În după‑amiaza zilei de 16 mai 2019, spaţiul sacru al Catedralei Arhiepiscopale din Galaţi a găzduit un eveniment duhovnicesc în premieră pentru centenarul locaş: prezentarea volumului Părinţii mei duhovniceşti, mărturii şi trăiri1, lucrare scrisă de părintele ierodiacon Iustinian Stoica, vieţuitor la Muntele Athos (Grecia) şi dedicată arhimandriţilor Arsenie Papacioc şi Petroniu Tănase, formatorii duhovniceşti ai autorului.
La chemarea Înaltpreasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a prezidat întâlnirea cultural‑duhovnicească, în prezenţa autorului cărţii, a răspuns o mulţime impresionantă de preoţi, membrii ai cinului monahal şi credincioşi, catedrala fiind arhiplină, dovada dorului suflării ortodoxe de la Dunărea de Jos de astfel de întâlniri ziditoare de suflet. Chiriarhul de la Galaţi a oficiat mai întâi o ectenie de pomenire pentru sufletele celor doi mari duhovnici, părinţii Arsenie şi Petroniu, iar asistenţa a răspuns la unison, cântând Hristos a înviat! pentru veşnica odihnă a celor pomeniţi. În continuare corul cântăreţilor bisericeşti din oraşul Brăila, dirijat de dl Ionescu Ștefan Laurenţiu a interpretat, cu măiestrie şi talent, câteva cântări bisericeşti specifice perioadei pascale şi altele dedicate satului românesc, în anul în care Biserica Ortodoxă Română omagiază aşezările rurale româneşti şi pe reprezentanţii lor de frunte: preoţii, învăţătorii şi primarii gospodari.
ÎPS Casian a făcut apoi o necesară şi binevenită introducere a marcantului eveniment, cu caracter de unicat spiritual pentru Galaţi, subliniind că această manifestare „nu se petrece într‑o oarecare locaţie, ci într‑un oraş – poartă a porţilor creştinătăţii (cum l‑a numit academicianul Răzvan Theodorescu) – unde a poposit Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru prima dată pe pământ românesc, unde vreme de 12 ani a vieţuit Sfântul Patriarh Ecumenic Atanasie Patelarie, unde ne‑au binecuvântat capul Sf. Apostol Andrei, capul Sf. Sofronie, patriarhul Ierusalimului, brâul Maicii Domnului şi alte sfinte relicve. În această biserică a slujit un ierarh cu viaţă sfântă, Episcopul Chesarie Păunescu, care a trăit toată viaţa după modelul athonit. El s‑a îngrijit de chiliile din Galaţi ce au aparţinut Schitului românesc Prodromu, în care au locuit monahii de la Sf. Munte Athos care veneau în ţară şi unde adăstau ierarhii, preoţii, monahii şi proschiniţii ori hagiii care mergeau la Athos sau în Țara Sfântă.
Suntem aici şi acum prezenţi la solicitarea şi dorinţa părintelui Iustinian, autorul cărţii pe care v‑o prezentăm, părinte pe care l‑am cunoscut la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, pe când eram elev seminarist, mănăstire pe care o cercetam atras de personalitatea duhovnicească a părinţilor Serafim Popescu şi Teofil Părăian. După câţiva ani, părintele Iustin a plecat la Sf. Munte Athos, stabilindu‑se la Chinoviul românesc Prodromu. Pentru prosperarea acestui aşezământ athonit, încă din 1963, când l‑a vizitat, Patriarhul Justinian Marina s‑a străduit, prin mai multe intervenţii oficiale şi ajutoare şi prin trimiterea de monahi îmbunătăţiţi. Unul din aceştia a fost părintele Petroniu Tănase, care, vreme de mai bine de două decenii, cu sprijinul părintelui Iustinian, autorul cărţii pentru care am venit astăzi aici, a scos schitul din ruină, a pus rânduială în viaţa de obşte şi, ca egumen, a urcat în vârful piramidei duhovniceşti a părinţilor din Sf. Munte Athos.
