Preotul Theodor Dobrea şi Constantin N. Vasiliu Bolnavu, ctitori ai bisericii din localitatea Suceveni (I)

Despre boierul Bolnavu am auzit pentru prima dată, în urmă cu peste 30 de ani, de la bunicul meu patern. În timpul vacanţelor de vară, îl însoţeam la munca pământului în afara satului, undeva pe şoseaua către Roşcani ‑ Băneasa, acolo unde încă se mai puteau vedea ruinele casei şi ale curţii celui ce, cu peste un secol în urmă, era proprietar al terenurilor din jurul Chirileştilor, vechea denumire a localităţii Suceveni. Veşti şi poveşti despre acest personaj, îmbrăcat în aură de legendă, ctitor principal la „biserica mare“ din Suceveni, am mai aflat de‑a lungul anilor şi de la alte rude şi consăteni, printre care de mare ajutor, sub raportul exactităţii şi al veridicităţii, mi‑au fost informaţiile primite din partea dnei Ileana Luca, profesoară de geografie la Școala Gimnazială „Vasile Burlui“ din Suceveni, astăzi pensionară.

Dorind să aflu mai multe despre Constantin Vasiliu, am avut surpriza să descopăr lucruri extraordinare legate de viaţa şi personalitatea acestui creştin autentic, fiu al Bisericii Ortodoxe Române, ale cărui fapte de milostenie, dar şi de mecenat în domeniul culturii şi educaţiei au rămas în conştiinţa contemporanilor săi ca fiind unice şi de neegalat. Marele istoric Nicolae Iorga afirma într‑un articol din anul 1923, dedicat marelui filantrop, că este „un exemplu de urmat“, dar şi că „Sunt sigur că n‑o vor face. Că n‑o va face niciunul!“¹.

Născut la Ploieşti în 4 aprilie 1867, Constantin Vasiliu a moştenit de la părinţii săi, Nicolae şi Ivanca, o importantă avere imobiliară (terenuri petrolifere şi mine de bitum în judeţul Prahova), aceasta la rândul ei primită de la bunicul său pe linie paternă, Constantin Vasiliu (zis şi „Bolnavu“), care avusese „mai multe proprietăţi pe malul Dunării şi în câmpia Bărăganului, pe care le‑a vândut în prima jumătate a secolului al XIX‑lea şi a cumpărat alte proprietăţi, în Ploieşti şi în judeţul Prahova, pentru a fi ferit de distrugerile şi de jafurile făcute de turci“².

Constantin Vasiliu Bolnavu a beneficiat într‑adevăr de un suport material consistent din partea familiei sale, însă a ştiut să înmulţească înzecit şi talanţii primiţi de la Dumnezeu. După absolvirea liceului, a urmat studii universitare la Viena, obţinând licenţe în domeniile economie şi agricultură. La întoarcerea în ţară a demonstrat că succesul poate veni numai prin perseverenţă, creativitate şi muncă intensă. Între anii 1890‑1915, a obţinut venituri frumoase de pe terenurile petrolifere din zona Băicoi şi din exploatarea minei de Bitum de la Matiţa (căştiga zilnic între 300‑400.000 lei). În acelaşi timp, ştiind că zăcămintele petrolifere şi miniere nu sunt inepuizabile, C. N. Vasiliu a aplicat cunoştinţele dobândite în domeniul cultivării pământului, de care era foarte pasionat, şi a achiziţionat câteva proprietăţi ce îi vor spori şi mai mult averea moştenită de la părinţii săi: moşia Dulceşti (jud. Roman), cumpărată în 1898,  pe care se afla şi Palatul fraţilor Hurmuzaki (cu care se împrietenise în timpul studiilor vieneze), cunoscut loc de întâlnire al unioniştilor de la 1859, unde şi Domnitorul Al. I. Cuza a poposit în câteva rânduri; în 1906, devine proprietar al moşiei de la Rogojeni (jud. Covurlui, astăzi Galaţi), comună în componenţa căreia se afla la vremea aceea şi satul Chirileşti³, Suceveniul de astăzi; domeniile de la Bezdead (jud. Dâmboviţa), achiziţionate în 1907 de la Ștefan Belu^4. Datorită spiritului său antreprenorial excepţional a reuşit să obţină venituri mult mai mari decât cele obişnuite, aplicând metode moderne de cultivare a cerealelor, înfiinţând ferme model⁵ de creştere a animalelor (grajduri sistematice de cai, vite, porci), păsări şi porumbei, bazine de peşte, uscătorii de  fructe şi instalaţii pentru conservarea legumelor, sere pentru ciuperci, flori şi plante exotice, remize pentru maşinile agricole, mori moderne pentru grâu şi porumb, echipate cu sisteme de acţionare aduse din Elveţia etc.

