„Unirea, naţiunea a făcut-o!“

Interviu acordat de domnul prof. univ. dr. Ionel Cândea, membru corespondent al Academiei Române şi director al Muzeului de Istorie „Carol I“ din Brăila revistei eparhiale „Călăuză ortodoxă“, editată de Arhiepiscopia Dunării de Jos.

– Stimate domnule prof. univ. dr. Ionel Cândea, vă mulţumim pentru amabilitatea cu care aţi răspuns invitaţiei noastre, de a avea un dialog acum, la final de an 2018, când sărbătorim cu toţii Centenarul Marii Unirii de la 1 decembrie 1918! În debutul discuţiei noastre, v‑aş ruga să ne spuneţi care sunt principalele momente din istoria naţiunii române care au făcut posibil  „miracolul de la 1918“.

– Cred că principalele etape sau momente din istoria naţiunii române care au condus la „miracolul de la 1918“ pot fi socotite:

• Revoluţia de la 1848 în Țările Române, moment de ridicare a naţiunii din tot cuprinsul spaţiului românesc împotriva regimului de suzeranitate a Porţii otomane, dar şi a Protectoratului ce venea dinspre Imperiul Rus.

• Apoi, Prologul Unirii de bază de la 1859, aşa cum numeşte Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Unirea din 1859, adică alegerile pentru Divanurile ad‑hoc, atât în Țara Românească, cât şi în Moldova şi rezultatul dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza, reprezintă a doua etapă de sudare a conştiinţei naţionale, în condiţii externe deosebit de dificile, dar prielnice spaţiului românesc de la est de Carpaţi, pe care Europa de atunci, întrunită la Congresul de Pace de la Paris, cerea Țărilor Române să devină un stat tampon între cele trei mari imperii: otoman, rus şi austriac.

• Unirea de bază a făcut posibil momentul 1877/’78, dobândirea Independenţei de Stat sub domnitorul Carol I şi apoi proclamarea regatului în 1881, moment din care România devine Stat suveran.

Aceste trei etape veneau la rândul lor pe o tradiţie seculară de confruntare şi rezistenţă faţă de Imperiul otoman, apoi şi faţă de Imperiul rus şi cel austriac.

– Patriarhia Română a dedicat anul 2018 omagierii unităţii de credinţă şi de neam şi omagierii făuritorilor Marii Uniri. Din acest punct de vedere, cum vedeţi rolul pe care Biserica Ortodoxă Română şi, implicit,  ierarhii şi slujitorii din parohii şi mănăstiri l‑au avut în conturarea şi afirmarea conştiinţei noastre de neam, în toate provinciile româneşti?

– Începând cu Sf. Iachint de Vicina, primul mitropolit al Țării Româneşti şi continuând cu întregul şir al ierarhilor din cele trei ţări române, constatăm că vreme de mai bine de jumătate de mileniu, alături de călugării din mănăstiri şi preoţii satelor, contribuţia acestora la clădirea unităţii de neam şi de credinţă a reprezentat liantul fără de care edificiul social nu s-ar fi putut menţine. Să-i amintim pe Sf. Daniel Sihastrul sau pe Teoctist mitropolitul Moldovei sub Ștefan cel Mare şi Sfânt, pe mitropolitul Dosoftei, pe ierarhul martir Sf. Antim Ivireanu, mitropolitul Țării Româneşti sau pe mitropolitul românilor ortodocşi din Ardeal, Sf. Andrei Șaguna.

Fără îndoială, iniţiativa Patriarhiei Române de a dedica anul 2018 omagierii unităţii de credinţă şi de neam, dar şi omagierii făuritorilor Marii Uniri a fost iniţiativa cea mai coerentă, mai explicită şi mai de folos dintre toate cele ce s‑au petrecut în spaţiul românesc, dar şi peste hotare, pentru omagierea Marii Uniri.

Am fost martor de multe ori direct, dar şi prin intermediul mass‑media şi, în special al Trinitas TV, la implicarea profundă a ierarhilor şi slujitorilor din parohii şi mănăstiri, în afirmarea conştiinţei noastre de neam, în toate provinciile româneşti.

Pot spune, fără teama de a greşi, că Patriarhia Română a realizat cele mai de seamă opere de omagiere a Marii Uniri şi a făuritorilor ei, depăşind semnificativ contribuţiile celorlalţi, ale celorlalte instituţii abilitate. Este suficient să amintim sfinţirea altarului şi catapetesmei Catedralei Naţionale, a catedralei Mântuirii Neamului, la 25 noiembrie 2018, în preajma marii sărbători a Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României, dar şi a Galaţilor, oraşul de reşedinţă al Eparhiei Dunării de Jos.

– În acest context, care credeţi că a fost contribuţia Dunării de Jos la procesul de emancipare naţională şi la pregătirea evenimentului petrecut în urmă cu o sută de ani pe Câmpia Libertăţii de la Alba Iulia?

