Pr. Vasile Marola – duhovnicul episcopului Cosma Petrovici

Posted on By admin

Preotul Vasile Marola se naşte la 22 aprilie 1905 în comuna Slivna, jud. Covurlui, fiind elev al Seminarului gălăţean între 1919‑1927. A slujit ca preot la parohia Câşla (azi Mineri), jud. Tulcea (1929‑1931) şi vreme de 43 de ani la parohia Slivna (1931‑1974).

S-a născut în inima satului de răzeşi, întemeiat, se pare, de către Sfântul Ștefan cel Mare la 1943 pe vatra unui sat mai vechi numit Sârbi1. A deprins valorile creştineşti ale ţăranului român de la o vârstă fragedă, prin răbdarea de a culege roadele muncii, prin dragostea faţă de glie şi de satul românesc, prin iubirea de patrie şi de credinţa ortodoxă, primită de la părinţii lui, Ștefan ‑ tâmplar renumit al satului şi Ilinca – mama lui „taica părintele“. Prin apropierea faţă de slujbele de la biserica satului, l-a cunoscut şi luat ca model pe pr. Constantin Slivneanu, căruia îi va şi urma ca preot la aceeaşi biserică de zid, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“.

S-a căsătorit de tânăr cu Ana, care i-a dăruit 10 copii. A fost poate cel mai duhovnicesc, cunoscut şi căutat păstor de suflete de pe valea Horincei din veacul al XX‑lea. Citea mult, mai ales din Sfinţii Părinţi. „Când a participat la cursurile de îndrumare a clerului, preotul-profesor Grigorie Cristescu l‑a felicitat pentru darul vorbirii şi spontaneitatea intervenţiilor. Pentru preoţie avea o adevărată chemare… Înzestrat cu cinste, corectitudine, demnitate preoţească, modestie şi blândeţe. Era mult stimat şi respectat de enoriaşii săi (credincioşii îi spuneau Sfântu’ Vasile) … Era duhovnicul episcopului Cosma Petrovici al Dunării de Jos. Îl frământa şi trăia necazurile enoriaşilor. Îi vizita în casele lor, cerceta des pe bolnavi, îi sfătuia şi‑i ajuta din avutul său, cu toate că era împovărat cu o familie numeroasă (opt copii în viaţă)“2.

A restaurat biserica „Sfântul Nicolae” din Slivna de două ori (în 1935 şi în 1940), prin sprijinul prefectului de Covurlui, dându‑i forma maiestoasă de astăzi. La sfinţire avea o înălţime de 2 ori mai mare decât actuala turlă, fiind vizibilă de la intrarea din sat.

În 1953 a construit prin daniile credincioşilor un lăcaş de cult la filia Onciu, sfinţit de Epis­copul Teofil al Romanului şi Huşilor.

Doamna Moraru Elena3 din Bucureşti povesteşte despre pr. Marola, care i‑a fost duhovnic: „Era un om bun, deosebit, înzestrat cu mari virtuţi. Dacă cineva avea nevoie de un sfat, atunci numai părintele era în măsură să i‑l acorde. Părintele era un om slăbuţ, cu ochi albaştri asemenea unui Sfânt, bun la suflet, blajin şi foarte educat. Avea şi dânsul greutăţile sale, dar nu era un om lacom, tot ce primea dădea săracilor, deşi avea mulţi copii. Pe enoriaşi nu‑i mustra atunci când greşeau, îi sfătuia cu blândeţe să facă precum Domnul nostru Iisus Hristos. Când mergeam la biserică, după terminarea slujbei simţeam că plutesc, nu mai aveam griji şi nici frică de ceva. La orele de Religie părintele ne‑a învăţat să respectăm părinţii, oamenii în vârstă, dascălii, să fim miloşi, darnici, să nu comitem fapte rele, ca să fim demni de numele satului nostru Slivna, de unde au ieşit foarte mulţi oameni de ştiinţă. Părintele ne mai punea să rostim Crezul în biserică la Sfânta Liturghie. Cu ocazia unei adunări cu fiii satului, soţul meu, Dumitru Moraru l-a înregistrat pe banda de magnetofon“.

Biserica „Sf. Nicolae“ – 1967

Avea o voce puternică şi fru­moasă, concurând cu fratele său, Costică Marola, numit „Bâghiuţă“, care a cântat la strană, neavând însă şcoala de cântăreţi. Domnul Costică Marola, având o chemare în acest sens, a susţinut strana în special după ce a murit fostul dascăl angajat.

