Perioada Triodului – cale spre mântuire

„Pocăiți‑vă, că s‑a apropiat Împărăția cerurilor!“ (Matei 3, 2)

Acestea sunt cuvintele propovăduirii Înaintemergătorului, dar şi cuvintele începutului propovăduirii Domnului şi trebuie să fie cuvintele de început ale vieţii duhovniceşti pentru fiecare suflet. Chemarea aceasta nu este o chemare doar generală, ci este mai întâi de toate o chemare personală, care presupune un răspuns personal şi o lucrare personală; o chemare adresată tuturor şi fiecăruia; o chemare adresată inimilor împietrite în durere, în nesimţire sau în nepăsare cărora parcă nu li se mai poate vorbi nici de Dumnezeu, nici de suflet şi nici de pocăinţă, dar care trezeşte gânduri vii ce mişcă şi tulbură aceste inimi împietrite – gânduri despre Dumnezeu, fericire, moarte, judecată şi viaţa veşnică¹.

Pocăinţa nu este doar pentru teologi sau pentru monahi, ci pentru orice credincios, căci, după învăţătura părinţilor duhovniceşti, pocăinţa, postul, rugăciunea, citirea Sfintei Scripturi şi nevoinţele ascetice se impun tuturor la fel². Nu este un rai pentru monahi şi altul pentru mireni, nu este o Liturghie pentru mireni şi alta pentru călugări, nu este o Biserică monahală şi alta laică; toţi avem un Dumnezeu, o credinţă, un Botez.

Biserica, Mireasa lui Hristos şi Maica Neamului creştinesc, poartă grijă de naşterea, creşterea şi devenirea tuturor fiilor ei. Nimic nu este întâmplător în Biserică, nimic zadarnic, nimic lipsit de înţelepciunea lui Dumnezeu, nimic lipsit de sens. Perioada Triodului este vremea luptelor duhovniceşti, este o perioadă mai mare de timp rânduită special pentru pocăinţă, în care primim îndrumări despre cum anume să ne raportăm  la viaţa Bisericii, la sfintele slujbe, cu post aspru, metanii, priveghere, citiri duhovniceşti; este chiar pocăinţa în lucrare, cu ajutorul Bisericii şi sub îndrumarea ei³. Moartea şi învierea noastră duhovnicească nu sunt lucrări care privesc doar această perioadă, ci constituie chiar scopul vieţii noastre pământeşti⁴. Calea arătată de Triod capătă o valoare generală pentru viaţă; este calea pe care creştinul călătoreşte pe tot parcursul vieţii sale pământeşti pentru a intra în Împărăţia veşnică a cerului, cele şapte săptămâni şi cadrul liturgic al Postului Mare desfăşurat între Duminica Izgonirii lui Adam din Rai şi Duminica Învierii mărturisind acest adevăr⁵.

Triodul începe cu strigătul personal: „Uşile pocăinţei, deschide‑mi mie!“, care este răspunsul meu la chemarea Domnului, iar Biserica îmi deschide sufletul prin conştientizare în săptămânile premergătoare şi pregătitoare Postului Mare.

Mai întâi descopăr calea cea mai bună pentru a mă străpunge: nimicirea părerii de sine fariseice şi înrădăcinarea în inimă a tânguirii vameşului; urmează nădejdea că, oricât de adâncă ar fi căderea, întoarcerea cu inimă înfrântă şi smerită mă aşază în braţele Părintelui mult-Milostiv; apoi, sufletul încă împietrit şi nesimţitor este frânt de zugrăvirea Înfricoşătoarei Judecăţi; iar prin amintirea căderii protopărinţilor se stârneşte în inimă întristarea pentru ce am pierdut şi râvna pentru redobândirea darului⁶.

