„Maestrul“ şi „privighetorile“ din codrul Ghenghei

Posted on By admin

Mijlocul lunii noiembrie, anul 1923. Mănăstirea Adam primeşte vizita Episcopului Nicodim Munteanu al Huşilor, însoţit de arhimandritul Chesarie Păunescu, directorul Cancelariei eparhiale şi profesor la Seminarul Teologic din Huşi. Cu acest prilej, preotul Ioan Băbâi „din Sfânta Mănăstire Adam‑Tutova“ cere arhimandritului Chesarie (viitor Episcop al Dunării de Jos) să translitereze o însemnare cu caractere chirilice, datând din primăvara anului 1857, care se păstra în tezaurul mănăstirii, referitoare la mai multe părticele de sfinte moaşte ale unor mari sfinţi ai Bisericii Ortodoxe a Răsăritului.

Mănăstirea Adam

Textul este scris cu caractere latine de preotul respectiv, conform unei note de la sfârşitul acestuia, pe care o reproducem aici:

Notă. Acest document s‑a transcris după original care e scris cu litere chirilice de mână, de către P. C. Sa, Păr(intele) Chesarie Păunescu, directorul Cancelariei Sf. Episcopii a Huşilor, după rugămintea ce subsemnatul i‑am făcut‑o (subl. ns.), cu ocazia vizitei P.C. Sale la această Sf. Monastire, dimpreună cu Prea Sfinţitul Episcop al Eparhiei Huşilor. D. D. Dr. Nicodim Munteanu, în ziua de 27/14 noiembrie (marţi) 1923, iar eu l‑am transcris după Prea Cuvioşia Sa, în ziua de 15/2 decembrie 1923, fiind stareţă a acestei Sf. Monastiri, monahia Parascheva Meluşevici.

15/2 decembrie 1923

Preot Ioan Băbâi

Din Sf. Monastire Adam‑Tutova1.

Cine este acest preot Băbâi şi ce legătură avea cu celebra Mănăstire Adam (a patra ca mărime şi importanţă din Moldova)? Răspunsul la această întrebare constituie subiectul acestui articol, iar informaţiile necesare le‑am găsit într‑o lucrare apărută în urmă cu trei ani a neobositei cercetătoare şi valoroasei publiciste născută în Bereştii Galaţiului, Livia Ciupercă2.

Preotul Ioan Băbâi (1884‑1959) era originar din localitatea Bog­dăneşti, judeţul Vaslui (fost Tutova), sat în care urmează Școala Primară. Apoi absolvă Liceul „Codreanu“ din Bârlad. De mic era „deşirat, dar deştept foc“3. „Având mare dragoste de Biserică, urmează doi ani Școala de Cântăreţi de pe lângă Episcopia Huşilor, şcoală rămasă după desfiinţarea vechiului seminar“4 şi se încadrează cântăreţ în strana bisericii „Sf. Nicolae“ din târgul Bârlad. Îşi satisface serviciul militar, participând ca sanitar în campania din 1913 din Bulgaria, după care se reîntoarce la slujirea de dascăl şi se căsătoreşte, în acelaşi an, cu Ecaterina Bolea din Moroieni, judeţul Dâmboviţa. Vreme de trei ani se va afla pe frontul Primului Război Mondial. La încheierea acestei conflagraţii din care scapă cu viaţă (1919) se întoarce acasă şi se înscrie la Seminarul Teologic din Huşi, pe care‑l absolvă în anul 1923, la vârsta de 39 de ani! „Profesorii îl tratau cu condescendenţă, stimă şi înţelegere. Și nu pe gratis, ci ca răsplata străduinţelor sale de a munci din răsputeri, disciplinat, asiduu, mereu înmugurind ceva…“. „Era un om inteligent şi cult, cu un suflet ales. Avea un defect de vedere care s‑a pronunţat odată cu vârsta“5. Tot cam aceleaşi tuşe foloseşte preotul Constantin Crişan şi într‑o altă portretizare a lui Ioan Băbâi, când face o trecere sumară în revistă a catalogului generaţiei sale: „Băbâi (Bobâi) Ion, bătrânu’ clasei – poate de peste 50 de ani (corect 39 de ani!, n. ns.) – , tipicarul, canonicul, puţin miop, colegul nostru adoptat fără discriminări gerontocratice, deşi el, poate, le‑ar fi dorit…“6.