 Însă cu mult mai importante decât aceste mari realizări, în domeniul afacerilor agricole şi petrolifere, sunt generozitatea şi iubirea creştină ale acestui mare OM, manifestate prin faptele de milostenie şi prin dorinţa de a contribui la prosperitatea spirituală şi materială a ţării şi a semenilor săi. „Acest sentiment l‑a călăuzit de‑a lungul vieţii sale până într‑acolo, încât nu şi‑a luat nici măcar măsurile care i‑ar fi stat la îndemână pentru protecţia sa şi a familiei sale de vicisitudinile vieţii“⁶, ştiut fiind că alte familii de bancheri şi mari proprietari funciari în acea epocă îşi cumpărau domenii şi case în ţări din Europa Occidentală sau păstrau banii în bănci sigure din străinătate. Constantin Vasiliu nu a procedat astfel, ba dimpotrivă, a dat dovadă de un patriotism nemaintâlnit prin faptul că, „a donat sume mari de bani şi pentru Flota naţională, în anul 1913“⁷, iar în timpul celui de‑al Doilea Război Mondial, a sprijinit eforturile Armatei Române cu suma de 100 milioane lei, desfiinţând un cont pe care îl avea la o bancă din Anglia, conform mărturiei fiului său, Dimitrie Vasiliu⁸. „Mai mult decât atât, C. N. Vasiliu Bolnavu şi‑a trimis unicul fiu să lupte în prima linie în timpul Primul Război Mondial, unde a fost grav rănit, fiind la un pas de moarte“⁹.

Revenind la istoricul bisericilor din Suceveni, din lucrarea lui Moise N. Pacu¹⁰ aflăm că satul Chirileşti, aflat pe valea râului Oarba, a fost întemeiat de oieri transilvăneni pe la 1770. De asemenea, în Condica liuzilor (plătitorilor de bir) de la 1803, lucrată şi publicată de Theodor Codrescu pentru domnitorul Alexandru Moruzzi, se menţionează faptul că în zona localităţii Chirileşti se aflau 9 familii de ciobani veniţi din zona Ardealului sau a Carpaţilor de curbură. Printre localităţile de origine ale acestora se numără: Breţcu (la nord de Braşov), Săcele şi Soveja, lucru dovedit de numele de Breţcanu, Săceleanu sau Seceleanu şi Suvejanu, pe care le regăsim până astăzi între familiile din Suceveni. Aceşti păstori de oi au găsit în lunca Prutului un loc de popas prielnic, bogat în surse de hrană pentru turmele lor, dar şi la adăpost de năvălirile turcilor, prin pădurile întinse din această zonă.

Iniţial, ciobanii transilvăneni, conduşi de mocanul Chirilă (de unde se trage şi numele iniţial al localităţii: Chirileşti), s‑au aşezat, la sfârşitul secolului XVIII, într‑un luminiş care s‑a numit ulterior: „Fântâna Blănarului“. Acest loc era situat într‑o zonă cu relief fragmentat de multe ravene şi râpe, la aproape doi km de vatra vechii biserici din sat, şi deseori se petreceau aici alunecări de teren, ceea ce a determinat populaţia să se mute „mai la sud‑est, pe malul drept al pârâului Oarba“¹¹, spre actuala vatră a satului.

De asemena, se presupune că unele familii au venit aici din zona Mureşului, unii fiind tocmiţi de Imperiul austriac/austro‑ungar ca grăniceri, având propriile lor terenuri şi fiind scutiţi de taxe. Schimbarea politicii imperiale de a renunţa la serviciile populaţiei băştinaşe şi de a aşeza grăniceri militari, precum şi aceea de a‑i trece pe ortodocşii transilvăneni la catolicism i‑a determinat pe mulţi dintre aceştia „să renunţe la locurile de origine şi să se stabilească în ţinuturi unde îşi puteau păstra credinţa ortodoxă“¹², deplasându‑se către zona de est a ţării, unii ajungând şi pe valea râului Oarba, unde au întocmit în timp o aşezare sănătoasă. „Provenienţa de la munte a întemeietorilor satului Chirileşti reiese şi din porecla prin care aceştia definesc pe locuitorii văii Horincea – «cojanii» – prin aceasta făcându‑se diferenţierea între «mocanii de la plaiu şi cojanii de la vale» ¹³.“ ¹⁴

Istoricul Nicolae Stoicescu afirmă că la Chirileşti prima bisericuţă s‑a ridicat în anul 1802¹⁵ „cu temelie din bârne, pereţi de nuiele lipiţi cu lut şi înveliţi cu paie şi stuf“¹⁶, având drept ocrotitor spiritual pe Sfântul Ierarh Spiridon şi sfinţită în 1804, potrivit inventarului din  anul 1894, găsit în arhiva parohială¹⁷. Acelaşi istoric consemnează că, la anul 1909, biserica din Chirileşti era „în stare rea“.

