Arhimandritul mitrofor Melchisedec Dumitriu 130 de ani de la naştere

Posted on By admin

Anul acesta, în 26 noiembrie, s‑au împlinit 130 de ani de la naşterea arhimandritului mitrofor Melchisedec Dumitriu, om înzestrat cu multe calităţi, care a pornit spre drumul cunoaşterii lui Dumnezeu din frumoasa aşezare răzăşească1 ‑ Măstăcani ‑ din judeţul Covurlui, astăzi, parte a judeţului Galaţi. Este „misticul“2 care s‑a format ‑ ca om al Bisericii ‑ la Seminarul Teologic din Galaţi, datorită Arhimandritului şi apoi Mitropolitului Visarion Puiu. La începutul deceniului trei al veacului XX, arhimandritul Melchisedec Dumitriu a lucrat în administraţia Episcopiei Dunării de Jos, după ce, tânărul monah Melchisedec l‑a însoţit în misiunea sa pe Episcopul Visarion Puiu ca să înfiinţeze Episcopia Hotinului, cu sediul la Bălţi. Tot acestui viitor Mitropolit al (organizării) Diasporei române, Visarion Puiu, tânărul ucenic îi datorează ridicarea la rangul de arhimandrit de către Patriarhul Damianos al Ierusalimului. Cu activitatea administrativă se va reîntâlni în anii de cumpănă ai României şi ai săi, din 1940 şi până în 1946, când Patriarhul Nicodim Munteanu îl smulge din ghearele fiarei ateiste şi îl pune secretar patriarhal personal. Era un prim val de represiune asupra Bisericii, care se va accentua  peste aproximativ un deceniu şi jumătate, pe vremea când „Misticul“ din Măstăcani era stareţ al Mănăstirii Neamţ, misiune pe care a îndeplinit‑o în trei mandate, în ultimele două „stăreţii“ înfruntând, demn şi cu verticalitate, ororile şi nedreptăţile regimului comunist, fiind închis, dezbrăcat de haina monahală de atei, scos din viaţa monahală, pe când, oficial, prin decretul 410/1959, preoţii şi monahii erau închişi doar pentru simplu motiv că‑L iubeau şi‑L mărturiseau pe Hristos.

Înlăturat de atei, „fiind catalogat duşman al poporului“, arhim. Melchisedec Dumitriu, în ultima parte a vieţii, a slujit aproape un deceniu şi jumătate la Catedrala Reîntregirii de la Alba Iulia, departe de plaiurile dragi ale Moldovei şi ale măreţei Basarabii. Prin anul 1973 a revenit în părţile Moldovei şi, cu siguranţă, şi prin locurile care i‑au marcat copilăria, tinereţea şi maturitatea. A trecut la Domnul la 23 mai 1975, pe când se afla în drum spre Mănăstirea Neamţ. Astăzi îşi doarme somnul de veci la Mănăstirea Neamţ3.

Copilăria

Arhim. Melchisedec Dumitriu s‑a născut la 26 noiembrie 1888, în comuna Măstăcani, ca fiu al lui Gheorghe şi al Saftei Dumitriu, la botez primind numele Mihai4.

Mihai Dumitriu a făcut clasele primare în comuna natală, iar la cinsprezece ani, în  anul de învăţământ 1903‑1904, se găsea printre elevii anului I, la Școala de cântăreţi bisericeşti de la Galaţi5, potrivit unui tablou din 26 martie 1904, privind situaţia la învăţătură a elevilor amintitei şcolii.  La vârsta majoratului, tânărul iubitor de Hristos a ales calea monahismului, fiind tuns în monahism la Schitul „Sf. Sava“ din Berzunţi, judeţul Bacău, pe vremea stareţului Ianuarie Popescu. La câteva luni diferenţă, în august 1906, a fost hirotonit ierodiacon, de către Epis­copul Gherasim Safirin al Romanului, în Catedrala Episcopală din amintitul oraş. În noiembrie 1913, ierodiaconul Melchisedec Dumitriu a fost hirotonit ieromonah de Episcopul Nifon al Dunării de Jos6, în biserica „Vovidenia“ din Galaţi.

Cel mai bun elev‑monah

Vom ilustra câteva aspecte din viaţa şi lucrarea acestui ostenitor, prin prisma documentelor pe care le‑am găsit în arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, dar şi în cele mai recente apariţii editoriale, care ne dezvăluie un slujitor silitor la învăţătură, harnic şi darnic, un rugător „cu multă influenţă mistică asupra populaţiei“, „cel mai blând şi mai măreţ om din timpul nostru: Melchisedec Dumitriu“7, monah mult „vânat“ de regimul ateu, instaurat după al II‑lea Război Mondial. După ce a absolvit Școala de cântăreţi bisericeşti, tânărul monah s‑a înscris la Seminarul Teologic „Sf. Andrei“ din Galaţi, bucurându‑se, în acei ani grei ai Primului Război Mondial, de sprijinul arhim. Visarion Puiu8, viitor Mitropolit al Bucovinei, iar, mai târziu, şi de susţinerea viitorului Patriarh Nicodim Munteanu, al doilea Patriarh al României, slujitori ai Domnului care i‑au marcat devenirea şi care, la vremuri de răstrişte, l‑au scos din ghearele fiarei ateiste. La iniţiativa arhim. Visarion Puiu (1879‑1964), din anul de învăţământ 1911‑1912, ierod. Melchisedec Dumitriu se numără între elevii amintitei instituţii.

