Patriarhul Nicodim Munteanu – ucenicul Sfântului Iosif cel Milostiv

În data de 26 ianuarie Biserica Ortodoxă Română pomeneşte pe unul dintre marii ierarhi care au fost la cârma duhovnicească a Mitropoliei Moldovei: Iosif Naniescu, supranumit cel milostiv şi bun (1818‑1902). Sfântul Sinod al Bisericii noastre, în şedinţa de lucru din 5‑6 octombrie 2017, a recunoscut viaţa de sfinţenie pe care a dus‑o acest mare păstor şi învăţător, cu multă evlavie faţă de Dumnezeu şi mare dragoste faţă de poporul credincios, în special faţă de cei săraci, bolnavi şi neputincioşi. Ceremonia de canonizare a avut loc la Iaşi, în data de 25 martie 2018, în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a numeroşi membri ai Sf. Sinod. Printre momentele de manifestare a evlaviei faţă de acest plăcut al lui Dumnezu, s‑a numărat şi aducerea raclei cu Sfintele sale moaşte la Galaţi, în perioada 27‑30 noiembrie 2018, cu ocazia sărbătorilor închinate Sf. Apostol Andrei, ocrotitorul municipiului Galaţi. Totodată, anul acesta am pomenit pentru prima dată la Sfânta Liturghie din 26 ianuarie pe Sfântul Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei.

Un lucru mai puţin cunoscut este faptul că Patriarhul Nicodim Munteanu, comemorat anul acesta în întreaga Patriarhie Română, la împlinirea a 80 de ani de la întronizare, a fost ucenicul de casă al Sfântului Mitropolit Iosif.

Născut la 6 decembrie 1865, în satul Pipirig, judeţul Neamţ, a primit la botez numele de Nicolae. Părinţii săi au fost ţărani foarte credincioşi, cu stare, care aveau în proprietate un munte la poalele Ceahlăului, unde îşi aşezaseră stânele şi creşteau turmele de oi. „Din pruncia sa cea dintâi a fost pregătit de Dumnezeu pentru pruncia cea de‑a doua a chipului îngeresc. (…) Toate drumurile vieţii sale au fost drumuri de închinare smerită şi de slujire curată. Răsărit din brazda milostivă a pământului strămoşesc, învăţându‑şi sufletul cu toate puterile vii şi ziditoare ale neamului său de ţărani, cu frică de Dumnezeu şi sfială de păcat, înşişi părinţii săi după trup şi‑au schimbat rânduiala vieţii lor de mireni, alegându‑şi de bună voie chipul trăirii îngereşti până la capătul blagoslovitei lor vieţi, tatăl purtând în cinul călugăresc numele Cuviosului Varnava, iar buna sa maică, numele de Veniamina (Mitrofana) şi a căror pomenire în cele două soboare de îmbunătăţiţi, Neamţul şi Agapia, cu mare cinste se face în fiecare an“¹.

Școala primară a urmat‑o în satul natal şi la Târgu Neamţ, deprinzând cu mare uşurinţă scrisul şi cititul, iar duminica şi la zilele de sărbătoare fiind mereu prezent la strana bisericii din sat, ori de la mănăstirile şi schiturile din munţii Neamţului, unde a fost îndemnat de monahii îmbunătăţiţi ai vremii să pătrundă, cu dragoste şi răbdare, tainele cântărilor şi ale slujbelor bisericeşti. La vârsta de 14 ani a plecat ca frate de mănăstire la Schitul Pocrov, unde era egumen un unchi al său pe nume Vasian, apoi s‑a mutat la mănăstirea Neamţ.

