Constantin N. Vasiliu Bolnavu – „această personalitate filantropică rară, în Ţara Românească“1 (II)

Anul 2019, închinat omagierii preoţilor, învăţătorilor şi gospodarilor din satele româneşti, ne oferă prilejul să aducem în prim‑plan figuri ale unor oameni cu adevărat vrednici a fi pomeniţi „din neam în neam“, ctitori de sfinte locaşuri şi protectori ai spiritelor alese ale naţiei române, care au contribuit la propăşirea şi luminarea poporului nostru.

În numărul trecut al revistei, am evocat personalitatea unui mare filantrop al României secolului XX: Constantin Vasiliu Bolnavu, decorat de Regele Carol I cu Ordinul „Steaua României“ în gradul de ofiţer şi de Regele Ferdinand I cu acelaşi ordin, în gradul de Comandor, pentru operele sale de binefacere: sprijinirea Statului Român în efortul din Marele Război pentru reîntregire din Al Doilea Război Mondial, precum şi pentru importantele donaţii pe care le‑a făcut în beneficiul tinerimii române.

El este şi ctitorul frumoasei şi monumentalei biserici din localitatea natală a părinţilor şi bunicilor mei, Suceveni, aflată în partea de nord‑est a judeţului Galaţi. Pe lângă acest sfânt locaş, se ştie că C. N. Vasiliu Bolnavu a mai ctitorit şi o altă biserică² (nu se cunoaşte exact în ce localitate a fost construită, parcă împlinindu‑se dorinţa acestuia de a împlini porunca Mântuitorului: „…când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta“).

Acestor locaşuri de închinare, afierosite cu multă dragoste Domnului, se adaugă şi numeroase aşezăminte cu caracter cultural şi educaţional, pe care le‑a întemeiat şi susţinut financiar „în tăcere, fără vorbă şi fără zgomot“!³. Între acestea, de departe cea mai importantă este Fundaţia Universitară „Constantin N. Vasiliu Bolnavu“, înfiinţată în decembrie 1923 printr‑o lege specială dată de Parlamentul României. La baza acesteia stătea imobilul din Bucureşti, Str. Amzei nr. 5, achiziţionat de marele filantrop în anul 1922, cu scopul de a‑l amenaja şi oferi ca spaţiu de cazare şi cantină pentru studenţi ardeleni, basarabeni şi bucovineni dornici de a urma studii universitare în capitala României Mari, care aveau bune rezultate la învăţătură, dar erau lipsiţi de posibilităţi materiale.

În actul de înfiinţare a fundaţiei, C. N. Vasiliu arată motivul pentru care luase această decizie: „Însufleţit de dorinţa nestrămutată, de care am fost călăuzit întotdeauna în activitatea mea economică, cu ridicarea neamului nostru românesc la cel mai înalt grad de cultură naţională şi sporirea pe cel mai larg orizont a izvoarelor de lumină ce va aduce scumpei noastre patrii; că prin munca bine chezăşuită în domeniul ştiinţific şi economic vom înnobila poporul românesc şi vom încununa cu succes idealul nostru naţional, făcându‑ne vrednici de a fi aşezaţi cu cinste în rândul popoparelor civilizate, am constituit şi fundaţia, conform dorinţei mele (…), în mod perpetuu, distinct şi autonom de averea mea, un fond de douăsprezece milioane (12.000.000) lei, pe care le‑am destinat înfiinţării instituţiunei culturale, denumite Fundaţiunea Universitară «Constantin N. Vasiliu Bolnavu» şi Căminului Studenţesc, instituţiune care a fost votată de Corpurile Legiuitoare şi adoptată de Senat în şedinţa de la 20 decembrie, iar de Adunarea Deputaţilor la 31 decembrie 1923, prin legea şi statutele din care fac parte“⁴. Demn de remarcat este faptul că această donaţie depăşea prevederea bugetului statului pe anul respectiv pentru întreţinerea cantinelor studenţeşti⁵. Ce ar mai putea fi spus la această remarcă?!

Încă din primul an, căminul fundaţiei Constantin Vasiliu a găzduit şi întreţinut 150 de studenţi, proveniţi din toate provinciile româneşti, care nu aveau posibilităţi materiare, dar erau râvnitori la carte. Fundaţia primea recomandări din partea profesorilor Universităţii din Bucureşti pentru acordarea de burse de studii, iar Epitropia⁶, instituită pentru administrarea fundaţiei, îi desemna anual pe câştigători. Timp de 22 de ani, cât a funcţionat fundaţia, căminele şi cantinele studenţeşti înfiinţate de Vasiliu au găzduit şi oferit hrană la câteva mii de studenţi.