Preotul Igor Jechiu, cercetând patrimoniul iconografic al bisericilor din zona Prutului, afirma: „Există icoane pe care unii zugravi şi‑au pus numele şi câteodată chiar anul. Exemplu: Vasile Diaconu, în 1817, semnează icoane în biserica din Suceveni“¹⁸.

De asemenea, ieromonahul David Antipa¹⁹, care a păstorit enoriaşii de la Suceveni vreme de trei ani, între 1927‑1929, consemnează într‑un proces‑verbal al Consiliului parohial din 12 februarie 1929, că vechea biserică „Sfântul Spiridon“ „este părăsită, acoperişul stricat, este din lemn şi cu pereţii din vălătuci“, solicitându‑se aprobarea din partea ierarhului de la Galaţi, pentru ca „lemnele şi puţinul material ce mai este rămas neputred, a face deasupra Sfintei Mese un acoperământ frumos, dând aspectul unui paraclis, respectând astfel cu sfinţenie locul sfinţit, făcând deasupra o cruce frumoasă şi pereţii văpsiţi frumos“²⁰.

La vechea biserică din Chirileşti²¹ au slujit în secolul  XIX, conform documentelor de arhivă, următorii preoţi: Pr. Dumitru Dobre zis Rusu, venit de peste Nistru, Pr. Alexandru Dobre, Pr. Vasile (?), Pr. Dumitru Onose şi Pr. Theodor (zis Toader) Dobrea. Cel din urmă, în timpul căruia s‑a construit noua biserică a satului, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, era originar chiar din localitate şi a slujit această comunitate vreme de aproape cinci zeci de ani, din 1878 până în 1927, când se retrage de bătrâneţe şi bolnav.

Pr. Teodor Dobrea (n. 2 ianuarie 1858 – d. 25 august 1929) a absolvit în anul 1875 cursurile de patru ani (gradul I) ale Seminarului Teologic de la Huşi. După ce a primit hirotonia în diacon, la 6 ianuarie 1878, două zile mai târziu a fost sfinţit preot de Episcopul Melchisedec Ștefănescu şi numit pe seama parohiei din localitatea sa natală²². Mai avea doi fraţi, Gheorghe şi Mărgărint, care urmaseră trei ani, la acelaşi seminar, şi care au slujit ca dascăli tot la biserica din Chirileşti. Cel de‑al treilea frate, Nicolae, urmase un an Seminarul de la Huşi şi era angajat ca eclesiarh (clopotar) la aceeaşi biserică²³.

Părintele Teodor era un slujitor atent faţă de nevoile enoriaşilor săi şi bun gospodar. Văzând că vechiul locaş de închinare nu mai corespundea, zidurile fiind foarte degradate, a purces la realizarea unei noi biserici, pe care dorea să o aşeze mai aproape de actualul centru al satului. În arhiva bisericii din Suceveni se mai găsesc şi astăzi borderouri cu numele şi semnăturile enoriaşilor care au donat bani pentru construcţia noului sfânt locaş, încă din anul 1896. „La 8 martie 1900, se consemnează că edificiul bisericii este vechi şi, deşi s‑a format un comitet pentru a aduna o sumă de bani pentru clădirea noului locaş, din anul 1896 şi până în 1899 s‑a adunat suma de 3.436 lei, care s‑a depus la Casa de Consemnaţiuni“²⁴. Se pare însă că puterea financiară a comunităţii era prea mică pentru ducerea la bun sfârşit a acestui sfânt deziderat. Conform unui raport din 30 decembrie 1905, până la acea dată suma totală strânsă de săteni pentru constuirea noii bisericii ajunsese la 5.500 lei.