Îndemnat şi sprijinit de unchiul său, dar şi de stareţul mănăstirii Neamţ, Timotei², tânărul frate Nicolae s‑a înscris în anul 1882 (la vârsta de 17 ani) la cursurile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi“ de la Socola. În vremea aceea, clădirea seminarului se afla într‑o situaţie dificilă, reflectată şi de numărul mic al elevilor care locuiau în internat, dar şi de lipsa dotărilor minim necesare actului educaţional cu care se confruntau atât conducerea acestuia, cât şi  cadrele didactice^3. Încă de la venirea sa pe scaunul de mitropolit al Moldovei şi Sucevei, în anul 1875, Sfântul Iosif cel Milostiv a avut o preocupare permanentă pentru a găsi un sediu adecvat acestei prestigioase instituţii de formare a viitorilor clerici. După numeroase propuneri de deplasare a localului şcolii în diverse alte mănăstiri⁴, clădirea de la Socola nemaifiind funcţională, în anul 1885, pe când fratele Nicolae Munteanu era elev în anul III, se ia decizia mutării Seminarului la Iaşi, fiind închiriate pentru aceasta diferite clădiri. Despre această stare de lucruri, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Dimitrie Sturdza îi scria Regelui Carol I: „Este de absolută necesitate a se clădi un local cu totul nou. Până ce însă acest edificiu se va ridica, seminarul trebuie neapărat strămutat într‑un local cuviincios, în care sănătatea tinerilor seminarişti să fie asigurată şi în care ordinea şi disciplina şcolară să poată fi reintrodusă. Nu s‑a putut afla o casă îndestul de mare, cu o curte mai spaţioasă, decât în oraş (…)“⁵. În cele din urmă, după numeroase diligenţe la autorităţile vremii, Mitropolitul Iosif Naniescu a reuşit să‑l convingă pe principele Dimitrie M. Sturdza să vândă reşedinţa primită de la tatăl său, fostul Domn al Moldovei Mihail Sturdza, aflată în imediata vecinătate a Catedralei Mitropolitane, pentru a fi mutată în ea sediul Seminarului Teologic⁶, lucru ce s‑a întâmplat abia în anul 1893, la trei ani după ce Nicolae Munteanu, viitorul patriarh, absolvise cursurile acestei şcoli.

Un lucru demn de reţinut este faptul că, pe lângă pregătirea teoretică, elevii seminarişti erau încurajaţi de către iluştrii lor profesori⁷ să meargă ca să predice duminica şi în zilele de sărbătoare prin biserici, lucrare pentru care mitropolitul dăduse binecuvântare şi pe care o considera ca fiind „foarte bună şi folositoare din toate punctele de vedere morale şi instructive (…) după ce predicile pregătite de către seminarişti vor fi ascultate şi aprobate“⁸ de către directorul Seminarului şi domnii profesori. Cronicarii vremii arată cum însuşi Mitropolitul poposea adeseori în mijlocul seminariştilor pentru a se ruga împreună cu ei sau pentru a închega dialoguri pe diverse teme teologice şi duhovniceşti. Într‑una din predicile sale adresate seminariştilor, în anul 1890 (elevul Nicolae Munteanu era în anul final), îi îndemna pe aceştia să aprofundeze învăţătura de credinţă ortodoxă şi să fie statornici slujitori ai Bisericii: „Să nu daţi atenţie şi să nu vă luaţi după pretinsele idei filosofice din ziua de astăzi, care nu sunt altceva decât idei materialiste, idei mai mult speculative şi nestatornice şi pe care un alt curent nou viind le schimbă, le preface şi le mută întocmai precum vântul de toamnă poartă frunzele ce cad din copaci şi le duce din loc în loc după întâmplare. Să fiţi statornici în credinţele şi în respectul sfintei noastre Religii cu preceptele şi dogmele ce ne învaţă, aşa cum le‑am moştenit de la părinţii noştri, de la moşii şi strămoşii noştri, împreună cu obiceiurile noastre naţionale strămoşeşti, pentru care bătrânii noştri ziceau că podoaba şi fericirea unui neam, a unei naţiuni, vine din paza legilor strămoşeşti, precum şi din dragostea cu râvna cea fierbinte spre sporirea împodobirii neamului, prin cuvântul lege înţelegând el şi religia şi legile civile bătrâne.“⁹

Amintim aici şi faptul că pe toată perioada cât a urmat cursurile Seminarului Teologic, Nicodim Munteanu a fost martorul finalizării Catedralei Mitropolitane din Iaşi (1881‑1887), de către Mitropolitul Iosif Naniescu, construcţie ce fusese iniţiată în anul 1833 de către predecesorul său în scaun, Veniamin Costachi. Lucrările de restaurare la catedrală au demarat la data de 15 aprilie 1881, zi în care a fost aşezată şi a doua piatră de temelie a acesteia. Sfântul lăcaş a fost sfinţit de evlaviosul Mitropolit Iosif Naniescu în ziua de joi, 23 aprilie 1887, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta, a autorităţilor centrale şi locale, precum şi a numeroşi credincioşi, printre care, cu siguranţă, se afla şi elevul Nicolae Munteanu din cadrul Seminarului Teologic „Veniamin Costachi“.