Nicolae Iorga, care la vremea aceea era Rectorul Universităţii bucureştene, sublinia faptul că această fundaţie a reprezentat o adevărată „scăldătoare a Siloamului“ pentru studenţii scăpătaţi, al căror „înger ocrotitor şi tămăduitor“ de toate lipsurile şi nevoile era acest om care gândea la binele şi propăşirea spirituală a tinerimii române, indiferent de afinităţile politice ale acestora⁷. „Într‑o vreme când viaţa studenţească era grea, apăsătoare chiar, tinerii săraci n‑aveau decât să bată la uşa lui Vasiliu Bolnavu, pentru a găsi adăpost şi hrană şi, pe deasupra, şi o îndrumare cinstită. Numai datorită acestei prezenţe providenţiale, feciorii de ţărani, porniţi în Cetatea lui Bucur după lumină, au putut să se întoarcă acasă cărturari. El a însemnat, deopotrivă, pentru studenţii de la ţară şi de la oraş, un for de lumină, un cămin tot atât de cald ca şi cel părintesc, sau poate chiar mai cald.

Bucuria de a primi în fiecare an noi tineri şi de a deschide în fiecare an drumul vieţii celor ce au căpătat învăţătură temeinică pe băncile Universităţi a fost unica mulţumire a lui Vasiliu Bolnavu. (…) Spre deosebire de atâţia alţii, pornise pe drumul anevoios al ocrotirii aproapelui, dintr‑un adânc sentiment creştin şi naţional. Deoarece el nu căuta satisfacţii în afară, ci toate roadele mulţumirii le culegea dinăuntru, după exemplul înaintaşilor săi, boierii şi domnitorii ţării, care zideau biserici, spitale, azile şi şcoli, din imboldul de a face numai bine“⁸.

Inaugurarea oficială a fun­daţiei s‑a petrecut, abia, în anul 1926, într‑o atmosferă de mare sărbătoare, fiind prezenţi şi rostind elogioase discursuri Patriarhul Miron Cristea, Ministrul P. P. Negulescu ş. a., „cărora le‑a răspuns d. Vasiliu Bolnavu, arătând că a făcut această operă din pornirea sinceră a inimii de a veni în sprijinul tineretului universitar, care se zbate în ghearele celor mai istovitoare nevoi materiale“⁹. La acea dată, fundaţia cuprindea „Căminul pentru studenţi Vasiliu Bolnavu“, o sală de conferinţe, o bibliotecă şi o editură proprie. În actul de sfinţire a fundaţiei clădirii, semnat de Patriarhul Miron Cristea, se menţiona: „Doamne, Dumnezeule, Care ai scaun Cerul şi aşternut picioarelor pământul, fă ca toate Vlăstarele cari vor păşi pragul acestui aşezământ al cărui Patron este Preaevlaviosul creştin şi bun român Constantin N. Vasiliu‑Bolnavu, să găsească într‑însul Lumina cea vie a minţei şi a sufletului spre a fi apoi folositoare familiei şi neamului Românesc. Drept aceia, Doamne, Dumnezeul nostru, fie ochii Tăi îndreptaţi pururea spre Casa aceasta, ziua şi noaptea, ca să binecuvintezi munca celui ce cu sudoarea fruntei lui şi înţelepciunea minţei sale făcu această Dumnezeiască faptă, şi a celor ce sălăşluiesc într‑însa!“¹⁰

Printre miile de studenţi care au beneficiat de serviciile fundaţiei (cazare, masă, burse de studiu), s‑au aflat numeroase personalităţi şi oameni de seamă ai culturii noastre naţionale, unii dintre ei viitori membri ai Academiei Române. Dintre aceştia amintim aici pe eseistul Emil Cioran, lingvistul Boris Cazacu, juristul Valentin Al. Georgescu, fizicianul Ion. I. Agârbiceanu, fiul marelui scriitor Ion Agârbiceanu, precum şi istoricul gălăţean Paul Păltănea.

