Preotul Victor Răşcanu (1911‑1980) ‑ icoană de lumină

Posted on By admin

Motto: ,,Tată, te rog cu lacrimi să mă ierţi că soarta a decis altfel decât plănuişi mata… Ia pe Victor al Cleantei să‑ţi fie urmaş în preoţie şi tot ce voiai să faci pentru mine, fă pentru el!“

(Ionel Taşcă ‑ erou în Primul Război Mondial)

 

Unul dintre cei mai de seamă preoţi ai satului Bursucani a fost şi va rămâne, în amintirea oamenilor, părintele Victor Răşcanu. S‑a născut la 5 octombrie 1911, în satul Bursucani din părinţii Ștefan şi Cleanta. Tatăl era originar din oraşul Bârlad, iar mama era fiica preotului Ioan Taşcă (1853‑1925), originar din satul Bălăbăneşti. Părinţii erau agricultori şi aveau în grijă creşterea celor şapte copii, între care preotul Victor a fost al patrulea.

Povestea preotului Victor începe înainte de Primul Război Mondial, când la vârsta de numai şapte ani este luat din sânul familiei de către bunicul său, părintele Ioan Taşcă, spre a fi crescut şi educat.

Dorinţa bunicului a fost, ca dintre toţi copiii pe care i‑a crescut, cel mai mic ‑ Ionel (1889‑1916), pe care l‑a dat la Seminar ‑, să slujească în locul lui, în satul Drăguşeni, unde era el preot.

Astfel, în 1916, Ionel Taşcă termină Seminarul şi se înscrie la Facultatea de Teologie, însă, intrarea României în Primul Război Mondial, îi îndreaptă atenţia către o altă mare datorie, aceea de a merge pe front, ca să‑şi apere Țara. Înainte de a pleca, a lăsat o scrisoare, cu rugămintea fierbinte de a nu fi deschisă, decât dacă nu va mai reveni viu de pe front…

Visul preotului Taşcă s‑a spulberat odată cu primirea de pe front a unui cufăr cu sabia şi câteva lucruri ale lui Ionel, absolvent de Seminar…

În scrisoarea lăsată au fost aşternute următoarele cuvinte: ,,Tată, te rog cu lacrimi să mă ierţi că soarta a decis altfel decât plănuişi mata. Eu nu mai sunt printre cei vii şi, ca totuşi mata să‑ţi îndeplineşti visul, ia‑l pe Victor al Cleantei şi dă‑l la Seminar, să‑ţi fie urmaş în preoţie şi tot ce voiai să faci pentru mine, fă pentru el!“

Astăzi, numele acestui brav tânăr stă mărturie pe monumentul din Bursucani închinat Eroilor Neamului.

Cu mare greutate în suflet pentru pierderea fiului, preotul Ioan vine la Bursucani şi ia din sânul familiei, la Drăguşeni, cum descrie preotul Victor, în propriul jurnal‑mărturie, ,,pe copilul zglobiu, veşnic neastâmpărat, care se supăra din temirce, dar şi tenace în hotărâri. Fără menajamente faţă de nedreptăţi, în raport cu cei din jur şi mai ales deschis la inimă şi bun la suflet!“

Sub îndrumare şi supravegherea atentă a bunicului, împletite toate cu dragostea sa faţă de nepot, tânărul Victor a fost un elev premiant şi, în acelaşi timp, harnic la toate treburile casnice.

Începând cu anul 1922, a urmat cursurile Seminarului Teologic din Galaţi. În 1925, preotul Ioan Taşcă moare subit şi, astfel, Victor este nevoit să se întoarcă în sânul familiei. Va reveni la seminar şi‑l va absolvi abia în 1930.

Tot în acelaşi an pleacă la Bucureşti pentru a urma, mai departe, Facultatea de Teologie, însă, aşa cum însuşi declară: ,,împrejurările au fost de aşa natură că nu am terminat facultatea, datorită situaţiei materiale precare“.  A fost nevoit să se angajeze la biserica Zlătari din Bucureşti ca îngrijitor şi cântăreţ.

În timpul păstoririi Episcopului Nifon al Huşilor, la 16 februarie 1936, este hirotonit preot pe seama parohiei Țifu, cu hramul ,,Sfinţii Voievozi“, comuna Micleşti, judeţul Tutova1.

