Paraschiv Vasiliu, mare ctitor şi filantrop gălăţean (I)

Posted on By admin

Un coleg de şcoală şi foarte bun prieten îmi atrăgea odată atenţia când – fiind într‑un grup mai mare, încercam să ne aşezăm la masă într‑un spaţiu mai puţin generos – asupra unei zicale româneşti, de altfel foarte cunoscută: Oamenii buni încap!  Da’ ştii de ce? Mă întreabă el? „Răspunzându‑i“ cu o ridicare de umeri, m‑a lămurit: Fiindcă sunt puţini!

Marii bogătaşi ai Galaţilor din a doua jumătate a secolului al XIX‑lea şi începutul celui următor nu erau puţini, dar dintre aceştia doar câţiva puteau fi categorisiţi „oameni buni“, după cuvântul Evangheliei care glăsuieşte: „Cel ce face bine din Dumnezeu este“ (III Ioan, 11), iar după cuvântul Mântuitorului „Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu“ (Matei 19, 17; Luca 18, 19). După modelul lui Dumnezeu, Care zideşte şi miluieşte, aşa sunt ctitorii şi filantropii: ei ridică biserici şi aşezăminte şi ajută cu largheţe pe semenii care au nevoie de sprijin pentru a birui în viaţă. Unul din gălăţenii perioadei amintite, care îşi merită apelativul de mare ctitor şi filantrop este Paraschiv Vasiliu, al cărui chip de creştin adevărat încercăm să‑l readucem în atenţie, ca model, după ce uitarea s‑a aşternut, pe nedrept, peste el. De numele lui se leagă importante ctitorii şi acte filantropice făcute în oraşul Galaţi, precum şi în comunele Pechea şi Smârdan din judeţul Galaţi.

Nu cunoaştem multe amănunte biografice ale lui Paraschiv Vasiliu; numele său era învăluit într‑o oarecare legendă; circula zvonul că originea marii sale averi era o comoară pe care ar fi găsit‑o. Dacă aruncăm o privire în genealogia sa, credem că averea considerabilă de care dispunea o moştenise. Gălăţeanul Vasile Corpacu, ascendentul cunoscut al Vasileştilor, devenea posesorul unei însemnate averi, prin 1789, în urma asasinării unor turci. Despre această întâmplare, ca şi despre familia Vasileştilor din Moldova, Constantin Sion scria că erau neam de „greci, bulgari, sârbi, şi mulţi şi din moldoveni, carii din prostime s‑au rădicat, ca să‑şi piardă obârşia neamului de unde au ieşit, ruşinându‑se cu adevăratele porecle, s‑au poreclit înşişi de pe numele părinţilor. De mai nainte, din moldoveni, ştiu că se ghiduşé Vasilindu‑se, numai un serdar Constantin, care la Mihai vodă Sturza s‑ar fi făcut spatar şi frate‑său, jicnicerul Coste1 de la Galaţi, feciorul uni Vasile Ciorpacu, vornicu Mihalache de la Râpi, cărora rămâindu‑le mulţi bani de la nişte turci ce găzduiau la tatăl lor, pe care în Războiul Ruso‑Austriac cu turcii la 17892, i‑au ucis ei, gazdele,  şi fiind ei oameni cu minte,   şi‑au cumpărat multe binale şi vii în Galaţi şi moşii două, Cotrosu şi Chiraftenii; şi Costea, fiind mai mare, la domnul Alexandru Moruzi s‑au şi boierit şi, ştiind şi greceşte şi franţuzeşte, s‑au poreclit cu grecii Vasiliu…3.