Calităţile intelectuale şi du­hov­niceşti ale tânărului Nicolae au fost sesizate de venerabilul ierarh Iosif Naniescu încă din perioada studiilor la Seminarul „Veniamin Costachi“, acesta luându‑l pe lângă sine ca ucenic. Se ştie că ierarhul Iosif se îngrijea zilnic pentru a ajuta elevii şi studenţii râvnitori la învăţătură, precum şi pe cei săraci, ceea ce i‑a atras încă din timpul vieţii supranumele de „cel milostiv“: „A ajutat persoane şi instituţii, creştini şi necreştini, clerici şi laici, în cele mai diverse moduri şi cu diferite ocazii. Se împrumuta uneori de la cei apropiaţi pentru ca nimeni să nu plece nemiluit de la uşa sa. Ca profesor şi apoi ca arhiereu, a oferit bani, cărţi sau haine pentru elevi şi studenţi. (…) A susţinut cu burse pe cei studioşi pentru specializări în străinătate“¹⁰ Este şi cazul fratelui Nicolae, care, în timpul cursurilor de la Academia Teologică din Kiev, a fost sprijinit de Părintele său atât spiritual, cât şi material. Mitropolitul Iosif i‑a oferit pentru aceasta o bursă de studii, sfătuindu‑l mereu spre tot lucrul cel bun şi de folos.

Înainte cu un an de terminarea studiilor teologice de la Kiev (unde îl avusese coleg pe viitorul primat al Bisericii Greciei, Hrisostom al Atenei), în vacanţa de vară a anului 1894, pe data de 2 august, fiind în vârstă de 29 de ani, a fost călugărit la Mănăstirea Neamţ, de către stareţul acesteia, arhimandritul Theodorit, primind numele de Nicodim. Patru zile mai târziu, la praznicul Schimbării la Faţă din 6 august 1894, a primit Taina hirotoniei întru ierodiacon prin rugăciunile şi punerea mâinilor Mitropolitului Iosif Naniescu în Catedrala mitropolitană din Iaşi. „Se întoarce la Kiev, plin de har, făcând să‑i răsune glasul la toate slujbele, care pe atunci aveau în mare cinste pompa. De altfel, de acolo va rămâne cu gustul ceremonialului până la moarte (…). Biserica trebuia să fie imaginea văzută a cerului celui nevăzut“¹¹.

În prefaţa la manuscrisul Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Părintelui nostru Ioan Chrisostomul, (tran)scris de ierodiaconul Nicodim Munteanu în anul 1894, pe când era încă student în cursul IV al Academiei Teologice din Kiev, acesta menţiona: „Acest manuscris ce conţine în sine sânta Liturghie a sântului părintelui nostru Ioan Chrisostomul, este scris cu propria mea mână în anul în care am fost îmbrăcat în schima monahică şi chirotonisit în diacon, spre amintirea acestor două momente din viaţa mea. În schima monachică am fost îmbrăcat la 2 august, anul 1894, în st. Monastirea Neamţului, de către P.C. Archimandrit şi stareţ al acestei st. Monastiri şi Domnul Theodorit, iar diacon am fost chirotonisit la 6 august acelaşi an în Catedrala st. Mitropolii a Moldovei şi Sucevei din Iassy de către Î.P.S. Mitropolit al Moldovei şi Sucevei D.D. Iosif Naniescu, înaltul meu protector şi făcător de bine“(semnat: Nicodim Munteanu, 1894, 15/XI).¹²

La Kiev şi‑a arătat pe deplin calităţile de om al rugăciunii şi al studiului, cu o pasiune aparte pentru limbile clasice, dar şi pentru literatura Sfinţilor Părinţi. Imediat după obţinerea licenţei în teologie cu tema „Propaganda papistă la români“, a fost invitat de către conducerea din vremea aceea a Academiei Teologice din Kiev să rămână pentru a fi profesor în cadrul acestei prestigioase şcoli (îşi însuşise limba rusă la perfecţie). A ales să se întoarcă acasă, lângă părintele său duhovnicesc, care în anul 1895 l‑a numit în postul de predicator al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, succedând arhiereului Varlaam Răileanu, fost director al Seminarului din Iaşi. Mitropolitul Iosif ţinea foarte mult ca predicile rostite de la amvonul Catedralei mitropolitane să fie temeinic întocmite. Drept pentru care, în fiecare sâmbătă seara, predicatorul de rând era dator a prezenta ierarhului textul scris al omiliei¹³.