Însă dragostea pentru ţi­nu­turile natale şi locurile pitoreşti încărcate de istorie şi frumuseţe naturală, unde s‑a născut Sfântul Cuvios Rafail, întregită şi de iubirea faţă de părinţi, l‑au determinat pe tânărul preot să ceară transferul la parohia Bursucani. Astfel, la 15 august 1938, a păstorit cu vrednicie această comunitate până în anul trecerii sale la Domnul, 1980.

Preotul Victor Răşcanu a avut patru copii, pe care i‑a crescut cu toată dragostea şi preţuirea, însă are parte de pierderea fetiţei de numai un an, datorită unei boli incurabile la acea vreme. Ceilalţi trei copii au ajuns oameni de bază ai comunităţii; cel mare a ajuns arhitect, al doilea, revizor contabil, iar cel mai mic, Ioan, rămas în sat, fiind astăzi învăţător‑pensionar şi cel care ne‑a sprijinit cu această documentare despre părintele‑tată.

În cei patruzeci şi doi de ani de pastoraţi la parohia Bursucani, a prins ani de mare încercare ateistă, anii grei ai comunismului, când preoţii, dar şi familiile lor, aveau de suferit, devenind persoane  ,,non‑grata“2. Chiar şi părintele Victor a avut de suferit în temniţele comuniste, fiind acuzat de înclinaţii legionare şi închis în lagărul de la Miercurea Ciuc. Ulterior însă a fost eliberat, demonstrându‑i-se nevinovăţia.

La revenirea din închisoare, a aflat cu tristeţe despre moartea tatălui şi a fetiţei sale de numai un an. Și, ca o prelungire la toată această suferinţă, a fost iarăşi trimis în judecată de Tribunalul Militar Galaţi, pentru imaginara vină de a simpatiza cu mişcarea legionară. Prin urmare, a fost condamnat la un an de închisoare, la plata unei amenzi de 20.000 lei şi cinci ani interdicţie, pentru propagandă politică.

Pedeapsa a fost executată în penitenciarul de la Chişinău, între 20 septembrie 1938 şi 20 noiembrie 1939, când revine în satul natal, unde este oprit de la slujirea preoţească. Abia după amnistia generală din 1940, va săvârşi cele ale lui Hristos.

Cu toate piedicile şi greutăţile vremurilor atee, părintele Victor Răşcanu a reuşit să consolideze biserica din temelie3, a împrejmuit locaşul cu gard4  şi cimitirul parohial5. Nu a uitat nici de comunitatea din satul Ghingheşti, pe care a slujit-o, având aceeaşi grijă şi preţuire pentru biserică6 şi, deopotrivă,  pentru oameni.

Un fapt important de precizat este acela că, în plină perioadă comunistă, părintele Răşcanu împreună cu o mână de credincioşi, cu tăcere şi cu frică de Dumnezeu, a tăinuit catapeteasma şi icoana de la schitul Zimbru, în podul bisericii din Bursucani. Icoana Maicii Domnului de la Schitul Zimbru, acest Sfânt Odor, a rămas în siguranţă spre închinare credincioşilor. Catapeteasma schitului a fost găsită abia când au început lucrările de restaurare, în podul bisericii din Bursucani, scoasă la lumină de preacucernicul părinte Cezar Gagiu, actualul protoiereu de Târgu Bujor.

În anul 1980, părintele Victor Răşcanu a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat în satul în care s‑a născut şi a slujit lui Hristos şi semenilor. A rămas în memoria celor care l‑au cunoscut şi l‑au apreciat drept o icoană vie, luminoasă. În semn de recunoştinţă, an de an, este pomenit de enoriaşii săi la Sfânta Liturghie.

Pr. Ionuţ Lupaşc

 

  1. Arhiva parohiei Bursucani, proces-verbal al Consiliului Eparhial nr. 10013 din 4 decembrie 1935.

  2. Maria Stanciu, „Doi slujitori la Altar“, în: Viaţa Liberă, 1 septembrie 2008, p. 7.

  3. Arhiva Parohiei Bursucani, fond Dosar Corespondenţă, 14 mai 1956, d. 3, f. 1, în care precizează că restaurarea bisericii s‑a efectuat în 1952, pomenind şi de restaurarea din anul 1924.

  4. Arhiva Parohiei Bursucani, fond Dosar Corespondenţă, 25 octombrie 1955, d. 3, f. 35.

  5. Arhiva Parohiei Bursucani, fond Dosar Corespondenţă, 5 mai 1957, d. 3, f. 16.

  6. Arhiva Parohiei Bursucani, fond Dosar Corespondenţă, 20 octombrie 1971, d. 5, f. 45.