Amintirile acestea ale paharnicului Sion sunt preţioase şi dezleagă unele întrebări care, în absenţa unor astfel de mărturii, păreau fără răspuns. Paraschiv Vasiliu, filantropul despre care scriem aici, era, după unele menţiuni, bulgar de neam şi era poreclit Panceauru (panceaur = nebun, aiurit, zăpăcit)4, poreclă pe care, în acord cu cele relatate de C. Sion, reprezenta şi ea o moştenire de le vreun înaintaş cu astfel de „calităţi“. Averea înaintaşului său, Coste –  scria autorul Arhondologiei Moldovei –  „l‑a spăriet pe Ion Tăutu“, cuscrul său, a cărei fiică era căsătorită cu Iancu, fiul lui Coste5.

Nu cunoaştem cum s‑a împărtăşit Paraschiv Vasiliu de o asemenea avere de invidiat. Cert este că acesta nu s‑a „îmbătat“ de opulenţa în care trăia, nici nu s‑a lăsat „orbit“ de aceasta, ci s‑a hotărât s‑o îndrepte spre folosul semenilor, ca un bun creştin ce era, asigurându‑şi comoară în ceruri (Matei 6, 20). Aşa a început lucrarea sa ctitoricească şi filantropică în oraşul Galaţi şi în satele dimprejur. Soţia sa se numea Maria şi nu ştia carte; cei doi au avut o fiică, decedată prematur.

Paraschiv Vasiliu a fost legat de pământ, ocupându‑se de exploatarea moşiilor. Avea rangul de serdar6, dobândit înainte de 2 decembrie 1841. În acest an (1841) serdarul Vasiliu era arendaş al moşiei Șerbăneşti (actualmente inclus în comuna Lieşti), calitate în care  reclamă că locuitorii satului refuză să‑i plătească „dijma vinului“7. La 6 iulie 1879 a cumpărat moşia Pechea, pe care o pune garanţie, la 6 octombrie 1888, pentru împrumutul de 4.000 de napoleoni pe care‑l ia de la bancherul din Galaţi August Dall’Orso8.

O primă ctitorie a lui Paraschiv Vasiliu a fost ridicarea unui spital în localitatea Pechea, judeţul Galaţi, în anul 1892. Această unitate medicală, care se numea „Spitalul judeţean Paraschiv şi Maria Vasiliu“, era clădită în sistem pavilionar, cu 4 corpuri de clădiri9. În anul 1907 se fac lucrări de reparaţii şi dotare la spitalul respectiv, pe cheltuiala ctitorilor, între care: înfiinţarea unei băi sistematice, realizarea altei fântâni, completarea şi repararea instrumentelor chirurgicale, după cum scria în raportul său, medicul N. Tăkeanu10. Spitalul avea 34 de paturi, iar ca personal: un medic, un farmacist, un subchirurg, o felcereasă, un laborant, 3 infirmiere, un infirmier şi alt personal administrativ11. Spitalul, cu intervenţiile necesare de reparare şi dotare la zi este în funcţiune şi astăzi.

În vederea aplicării Legii Clerului Mirean şi Seminariilor, care urma să intre în vigoare la 1 aprilie 1894, protoiereul judeţului Covurlui, Ştefan Vârgolici, înainta, la 25 octombrie 1893, un raport Episcopului Partenie Clinceni al Dunării de Jos, prin care arăta că deoarece marele proprietar Paraschiv Vasiliu a construit o biserică nouă în Smârdan, comuna Tuluceşti, cu hramurile „Pogorârea Sfântului Spirit (sic) şi Cuvioasa Parascheva“, urmează să se dezlipească numitul cătun Smârdan de la parohia Fileşti, iar cătunul Cişmelele să se dezlipească de la parohia Odaia Manolache şi să formeze o nouă parohie, având drept biserică parohială ctitoria amintită mai sus12. Acelaşi protoiereu, la 3 mai 1895 comunica Episcopului Dunării de Jos că dl Paraschiv Vasiliu şi soţia sa, Maria au clădit, cu cheltuiala lor, o biserică cu hramurile „Înălţarea Domnului, Pogorârea Sfântului Duh şi Sf. Parascheva“, pe care au înzestrat‑o cu toate cele necesare, solicitând oficierea slujbei de sfinţire la 14 mai 189513. Se preciza că locaşul era amplasat pe moşia Gheboasa sau Cârloteşti din Smârdan.

