsa vieţuitoare la aceeaşi mănăstire.

S‑a născut pe 19 octombrie 1932 în localitatea Barcea, judeţul Galaţi, din părinţii Vasile şi Antia Marus (aşa cum reiese din certificatul de naştere nr. 4.015, eliberat la 18 decembrie 1956), într‑o familie cu şapte copii, patru fete şi trei băieţi, primind o educaţie religioasă şi o bună creştere, în spiritul muncii, al rugăciunii, al evlaviei şi al dragostei creştineşti.

Viaţa sa a petrecut‑o, mai întâi, în casa părintească din Barcea, alături de părinţi, ostenindu‑se la munca câmpului, în agricultură4, dar şi cu creşterea animalelor în domeniul zootehniei, timp de zece ani, într‑o perioadă în care L‑a descoperit pe Dumnezeu. A lucrat şi la Mănăstirea de la Tudor Vladimirescu, unde s‑a ataşat foarte repede de obştea acesteia, pe care a început s‑o frecventeze încă înainte de desfiinţare, în anul 1959, aşa cum reiese din autobiografia5 sa, aflată la dosarul personal6.

Timpul a trecut, a venit Decretul7 de neagră amintire, atunci când, la vârsta de douăzeci şi şapte de ani, a fost ameninţată şi determinată să plece din mănăstire, ca şi alte surori sau maici, de regimul totalitar.

În ultimul trimestru al anului 1990 găsim în arhivă o solicitare8, în nume personal, scrisă de mână, datată 27 octombrie 1990, adresată Eparhiotului de atunci, Înaltpreasfinţitul Antim Nica, Arhiepiscopul Tomisului şi Dunării de Jos, în care doreşte să fie reprimită (închinoviată) în Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului“ din localitatea Tudor Vladimirescu, la vârsta de cincizei şi opt de ani. De asemenea, la dosarul de închinoviere în cinul monahal, ataşează adeverinţa eliberată de Primăria Barcea nr. 842/19 iunie 1990, din care aflăm, citez: ,,Nu figurează în evidenţa noastră (ale Primăriei) de la starea civilă cu acte de casătorie. Iar mai departe, în acelaşi document, aflăm că ,,în registrul agricol nu sunt înregistraţi copii ca membri ai familie“. Dorinţa de a reveni în mănăstire este confirmată, în scris, şi de preotul paroh de atunci de la Parohia Barcea Nouă, prin recomandarea nr. 19/iunie 1990, care o prezintă ca o bună, evlavioasă şi harnică credincioasă a parohiei. Din aceste mărturii scrise ne dăm seamă că nu a dorit să‑şi „refacă viaţa”, prin căsătorie, păstrându‑se trup şi suflet slujirii în cadrul bisericii din comună, prin înfrânare, prin post, prin rugăciune şi prin multă hărnicie şi jertfelnicie.

Din anul 1990 şi până la mutarea sa la Domnul, douăzeci şi nouă de ani, a vieţuit şi a făcut ascultare în obştea mănăstirii, îndeplinind mai multe ascultări rânduite de stareţă, până în momentul în care, îmbolnăvindu‑se grav, a dus crucea suferinţelor fizice cu răbdare, mai întâi, pe patul din chilie, apoi pe patul de spital, în nădejdea milei lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, pe care a cinstit‑o şi căreia i s‑a rugat în toată viaţa preacuvioşiei sale. ,,Moartea, la care se gândea şi Monahia Marionila pe patul de spital, aflăm de la sfinţii cuvioşi, de‑o va avea omul în minte nemurire este, iar neavându‑o în minte, moarte îi este“9, vâzând cu proprii ochi înlăcrimaţi, de la moartea părinţilor şi, mai târziu, ale surorii sale Magdalena,  că ,,sufletul nu va dori să se despartă de trup, până nu‑i va pierde orice plăcere pentru lumea de aici“10.

S‑a bucurat în ultimii şapte ani, începând din anul 2012, şi de prezenţa fizică a surorii sale după trup, monahia Ierusalima Marus, care a revenit în mănăstirea de metanie de la Tudor Vladimirescu după douăzeci şi doi de ani de slujire la  Mănăstirea ,,Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfânta Macrina cea Bătrână“ ‑ Centrul Eparhial (1990‑2012), unde a fost adusă în 1990 la Galaţi, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Antim Nica, Arhiepiscopul Tomisului şi al Dunării de Jos şi de succesorul său în tronul arhieresc, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pe atunci Arhiereu‑Vicar, cu titulatura ,,Gălăţeanul“, în a cărui ascultare a fost rânduită până astăzi.

Monahia Marionila a primit moartea pe patul de spital, la orele amiezii,  vegheată fiind de maica Ierusalima, ,,fără frică şi fără plâns, aducându‑şi aminte de neînlăturarea ei şi de izbăvirea din relele vieţii“11, spovedită şi cuminecată cu Sfintele Taine. Se pare că nici medicii, nici aparatele medicale, nu mai pot prelungi viaţa pământească a omului, atunci când sufletul este chemat de Dumnezeu să părăsească trupul. ,,Atât cât pot medicii, atât cât pot aparatele, atât cât pot medicamentele, cu toată bunăvoinţa medicilor, sufletul a plecat în sus, acolo de unde a fost dat, iar trupul a rămas jos, neputincios, în ciuda tuturor aparatelor şi îngrijirilor optime, inima cedând… Ea n‑a vrut să răspundă comenzii învierii pamânteşti, ci a răspuns unei alte tainice chemări. Este chemarea tainică, când Dumnezeu hotărăşte şi când Dumnezeu Se pune de acord cu sufletul“12, mărturisea Ierarhul Dunării de Jos, cu prilejul unui eveniment, similar, de la începutul anului 2019.

