Lunile făurar şi mărţişor îngemănează în spaţiul Arhiepiscopiei Dunării de Jos o treime de aniversări ale Chiriarhului acestei străvechi şi, în acelaşi timp, noi eparhii. La 18 februarie, în urmă cu 29 de ani (1990), ziua de hirotonire întru arhiereu, la Galaţi, cu însărcinarea de arhiereu‑vicar al Episcopiei Dunării de Jos; la 28/29 februarie ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Ioan Casian, onomastica monahală a Înaltpreasfinţitului Casian, nume primit în urmă cu 39 de ani, într‑o zi de prăznuire a Sfântului Ignatie Teoforul, în Mănăstirea buzoiană Ciolanu; la 18 martie (1955) ziua când evlavioasa Rada Crăciun, munteanca din Munţii Buzăului, primea la sânul ei pe pruncul Costică, Arhiepiscopul nostru de la Dunărea de Jos.
Aşadar, trei sărbători ale unui ierarh de frunte al Bisericii Ortodoxe Române care, ca orice arhiereu, întrupează în sine trei îndatoriri: de a învăţa, de a sfinţi şi de a conduce. Această întreită însărcinare se multiplică la nesfârşit, cu fiecare organism bisericesc, cu fiecare consilier eparhial, inspector bisericesc, protopop, monah şi monahie, cu fiecare preot şi preoteasă, cu fiecare dascăl de şcoală şi de strană, cu fiecare profesor de religie sau de şcoli teologice, cu fiecare elev seminarist, student, masterand ori doctorand teolog, cu fiecare slujitor mirean angajat al eparhiei, cu fiecare creştin ortodox, indiferent de vârstă, pregătire sau poziţie socială. Dimensiunea unei astfel de răspunderi „intra muros“, adică doar între confiniile canonice ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos, se amplifică prin lucrarea la care este chemat ÎPS Casian, în marea familie a Bisericii Ortodoxe Române şi dincolo de fruntariile ţării noastre, în spaţiul creştin mondial. Este adevărat că, în calitatea sa de titular al eparhiei, se sprijină pe lucrarea vrednică a tuturor celor pe care i‑am enumerat, dar toţi aceştia, spiritual, atârnă de omoforul arhieresc. Din această perspectivă, sărbătorile Arhipăstorului nostru devin sărbători ale tuturor „omoforenilor“, aşa cum un pater familias polarizează în jurul propriei persoane sărbătorită de toţi membrii familiei sale.
De obicei, în astfel de împrejurări, cronicarul consideră că discursul său encomiastic trebuie să se sprijine pe bilanţuri pozitive, că necesarmente se cuvine să evidenţieze realizările sărbătoritului şi să creioneze un portret de sărbătoare pastelat. Este un proiect festiv, fără îndoială, corect. Eu mi‑am propus – şi sper să nu fiu acuzat de ignorare a tradiţiei în astfel de situaţii –, să las această manieră aniversară pentru anul viitor, când ÎPS Casian va serba împlinirea a 65 de ani de la naştere, a 40 de ani de la tunderea în monahism şi a 30 de ani de la hirotonirea întru arhiereu. Dumnezeu să ne învrednicească pe toţi să ajungem la sărbătorirea unor astfel de minunate jubilee!
În anul acesta, 2019, să‑mi fie îngăduit a mă referi, în puţine cuvinte, la întreita chemare a ÎPS Casian, în spaţiul propriei eparhii şi la reperele care definesc în mod concret îndatoririle sale de a învăţa, de a sfinţi şi de a conduce.
Ca arhiereu şi cadru didactic universitar şi‑a calibrat corespunzător verbul grecesc kateheo; de aproape trei decenii învaţă poporul de la Dunărea de Jos, prin cuvântul rostit şi prin scris, îi dezvăluie tainele credinţei, îl ajută să aibă discernământ, să se ferească de influenţele nefaste ale doctrinelor eterodoxe, să creadă în tezaurul doctrinar al Bisericii Ortodoxe, să împlinească poruncile Domnului care sunt mântuitoare. Pescuieşte în plasa elocinţei sale convingătoare felurime de „peşti“: tineri şi vârstnici, oameni cu puţină ştiinţă de carte, intelectuali, gălăţeni şi brăileni cu remarcabile titluri academice şi ştiinţifice, creştini profund înduhovniciţi alături de sceptici şi de necredincioşi declaraţi, clerici şi membri ai vieţii monahale, orăşeni şi ţărani neaoşi. În acest mozaic de convingeri şi trăiri, în care se mişcă zilnic, ÎPS Sa este nevoit să‑şi schimbe registrul cuvântărilor ori al sfaturilor sale duhovniceşti, în funcţie de auditoriu sau interlocutori, de câte ori este nevoie. Nu‑i la îndemâna oricui să discute acum cu profesori universitari sau cu academicieni şi, peste un ceas sau două, să le vorbească elevilor din clasa zero. Darul şi exerciţiul acesta nu se întâlneşte pe toate drumurile!