Întăreşte această informaţie corespondenţa dintre directorul de la seminarul gălăţean ‑ arhi­m. Visarion Puiu ‑ şi Episcopul Nifon al Dunării de Jos. Ierarhul îl înştiinţa pe Visarion Puiu ‑ prin adresa nr. 2291 din 4 decembrie 1911 ‑ că  Episcopul Pimen al Moldovei era supărat foarte,  deoarece „a luat din mănăstirile Neamţ şi Secu cinci fraţi, fără ştirea şi învoirea canonică a acestuia“, motiv pentru care îl poftea „să legitimeze prezenţa celor cinci fraţi la seminarul“9 gălăţean!

Într‑o adresă de răspuns, Visarion Puiu explică faptul că scopul aducerii la Galaţi a celor cinci vieţuitori era şcolirea lor. Directorul seminarului gă­lăţean, viitorul Episcop de Hotin, era de părere că pregătirea monahului trebuie să se facă cu cea mai mare responsabilitate, pentru că vremurile şi timpurile vitrege lui Hristos îi impun această măsură. În 21 februarie 1912, prin adresa nr. 587, arhimandritul Visarion arăta celor doi arhierei că între cei cinci seminarişti ‑ monahi, care urmează cursurile Seminarului Teologic „Sf. Andrei“ de la Galaţi se află: „Ieroschimonahul Ioachim Popescu10, ierodiaconii Melchisedec Dumitriu şi Neofit Codleanu, şi fratele Ioan Ionescu din Mănăstirea Cocoş“. Între aceştia, de departe ierodiaconul Melchisedec Dumitriu de la Mănăstirea Cocoş are cele mai bune rezultate la învăţătură, nu numai dintre fraţii călugări, ci dintre toţi elevii seminarului gălăţean din toţi anii de studiu. Astfel, în anul de învăţământ 1911‑1912, Melchisedec Dumitriu (în catalog este trecut uneori Dimitriu, iar în unele acte ale cancelariei Arhiepiscopiei Dunării de Jos, pe vremea când era secretar eparhial este Dumitriu) îl încheie primul din clasă, cu media generală 9,5511. În următorii ani este fruntaşul clasei şi al şcolii, cu medii de: 9.54 (anul II), 9, 30 şi 8.98, în anul şcolar 1914‑1915.

Maria Stanciu

 

  1. Moise N. Pacu, Cartea judeţului Covurlui, partea a III‑a, Plasa Prut‑Horincea, Bucureşti, Stabilimentul Grafic I.V. Socecu, 1891, p. 80. În perioada naşterii sale, comuna Măstăcani avea 518 case, din care 341 case aparţineau comunei Măstăcani, diferenţa fiind în satul Chiraftei.

  2. Caracterizarea este a unui informator al fostei Securităţi. Informaţia este preluată de părintele arhimandrit Benedict Sauciuc, actualul ştareţ de la Mănăstirea Neamţ, în volumul recent apărut „Mănăstirea Neamţ, vatră de spiritualitate şi cultură românească“.

  3. Arhimandrit Timotei Aioanei, Vieţuitori din chinovia Neamţului în veacul al XX‑lea – Biografii, Editura Trinitas, Iaşi, 2008, pp. 237‑238.

  4. Aşezarea avea o biserică din nuiele şi lut, ridicată între 1802 şi 1805, cum ne înştiinţează Moise N. Pacu. Maria Stanciu, Campania „Biserici istorice gălăţene“; La Măstăcani ‑ Cruce veche de sute de ani, în Viaţa liberă nr. 7017, sâmbătă‑diminică, 3‑4 noiembrie 2012, p. 8, Credinţă.

  5. Arhiva ADJ, fond Școala de Cântăreţi Bisericeşti din Galaţi, dosar nr. 2019/1902‑1907, file: 94 şi 128.

  6. Episcopul Nifon al Dunării de Jos (născut la 1 iulie 1858, în Bucureşti, primind la botez numele Nicolae) a păstorit în eparhia noastră între 22 martie 1909, când a fost ales episcop, fiind întronizat la 26 martie 1909 şi până în toamna lui 1921, când s‑a pensionat, fiind victima unui atentat. A trecut la Domnul la 27 februarie 1923.

  7. Arhimandrit Benedict Sauciuc, Mănăstirea Neamţ, vatră de spiritualitate şi cultură românească, vol. I (1945‑1989), Editura Doxologia, 2017, pp. 139‑140.

  8. Pr. Eugen Drăgoi, Ierarhi şi preoţi de seamă la Dunărea de Jos, 1864‑1989, Galaţi, 1990, pp. 82‑83. Pr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul Teologilor Români, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2002, p. 403.

  9. Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Dosar 2191 (10), fond Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“, 1910, 1911– 1912‑1913‑1914‑1915, fila 69.

  10. Între anii 1910‑1916 a fost spiritualul Seminarului Teologic „Sf. Andrei“ din Galaţi. Este născut în anul 1888 şi a trecut la cele veşnice în 1955. În anul 1935, a plecat în America, pentru a înfiinţa comunităţile de ortodocşi români de peste Ocean.

  11. ADJ, fond Seminarul Teologic Galaţi, dosar 2191/1910‑1915, file 72, 130, 154, 170.