„Cuvânta minunat creşti­neşte!“, afirma cu admiraţie arhimandritul Iuliu Scriban. Tocmai de aceea, calitatea şi profunzimea cuvântărilor rostite de tânărul slujitor Nicodim au determinat pe ierarhul său să îi acorde binecuvântarea de a le publica pe unele dintre acestea¹⁴.

Hirotesia şi ridicarea la treapta de arhidiacon le‑a primit spre finele anului 1895. În data de 1 ianuarie 1896 a fost hirotonit ieromonah tot de către părintele său duhovnicesc, în Catedrala din Iaşi, primind şi ascutarea de mare eclesiarh.

În anul 1898, la vârsta de numai 33 de ani, a fost chemat de către ierarhul său la ascultarea de vicar al Mitropoliei Moldovei, primind în paralel şi rangul de protosinghel. În această funcţie, plină de responsabilităţi atât liturgice şi pastorale, cât şi administrativ‑gospodăreşti, arhimandritul Nicodim a avut prilejul de a cunoaşte în profunzime realităţile eclesiale nu doar din capitala Moldovei, ci şi din parohiile rurale, din multe comunităţi săteşti, unele dintre ele foarte paupere, precum şi din numeroasele mănăstiri moldave. Prin întreaga sa activitate a dorit  să fie şi, cu siguranţă, a fost sprijin şi mângâiere protectorului său, aflat la vârstă octogenară. Drept recunoaştere a meritelor sale şi a roadelor slujirii ca vicar (administrativ) mitropolitan, în anul 1900, prin punerea mâinilor Sfântului Iosif cel Milostiv, a fost hirotesit arhimandrit mitrofor, având, deci, dreptul de a purta mitră, fără cruce, la ceremoniile religioase şi slujbele ce le săvârşea. Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului remarca, cu deplină justeţe, faptul că „era o performanţă. Avea 35 de ani şi doar 6 ani de călugărie! Iosif Naniescu ştia însă ce face şi de ce şi‑l apropie. Citise în viitorul lui, iar calităţile pe care i le descoperea îi dădeau asigurarea că tânărul trebuia ţinut aproape şi ajutat“¹⁵.

În ziua de sâmbătă, 26 ianuarie 1902, Mitropolitul Iosif cel mult‑milostiv trecea la cele veşnice, după ce, cu o zi înainte, la pomenirea Sf. Ierarh Grigorie Teologul, nemaiputând ajunge la Catedrală pentru a sluji Sfânta Liturghie, a primit Sfintele şi Preacuratele Taine prin mâna ucenicului său, arhimandritul Nicodim Munteanu. La praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi a avut loc pogribania celui ce slujise vreme de 27 de ani ca mitropolit al locului, acesta  fiind înmormântat în partea de miazăzi a Catedralei din Iaşi. Responsabilitatea şi grija pentru buna organizare a slujbei şi a celorlalte ceremonii a revenit fiului său de suflet, arhim. Nicodim Munteanu, care a împodobit la final mormântul cu cele mai frumoase flori şi a aprins candela ce avea să ardă permanent, spre veşnică pomenire şi aducere aminte a figurii sale luminoase.

Despre mentorul şi binefăcătorul său, Patriarhul Nicodim mărturisea în anul 1940, în prefaţa primei monografii închinate mitropolitului Iosif Naniescu: „Iosif Naniescu a fost mitropolit în acea epocă de ateism sălbatic şi de socialism, care în mod deosebit se cuibărise la Iaşi. Tot ceea ce era religie era bârfit. Icoanele erau «scânduri boite», şi procesiunile religioase erau intitulate «popi în haine de carnaval». Mitropolitul a luat atitudine. Atunci a apărut însemnata foaie «Revista Teologică» şi au apărut un şir de cărţi de combatere a ateismului şi necredinţei. Însă cea mai mare izbândă a săvârşit‑o Mitropolitul Iosif prin sfinţenia vieţii sale şi prin larga sa operă de caritate creştină. Mitropolitul ducea viaţă de sfânt şi cu mână largă împărţea tot ce avea. (…) Iosif al doilea a fost cinstit cu numele de «Iosif cel Sfânt». Aşa l‑a numit poporul. El l‑a canonizat şi l‑a pus în numărul sfinţilor. Aşa zic cei ce se închină la mormântul lui: «Iosif cel Sfânt»“¹⁶. Prin această afirmaţie, dar şi prin alte cuvântări rostite cu diferite ocazii, cel de‑al doilea Patriarh al României a fost printre primii şi cei mai fervenţi susţinători ai canonizării Mitropolitului Iosif Naniescu, având ca temei atât cunoaşterea îndeaproape a faptelor vieţii sale, cât şi evlavia arătată faţă de el de toţi credincioşii moldoveni.

