Paraschiv Vasiliu, mare ctitor şi filantrop gălăţean (II)

Posted on By admin

(Continuare din numărul precedent)

În vara anului 1908 (22 august), Paraschiv Vasiliu, „proprietar şi agricultor…, singurul proprietar al moşiei Gheboasa“ (soţia sa decedase anterior acestei date), dona Casei Bisericii, „irevocabil pentru biserica «Înălţarea Domnului, Pogorârea Sf. Spirit1 şi Sf. Paraschiva» din comuna Smârdan, judeţul Covurlui“, următoarele: întâi 246 ha teren arabil din moşia Gheboasa sau Cârloteşti, „care se va alege de jos, de la fântâni, cuprinzând şi fântânele (sic) către Apus“, pământ învecinat cu moşia Șendreni, care era proprietatea comunei Galaţi; în al doilea rând, „grădina de lângă biserică, care se află îngrădită şi are o întindere aproximativă de 4 ha“; în fine, ultima donaţie făcută bisericii pe care filantropul o ctitorise în Smârdan, era „casa parohială zidită lângă biserică, din care jumătate se va lăsa pentru funcţionarea şcoalei comunale“2. Valoarea donaţiilor depăşea suma de 100.000 de lei. Cei doi preoţi ai bisericii din Smârdan primeau pentru folosinţă proprie câte 5 ha, iar cei doi cântăreţi ai stranei şi paraclisierul câte 2 ha la câmp. Slujitorii bisericii erau îndatoraţi să îngrijească de cavoul familiei (construit lângă biserică) şi să întreţină biserica din dobânzile donaţiei. Actul respectiv este învestit cu putere executorie la 8 ianuarie 1911, după ce trecuse prin toate procedurile legale.

Locul fostei biserici

Subliniem preocuparea şi grija lui Paraschiv Vasiliu pentru şcolirea copiilor din sat, în camerele casei parohiale destinate special acestui nobil scop.

Din nefericire, biserica ridicată de către marele filantrop şi ctitor a fost avariată grav la cutremurul de pământ din 10 noiembrie 1940. Autorităţile comuniste au boicotat sistematic încercările de refacere a locaşului şi, după 23 de ani de şi mai accentuată degradare, biserica a fost demolată la sfârşitul anului 1963, iar cavoul unde odihneau osemintele Mariei şi ale lui Paraschiv Vasiliu distrus şi acoperit cu pământ. Decopertarea ruinelor bisericii în anul 2004 a arătat dimensiunile impresionante ale sfântului locaş, în raport cu satul care, la vremea construirii, era unul mic.

Tot în Smârdan, Paraschiv Vasiliu a construit şi un dispensar sătesc.

Dar remarcabilul ctitor a făcut gesturi de generozitate şi faţă de unele biserici din oraşul Galaţi, unde locuia. În vara anului 1905 punea la dispoziţia Eparhiei Dunării de Jos suma de 10.000 de lei pentru realizarea unui epitaf destinat catedralei. Execuţia lui a fost încredinţată de episcop celei mai mari case de broderii din ţară3. Dintr‑o rezoluţie de pe un raport al protopopului Gheorghe Popescu aflăm însă că iniţiativa îi aparţinea episcopului Pimen, care consemnează ‑ manu propria ‑, pe verso‑ul aceluiaşi raport: „În faţa acestei faimoase donaţiuni a dlui Vasiliu am dispus… trece­rea sa şi a soţiei sale (Maria ‑ n. ns.) între ctitorii bisericii catedra­le“4. Dar gestul de recunoştinţă al Episcopului faţă de Paraschiv Vasiliu nu s‑a oprit aici. El cere ministrului Cultelor să acorde mare­lui proprietar, drept recompensă, medalia ‑ de curând înfiinţată ‑ „Răsplata muncii pentru Biserică, clasa I“, aducând argumente con­vingătoare, între care: clădirea din temelie, cu propriile sale mij­loace, a bisericii parohiale Înălţarea Domnului din Smârdan, judeţul Covurlui („căreia prin Actul de donaţiune autentificat de Tribunalul judeţului Covurlui sub nr. 61 din 11 ianuarie 1896 a lăsat un fond de una sută mii lei din al cărui venit să se întreţină biserica şi personalul ei“), precum şi zidirea şi întreţinerea spitalului din comuna Pechea, din acelaşi judeţ. „În timpul din urmă ‑ argu­men­ta episcopul ‑, dl Paraschiv Vasiliu a dispus a se face cu a sa cheltuială un sfinţit epitaf brodat şi alte obiecte sacre, în valoare de peste 10.000 lei, pentru biserica Catedrală Episcopală ce se zideşte în urbea Galaţi“5. Se pare că această donaţie era făcută în memoria uneia dintre fiicele sale, care a murit în toamna anului 19066. Episcopul Pimen aprobă inscripţia ce urma să se pună pe epitaf şi anume: „Dăruit Sfintei Episcopii a Dunării de Jos de Paraschiv Vasiliu şi soţia sa, Maria. 1906“7.

În 14 septembrie 1907, epitaful şi procoveţele au fost sfinţite de Episcopul Pimen, în cadrul slujbei de redeschidere a bisericii „Sf. Nicolae“, fosta catedrală, reparată în urma cutremu­rului din 19038, ceremonie la care a fost prezent şi Paraschiv Va­siliu. Epitaful s‑a păstrat în actuala Catedrală a Eparhiei de la Dunărea de Jos, cu hramul Sf. Nicolae şi Sf. Apostol Andrei până la restaurarea acesteia de dinainte de anul 2006, apoi a fost aşezat pe peretele capelei din fostul Palat Episcopal. După pictarea capelei şi sfinţirea din noiembrie 2014, epitaful a fost expus în sala „Tezaur“ din Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine la Dunărea de Jos9.

