Mănăstirea „Sfânta Treime“ din Buciumeni, judeţul Galaţi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi‑a deschis larg porţile şi la hramul din acest an. La cinstirea Sfintei Treimi ‑ sărbătoare aşezată imediat după Duminica Mare a Cincizecimii, au ajuns câteva mii de pelerini, între aceştia ‑ o mie de tineri liceeni şi studenţi din judeţele Galaţi şi Brăila. Cu toţii au cercetat vatra monahală, alergând după un strop de har, după pacea şi lumina rugăciunii. În plus, cei o mie de tineri au fost şi beneficiarii dezbaterilor şi ai sfaturilor primite cu ocazia celei de‑a XXIV‑a ediţii a „Dialogurilor duhovniceşti“, iniţiativă a Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, cu aproape un sfert de veac în urmă, când a fost reînfiinţată viaţa de obşte la Mănăstirea Buciumeni. Tema întâlnirii cu tinereţea din anul 2019 a avut ca generic „Anul omagierii Satului românesc, al preoţilor, învăţătorilor şi al primarilor gospodari“.
Frumuseţea şi duhul locului au făcut ca spaţiul vechii aşezări monahale să freamăte sub paşii a peste şase mii de credincioşi cu „foame şi sete de Dumnezeu“, oameni luminoşi care au alergat la Altarul Mănăstirii Buciumeni ca să fie în comuniune cu Hristos şi cu Arhiereul Său, cu Sfinţii lui Dumnezeu, cu Preasfânta Treime, dătătoare de viaţă veşnică. Și revărsarea harului Duhului Sfânt a transfigurat istorica şi frumoasa „grădină a Raiului“ din Codrii Buciumenilor într‑o „Catedrală cu vitralii foşnitoare“, cum frumos a definit acest spaţiu al veşniciei un tânăr participant la dialogurile duhovniceşti, în anii din urmă.
Istorie veche. Istorie nouă
Aşezarea monahală Sfânta Treime de la Buciumeni este situată la 25 kilometri de Tecuci, pe DN 25 Tecuci‑Tişiţa şi DJ 251 Nicoreşti‑Buciumeni. Aici vieţuiesc optsprezece monahii, cu viaţă de obşte, stareţă fiind stavrofora Macrina Humă.
Despre actuala biserică a Mănăstirii Buciumeni ‑ o bijuterie în stil moldovenesc, obiectiv de patrimoniu – se ştia până de curând că îşi trage seva din vechiul schit ridicat în secolul al XVIII‑lea de serdarul Manolache Radovici, proprietar al unei moşii din satul Buciumeni. Se mai ştia că tot el a dat aşezării călugăreşti hramul Sfintei Treimi. Însă, cercetări mai noi – publicate în ediţiile nr. 355 şi 356‑357/2018 ale periodicului eparhial „Călăuză ortodoxă“ ‑ susţin că locul de rugăciune de la Buciumeni este ctitoria unor urmaşi ai Voievodului Ștefan cel Mare şi Sfânt. Ne referim la „Rusea, popa Tătar şi căpitanul Buzdugan, urmaşi ai portarului Șendrea, cumnatul Voievodului Ștefan cel Mare şi Sfânt“, căsătorit cu Maria, sora Sfântului Voievod Ștefan al Moldovei. Portarul Șendrea a avut moşii în zona Tecuciului, începând de prin secolul al XV‑lea, care au fost transmise din neam în neam.
Astfel, pe proprietatea stăpânită de Rusea şi popa Tătar apare înregistrată „mănăstirea“ din codrii Buciumenilor, la anul 1652. Se presupune că schitul exista înainte de această dată.
O altă sursă ne relatează despre existenţa moşiei „la mănăstire“, situată între râul Siret şi apa Bârladului, pe „giumătate de bătrân (lot de pământ) din parte(a) Rusii, partea popii lui Tătaru“, devenită, pe la mijlocul veacului al XVII‑lea, „ctitoria lui Buzdugan, căpitan de Tecuci“ ‑ „feciorul Negritei, în rândul nepoţilor portarului Șendrea“. Negrita este mama căpitanului Buzdugan şi stră‑strănepoata portarului Șendrea, care se trage din Maria descendentă din Draga, fiica portarului Șendrea. La 21 iulie 1670, căpitanul Buzdugan figura ca răzeş şi vecin de moşie cu proprietatea doamnei Dafina de la Țigăneşti.
Un alt document care vine în sprijinul acestei idei, datează din vremea „urmaşilor, urmaşilor“ portarului Șendrea, din 25 decembrie 1704. E vorba de o carte de la domnitorul Mihai Racoviţă, în care îi poruncea lui „Zbiera clucer“ să meargă şi să aleagă (identifice) părţile lui Gheorghiţă Șendrea, care „au danie de la Buzdugan, de la feciorii lui“. Și de aici reiese că bisericuţa de la Buciumeni, din hotarul Poienii, în Gura Tecucelului, la Mănăstirea lui Buzdugan, îl are drept ctitor pe Buzdugan, căpitan de Tecuci.