– Contribuţia Dunării de Jos la procesul de emancipare naţională şi la pregătirea actului de la 1 decembrie 1919 de la Alba Iulia l‑aş vedea din trei perspective:

Contribuţia în plan cultural‑spiritual şi politic, evocând numele unor fruntaşi ai vieţii culturale, aşa cum sunt V. A. Urechia pentru Galaţi sau Nicolae Filipescu, pentru Brăila.

A doua perspectivă ar fi cea a participării efective la războiul de întregire cu un număr mare de ostaşi şi ofiţeri din ambele oraşe de la Dunărea de Jos – Brăila şi Galaţi.

Apoi, putem vorbi de sacrificiul unor elite pentru gândul Marii Uniri, unii reuşind să ajungă chiar la Alba‑Iulia.

În Brăila, de pildă, în momentul Adunării Plebiscitare de la Alba‑Iulia, în urma circularei Revizoratului Școalelor de aici, au fost oficiate Te Deum‑uri la Catedrala Sf. Nicolae din Brăila şi în bisericile din oraş pentru „sărbătorirea dezrobirii teritoriului ţării de duşmani şi întregirea neamului românesc, pentru a sărbători actul măreţ al Unirii tuturor românilor“.

La fel s‑au petrecut lucrurile şi la Galaţi, inimile tuturor celor de la Dunărea de Jos bătând la unison cu Alba‑Iulia.

– Din documentele şi ştirile vremii, cum s‑au implicat şi cum au fost reprezentate cetăţile Brăila şi Galaţi, la acest moment istoric pentru întreaga naţiune română?

– Presa rămâne unul dintre documentele şi mijloacele cele mai la îndemână pentru a vedea, aşa cum arătam mai sus, felul în care au înţeles să participe la pregătire şi la evenimentul în sine.

Trebuie să avem în vedere că în timpul războiului, Brăila a căzut sub ocupaţie germană, între 23 decembrie 1916 şi 10 noiembrie 1918, perioadă în care s-au petrecut pierderi de vieţi omeneşti, arestări în masă şi execuţii ale unor eroi ai războiului (să‑l amintim doar pe comisarul erou Alexandru Popovici, executat de germani în prezenţa soţiei şi a celor apropiaţi), deportări în Germania etc.

Este locul să arătăm că învăţaţi precum Nae Ionescu, aflat la studii în Germania, a fost internat în lagăr împreună cu soţia sa, loc unde i s‑au născut şi cei doi copii.

– În calendarul Anului Centenar ziua de 25 septembrie 2018 constituie un reper important, în special pentru Eparhia Dunării de Jos, prin resfinţirea de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi ÎPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, în prezenţa altor ierarhi din Sfântul Sinod, a bisericii voievodale de la Mănăstirea Măxineni, la ale cărei ruine aţi iniţiat primele cercetări arheologice în urmă cu patru decenii. Cum aţi trăit aceste momente şi ce semnificaţie are pentru Dvs refacerea complexului monahal de la Măxineni, ctitorie a Domnitorului Matei Basarab?

– Într‑adevăr, sfinţirea bisericii voievodale de la Mănăstirea Măxineni de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi IPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, în prezenţa altor ierarhi din Sfântul Sinod reprezintă pentru mine sfinţirea unei a doua catedrale aici, la confluenţa Buzăului cu Siretul, marcând alături de sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului sau Catedrala Naţională cel mai important eveniment de omagiere deopotrivă a Centenarului Marii Uniri, dar şi a împlinirii a şase veacuri şi jumătate de atestare documentară a Brăilei, cu atât mai mult cu cât mănăstirea voievodului Matei Basarab a fost lovită de obuze în iarna anului 1917, devenind astfel pentru noi toţi o obligaţie morală, de conştiinţă de prin ordin.

– În calitate de director al Muzeului Brăilei „Carol I“, dar şi de membru corespondent al Academiei Române, vă rog să ne prezentaţi principalele repere din programul cultural şi editorial prin care aţi dorit să marcaţi atât pe plan local, cât şi naţional aniversarea Centenarului Marii Uniri, dar şi Jubileul celor 650 de ani de atestare documentară a oraşului Braila.

– Aş remarca, pentru începutul de an Jubiliar „Centenarul Marii Uniri“ şi „Brăila 650“, următoarele evenimente:

• Expoziţia Centenarul Marii Uniri, organizată împreună cu Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul Naţional Peleş. Au fost aduse: coroana de oţel a Regilor României, mantia Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, sceptrul Regelui Ferdinand, simboluri supreme ale actului Marii Uniri.

• Au fost bătute medaliile: Centenarul Marii Uniri şi Brăila 650.

• Apoi, expoziţiile Regina soldat, Făuritori ai Marii Uniri, precum şi „Sesiunea anuală a Comisiei de Istorie a Oraşelor din România“, sub egida Academiei Române.