Venirea marelui arendaş şi moşier Constantin Vasiliu pe aceste meleaguri, la 1906, odată cu achiziţionarea terenurilor agricole din jurul satului, a fost providenţială. Deşi la niciun an de la cumpărarea moşiei, în timpul răscoalei ţărăneşti din 12 martie 1907, i‑au fost devastate conacul şi hambarele aflate lângă pădurea Ciuciuveni²⁵, Vasiliu‑Bolnavu nu a dat dovadă de resentimente sau dorinţă de răzbunare faţă de săteni, ba chiar mai mult s‑a angajat că va acorda tot sprijinul pentru construirea unei noi biserici pentru locuitorii cătunului Chirileşti. Încurajat de această promisiune, preotul Toader Dobrea a solicitat aprobarea din partea Episcopului Nifon Niculescu pentru sfinţirea locului, slujbă ce a fost săvârşită la 17 iulie 1911.

Lucrările la sfântul locaş, cu o arhitectură monumentală şi impunătoare, au debutat deodată cu aşezarea pietrei fundaţionale. Materialele de construcţie au fost puse la dispoziţie de Constantin Vasiliu, fiind aduse cu trenul până la Băneasa, de unde erau preluate cu căruţele de către localnici. În octombrie 1912, preotul paroh Toader Dobrea consemna faptul că „locuitorii au ajutat la transportul materialelor pentru noua biserică, de la gară. Suma de 14.042 lei ce s‑a adunat de la locuitori începând din 1896, aceasta se va da dlui Costică N. Vasiliu şi Dlui Antreprenor“²⁶. Tot în arhiva parohiei se mai pot găsi şi astăzi listele cu numele persoanelor care au participat ca voluntari la munca de ridicare a bisericii (pentru munca brută, necalificată), întocmite de preotul Toader Dobrea. Pictura a fost executată în anii 1914‑1915 de pictorul italian DeBiazi, în stil neobizantin, în ulei, banii fiind donaţi tot de Constantin Vasiliu.

Biserica s‑a sfinţit la 21 mai 1916, de către preotul iconom Gheorghe Popescu, protoiereul judeţului Covurlui, delegat al ierarhului Dunării de Jos, înconjurat de clerul din zonă şi de la Catedrala Episcopală din Galaţi. În Actul comemorativ, emis cu prilejul târnosirii bisericii, se menţionează faptul că aceasta „s‑a ridicat cu cheltueala piosului creştin şi bunului român d‑l Constantin Vasiliu, marele proprietar al moşiei Rogojeni şi al altor domenii întinse şi soţia sa, doamna Theodora‑Aurelia, având ca fii pe Dimitrie, Maria şi Aurelia‑Melania“²⁷, documentul fiind semnat de Episcopul Nifon Niculescu, de ctitorul Constantin Vasiliu‑Bolnavu, soţia sa şi ceilalţi membri ai familiei, de Prefectul Judeţului Covurlui, dl Alexandru N. Gussi, precum şi de Protoiereul judeţului, preotul iconom Gheorghe Popescu, care aşa cum am precizat mai sus a săvârşit slujba târnosirii.

La cutremurul din anul 1940, biserica nouă a suferit numeroase stricăciuni. În acest context, ctitorul Constantin Vasiliu nu a stat pe gânduri, ci „intervine energic şi antrenează pe preotul Constantin Chiorpec (1929‑1960) pentru repararea bisericii“²⁸, lucrare care s‑a realizat tot din banii donaţi de acesta.

Referindu‑se la faptele sale alese, un contemporan exclama: „Parcă ţi se înalţă sufletul când vezi pe câte un membru al societăţii româneşti, ridicându‑se pe culmile înalte ale idealismului, sacrificând şi jertfind pentru binele aproapelui. Comandamentul religiei creştine, «Iubeşte pe aproapele tău!», pulsează în toate faptele d‑lui Vasiliu Bolnavu!“²⁹ (Va urma).

Pr. Gelu Aron

 

1. 1. 1. Nicolae Iorga, Oameni cari au fost, Bucureşti, 2012, p. 286.

      2. Ion Maftei, Marele filantrop: Constantin N. Vasiliu Bolnavu – istoricul moşiei Dulceşti, Editura Militară, Bucureşti, 2016, p. 17.

      3. Moise N. Pacu, Cartea Judeţului Covurlui, partea a III‑a: Comunile rurale, Tipolitografia G. Bălăşescu, Galaţi, 1891, nota 1, p. 90: „Despre Chirileşti, ce‑i zice şi Oarba, se spune că pe vremea turcilor era o fată oarbă pe care ar fi ucis‑o turcii într‑o pădure numită şi astăzi Rediu Turcii; de la această fată vine şi numele de Oarba dat satului şi pârâului ce trece prin el“.