Despre noul locaş de rugăciune, protopopul Gh. Popescu scria, în anul 1906: „Biserica parohială din localitatea Smârdan, judeţul Galaţi, este construită din cărămidă între anii 1893‑1895 de către proprietarul moşiei, Paraschiv Vasiliu care a înzestrat‑o cu toate cele necesare cultului, iar clerul, (pr)ecum şi întreţinerea bisericii se plătesc de domnia sa, până în prezent. A hărăzit bisericii şi o porţiune de 150 fălci de pământ din moşia sa, ca să se poată întreţine biserica şi personalul ei după  moartea sa. Dl Paraschiv Vasiliu este recunoscut prin faptele sale filantropice. Lângă biserică a făcut şi casă parohială cu mai multe camere, pentru locuinţa (sic) preoţilor deservenţi.

Această biserică este foarte frumoasă, având catapeteasma de lemn sculptat şi întregul mobilier, cum şi odoarele bisericeşti în stare bună şi preţioase. Are ca hram Înălţarea Domnului şi Preacuvioasa Parascheva.

Cimitirul îl are în afară de sat, împrejmuit cu şanţ şi cu puţină plantaţie.

Actualmente (1906, n. ns.) se lucrează la un cavou din piatră în curtea bisericii, unde să fie depuse, după trecerea din această viaţă, corpul filantropului Paraschiv Vasiliu şi al soţiei sale“14.

Dintr‑un proces verbal încheiat la 11 ianuarie 1896 rezultă că soţia lui Paraschiv Vasiliu nu ştia carte. Proprietarul semna, la rându‑i, cu caractere chirilice, ceea ce demonstrează că nu dorea să adopte noua grafie latină sau nu se adaptase încă acesteia15.

La 16 ianuarie 1896, împreună cu soţia sa Maria, marele filantrop şi propietar Paraschiv Vasiliu încheia un Act de fondaţiune şi donaţiune16 pentru biserica pe care cei doi au ridicat‑o pe moşia lor Gheboasa sau Cârloteşti. Documentul este deosebit de important, relevând grija ctitorilor pentru biserica lângă care hotărâseră să‑şi doarmă somnul de veci. Lectura acestui act oferă o serie de informaţii despre Paraschiv Vasiliu şi soţia sa, Maria, pe care le prezentăm aici, în rezumat:

– Se numea pe sine „proprietar şi agricultor“, iar soţia era înscrisă în actul respectiv „proprietară şi rentieră“;

– Cei doi deţineau moşia Gheboasa (numită şi Cârloteşti)17, „din cotuna18 Smârdan, comuna Fileşti, plasa Siret, judeţul Covurlui“;

– Ctitorii îşi rezervau dreptul ca pe timpul vieţii lor să aibă dreptul, alături de Ierarhul Dunării de Jos la numirea personalului bisericii pe care au ridicat‑o;

– Pentru întreţinerea bisericii şi plata personalului, ctitorii ofereau anual suma de 5.000 de lei 19;

– Importantă este şi dovada că proprietarul filantrop era un foarte bun creştin ortodox. Astfel despre biserica zidită de el la Smârdan spune că „trebuie să rămâie pentru vecinicie mădular curat şi nesmintit al Sântei noastre Biserici Ortodoxe de Răsărit“.

