„Luna pentru viaţă“ este noul parteneriat, desfăşurat între Societatea Naţională a Femeilor Ortodoxe Române ‑ Filiala Galaţi şi „Centrul de zi pentru copii cu autism“ din municipiul Galaţi.
„Centrul de zi pentru copii cu autism“ din Galaţi este un serviciu social de interes comunitar şi se adresează familiilor care duc crucea delicată a creşterii şi educării unui copil cu autism.
În cadrul parteneriatului, prima activitate a debutat în Duminica a II‑a din Postul Mare a Sfântului Grigorie Palama, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, prin participarea la Sfânta Liturghie arhierească a douăzeci şi cinci de tineri cu autism, membri ai amintitului centru.
În acest cadru, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, după Sfânta Liurghie, s‑a adresat credincioşilor, explicând sensul evangheliei prin care Mântuitorul a vindecat un slăbănog, subliniind: „În această duminică învăţăm că sediul luminii nu este totuşi în vederea exterioară a ochilor noştri biologici, de aceea şi lumina ochilor noştri fizici este direct proporţională cu vârsta noastră, iar spectrul luminii scade deodată cu vârsta sau chiar înainte de vârstă. Această vederea fizică este o vedere limitată şi condiţionată de soare. Ochii trupeşti văd datorită unei lumini existenţiale din creaţia lui Dumnezeu şi din minunata întocmire a centrilor noştri cerebrali“.
Chiriarhul Dunării de Jos s‑a rugat şi i‑a încurajat pe semenii noştri, inclusiv, pe cei cu nevoi speciale printr‑un cuvânt de învăţătură şi binecuvântându‑i.
Toţi participanţii au primit iconiţe şi alte daruri, pentru trup, minte şi inimă. În luna aprilie, micii asistaţi au participat la un dialog despre arta de a trăi frumos, alături de părinţi, bunici şi psiholog de la Centrul de autism şi doamnele de la SNFOR.
Conf. univ. dr. ing. Lucia Balint