De asemenea, la 5 mai 1816, într‑o jalbă semnată între „sluger Iordache Bosăi ginerili Șăndrăii, împreună şi cu Iordache Șăndrii biv vel căpital dărăbani“ se aminteşte despre „ocinile de baştină şi de cumpărătură“ din perimetrul aşezărilor Poiana, Buciumeni, Argeaua, Nicoreşti, Hânţeşti, aşezări aflate astăzi în judeţul Galaţi.
Dincolo de această istorie, concentrată în câteva date, aşezarea monahală de la Buciumeni a cunoscut perioade mai bune, dar şi decăderi. Schitul a fost sfinţit la 1718, de Episcopul Sava al Romanului. În perioada fanariotă, rugătorii de aici au fost suspicionaţi că ar fi „complotat împotriva domnilor fanarioţi“, fiind alungaţi pe la 1750. Rugăciunea a fost reluată, pentru ca în 1860 schitul să fie desfiinţat şi, iarăşi, reînfiinţat în 1879, prin grija Episcopului Melchisedec Ștefănescu, primul Ierarh al Dunării de Jos.
Actualul zid al bisericii datează din anii 1840‑1844. În primul Război Mondial, mănăstirea a fost adăpost pentru refugiaţii din Ardeal. Distrusă în al II‑lea Război Mondial, între anii 1958‑1959, locaşul a fost restaurat din grija Episcopului Antim Angelescu al Buzăului şi pictat de Anatolie Cudinof, în tehnica fresco, în stil neobizantin. „Prin neoboseala maicii stareţe Evsevia Costin, al întregului sobor, al preoţilor Chesarie Doruş şi Ermoghen Longhin ai sfintei mănăstiri, cu concursul preacuviosului arhimandrit pr. Teofil Pandele şi ajutoarelor primite de la Departamentul Cultelor, Sfânta Episcopie şi pioşi creştini, biserica a fost restaurată complet din temelie, la care s‑au adăugat turla mare şi pictura în fresco, executată de pictorul Anatolie Cudinof, fiind ajutat de ucenicul său Mihael Corbu. Terminatu‑s‑a lucrarea la anul mântuirii 1959“, reţinem din pisania de la intrare.
Dar, bucuria nu a durat, fiindcă imediat, în 1959, vatra de cultură şi spiritualitate de la Buciumeni a fost desfiinţată prin nefastul decret al statului ateu. Până la redeschiderea mănăstirii, în anul 1990 ‑ din grija actualului Arhiepiscop al Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian ‑, la Mănăstirea Buciumeni, maica Luciana Partenie şi maica Teoctista, o pustnică din Huşi care s‑a nevoit pe Valea Iordanului, au purtat continuu rugăciunea de foc, pentru ca Hristos să revină din gubernii îngheţate. Pe maica Luciana am întâlnit‑o în anii din urmă… Astăzi, cele două smerite rugătoare odihnesc în cimitirul Mănăstirii Buciumeni.
„Toată suflarea să laude pe Domnul…“
Istoria şi străduinţa aceasta tainică au fost aduse în atenţia miilor de pelerini şi la hramul din acest an de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, care s‑a îngrijit, în ultimii douăzeci şi cinci de ani, ca vatra monahicească să fie demnă de urmaşii Voievodului Ștefan cel Mare şi Sfânt. La aproape un sfert de veac de la reluarea rugăciunii, la Mănăstirea Buciumeni, nenumăraţii credincioşi s‑au bucurat de pacea, de lumina, de comuniunea Preasfintei Treimi, la Sfânta Liturghie arhierească. Moment de tihnă, pe parcursul căruia toată suflarea, întreaga creaţie ‑ de la Arhiereu la păstoriţi, de la unduirea frunzei bătrânului codru la trilurile privighetorii ‑ s‑au armonizat în rugăciune şi cântare, acompaniaţi de lira Duhului Sfânt… Semn că „acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu, în mijlocul lor“ (Matei XVIII, 20).
În prelungirea rugăciunii, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, după explicarea pericopei evanghelice, a adresat un îndemn credincioşilor şi tinerilor prezenţi.
Mulţumind credincioşilor şi tinerilor, i‑a îndemnat pe toţi să participe cu toată inima şi cu toată demnitatea la Sfintele Taine ale Spovedaniei şi ale Împărtăşaniei, fiindcă „plinătatea pelerinajului este Sfântul Potir! Trebuie să ne spovedim şi să ne împărtăşim. Când urmăm această rânduială, abia atunci ţara are hristofori… Cel unit cu Hristos nu judecă“.