Primul preot slujitor al bisericii soţilor Vasiliu era Dumitru Ionescu, acesta împreună cu agricultorii Ion Maxim şi Alecu Carp formând prima epitropie agreată de ctitori. (Va urma)

Pr. Eugen Drăgoi

 

    1. Costea Vasiliu cumpăra, la 13 noiembrie 1784, nişte case de la Costea Bulucbaşa (comandant de companie, n. ns.) cu 380 de lei. Paul Păltănea, Istoria oraşului Galaţi de la origini până la 1918, 1, Editura Partener, Galaţi, 2008, p. 179, n. 1. Acest Coste (Costea) Vasiliu, fost mare jicnicer (jitnicer = dregător însărcinat cu grija magaziilor de grâne, n. ns.) făcea parte din epitropia care conducea Școala domnească de la Mănăstirea Mavromol din Galaţi, la cumpăna dintre secolele XVIII‑XIX. Paul Păltănea, Istoria oraşului Galaţi…, p. 391.

    2. Despre luptele din Războiul Austriaco‑Ruso‑Turc din 1787‑1789 a se vedea Paul Păltănea, Istoria oraşului Galaţi, pp. 255‑257.

    3. Constantin Sion, Arhondologia Moldovei, Iaşi, 1892, p. 56‑57.

    4. Gh. Bulgăr, Gh. Constantinescu‑Dobridor, Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 2000, p. 241.

    5. Constantin Sion, Arhondologia Moldovei…, p. 57. Pentru alianţa dintre familiile Vasiliu şi Tăutu vezi G. G. Bezviconi, Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru, Bucureşti, 1943, p. 76. Iancu, fiul lui Costea este tatăl scriitorului Alecu Vasiliu. Gheorghe Sibechi, „Știri despre Iorgu Copcea, Vasile Drăghici, Alecu Vasiliu“, în: Anuar de Lingvistică şi Istorie Literară, XXVIII, 1981‑1982, pp. 102‑103.

    6. Serdar = boier de rang mijlociu.

    7. Societatea Judeţeană a Arhivelor Statului‑Galaţi, Fond Parchetul Judecătoriei Tecuci, dosar nr. 19/1841, f. 97.

    8. Societatea Judeţeană a Arhivelor Statului‑Galaţi, Fond Tribunalul Covurlui, secţ. I, Acte autentice, 1888, octombrie, nr. 1325.

    9. Prefectura judeţului Covurlui, Expunerea situaţiunei jud. Covurlui, pe anul 1907, Galaţi, 1907, pp. 60‑61.

    10. Prefectura judeţului Covurlui, Expunerea situaţiunei jud. Covurlui, pe anul 1907…, pp. 59‑60.

    11. Prefectura judeţului Covurlui, Expunerea situaţiunei jud. Covurlui, pe anul 1907…, p. 61.

    12. Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Dosare generale, dosar nr. 1884/1893, f. 81v.

    13. Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Dosare generale, dosar nr. 1904/1895, f. 71.

    14. Econ. stavr. Gh. Popescu, Protopopia judeţului Covurlui. Dare de seamă despre afacerile bisericeşti, Bucureşti, 1906, pp. 123‑124 (subl. ns.).

    15. Societatea Judeţeană a Arhivelor Statului, Galaţi, Fond Tribunalul Judeţului Covurlui, Secţ,. I, Acte autentice, 1895, mai, nr. 796.

    16. Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Dosare generale, dosar nr. 2054/1904, f. 80‑81.

    17. Gheboasa a fost sat pe teritoriul satului Smârdan, judeţul Galaţi. Vezi Tezaurul toponimic al României. Moldova, vol. I, partea 1, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1991, p. 462. Cârloteşti sau Corlăteşti era trup al moşiei Gheboasa. Vezi Tezaurul toponimic al României. Moldova, vol. I, partea 1, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1991, p. 277.

    18. Cotună = cătun, aşezare rurală mai mică decât un sat.

    19. Personalul bisericii urma să fie alcătuit din doi preoţi (plătiţi cu câte 100 de lei pe lună), doi cântăreţi (cu un salariu de 60 de lei pe lună de fiecare) şi un paracliser care primea o leafă de 30 de lei lunar. Restul sumelor era îndreptat către întreţinerea bisericii.