Când, la rându‑i, a vizitat mănăstirile de la Sf. Munte Athos, părintele Cleopa Ilie a vorbit tainic cu părintele Petroniu şi cu părintele Paisie Aghioritul; au convorbit în «limba lui Dumnezeu». În delegaţia monahilor români s‑a aflat atunci şi actualul nostru Părinte Patriarh Daniel.
Părintele Petroniu a iubit ordinea, tăcerea, rugăciunea neîncetată, cântarea bisericească pe care o executa cu mare dar şi florile. În ciuda suferinţei trupeşti, de care niciodată nu s‑a plâns (priviţi imaginile din carte cu trupul său suferind!), săvârşea Sfânta Liturghie transfigurat şi cu lacrimi (niciodată n‑a stat jos la slujbe) şi a răspuns tuturor solicitărilor din obştea schitului, dar şi numeroşilor pelerini care se aflau în vizită la Athos sau care‑i scriau, lucrare care‑i lua ceasuri întregi de osteneală peste măsură. Cu toate acestea, şi‑a găsit timp să ne lase ca moştenire câteva volume despre viaţa duhovnicească şi mântuire, pe care le‑a publicat spre folosul creştinilor. Între acestea cred că cea mai valoroasă carte a sa este comentariul la Rugăciunea Sf. Efrem Sirul.
Cel de‑al doilea îndrumător al părintelui Iustinian, pe care‑l evocă recunoscător în cartea sa, părintele Arsenie Papacioc, s‑a remarcat ca un desăvârşit duhovnic. Trecut prin focul prigoanei şi al suferinţelor trupeşti şi sufleteşti îndurate în temniţele comuniste, a avut darul de la Dumnezeu de a aduce multe suflete la Hristos. Fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu îl avea ca duhovnic. Era un povăţuitor sfătos. Îndemna astfel: Să iubim lumea, chiar dacă se crede rea. Să iubim mult şi frumos! Să‑L furăm pe Hristos de la semenii noştri. El stă ascuns în cei pe care noi nu‑i iubim. Inima să‑ţi fie un mic cer al iubirii!
Părintele Iustinian, ucenicul celor doi mari trăitori în Hristos, a fost la început Marta cea din Sfânta Evanghelie; s‑a ocupat, sub ascultare, de treburile gospodăreşti ale mănăstirilor unde a vieţuit şi, îndeosebi, la Prodromu. A fost un om de fier care a biruit multe uşi închise, ca să ajute schitul românesc de la Athos. În ultima parte a vieţii s‑a dovedit a fi Maria, ascultând glasul conştiinţei recunoscătoare de a face cunoscute nouă darurile duovnicilor care i‑au fost îndrumători. Îi mulţumim pentru această binecuvântată zăbavă şi‑i ridicăm un imn de preamărire pentru că a provocat o astfel de întâlnire minunată, la care sunt martori preoţi, monahi şi monahii şi foarte, foarte mulţi credincioşi“.
Din încredinţarea ÎPS Arhiepiscop Casian, cartea părintelui Iustinian a fost prezentată de pr. Eugen Drăgoi, directorul Editurii Arhiepiscopale, care a arătat, între altele: „Cartea părintelui Iustinian se referă la cuvioşii monahi Arsenie Papacioc şi Petroniu Tănase, două efigii harismatice ale monahismului românesc pe care cu înţelepciune şi talent, autorul le defineşte în sintagme de doar două cuvinte, ca un tropar de sfinţi sau stih concluziv de acatist: Părintele Arsenie este omul luminii, iar Părintele Petroniu, călugărul desăvârşit. Fiecare din cele două sintagme dau măsura altitudinii duhovniceşti a dascălilor unui ucenic fericit. Autorul s‑a documentat citind cam tot ce s‑a scris anterior despre cei doi venerabili duhovnici şi a luat legătura cu părinţi înduhovniciţi care le‑au stat în preajmă şi de la care a aflat multe aspecte biografice sau contextuale necunoscute. Pe toate acestea le‑a armonizat cu cele ce le‑a trăit personal ca ucenic al părinţilor săi duhovniceşti, reuşind să creeze o operă închegată, onestă şi extrem de utilă atât ca document biografic, dar şi ca veritabil manual de viaţă monahală şi de îndemn spiritual pentru monahi şi monahii, pentru preoţii de mir şi pentru creştinii mireni din Biserica lui Hristos. Părintele Iustinian n‑a scris aşa de simţitor despre cei doi mari duhovnici ca să se înalţe pe sine prin ei, ci ca să‑şi mărturisească recunoştinţa faţă de aceşti stâlpi spirituali zămisliţi din neamul nostru, care au adus la Hristos nenumărate suflete şi au vieţuit pilduitor, mergând neşovăielnic pe urmele paşilor lui Hristos.