      4. Ion Maftei, Marele filantrop…, p. 19.

      5. Certificatul din 1 mai 1945, eliberat de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, atesta faptul că moşia Suceveni‑Rogojeni a lui C.N. Vasiliu Bolnavu îndeplinea condiţiile pentru a fi Fermă‑model, apud. Ion Maftei, Marele filantrop…, p. 66.

      6. Ion Maftei, Marele filantrop…, p. 22.

      7. Prof. dr. Constantin Dobrescu, prof. Carmen Băjenaru, „Figuri de filantropi şi donatori din Ploieşti şi judeţul Prahova (II)“, în: Ziarul Oamenilor Buni, 1 noiembrie 2013.

      8. Ion Maftei, Marele filantrop…, p. 165.

      9. Ion Maftei, Marele filantrop…, p. 23.

      10. Moise N. Pacu, Cartea Judeţului Covurlui…, p. 90: „Se susţine că aceste trei sate s‑au înfiinţat la datele următoare: Rogojenii, în anul 1670, Chirileştii la 1770 şi Vădenii la 1700.“

      11. Ileana Luca, Lumină pe Valea Oarbei, nepublicată, p. 8.

      12. Ileana Luca, Lumină…, p. 7.

      13. Iorgu Iordan, Nume de locuri româneşti în R.P.R., Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1952, p. 125.

      14. Ileana Luca, Lumină…, p. 7.

      15. Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova, Direcţia Patrimoniului Cultural Naţional, Bucureşti, 1974, p. 184.

      16. Raportul pr. Theodor Dobrea către Protoiereul de Covurlui, 3o noiembrie 1903, cf. Ileana Luca, Lumină…, p. 10.

      17. Ileana Luca, Lumină…, p. 10.

      18. Pr. Igor Jechiu, „Valori culturale şi de artă“, în: Arhiepiscopia Tomisului şi Dunării de Jos în trecut şi astăzi, editura Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, Galaţi, 1987, p. 102.

      19. Ieromonahul David Antipa, din obştea Mănăstirii Secu, jud. Neamţ, a slujit în Primul Război Mondial, ca preot de front, la Spitalul nr. 4 din Iaşi (cf. Prof. Emanuel Bălan, Contribuţia slujitorilor Bisericii Ortodoxe din judeţele Neamţ, Roman şi Bacău la Marea Unire, https://www.academia.edu/37799111/Contribuţia_slujitorilor_ bisericii_ortodoxe_din_judeţele_Neamţ_Roman_şi_Bacău_la_Marea_unire, accesat la 20 martie 2019). La Suceveni a desfăşurat o activitate pastoral‑misionară meritorie, dovedită şi de documentele păstrate în arhiva bisericii, fiind iubit şi apreciat de către enoriaşi, unii dintre cei mai în vârstă amintindu‑şi de el cu nostalgie.

      20.  Ileana Luca, Lumină…, p. 12.

      21. Mult mai târziu, între anii 1996‑2002, pe acest loc a fost construită o altă bisericuţă, ca sfânt lăcaş de slujire pentru Parohia Suceveni II, închinată tot Sfântului Ierarh Spiridon şi sfinţită de către ÎPS Casian al Dunării de Jos în data de 9 februarie 2002.

      22. Cherotonirea în preot a seminaristului Theodor Dobrea ‑ 1878, Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Dosar nr. 1641/1878.

      23. Statistica clerului din Judeţul Covurlui pe anul 1877/8, Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Dosar nr. 1644/1878.

      24. Ileana Luca, Lumină…, p. 10.

      25. >Colectiv, Marea Răscoală a Țăranilor din 1907, editura Academiei R.S.R.,, Bucureşti, 1967, p. 290; Colectiv, 50 de ani de la Răscoalele ţărăneşti din 1907, Întreprinderea Poligrafică Galaţi, Galaţi, 1957, p.16.

      26. Ileana Luca, Lumină…, p. 11.

      27. Pr. Valentin Dingă, „Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din localitatea Suceveni, judeţul Galaţi“, în: Călăuză Ortodoxă, an XXIII, iunie 2013, nr. 295 , pp. 28‑29.

      28. Ileana Luca, Lumină…, p. 12.

      29. Mihai Popovici, în: Discurs în Parlamentul României cu ocazia dezbaterii proiectului Legii pentru scutirea de taxele de timbru şi impozit proporţional a actelor făcute în folosul Fundaţiunii Universitare «Constantin N. Vasiliu Bolnavu»“, lege promulgată prin Înaltul Decret Regal Nr. 237 din 31 ianuarie 1931 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 66, partea I din 20 martie 1931, apud. Ion Maftei, Marele filantrop…, p. 24‑25.