Începe apoi prima săptămână a Postului Mare, care, prin rămânerea în afara oricărei plăceri materiale, prin lipsirea chiar şi de cele necesare vieţii trupeşti şi prin neîmpărtăşire liturgică îi dă sufletului simţirea expulzării, a exilului, care îi aduce aminte de patrie şi îl face să se hotărască să se întoarcă acasă⁷. Aceasta este ca o aşezare în pustie şi în tăcere. Pustia este uitarea lumii şi a obiceiurilor ei nu pentru că sunt păcătoase, ci pentru că trebuie să mă dezleg de legăturile mele şi să uit lumea, obiceiurile şi trăirile mele lăuntrice⁸. Când sufletul simte distanţa dintre el şi Dumnezeu, distanţă care nu‑l mai face auzit de Dumnezeu chiar dacă ar striga, înţelege cât de nefolositor este să nu poată vorbi cu Dumnezeu şi caută să‑L aducă lângă el, sau să meargă spre El⁹. Tăcerea este atunci strigătul veşnic şi înfăţişare înaintea lui Dumnezeu; tace ca să poată să audă¹⁰. Sufletul înţelege că e un suflet gol, că nu e nimic, că Adam şi Eva erau tovarăşii de drum ai lui Dumnezeu, erau dumnezei şi într‑o clipă au devenit un nimic de care râde şarpele şi împotriva căruia se revoltă firea stricăcioasă¹¹. Acest simţământ al golului e momentul cel mai critic al vieţii omului care fie se ridică şi se îmbracă în Dumnezeu prin aşteptare, fie rămâne gol prin ascundere¹². Simţirea goliciunii mă duce la căinţă, mă face să doresc să mă pocăiesc, dar asta nu este încă pocăinţă. Nu pot să‑L caut pe Dumnezeu, nu am pocăinţă, dar pot să mă lupt, să fac asceză potrivit cu locul meu, cu modul de viaţă, cu puterile mele, cu darurile mele¹³.

Urmează apoi să‑L aştept pe Dumnezeu. Eu am păcătuit, m‑am separat de Dumnezeu, dar Îl caut; Dumnezeu mă iubeşte şi mă caută, deci este o înclinare a mea spre Dumnezeu şi a Lui spre mine¹⁴. Aşteptarea lui Dumnezeu se exprimă prin post, rugăciune şi orice faptă ascetică, dar toate acestea nu au nicio valoare în ele însele, ci arată aşteptarea mea¹⁵, înfrumuseţând firea cu virtuţile răbdării, înfrânării, dragostei de semeni şi credinţei¹⁶.

Atunci când voi avea o simţire a slavei şi sfinţeniei şi înţelesul lui Dumnezeu voi putea liturghisi, ca mirean sau cleric, altfel voi rămâne pasiv, căci de aceea Liturghia ne pune neîncetat pe toti, clerici şi mireni, în faţa slavei şi sfinţeniei lui Dumnezeu: „Că sfânt eşti Dumnezeul nostru şi întru sfinţi Te odihneşti şi Ție slavă Îţi înălţăm“¹⁷.Singura noastră participare este voinţa noastră, adică durerea noastră, suferinţa noastră şi dăruirea noastră lui Dumnezeu¹⁸.

Perioada Triodului înseamnă a şedea noi doi, omul şi Dumnezeu în pustia lăuntrică, singura în care putem să ne întâlnim cu El¹⁹, a muri păcatului şi a învia împreună cu El, a întoarce spatele vieţii fără Dumnezeu şi a‑L avea pe Hristos înviat înainte.

Pr. Cătălin‑Titi Oprea

 

1. Preot Ilarion Felea, Spre Tabor, vol. II, Curăţirea, cu predoslovie de ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania, Editura Crigarux, Piatra Neamţ, 2007, p. 375.

2. Paul Evdochimov, Viaţa spirituală în cetate, traducere din limba franceză de Măriuca şi Adrian Alexandrescu, Editura Nemira, 2010, p. 21.

3. Protosinghel Petroniu Tănase, Uşile pocăinţei, meditaţii duhovniceşti la vremea Triodului, ediţia a II‑a, tipărită cu binecuvântarea ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Editura Trinitas, Iaşi, 2002, p. 7.

4. Protosinghel Petroniu Tănase, Uşile pocăinţei, meditaţii duhovniceşti la vremea Triodului…, p. 8.

5. Protosinghel Petroniu Tănase, Uşile pocăinţei, meditaţii duhovniceşti la vremea Triodului…, p. 9.

6. Sfântul Teofan Zăvorâtul, Predici, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu‑Vlas, Editura Sofia, Bucureşti, 2009, p. 252.

7. Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Viaţa în Duh – cateheze şi cuvântări, ediţia a II‑a, traducere de Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2011, p. 14.

8. Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Cuvântări mistagogice la sărbători, traducere din limba greacă de Ierom. Agapie (Corbu), Editura Sf. Nectarie, Arad, 2016, pp. 55-56.

9. Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Viaţa în Duh…, p. 15.

10. Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Cuvântări mistagogice la sărbători…, p. 58.

11. Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Viaţa în Duh…, p. 17.

12. Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Viaţa în Duh…, p. 18.

13. Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Viaţa în Duh…, p. 26.

14. Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Viaţa în Duh…

15. Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Cuvântări mistagogice la sărbători…, p. 61.

16. Preotul profesor Dumitru Stăniloae, Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2002, p. 36.

17. Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Viaţa în Duh…, pp. 30‑31.

18. Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Cuvântări mistagogice la sărbători…, p. 67.

19. Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Cuvântări mistagogice la sărbători… p. 70.