Identitatea unui neam este zidită prin împletirea vremurilor, a locurilor şi a oamenilor care au vieţuit şi au transmis din generaţie în generaţie caracteristicile lor fundamentale, morale, culturale şi spirituale. Astfel, identitatea pleacă de la fiecare persoană în parte, se conturează şi se împlineşte în familie, şi se dezvoltă în comunitatea rurală sau urbană, în care aceasta trăieşte şi se desăvârşeşte.
În aceste comunităţi s‑a scris istoria fiecărui neam care a trăit de‑a lungul vremii pe acest pământ, într‑o permanentă schimbare şi înnoire. Astfel, putem vorbi despre istoria neamului românesc, care trăieşte astăzi pe aceste meleaguri pline de bogăţie şi frumuseţe, precum cele din satul Esna, rămânând neclintit în vârtejul încercărilor care au trecut peste el.
Un sat fără biserică
În anul 1861, o nouă comunitate lua naştere în Câmpia Bărăganului, anume Esna, sat tânăr şi încrezător, care dorea să înnobileze şi să sfinţească pământul pe care se aşeza. Acesta este cel mai vechi sat din cadrul comunei actuale, Movila Miresii, din judeţul Brăila. În momentul înfiinţării, avea 68 de case, 325 de persoane, moară cu aburi, iar vatra satului era de 12 hectare. Din anul 1926 este comună cu administraţie proprie, iar în 1931 a devenit comună rurală.
Într‑o comunitate de oameni gospodari, aşa cum mărturisesc în zilele noastre mulţi din urmaşii locuitorilor din satul Esna, viaţa religioasă nu a întârziat să apară. Dorinţa sătenilor de a avea un locaş de cult a fost arzătoare încă de la început.
În acest sens, cunoaştem faptul că prima încercare de construire a unei biserici este menţionată în anul 1931, când Ministerul Instrucţiunilor Publice şi al Cultelor, prin hotărârea nr. 18976‑1766, aprobă Primăriei Esna formarea unui comitet pentru construcţia bisericii. În acest an devine comună rurală, având în componenţă 76 familii şi 438 de suflete. Din lipsă de fonduri, în anul 1932, a fost înfiiţat un comitet care dorea să se ocupe de construirea doar a unei case de rugăciune. Vremurile s‑au scurs, oamenii trecând prin Cel de‑al Doilea Război Mondial, iar visul lor de a ridica o biserică nu a reuşit să se realizeze, cu atât mai mult, cu cât, a urmat apoi o perioadă nu tocmai prielnică Bisericii, şi anume perioada comunistă.
Zidirea unei biserici ‑ un vis al înaintaşilor
Dorinţa locuitorilor satului Esna de a zidi un locaş de cult a prins contur începând cu anul 1995, când s‑a sfinţit locul pe care s‑a ridicat prima biserică din această comunitate, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. Pe parcursul anilor, biserica s‑a înălţat treptat, prin implicarea oamenilor inimoşi şi credincioşi ai localităţii.
În Anul omagial al satului românesc, când Biserica acordă o atenţie deosebită problemelor cu care se confruntă satul românesc, Dumnezeu a îngăduit să se sfinţească locaşul de cult de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Satul s‑a îmbrăcat în haine de sărbătoare cu ocazia acestui eveniment mult aşteptat şi dorit, oamenii simţind şi bucurându‑se că visul bunicilor şi străbunicilor lor s‑a împlinit în acest an dedicat satului românesc. Aşa cum mărturiseşte marele etnograf Ernest Bernea, „în satul arhaic, a avea o biserică frumoasă, însemna un prilej de mândrie locală. Mai mult decât orice casă sau moşie, în acest sat, biserica ocupa un loc de cinste, pentru că ea materializa aspiraţiile nobile ale omului către o ordine a lucrurilor durabile.“ Acest lucru îl simt şi sătenii de astăzi ori de câte ori se înalţă o biserică în sânul comunităţii lor. Ei simt că prin biserică satul lor va dăinui, ducând mai departe credinţa, obiceiurile şi tradiţiile moştenite din moşi strămoşi.
Târnosirea bisericii
Slujba de sfinţire a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la data de 19 mai 2019, în prezenţa ctitorilor, autorităţilor locale, precum şi a numeroşilor credincioşi din parohie şi din satele învecinate.
În cuvântul de învăţătură, Părintele Arhiepiscop a tâlcuit Evanghelia din această zi şi a explicat sensurile duhovniceşti ale sfinţirii bisericii, subliniind importanţa existenţei unei biserici în comunitatea de credincioşi mai ales în satele izolate şi cu populaţie din ce în ce mai puţină, dar cu tradiţii frumoase, cu credinţă şi cu dragoste faţă de Dumnezeu şi de semeni.
Pentru implicarea în lucrările de construcţie şi de amenajare a noului locaş de cult, fostul preot paroh Ciprian Duca şi actualul preot paroh Marius Sinca au primit rangul de iconom, preotul coslujitor Bogdan Ionescu a primit rangul de sachelar, iar câţiva credincioşi care au sprijinit lucrările de zidire şi înfrumuseţare ale bisericii au primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian diplome de ctitori.
Evenimentul s-a încheiat cu săvârşirea parastasului pentru patriarhii Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu, dar şi pentru preoţii, învăţătorii, primarii vrednicişi ctitorii trecuţi la cele veşnice.
Pr. Marius Sinca