Un alt capitol demn de subliniat îl reprezintă bursele pentru studii în străinătate acordate studenţilor cu rezultate excelente la învăţătură, cel mai celebru dintre ei fiind inventatorul Henri Coandă. Se ştie că, fără acest sprijin venit din partea lui C. N. Vasiliu, tânărul Coandă nu ar fi putut pleca la Paris pentru a urma cursurile Școlii Superioare de Aeronautică şi Construcţii (înfiinţată în 1909), deoarece generalul Coandă, care şi‑ar fi dorit ca fiul său să îi urmeze în cariera militară, îi oprise accesul la orice sursă de bani. Cu ajutorul bursei primite de la marele filantrop, Henri Coandă devine în 1910 şeful primei promoţii de ingineri aeronautici şi construieşte, în acelaşi an, primul avion cu reacţie, propulsat prin ceea ce avea să se numească mai târziu „Efectul Coandă“.

La finele anului 1928, marele filantrop iniţiază Proiectul Sinaia, prin înzestrarea Fundaţiei sus‑amintite cu un teren de 575 ha pentru înfiinţarea unei „comu­­ne­ climaterice moderne“, cu con­struc­ţii (vile, sanatorii, cămine etc.), ce vor fi donate marilor intituţii culturale şi de interes obştesc, împreună cu 400 de loturi de case pentru persoane şi funcţionari ai Statului Român, care au adus şi aduc servicii poporului român. Printre beneficiari s‑au numărat Sfânta Patriarhie, Academia Română, Ministerul Domeniilor, Ministerul de Război, Ministerul Instrucţiunii Publice, Societatea Scriitorilor Români, Societatea Ortodoxă a Femeilor Române, Liga Culturală etc. „Donaţia a fost acceptată în numele Fundaţiei de către Nicolae Iorga, efor al acestei instituţii, în calitatea sa de Rector al Universităţii din Bucureşti. Din păcate, construcţia acestui campus creativ a fost întreruptă de război şi de raptul comuniştilor. Ca un exerciţiu de imaginaţie, s‑ar putea întrezări cât de mult ar fi beneficiat patrimoniul nostru de acest for deschis depărtărilor, în care ar fi coabitat, de exemplu, Marin Preda, Dina Cocea, Corneliu Baba şi Magda Ianculescu. Ceea ce pare azi o utopie, ca un fel de falanster cultural, era cât se poate de real, conform listei cu loturile deja alocate (…) În plus, 400 de loturi erau alocate persoanelor care au făcut servicii Statului Român“¹¹.

În preambulul Actului de donaţie pentru cele aproape 600 de hectare puse la dispoziţie Fundaţiei universitare, Constantin Vasiliu îşi argumenta gestul: „Închinând şi această danie naţiunii şi culturii Neamului Românesc, rugămintea mea se înalţă ca un imn de laudă şi mulţumire către Dumnezeu A‑Tot‑Puternicul, Care mi‑a ajutat în toate şi prin puterea de muncă ce mi‑a dat am putut să adaug la celelalte binefaceri încă un prisos al muncii mele pentru binele şi înălţarea culturală a neamului meu român, spre mulţumirea mea şi a tuturor. Întru aceasta, rog pe toţi bunii români, oameni de bine şi iubitori de ţară, ca şi pe urmaşii noştri să dea binevoitorul lor concurs pentru ocrotirea şi păstrarea acestui patrimoniu şi să aducă la îndeplinire această a mea nestrămutată dorinţă“¹².

Printre instituţiile sale de binefacere şi culturale se mai numără şi Universitatea de Vară şi Căminele pentru elevi şi eleve (200) din oraşul Roman, destinate fiilor de ţărani sau de orăşeni; Școlile din satele Dulceşti şi Corhana, comuna Dulceşti (jud. Neamţ), precum şi din Bezdead (jud. Dâmboviţa), trei din totalul de zece şcoli înfiinţate şi finanţate de acest mecena, menţionate în presa timpului; Dispensarul şi Biblioteca din Dulceşti cu peste 3500 de volume; precum şi donaţiile pentru profesorii prahoveni cu activitate meritorie.

La moartea sa, în 6 ianuarie 1944, Postul Naţional de Radio şi‑a întrerupt emisiunea pentru a anunţa decesul lui C. N. Vasiliu Bolnavu. Marin Preda  nota în caietele de atelier pentru romanul său Delirul: „Ianuarie 1944: C.N. Vasiliu Bolnavu a murit, mare făcător de bine… Pornise pe drumul anevoios al ocrotirii aproapelui…!“¹³

„Printre personalităţile care au trimis condoleanţe familiei Vasiliu Bolnavu s‑au numărat: Nicodim Munteanu, Patriarhul României¹⁴ şi prof. Mihai Antonescu, la acea dată Preşedintele Consiliului de Miniştri (…) George Tătărăscu, Ion Marin Sadoveanu, generalul à la suite Filitti, precum şi delegaţii din comunele Dulceşti (jud. Roman), Tudor Vladimirescu şi Folteşti (jud. Covurlui), Bezdead (jud. Dâmboviţa). Sătenii din aceste comune au venit să‑l petreacă pe ultimul drum pe marele lor binefăcător, purtând pe umăr sicriul celui dispărut“¹⁵.