Filantropul gălăţean pe care‑l evocăm aici şi‑a înscris numele şi în rândul ctitorilor bisericii Sf. Ierarh Nicolae, fostă mănăstire în perioada medievală şi catedrală a Eparhiei Dunării de Jos, în perioada anilor 1877‑1917. La 26 ianuarie 1907, Primăria comunica Episcopiei că „dl Paraschiv Vasiliu, mare proprietar din acest oraş, a oferit comunei 6.000 de lei cu destinaţia expresă pentru repararea bisericei Sf. Nicolae“10. Biserica respectivă fusese avariată grav de cutremurul de pământ din 31 august 1903. Efectuându‑se cuvenitele reparaţii, pentru care şi Primăria a alocat 4.000 de lei11, Epis­copul Pimen l‑a înveşnicit pe marele proprietar şi ctitor, înscriindu‑i numele în pisania bisericii, care se păstrează şi astăzi în care scrie că „prin ajutorul de 6.000 de lei dat de d. Paraschiv Vasiliu, mare proprietar din Galaţi, bun creştin, care cu soţia sa Maria a făcut mai multe danii şi aşezăminte pentru binele omenirii, pe lângă care contribuind şi comuna pe timpul d‑lui primar Gheorghe N. Gamulea, biserica s‑a îmbunătăţit şi s‑a reparat peste tot“12.

Vechii catedrale gălăţene (actualmente biserica de mir Sf. Ierarh Nicolae, aflată lângă sediul Protopopiatului Galaţi) acelaşi proprietar i‑a dăruit, un rând de veşminte arhiereşti, pentru a căror „reparare“ punea la dispoziţia chiriarhiei 100 de lei. Episcopul Pimen, la 30 mai 1903, solicita să se publice în revista BOR următoarea mulţumire publică: „Chiriarhia Dunărei de Jos exprimă mulţumiri publice dlui Paraschiv Vasiliu, mare proprietar din judeţul Covurlui, care a binevoit a dărui Sfintei Episcopii suma de 100 (una sută) lei pentru repararea veşmintelor arhiereşti dăruite de domnia sa pentru serviciul Sfintei Episcopii“.

Paraschiv Vasiliu a trăit până la vârsta de 98 de ani pe str. Zimbrului nr. 33, stradă care, mai târziu, s‑a numit Virgil Poenaru.

În anul 1938, unul din moş­tenitorii lui Paraschiv Vasiliu, avocatul Virgil Soare din Bucureşti cerea ca una din localităţile Smârdan şi Pechea în care „defunctul Paraschiv Vasiliu, bunicul său, a construit diferite edificii publice, ca: şcoli, biserici, primării, dispensare, să‑i poarte numele“13. Acelaşi avocat, domiciliat pe bdul Ionel I. C. Brătianu nr. 1, etaj IV, fostă str. Colţei, Piaţa Sf. Gheorghe, trimitea o scrisoare ministrului de interne în care arăta că, la 21 mai 1938, s‑a adresat printr‑o „suplică“ regelui, în chestiunea respectivă.

Pr. Eugen Drăgoi

 

  1. În text, greşeală a dactilografului: Sf. Spiridon!

  2. Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Dosare parohiale, Parohia Smârdan, judeţul Galaţi, dosar nr. 51/1910‑1927 (nenumerotat).

  3. Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Dosare Generale, dosar nr. 2050/47/1903‑1917, f. 126. Este vorba de atelierul Anei Roth, „cunoscută maestră în broderii bisericeşti în ţara noastră“ (f. 174 v).

  4. Idem, f. 174. Diac. Anghel Constantinescu, Monografia Episcopiei Dunărei de Jos, Bucureşti, 1906, p. 270.

  5. Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Dosare Generale, dosar nr. 2050/47/1903‑1917, f. 185. Epitaful va costa 8.000 de lei, iar celelalte „obiecte sacre“ erau un rând de pocroveţe (acoperăminte pentru sfintele vase) al căror cost fusese evaluat la 1.400 de lei. Vezi Diac. Anghel Constantinescu, op. cit., p. 270‑271. Modelul celor trei pocroveţe era identic cu setul pe care Ana Roth îl realizase anterior pentru Mănăstirea Sinaia. Vezi  Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Dosare Generale,  dosar nr.  2050/47/1903‑1917, f. 206. Potrivit devizului (f. 209), dimensiunile epitafului erau de 1,5 x 1,25 m.

  6. Arhiva…, dos. cit., f. 190.

  7. Idem, f. 204.

  8. Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Dosare Generale, dosar nr. 2004/1902‑1924, f. 81.

  9. Catedrala Dunării de Jos, 1917‑2017, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2018, p. 43‑44 (material redactat de pr. Eugen Drăgoi).

  10. Ibidem, f. 56.

  11. Ibidem, f. 81.

  12. Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Dosare Generale, dosar nr. 2117/1907, f. 148.

  13. Societatea Judeţeană a Arhivelor Naţionale, Galaţi, Fond Prefectura judeţului Covurlui, dosar nr. 144/1938, f. 1.