Insistând pe acest aspect şi pe faptul că e nevoie de pace socială în comunităţile noastre, în ţara noastră şi în toată Europa.
Înaltpreasfinţia Sa a caracterizat creştinul ca fiind un om puternic, drept, un stâlp care rămâne vertical, la orice furtună.
După Sfânta Liturghie arhierească, după predică a urmat gustoasa agapă, pregătită de maicile de la Buciumeni şi o sută cincizeci de voluntare, care ‑ în „complicitate“ cu rugătoarea Maria şi neobosita Marta ‑ au făcut peste 20.000 de sarmale, pentru pelerini.
Pelerinajul a continuat pentru cei o mie de tineri cu mult‑aşteptatele „Dialoguri duhovniceşti“. O inspirată iniţiativă, care, după preluarea aşezării monahale, cu aproape un sfert de veac în urmă, a simţit nevoia ca, în locul taberei de la Buciumeni ‑ din vremea ateistă ‑, să organizeze şi să susţină nelipsitele dialoguri, care au devenit adevărate „academii duhovniceşti“, cu tinerii şi despre tineri. Din 1995, şi până la această ultimă ediţie, au beneficiat de sfaturile şi de învăţăturile „academiei duhovniceşti“, de la Buciumeni, aproximativ 25.000 de liceeni şi studenţi din judeţele Galaţi şi Brăila, cu o prezenţă medie pe an de 1000 de tineri. Organizaţi pe douăzeci de ateliere de lucru, fiecare având câte doi preoţi şi doi profesori, tinerii au pus întrebări şi au aflat răspunsuri legate de rostul şi rolul Satului românesc în istoria şi devenirea noastră, de „veşnicia care s‑a născut la sat“, de găsirea unor răspunsuri din perspectivă creştină la întrebări legate de beneficiile creşterii copilului alături de părinţi, în primii şapte ani de acasă, de importanţa preotului duhovnic în viaţa tânărului, de voluntariatul – ca un exerciţiu al milei creştine, de relaţia dintre Știinţă şi Credinţă şi altele.
„Tinerii sunt viitorul şi vigoarea acestei naţiuni“
„Atunci când ştim să‑i ascultăm pe tineri, căpătăm încredere unii în alţii şi în noi înşine, iar relaţiile dintre noi sunt fireşti, neviciate de spinii păcatului. De aceea, vă îndemn să‑i ascultăm pe tineri, pentru ca ei să capete încredere în ei înşişi! Tinerii sunt viitorul şi vigoarea acestei naţiuni şi lor trebuie să le acordăm tot sprijinul, pentru a afla cum îi putem înţelege mai bine, pentru armonizarea relaţiilor dintre noi şi comunitate, în plin proces al globalizării“, a spus Chiriarhul Dunării de Jos, adresându‑se preoţilor şi profesorilor, participanţi la discuţiile cu tinerii.
Pe parcursul dezbaterilor, liceenii, între aceştia şi olimpici, dar şi membrii Grupului de robotică „Thobor“ de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş“ din municipiul Tecuci, care, sunt susţinuţi constant de Arhiepiscopia Dunării de Jos, la concursurile internaţionale, de unde au revenit cu importante premii naţionale şi internaţionale, au făcut aplicaţii demonstrative în faţa colegilor participanţi.
Întâlnirea cu tinereţea de la Mănăstirea „Sfânta Treime“ din Buciumeni a fost un bun prilej pentru ca elevii şi studenţii de la Dunărea de Jos, şi nu numai, să‑şi limpezească unele răspunsuri legate de învăţătura Bisericii Ortodoxe privind educaţia în familie, în biserică, în şcoală. Să înţeleagă că globalizarea are influenţe nefaste asupra arhitecturii sufletului şi a satului românesc şi că valorile moralei creştine, culturale şi spirituale trebuie să primeze în orice demers.
„Discuţia cu părintele de la atelierul nostru a fost despre voluntariat şi despre cât de mult contează să întindem o mână de ajutor celor în nevoi. Am înţeles că, importantă este omenia dintre noi, tineri de toate vârstele. Am reţinut că într‑o mare a neputinţelor şi a confuziilor de tot felul, important este să fim şi să rămânem oameni de omenie“, ne‑a spus Oana Sava, elevă la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Galaţi.
Pe lângă dezbateri, întâlnirea a fost armonizată cu frumoasele noastre doine şi imne bizantine, susţinute de tinerii de la Grupul folcloric din Brătuleşti, judeţul Galaţi, dar şi de corul Liceului de Arte „Hariclea Darclée“ din Brăila, premiat la mai multe concursuri de muzică bisericească din ţară şi de peste hotare.
Maria Stanciu