Marţi, 29 octombrie 2019, în biserica ,,Adormirea Maicii Domnului“ a Mănăstirii de la Tudor Vladmirescu, judeţul Galaţi, a avut loc slujba de prohodire săvârşită de un sobor de şase preoţi, în prezenţa obştii de maici, a stareţei, monahia Daniela Nedelcu, a membrilor familiei sale, dar şi a bunilor şi evlavioşilor creştini care au cunoscut‑o şi care au fost aproape de preacuvioşia sa.

Apoi, am condus‑o pe ultimul drum, spre cimitirul mănăstirii, decorat,  colorat şi înmiresmat de frumuseţea crizantemelor, răsădite pe fiecare mormânt în parte, în latura de miazănoapte, unde, din timp, şi‑a pregătit locul de veci, pentru a dormi somnul cel lin, până la obşteasca înviere.

,,Îţi spun [în încheiere ‑ s.n.] un cuvânt străin şi nu te minuna: chiar dacă nu ai dobândit nepătimirea, pentru obişnuinţele câte te stăpânesc, dacă te afli în vremea ieşirii [în pocăinţă sau în suferinţă sau în boală ‑ s.n.] te vei înălţa, nu mai puţin, precum cel fără de patimă…“13

Fie ca Înduratul şi Multmilostivul Dumnezeu să primească vieţuirea monahiei Marionila (Ghiţa) Marus de aici, de pe pământ, şi în ceruri, ca arvună pentru dezlegarea ,,de tot păcatul sufletesc şi trupesc şi să fie iertat şi în veacul de acum şi în cel ce va să fie“14.

Dumnezeu s‑o ierte şi cu drepţii să o numere!

Protos. Antonie Ispas

 

  1. Ocupa până la data decesului poziţia nr. 146/ 2019 din Tabel nominal cu personalul monahal activ al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, aflat în custodia Sectorului Exarhatul mănăstirilor

  2. Sf. Antonie cel Mare, „Învăţături despre viaţa morală a oamenilor şi despre buna purtare, în 170 de capete”, în: ,,Filocalia românească“, vol. I, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, cap. nr. 114.

  3. Slujba Înmormântării călugărilor, Apolisul pentru cei adormiţi, în cartea ,,Rânduielile călugăriei. Slujba înmormântării călugărilor şi regulamentul monahal“, tipărită cu binecuvântarea Preasfinţitului Calinic, Episcop al Argeşului şi Muscelului, Curtea de Argeş, 2002, p. 92.

  4. Din dosarul personal, fila 6, aflăm că a muncit din greu (nu se precizează perioada) la ceea ce atunci se numea Colectivul sătesc, o formă de organizare agricolă sătească prezentă în timpul regimului totalitarist, în care oamenii de la sat efectuau anumite activităţi sezoniere agricole sau activităţi de creştere a animalelor, în ferme zootehnice.

  5. Autobiografia este întocmită pe o singură foaie, din două pagini, scrisă de mână, datată 27 octombrie 1990 şi semnată.

  6. Arhiva Arhiepiscopia Dunării de Jos, Fond Exarhatul mănăstirilor, Dosar Monahia Marionila Marus, filele nr. 1‑10.        7. Decretul nr. 410 / 1959.

  7. Arhiepiscopia Dunării de Jos, Fond Exarhatul mănăstirilor, Dosare vieţuitori monahi/ii (nenumerotat) al Monahiei Marionila Marus, fila nr. 10.

  8. Sf. Antonie cel Mare, „Învăţaturi despre viaţa morală a oamenilor şi despre buna purtare, în 170 de capete”, în: ,,Filocalia românească“, vol. I, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, cap. nr. 49.

  9. Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic despre viaţa morală, apud. protos. Teodosie Paraschiv, Maxime şi cugetări filocalice, ediţia a II‑a revăzută, Editura Adenium, Iaşi, 2013, maxima nr. 1.363, p. 317.

  10. Sf. Antonie cel Mare, „Învăţături despre viaţa morală a oamenilor şi despre buna purtare”, în 170 de capete, în: ,,Filocalia românească“, vol. I, Editura Humanitas, Bucreşti, 2008, cap. nr. 82.

  11. Fragment din cuvântul ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la slujba de înmormântare a Monahiei Paisia Frangulea, Mănăstirea Buciumeni, joi, 3 ianuarie, 2019; a se vedea acest fragment… şi în articolul semnat de protos. Antonie Ispas, „Monahia Paisia Frangulea s‑a mutat la Domnul (1968‑2018)”, în: ,,Călăuză ortodoxă“, Galaţi, Anul XXVIII, ianuarie 2019, p. 49.

  12. Teognost, Despre făptuire, contemplaţie şi preoţie,1, apud. Protos. Teodosie Paraschiv, Maxime şi cugetări filocalice, ediţia a II‑a revăzută, Editura Adenium, Iaşi, 2013, maxima nr. 1.360, p. 317.

  13. Slujba Înmormântării călugărilor, „Fragment din prima rugăciune de dezlegare”, în: Rânduielile călugăriei. Slujba înmormântării călugărilor şi regulamentul monahal, tipărită cu binecuvântarea Preasfinţitului Calinic, Episcop al Argeşului şi Muscelului, Curtea de Argeş, 2002, p. 88.