În predicile, catehezele ori meditaţiile sale spiritual‑duhovniceşti, este preocupat de a transmite cuvântul lui Dumnezeu de o manieră anagogică (de la sensul literar la cel alegoric şi spiritual), care să determine biruirea inerţiilor în rândul creştinilor pe care‑i păstoreşte şi să mobilizeze în sufletele lor dinamismul faptei. Slujirile arhiereşti în eparhie (pe care a colindat‑o în tuspatru zările sale de nenumărate ori), îi oferă prilejul de a se adresa creştinilor, de a le pune la inimă îndemnuri folositoare, de a le da speranţă, de a‑i mângâia şi încuraja.
Pastoralele arhiereşti, prefeţele cărţilor de rugăciuni, volumele de predici sau de învăţături duhovniceşti, cărţile de zidire duhovnicească pe care le îndreaptă către poporul creştin de la Dunărea de Jos completează fericit „programul“ ÎPS Sale de ridicare a conştiinţei creştine în rândul păstoriţilor.
Asemenea procedează şi în mediul universitar, precum şi în spaţiul învăţământului religios şi laic (aici prin ora de religie), preocupându‑se de viitorii slujitori ai altarelor, de cântarea la strană, de formarea profesorilor de religie şi de teologie. O largă, de cele mai multe ori extrem de solicitantă paletă de implicări şi de coordonări ale activităţilor bisericeşti complexe, a căror împlinire cere sacrificiu de sine, multă neodihnă, tact şi echilibru. Mântuitorul spunea odată ucenicilor Săi că cel care vrea să fie întâiul între semeni, să fie slujitorul tuturor. Vrând‑nevrând, Arhiereul lui Hristos, deşi pare privilegiat că este întâiul într‑o eparhie, în practică este slujitorul tuturor.
Activitatea învăţătorească a ÎPS Casian nu este însă numai teoretică; ba, dimpotrivă, putem afirma fără rezerve că este una foarte practică. Activităţile social‑filantropice pe care le‑a iniţiat (unele cu statut de pionierat în Biserica noastră) şi le susţine constant reprezintă partea aplicativă şi pilduitoare a cuvântului rostit. Vorbesc despre acestea faptele credinţei: asociaţiile filantropice, sistemul de într‑ajutorare între parohii, multele programe de sprijinire a celor nevoiaşi etc.
Descendent, în calitate de arhiereu, prin succesiune apostolică din Marele Arhiereu Hristos Domnul, Care este Izvorul sfinţeniei, Părintele Arhiepiscop Casian revarsă de la Dumnezeu daruri sfinţitoare, prin care zidirea fiinţială de la Dunărea de Jos se încarcă de sfinţenie. Cum îşi exercită Chiriarhul nostru un astfel de atribut sau de îndatorire de a sfinţi? Iată câteva răspunsuri: sfinţeşte locuri pe care se înalţă locaşuri de închinare; târnoseşte şi resfinţeşte biserici, capele şi paraclise (las, cum am spus mai înainte, statisticienilor bucuria de a le număra în intervalul anilor 1990‑2019); binecuvintează altare ale caselor Domnului, aşezăminte bisericeşti, instituţii diverse de stat ori private; sfinţeşte, adică hirotoneşte diaconi şi preoţi, ierodiaconi şi ieromonahi; încreştinează prunci; binecuvintează perechi de tineri (cu precădere din rândul teologilor), prin Taina Sfintei Cununii; sfinţeşte apa cu diferite prilejuri, dar mai cu seamă, în spaţii publice, la Bobotează, conferă puteri sfinţitoare untdelemnului, în cadrul Tainei Sfântului Maslu ş.a.m.d.
Darul cel mare al sfinţeniei prin mâinile şi rugăciunile Arhipăstorului de la Dunărea de Jos se pogoară în cadrul Sfintei Liturghii, prin transformarea agneţului în Trupul lui Hristos şi a vinului amestecat cu apă în Sângele Mântuitorului – Sfânta Cuminecătură –, cu care împărtăşeşte apoi creştinii prezenţi la cea mai importantă slujbă a Bisericii, sfinţindu‑i astfel, în cel mai înalt înţeles al cuvântului. Toţi ştiu că ÎPS Casian este un liturg dăruit, îndrăgostit de slujbele Bisericii şi că slujeşte foarte des Sfânta Liturghie, din care însuşi primeşte putere prin darul lui Dumnezeu. Slujirea sa liturgică în biserică este ceremonioasă, la anumite momente fastuoasă, dar şi duioasă, cucernică, duhovnicească şi responsabilă.