La finalul slujbei de înmormântare, Episcopul Veniamin Pocitan, vicarul Sfintei Patriarhii, a ţinut un cuvânt funebru în cadrul căruia a subliniat sprijinul pe care defunctul l‑a acordat Școlii şi Bisericii: „(…) Defunctul a ajutat tineretul universitar. Mulţi dintre cei cărora Dumnezeu le‑a dat avere ar trebui să urmeze pilda lui C. N. Vasiliu Bolnavu … [care] a înţeles să slujească în tot timpul cât a trăit Biserica şi Școala şi să înalţe Neamul prin tineretul care studiază“¹⁶.

Între articolele apărute la acea vreme în presă se află şi unul nesemnat, dar al cărui autor se pare că l‑a cunoscut îndeaproape pe Constantin Vasiliu, caracterizându‑l pe măsură: „(…) Ai fost un înfocat naţionalist, cum a fost şi mult regretatul şi valorosul D‑tale părinte. În loc să faci, cum fac mulţi oameni, alergând după visuri de măriri, D‑ta ai rămas la îndeletnicirile D‑tale economice departe de sfâşierile politice, şi în loc să dezertezi dela crezul naţionalist, ai pus peptul cu puteri înzecite să‑l susţii. Care nabab, care miliardar în Țara noastră, a mai dat pentru a susţine lupta sfântă pentru ca România să fie numai a Românilor, suma de una sută milioane cum ai dat D‑ta? Oare modestia D‑tale de a nu şti stânga ce face dreapta nu‑i dusă prea departe?“¹⁷ La acest patriotism sincer şi înfocat se adaugă, fără putere de tăgadă, o credinţă puternică şi profundă, care a stat la baza atâtor fapte ctitoriceşti şi de mare generozitate faţă de semeni, ce au marcat în mod decisiv şi pozitiv, aşa cum am arătat, traiectoria vieţii multor personalităţi ale culturii române din anii ‘30‑‘40 şi de după aceştia.

Evlavia şi buna credinţă a lui C. N. Vasiliu Bolnavu reies şi din mărturia preotului Niţişor Cazacu de la biserica Batiştei din Bucureşti, care la slujba înmormântării sale din 10 ianuarie 1944 afirma: „Şi‑a dat sfârşitul creştineşte şi a fost unul dintre cei mai buni şi evlavioşi enoriaşi ai bisericii!“¹⁸. De asemenea, prin generozitatea sa, credincioşii din localitatea Dulceşti, judeţul Roman, s‑au putut ruga în fiecare duminică şi sărbătoare în biserica aflată pe moşia sa, fostă capelă a Palatului Hurmuzache, deoarece la acea dată „altă biserică nu mai era în comună“¹⁹, după cum mărturisea Dumitru Vasiliu, fiul marelui binefăcător.

Este demn de precizat şi faptul că actele de milostenie ale lui Con¹stantin Vasiliu Bolnavu au fost mereu încurajate şi sprijinite cu mult entuziasm de către soţia acestuia, Teodora‑Aurelia, care era o femeie foarte modestă, chiar retrasă, dar cu un puternic caracter creştin, „rămasă în memoria localnicilor ca o femeie deosebit de pioasă“²⁰. Despre ea se mai aminteşte faptul că „în timpul celui de‑al Doilea Război Mondial, Teodora Aurelia Vasiliu Bolnavu, soţia marelui filantrop, a ajutat mai multe familii din Dulceşti, care aveau bărbaţii plecaţi pe front“²¹.