           Pr. Gelu Aron, consilier administrativ-bisericesc

 

1. Pr. Mihai Bistriceanu, Viaţa şi activitatea Patriarhului Nicodim Munteanu, Editura Trinitas, Iaşi, 2007, pp. 17‑18.

2. Date despre lucrarea acestui vrednic stareţ, mare gospodar şi nou ctitor al Lavrei Neamţului, după incendiul ce a cuprins mănăstirea la 25 noiembrie 1862 vezi la Prof. Constantin N. Tomescu, Scurtă povestire istorică despre Sfânta Mănăstire Neamţu şi despre aşezările monahale supuse ei, Editura şi Tiparul Sfintei Mănăstiri Neamţu, 1942, p. 62.

3. Pr. Prof. Dr. Bogdan Racu, Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei. Din file de istorie în pagini de sinaxar,Editura Doxologia, Iaşi, 2018, p. 70.

4. Arhiereul Vladimir Irinupoleos Suhopan, fost profesor al Facultăţii de Teologie din Iaşi, îi propusese Sfântului Mitropolit Iosif să aşeze seminarul într‑una din mănăstirile secularizate, precum Golia sau Sfântul Sava din Iaşi, iar Ministrul Cultelor, V. A. Urechia, sugera soluţia mutării seminarului la Mănăstirea Neamţ, soluţii cărora mitropolitul nu le‑a dat curs.

5. Gheorghe Adamescu, Istoricul Seminarului „Veniamin“ din Iaşi (1803‑1903), Bucureşti, 1904, p. 126, Anexa nr. 80, apud. Pr. Prof. Dr. Bogdan Racu, Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei…, p. 71.

6. Pr. Prof. Dr. Bogdan Racu, Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei…, p. 71.

7. I‑a avut ca directori în toată această perioadă pe arhimandriţii Filotei Romanescu (1877‑1884), Teoctist Scriban (1884‑1885), Varlaam Răileanu (1885‑1899) şi, în ultimul an de studii, pe preotul Pavel Savin (1899‑1921).

8. Gheorghe Adamescu, Istoricul Seminarului „Veniamin“ din Iaşi…, p. 128, Anexa nr. 81, apud. Racu, Pr. Prof. Dr. Bogdan, Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei…, p. 73.

9. Gheorghe Adamescu, Istoricul Seminarului „Veniamin“ din Iaşi…, a se vedea la Anexa nr. 7.

10. Pr. Prof. Dr. Bogdan Racu, Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei…, p. 95.

11. Dr. Antonie Plămădeală, „Patru trepte în cei 60 de ani de patriarhat ortodox român“, în: Alte file de calendar de inimă românească, Sibiu, 1988, p. 51.

12. Teodor N. Mihalache, Bibliografia ÎPS Nicodim, Patriarhul României, Ed. Secţiei Culturale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, Bucureşti, 1947, p. 63.

13. Pr. Prof. Dr. Bogdan Racu, Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei…, p. 56.

14. Arhidiacon Necodim Munteanu, Soarta chreştinismului prezisă de profetul Daniel. Cuvânt pronunţat în catedrala sf. Mitropolii din Iaşi în ziua de 25 Decembre 1895, Iaşi, Tipografia H. Goldner, 19 p., 18,5 x 12,3 cm.

15. Dr. Antonie Plămădeală, „Patru trepte în cei 60 de ani de patriarhat ortodox român“…, p. 51.

16. Vasile Vasilache, Iosif Naniescu, strălucit mitropolit al Moldovei, Neamţ, 1940, pp. VIII, XI.