O altă sursă a sfinţeniei, „captată“ şi îndreptată către creştinii din eparhie o constituie aducerea la Galaţi şi Brăila a multor sfinte moaşte, pelerinajele cu acestea, îmbogăţirea patrimoniului spiritual al Arhiepiscopiei Dunării de Jos cu mai multe sfinte relicve primite în dar de ÎPS Sa, pe care creştinii le cinstesc la anumite soroace, pelerinajele cu icoanele făcătoare de minuni din eparhie, recunoscute ca atare de mai multe decenii. Un loc aparte în acest catalog sacru îl ocupă sărbătorile spirituale ale oraşelor Galaţi, Tecuci, Brăila, Făurei şi Însurăţei, la prăznuirea patronilor spirituali ai localităţilor respective.
Îndatorirea ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române de a conduce nu se referă, în cazul unui arhiereu titular de eparhie la calitatea de manager administrativ bisericesc; aceasta are în vedere ansamblul mijloacelor pastorale, fie ele tradiţionale sau novatoare, prin care clerul şi credincioşii sunt călăuziţi pe calea mântuirii sufletelor. Am numit aici programele catehetice, misionare şi pastorale de la protopopiate şi parohii, diriguite şi impulsionate de ÎPS Casian, ale căror funcţionare şi rezultate concrete fac obiectul unor analize periodice în conferinţele preoţeşti, în cele cu misionarii protopopeşti şi cu protopopii şi pentru aprobarea şi îmbunătăţirea cărora se poartă dezbateri şi se iau măsuri de către Permanenţa Consiliului Eparhial, Consiliul şi Adunarea Eparhială.
Tot Părintele Arhiepiscop Casian este primul din eparhie care dă tonul şi aprobă măsurile cuvenite în derularea activităţilor filantropice cu caracter de permanenţă sau cele prilejuite de anumite situaţii care apar în cursul unui an. Subliniez că multe din iniţiativele spirituale şi cultural‑filantropice cu caracter endemic au constituit surse de inspiraţie pentru alte zone bisericeşti din ţară.
Se cunoaşte că orice conducător trebuie să reziste multiplelor injoncţiuni, atât intestine, cât şi din exterior, care par de multe ori ineluctabile. Astfel de situaţii sunt extrem de incomode şi postulează, pentru subiectul presiunilor, multă diplomaţie şi discernământ. Am fost martor, nu de puţine ori, în preajma ÎPS Sale la rezolvarea unor probleme extrem de delicate din sfera celor amintite, cu tact şi cu happy‑end spre mulţumirea tuturor celor implicaţi. Îndeosebi funcţionează la ÎPS Sa, îndelunga sfătuire şi consfătuire, după arhiverificata practică a părinţilor Patericului. Nu rezistă în preajma arhiereului nostru histrionii ori slujitorii ignobili; totdeauna a pus înainte, în calitate de conducător al Eparhiei, interesul acesteia şi nu pe cel personal al celor care o populează.
Toată lucrarea spirituală şi administrativă de la Dunărea de Jos, diacronică în esenţa ei, a convins treptat chiar şi pe campionii mefienţei, dar şi pe „profeţii“ care anunţau cu emfază un eşec garantat. Aproape că n‑a fost iniţiativă, lucrare de anvergură sau activitate nouă care să nu „beneficieze“ de contestări şi pronosticuri negative – după modelul practicat în spaţiul societăţii civile de la noi –, ale celor aflaţi pe banca judecăţii – care sunt „specialişti“ în toate domeniile vieţii publice; lucrarea bisericească pornită de la Centrul Eparhial, trecută prin furcile caudine ale unor astfel de profesionişti de serviciu ai nihilismului, a biruit însă de fiecare dată, finalizându‑se cu succes.
Ce urare ar fi mai potrivită, la această întreită serbare? Eu cred că una alcătuită doar din trei cuvinte, care ascunde în interiorul ei mulţime de alte urări: Întru mulţi ani! Adică Dumnezeu să păzească pe Stăpânul şi Arhiereul nostru, Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, mulţi ani de aici înainte, dăruindu‑i sănătate, putere de muncă, răbdare şi revărsare de har de la Cerescul Părinte, iar nouă, păstoriţilor, atenţie sporită la modelul lucrativ al ÎPS Sale şi aplicare a acestuia în propria‑ne slujire.
Pr. Eugen Drăgoi