Se pare că avem sau nu avem dorinţa de a‑L urma pe Dumnezeu, numai în măsura în care credinţa este puternică şi de nezdruncinat, nădejdea este permanentă, iar dragostea faţă de ceilalţi adevărată. Un astfel de slujitor al Domnului este arhimandritul Teofil Pandele, dăruit slujirii liturgice, dar şi administrative, un monah cu vocaţie şi cu conştiinţa trează.
S‑a născut în comuna Lupeşti, localitatea Murgeni, judeţul Iaşi, primind la botez numele de Traian. Face parte dintr‑o familie numeroasă, cu şapte copii, de oameni modeşti, dar cu credinţă în Dumnezeu. Tatăl era din Bacău şi mama din Galaţi. De mic a fost crescut şi educat în frica lui Dumnezeu, această educaţie având un rol predominant în alegerea drumului de mai tîrziu, către monahism.
Cum este şi firesc, perioada copilăriei şi a adolescenţei a urmat cursurile primare şi gimnaziale. După terminarea liceului s‑a înscris la cursurile Facultăţii de Teologie şi ale Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, ambele din Bucureşti, la sfârşitul cărora devine licenţiat. Iată ce mărturisea părintele Teofil Pandele într‑o convorbire cu Anton Fabian, despre timpul studenţiei, în anul 2000: ,,La Academia Comercială l‑am cunoscut pe cel care mai apoi avea să‑mi devină şi profesor, ministrul Grigorie Trancu ‑ Iaşi. Era un armean foarte inteligent şi vesel, avea un stil deosebit de a preda, care astăzi poate fi catalogat neserios, căci era presărat cu tot felul de glume“. Tânăr fiind şi având abilităţi contabile a lucrat o bună perioadă de timp la diverse instituţii. ,,În perioada cât a lucrat ca ajutor contabil a funcţionat şi la casierie, i s‑au încredinţat sume mari de bani, pentru achiziţii de mărfuri din port şi din afară, dar întotdeauna s‑a achitat în mod conştiincios de toate obligaţiile. În tot timpul a dat dovadă de cinste, corectitudine şi purtare ireproşabilă în magazin şi în birourile firmei“, nota unul dintre angajatorii săi.
Dar, de la o zi la alta, tânărul îşi dă seama că drumul său nu este unul obişnuit, motiv pentru care ia calea monahismului. În anul 1933 este închinoviat şi tuns în monahism, în 22 decembrie 1935, la Mănăstirea Noul Neamţ din Basarabia. Conştientizează că studiile sale comerciale medii trebuie continuate la nivel universitar, devenind licenţiat al Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale. Simultan, tânărul monah era tot mai convins de necesitatea perfecţionării studiilor teologice. Astfel, urmează Seminarul Teologic ,,Sfântul Nifon“, iar actul din dosarul său personal îl recomandă ca licenţiat în Teologie, cu media 9 (nouă). Se pare că aceste studii universitare completate de vocaţia sa monahală l‑au făcut să fie mai util şi mai folositor slujirii sale monahale, în contextul timpului. Este hirotonit ierodiacon şi mai apoi ieromonah de către mitropolitul Gurie Grosu.
În 1947, Patriarhul Nicodim Munteanu îi acordă rangul de arhimandrit mitrofor. Au existat mai multe controverse cu privire la purtatul mitrei în cazul arhimandriţilor mitrofori, dar de fiecare dată cei vizaţi de purtarea ei au dat dovadă de ascultare şi smerenie. În acel context au existat mai mulţi arhimandriţi mitrofori care puteau purta mitra. În acest sens, stă drept dovadă declaraţia pe propria răspundere, cu privire la raportul său de muncă detaliat astfel: 15 noiembrie 1932‑ 31 martie 1944, Secretar Contabil, la mănăstirea Noul Neamţ; între 1 aprilie 1944 – 1septembrie 1944, Şef de Secţie la Mitropolia Ungro‑Vlahiei; din 1 septembrie 1944 ‑ 1 ianuarie 1946, Şef contabil, la Mitropolia Ungro‑Vlahiei; 1 ianuarie 1946 ‑ 1 septembrie 1946, Contabil şef la Ministerul Cultelor; 1 septembrie 1946‑ 26 iunie 1947, Subdirector la Ministerul Cultelor; între 26 iunie 1947 – 15 noiembrie 1948, Inspector general la Ministerul Cultelor şi între 15 noiembrie 1948 ‑ 15 ianuarie 1949, Stareţ la Mănăstirea Ghighiu.
La Ministerul Cultelor şi‑a desfăşurat activitatea de inspector general având permanent grijă să soluţioneze şi să susţină iniţiativele monahale. Avem dovezi clare că a sprijinit real şi categoric înfiinţarea de noi schituri şi mănăstiri pe cuprinsul ţării, dar şi ridicarea unor schituri la rangul de mănăstiri. Îl regăsim, revenind în componenţa Administraţiei Patriarhale şi, de aici, este transferat în componenţa Cancelariei Centrului Eparhial Dunărea de Jos, pentru Casa de Ajutor Reciproc a clerului ortodox. Este încadrat ca revizor contabil, în categoria XI/3, luându‑se act de transferarea sa la Centrul Eparhial Dunărea de Jos. Activitatea, pregătirea şi zelul său l‑au făcut să fie apreciat, fiind avansat în funcţia de Conducător al Casei de Ajutor Reciproc a Clerului din regiunile Galaţi şi Constanţa.
Părintele Teofil nu a excelat doar în materie de contabilitate, ci a fost şi un mare chivernisitor al şantierelor din cadrul eparhiei. Este desemnat de însuşi Chiriarhul locului responsabil I cu lucrările de aprovizionare a şantierelor de la sfintele mănăstiri Saon, Celic Dere şi Cocoş. Abilităţile sale comerciale îl fac un bun antrepenor, fiind numit peste patru ani responsabil II cu aprovizionarea şantierelor de lucrări ale Centrului Eparhial şi ale mănăstirilor din cuprinsul eparhiei, în perioada 1 iunie 1952 – 1 ianuarie 1959.
Multiplele obligaţii administrative, ca şi cele pastorale, dar şi mişcării de personal l‑au făcut să solicite a fi numit în postul vacant de contabil al Protoieriei Raionului Galaţi. Funcţiona în acel timp o legislaţie care impunea ca orice decizie la nivel eparhial să fie înaintată şi validată de împuternicitul regional al Departamentului Cultelor. I se face cunoscută decizia de numire în postul de contabil al Protoieriei Raionului Galaţi, categoria VII/3, dar şi confirmarea împuternicitului regional al Departamentului Cultelor.
Este delegat în mai multe rânduri să suplinească anumite parohii aflate într-o situaţie specială, mai ales în perioada Sfintelor Sărbători. Mărturie stă în acest sens urmarea raportului, când Preasfinţitul Chesarie Păunescu, Episcopul Dunării de Jos, deleagă să suplinească Parohia Suhurlui, în perioada 12 aprilie – Duminica Tomei. Peste un an, ca urmare a raportului Protoieriei Raionului Tulcea episcopul eparhiot îl deleagă să suplinească Parohia Crişan-Caraorman, pe toată perioada Sfintelor Sărbători ale Învierii Domnului şi confirmată de împuternicitul regional al Departamentului pentru Culte (Va urma).
Protos. Antonie Ispas