Putem spune, în concluzie, că prin tot ceea ce a făcut, prin faptele sale de mare generozitate C. N. Vasiliu  a împlinit cu adevărat porunca Mântuitorului de a‑i iubi necondiţionat pe semenii noştri şi a transpus, în faptă, îndemnul unuia dintre marii Sfinţi Părinţi ai Bisericii Ortodoxe: „Să cunoaşteţi, fiilor, cât de mare lucru este milostenia, pentru că şi în acest veac ajută şi întru cel de dincolo, de bucurie duhovnicească umple, spre Dumnezeu apropie şi asemenea cu îngerii ne face. Că despre ea se zice în Scriptură: «Faceţi milostenie, ca şi vouă să vă fie milostiv Domnul!». «Daţi», zice, «şi vi se va da vouă!». Că scris este: «Pe focul cel aprins îl stinge apa, iar milostenia curăţeşte păcatele». Şi iarăşi zice: «Să ascundeţi milostenia în sânurile săracilor, că aceştia se roagă pentru voi!» Şi iarăşi, ne învaţă pe noi, bunul Dumnezeu, zicând: «Dacă ai îndestulare multă, apoi mult să dai, iar dacă ai mai puţin, apoi după putere să te sârguieşti a da, cu bucurie». Amin.“^22.

Pr. Gelu Aron

 

1. Romulus Georgescu, „Discurs în Parlamentul României cu ocazia dezbaterii proiectului Legii pentru scutirea de taxele de timbru şi impozit proporţional a actelor făcute în folosul Fundaţiunii Universitare «Constantin N. Vasiliu Bolnavu»“, lege promulgată prin Înaltul Decret Regal nr. 237 din 31 ianuarie 1931 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 66, partea I din 20 martie 1931, apud. Ion Maftei, Marele filantrop…, pp. 23-24.

2. „O danie frumoasă“, în: Cultura poporului, 24 noiembrie 1929.

3. Romulus Georgescu, „Discurs în Parlamentul României…“.

4. Ion Maftei, Marele filantrop…, p. 28.

5. „Ultima oră “, în: Vestul României, anul I, nr. 58, 16 decembrie 1923, p. 4.

6. Prim epitrop era însuşi fondatorul fundaţiei C.N. Vasiliu, iar ceilalţi patru membri erau: Mitropolitul primat, iar după 1925, Patriarhul României, Ministrul Instrucţiunii Publice, Rectorul Universităţii din Bucureşti şi Primarul General al Capitalei.

7. Ion Maftei, Marele filantrop…, p. 32.

8. Aurel Popovici, „Vasiliu Bolnavu“, în: Curentul, 12 ianuarie 1944.

9. Articol în ziarul „Universul cultural“ din 27 iunie 1926, apud. Ion Maftei, Marele filantrop…, p. 29.

10. https://ro.wikipedia.org/wiki/Fundaţia_Universitară_Constantin_N._Vasiliu_Bolnavu#/media/File:Binecuvantare_patriarh_Miron.jpg, 28 mai 2019.

11. Radu Comşa, „Un mare filantrop. Constantin N. Vasiliu Bolnavu“, în: Revista Cultura – 17 ianuarie 2013, https://revistacultura.ro/nou/2013/01/un‑mare‑filantrop‑constantin‑n‑vasiliu‑bolnavu/, 28 februarie 2019.

12. Ion Maftei, Marele filantrop…, pp. 34‑35.

13. Radu Comşa, „Un mare filantrop…“.

14. „Luând parte cu toată inima în marea durere de care sunteţi copleşiţi, rog fierbinte pe Dumnezeu să vă întărească, iar sufletului filantropului defunct Dumnezeu să‑i dăruiască fericire veşnică, drept răsplată a marilor sale acte de binefacere pentru binele Patriei. Patriarhul României NICODIM“, apud. Ion Maftei, Marele filantrop…, p. 163.

15. Ion Maftei, Marele filantrop…, p. 33.

16. Stelian Popescu, „Înmormântarea lui C. N. Vasiliu“, în: Universul, 11 ianuarie 1944, cf. Ion Maftei, Marele filantrop…, p. 166.

17. Ion Maftei, Marele filantrop…, p. 164.

18. Pamfil Șeicaru, „Ceremonia de înmormântare a lui C. N. Vasiliu“, în: Curentul, 11 ianuarie 1944, apud. Ion Maftei, Marele filantrop…, p. 167.

19. Memoriul adresat de Dumitru Vasiliu Bolnavu Ministrului Agriculturii şi Domeniilor, cu privire la exproprierea Moşiei de la Dulceşti, jud. Roman, apud. Ion Maftei, Marele filantrop…, p. 146.

20. Epifanie E. Cozărescu, Paramedicalia, apud. Ion Maftei, Marele filantrop…, p. 58.

21. Ion MAFTEI, Marele filantrop…, p. 46.

22. „Cuvânt al Sfântului Grigorie despre milostenie“, în: Proloage, 11 martie.