Cartea părintelui Iustinian, cu cele 16 capitole mari ale sale, este scrisă cu multă sensibilitate, cu talent narativ impresionant, cu lacrimile aducerii aminte a suferinţelor prin care autorul a trecut, alături de mari personalităţi ale lumii monahale din România mijlocului de veac XX. O temă recurentă a cărţii părintelui athonit este desfiinţarea mănăstirilor de către comunişti prin Decretul nr. 410/1959. Atmosfera sumbră şi dramatică a acelor momente în care s‑a petrecut izgonirea monahilor din mănăstiri este descrisă cu adâncă durere şi cu condei de sânge.
În cartea sa, părintele Iustinian a inserat şi o istorie contemporană vie a Schitului Prodromu. De acum înainte, istoricii vieţii monahale româneşti din Sfântul Munte Athos sunt îndatoraţi să se refere şi la lucrarea părintelui Iustinian Stoica, ca la un document incontestabil.
În ultima parte a cărţii sale, părintele Iustinian face un exerciţiu insolit: aşază în oglindă biografia, crezul şi trăirea monahală ale celor doi duhovnici pe lângă care a ucenicit, conturându‑se icoanele autentice ale acestora, pe care le şi anticipează avant la lettre chiar imagistic. Nu uită să sublinieze însă că cei doi, prin trăirea şi lucrarea lor duhovnicească, misionară şi culturală, au fost luceferi ai întregii Bisericii Ortodoxe în veacurile XX‑XXI. Documentarul fotografic, de mare calitate, ilustrează foarte bine textul cărţii care devine astfel mai conturat şi mai bine fixat în memorie“.
În cuvântul său, părintele Iustinian şi‑a mărturisit emoţia puternică ce l‑a cuprins pentru organizarea momentului lansării cărţii sale şi recunoştinţa faţă de ÎPS Casian pentru binevoitoarea prezentare în Catedrala Arhiepiscopală, plină de lume, ca la un mare praznic. „Sunt copleşit de bunătatea şi iconomia lui Dumnezeu pe care o văd şi în această catedrală prin bunăvoinţa dvs. Nu puteţi intui ce stare sufletească am acum. Zic, precum prorocul David: «Măreşte suflete al meu pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu… În tot locul binecuvântează suflete al meu pe Domnul!».
Am dorit ca părinţii mei duhovniceşti, Arsenie şi Petroniu, să fie cunoscuţi şi în această parte de ţară; este a 13‑a prezentare a cărţii mele. Momentul de aici va fi inclus într‑un album pe care l‑am pregătit. Simt că duhul celor doi părinţi pluteşte aici. Un duh de pace şi de bine.
Când scriam cartea aveam ispite care mă împiedicau adesea să lucrez. Dar mă rugam celor doi duhovnici ai mei şi depăşeam neputinţele, înaintând după aceea, uşor cu scrisul“.
Apoi, părintele Iustinian a evocat cald şi recunoscător chipurile harismatice ale părinţilor Arsenie şi Petroniu, referindu‑se la relaţia sa duhovnicească cu aceştia şi la valoarea lor de mari trăitori în Hristos, precum şi la rolul pe care l‑au avut în îndrumarea spre mântuire a mii de creştini.
În final a mulţumit ÎPS Casian pentru bunăvoinţa cu care a pregătit evenimentul legat de prezentarea cărţii şi pentru rânduirea pr. Eugen Drăgoi ca recenzor, dar şi tuturor celor care au dorit să fie prezenţi la un astfel de minunat eveniment duhovnicesc şi cultural.
Pr. Eugen Drăgoi