Ca elev al Seminarului din Huşi a avut drept îndrumători profesori importanţi şi valoroşi, între care arhimandritul Chesarie Păunescu, despre care am amintit mai sus, şi pe care colegul său, Crişan, îl descria astfel: „Și mai blând decât toţi (profesorii, n. ns.) şi, pentru mintea noastră de atunci, cel mai învăţat dintre clerici, părintele arhimandrit Chesarie Păunescu, cu glasul său blajin, voalat şi cu figura lui aproape hieratică, iniţiindu‑ne în secretul şi frumuseţea textelor clasice, când ne cam încurcam în verbele şi declinările neregulate – dar şi acoperindu‑ne cu aripa dragostei sale în toată activitatea noastră… Dragostea şi preţuirea noastră pentru totdeauna!“7.

Aşadar, arhimandritul Chesarie Păunescu i‑a fost lui Ioan Băbâi profesor de limbi clasice la Seminarul din Huşi, mai precis de limba latină; se cunoşteau, deci bine; 1923 era chiar anul în care Ioan Băbâi a încheiat cursurile seminariale şi în care a fost hirotonit preot (vara) pe seama altarului Mănăstirii Adam din codrul Ghenghei. Aici a slujit neîntrerupt vreme de 13 ani. „Aici şi‑a desfăşurat preotul Ioan Băbâi pastoraţia lui de aur. A fost un predicator de performanţă, cuminte, meticulos…, aşezat, ordonat, disciplinat, destul de bine pregătit şi… ambiţios“8. În perioada activităţii sale la Sfânta Mănăstire Adam a absolvit Facultatea de Teologie din Cernăuţi.

Pregătirea intelectuală solidă şi talentul muzical i‑au permis preotului Băbâi să se implice şi în alte lucrări în cadrul mănăstirii. Astfel, acesta conducea Școala de Industrie Casnică împreună cu monahia Magdalena Ioan unde, alături de adulte, studiau şi tinere fete.

Însă una din cele mai importante activităţi pe care le‑a iniţiat şi susţinut părintele Băbâi a fost înfiinţarea unui cor al maicilor şi surorilor din mănăstire care sub bagheta părintelui Ioan cântau Sfânta Liturghie pe mai multe voci; cântarea lor, expresie a unor suflete inocente şi smerite, se lua la întrecere cu trilurile fermecătoare ale privighetorilor din bătrânul codru al Ghenghei (actualul fond cinegetic Adam). „Seara, după încetarea lucrului – scria arhiereul Veniamin Pocitan – făceau cu toatele şcoală cu părintele Băbâi, care le preda muzica bisericească şi corală, pregătindu‑le pentru serviciul divin“.

În anul 1936 s‑a transferat ca preot II la biserica „Sf. Ioan“ din Bârlad. Acolo, „pentru că depăşea pe prea mulţi prin toate, aceasta i‑a adus numai neplăceri, şi nu numai neplăceri, ci şi greutăţi prea mari, pentru o coloană verticală ca a lui – consemna cu amărăciune colegul său de seminar, preotul Constantin Crişan – , adăugând o paranteză de autocenzură nevoalată: Of! Pune, Doamne, pază gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele! Și seacă cerneala din peniţa asta! Aşa că, în acest climat, când ajunsese la aproape 69 de ani, complet epuizat…, a adormit în Domnul, în toamna anului 1959, odihnind netulburat prea mult în somnul lui liniştit şi împăcat, în unul din cimitirele urbei Bârladului“9.

Pr. Eugen Drăgoi

 

  1. Fotocopia însemnării şi reproducerea acesteia la Arhim. Daniil Oltean, Tezaurul spiritual şi de patrimoniu al Catedralei Dunării de Jos, în vol. „Catedrala Dunării de Jos“, ediţia a II‑a, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2009, p. 197; Idem, în vol. Catedrala Dunării de Jos, 1917‑2017, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2018, p. 308‑309.

  2. Livia Ciupercă, Cartea dragostei creştine, Editura Doxologia, Iaşi, 2015, îndeosebi p. 111‑112. Domnia sa valorifică în volumul respectiv lucrarea în manuscris a preotului Constantin (Radu) Crişan, coleg de seminar cu Ioan Băbâi.

  3. Ibidem, p. 32.

  4. Ibidem, p. 111.

  5. Ibidem.

  6. Livia Ciupercă, Cartea dragostei creştine…, p. 53.

  7. Ibidem, p. 45‑46.

  8. Ibidem, p. 112.

  9. Ibidem.