Acolo unde stătea, în Slivna, avea o cameră, „la deal“, unde se ruga. La vale avea o sobă, un pat după sobă, un „ietac” şi o cameră unde primea credincioşii. Îmbătrânise şi nu mai putea urca în casa de la deal.. Una din fete, Maricica, ne povestea cum discuta din când în când împreună cu episcopul Teofil al Romanului şi Huşilor, la sfinţirea bisericii Onciu. Tot ea ne spune că „la sfinţirea bisericii «Sfântul Nicolae din Slivna», tata s‑a implicat foarte mult. Vorbind cu prefectul judeţului Covurlui, Costică Ignat, care era de prin părţile locului, o bună parte din sat l‑au primit cu fanfară de la intrare, de sus, până la căminul cultural“. De altfel,  prefectul, fiind plăcut surprins de această primire, s-a hotărât să sprijine iniţiativa de refacere a bisericii Slivna.

Părintele Vasile era foarte muncitor. Lucra pământul împreună cu copiii lui. Era iute tare la treabă. Dacă se întâlnea cu copii pe drum, îi chema şi le oferea de fiecare dată câte ceva, o bucată de pâine sau bomboane. Întotdeauna când te întâlneai cu pr. Marola, copil fiind, primeai ceva de pomană. Ne chema, „măi tată, vino încoa!“ Venea pe la şcoală şi ne chema la Denii. Noi ne urcam, la Prohod, în cafas. Eram 4‑5 cete de copii.

La cei care fumau le spunea: „Măi, o să mă rog la Dumnezeu să‑ţi facă un băgeac în cap!“ El avea grijă de stupina CAP‑ului. Avea şi el vreo 20 de stupi4.

Ne povesteşte dna Dima Maria, care locuieşte astăzi în fosta casă a părintelui Marola, cum părintele a trecut la cele veşnice în anul 1974: „A murit pe câmp, într‑o după-amiază pe maldărul de hlujani de porumb. A murit unde avea Gică Puiu vie, din deal de drum. Era un «loc tip».

A plecat de‑acasă spunând soţiei: «Măi, Ana, plec pe două ore ca să tai porumbul ‘cela!». S‑o apucat de tăiat hlujanii, i s‑o făcut rău şi s‑o aşezat cu faţa în sus pe maldărul de coceni. O bătrână care avea alăturea vie, văzând că începe ploaia îl strigă: «Părinte, părinte, scoal’ că plouă!». Atunci a văzut că el murise şi a anunţat preoteasa să îl ia acasă“5.

La înmormântare a venit foarte multă lume, printre care preoţii care‑l cunoscuseră pe părintele şi care slujiseră împreună cu el, dar şi foarte mulţi credincioşi, fii duhovniceşti şi prieteni. A fost îngropat, în curtea bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Slivna, satul unde a slujit atâţia ani.

Pr. Vasile Marola rămâne cel mai cunoscut părinte al satului Slivna de astăzi, fiind pomenit cu drag de către enoriaşii săi şi nu numai, fiind un model pentru preotul de la sat de pretutindeni.

Pr. Mihail Bichir

 

  1. Documenta Romaniae Historica, vol. A., Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1980, p. 261‑263.

  2. Pr. Eugen Drăgoi, Ierarhi şi preoţi de seamă la Dunărea de Jos. 1864‑1989, Editura Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, Galaţi, 1990, p. 125.

  3. Date oferite de către dna. Moraru Elena (n. 1932), fiică a satului Slivna, cu care încă ţinem legătura, în ciuda faptului că este mutată în Bucureşti. Mărturia a fost scrisă pentru monografia satului Slivna de pr. Marius Bărbieru, în anul 2016.

  4. Date culese de la domnul Lucian Olteanu (n. 1952), fiu al satului Slivna şi apropiat al bisericii. Interviu înregistrat de pr. Mihail Bichir, la 15 aprilie 2019;

  5. Mărturie de‑a doamnei Maria Dima, fiică a satului Slivna. A locuit în curtea părintelui Vasile Marola o perioadă bună de timp înainte de moartea acestuia, fiind apropiată bisericii. Interviu înregistrat de pr. Mihail Bichir,  la16 aprilie 2019.