La fel, programul editorial deosebit de bogat a cuprins:

• Publicarea în continuare a seriei „Basarabica“: Ion Chirtoagă,  Estul spaţiului românesc în perioada medievală şi începutul celei moderne. Studii şi documente; Andrei Eşanu, Valentina Eşanu, Lumina cărţii la români (secolele XIV‑XIX). Studii, surse şi materiale;

• seria „Documenta Basa­rabiae“: Unirea Bucovinei cu  România, Antologie de documente, hotărâri, declaraţii, adresări, apeluri, telegrame, acte, protocoale unioniste, realizată de Vasile Tărâţeanu;

• Nicolae Petrovici, Brăila sub ocupaţiune;

• Horia Tănasă, Brăila în Războiul Întregirii Naţionale 1916–1919. Contribuţia nonmilitară (vol. 2);

• Claudiu‑Gigel Sachelarie, Operaţiunile militare şi regimul de ocupaţie ale puterilor centrale în judeţul Brăila (1916‑1918). Perspectiva surselor germane.

Toate acestea încununate de reluarea Seriei de Documente Eudoxiu Hurmuzaki, prin excepţionalele documente Legaţia română la Petrograd (Constantin Diamandi, 1914‑1918), ed.: Gheorghe E. Cojocaru, Eugen‑Tudor Sclifos.

Evident, toate acestea cu un efort deosebit din partea domnului acad. Victor Spinei şi a domnului primar al Iaşiului, Mihai Chirica.

– Suntem la momentul concluziei în privinţa anului 2018 şi a evenimentelor dedicate Centenarului. Trecând peste dimensiunea festivă şi, uneori, festivistă a manifestărilor respective, aş vrea să vă întreb cum vedeţi România la 100 de ani şi, mai ales, ce ne lipseşte sau de ce am avea nevoie pentru a deveni o naţiune cu identitate şi personalitate în cadrul simfoniei europene? Care este mesajul/îndemnul Domniei Voastre pentru tânăra generaţie?

– Din păcate, situaţia gravă în care şcoala românească a fost dusă de aproape 30 de ani, cu Istoria Românilor devenită Istorie  şi Limba română devenită Limbă de comunicare, au anulat aproape orice posibilitate de educaţie patriotică, în sensul în care şi simfonia europeană are nevoie. Fără personalităţi politice autentice de mai bine de 30 de ani, este cu neputinţă de a avea identitate şi personalitate, iar lipsa de unitate tocmai în anul Marii Uniri nu cred că mai trebuie demonstrată. Este nevoie, de aceea, ca o adevărată reformă a învăţământului, cât o mai putem realiza noi şi nu organismele europene, să repună în drepturi Istoria Românilor şi Limba română, pentru că tânăra generaţie trebuie să ştie că o ţară se face, mai întâi de toate, la ea acasă, chiar dacă vor exista elemente ale unei diaspore.

Prin urmare, măcar pentru aceşti 100 de ani parcurşi, atât de greu, să realizăm că următorii 100 nu vor mai fi cu putinţă, dacă şcoala românească nu va fi îndreptată.

– De 50 de ani sunteţi preocupat de arheologie şi, în general, de tot ceea ce înseamnă cercetare istorică, de redescoperirea şi punerea în circuit a marilor personalităţi brăilene, care au devenit repere în cultura, ştiinţa şi istoria naţiunii noastre. Totodată, de aproape trei decenii conduceţi Muzeul Brăilei, căruia de curând i‑aţi ataşat blazonul Regelui Carol I. Care sunt proiectele actuale şi de viitor în această privinţă?

– În privinţa proiectelor de viitor, ele doresc să urmărească recunoaşterea actului Marii Uniri pe planul acţiunilor secţiilor de Istorie, dar probleme deosebite sunt de rezolvat în cadrul secţiilor de ştiinţele naturii, memoriale, de artă, pentru că nu trebuie să uităm că Muzeul Brăilei „Carol I“ este un complex de muzee cu probleme de conservarea, restaurarea şi creşterea patrimoniului, pe care nu ştiu dacă le pot privi dincolo de primăvara anului 2020.

Aş adăuga pentru viitorul imediat realizarea unei expoziţii legată de activitatea inginerului brăilean Eugen Iordăchescu (în 2019 va împlini 90 de ani), cel care a inventat metoda translării monumentelor, binecunoscut în anii ’80, mai ales în Bucureşti, unde a reuşit să salveze Biserica Mihai Vodă (1585), precum şi altele, după cum în ţară a rezolvat probleme importante prin translarea unor clădiri-monument.

Avem în momentul de faţă invitaţia de la Bruxelles pentru o expoziţie ce ar urma să fie realizată pe perioada cât România va avea preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

– Vă mulţumesc pentru timpul acordat, vă doresc mult succes în continuare, în promovarea valorilor culturale şi spirituale ale neamului, prin intermediul prestigioasei instituţii pe care o conduceţi şi, nu în ultimul rând, vă felicit pentru momentul apropiat al aniversării a 70 de ani de viaţă!

– Vă mulţumesc şi eu la rândul meu pentru posibilitatea ce mi‑aţi dat de a exprima câteva gânduri cu privire la marile Jubilee ale anului 2018, deoarece Brăila a adăugat şi propriul Jubileu – 650.

 Să dea Dumnezeu să putem continua şi după acest orizont al anului 2020 mai departe.

A consemnat pr. Gelu Aron