Parte integrantă a vieţii bisericeşti din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române, activitatea obştilor monahale se desfăşoară după exigenţele vieţii călugăreşti statornicite de sute de ani în mănăstirile de pe pământul românesc, în baza rigorilor canonice (sf. Can. 4, 8, 24 IV ecum., 41 VI ecum., 12, 17 VII ecum., 1, 5 I II Constant., 34 ap., 9 Ant., 80 Cartag.), statutare (Art. 74‑83 – Statutul BOR) şi regulamentare (Art. 1‑151 – Regulamentul vieţii monahale şi Art. 1‑179 – Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale BOR) şi sinodale (Hotărârilor Sf. Sinod nr. 892/ 11 februarie 2005 şi nr. 2748/ 5 iulie 2010), asumate în deplină libertate şi cu iubire de Hristos şi de Biserica Sa. Viaţa mănăstirească încearcă să împletească armonios elementele definitorii ale vocaţiei monahale, rugăciunea, studiul şi activitatea gospodărească, cu virtuţile ascultării şi ale dragostei frăţeşti între toţi membrii comunităţii.
Evoluţia societăţii a impus ca mănăstirile din cuprinsul unei eparhii să se întâlnească, oficial, în sinaxe (consfătuiri) eparhiale, în baza art. 82, alin 1 din Statutul BOR şi în conformitate cu hotărârea Sfântului Sinod nr. 2748/ 5 iulie 2005, ,,cel puţin o dată pe an, a stareţilor, stareţelor, egumenilor şi egumenelor, din eparhiile pe care le păstoresc, pentru analizarea problemelor specifice, promovarea schimbului de experienţă duhovnicească şi administrarea şi adoptarea de măsuri adecvate în scopul îmbunătăţirii vieţii şi disciplinei monahale. La aceste sinaxe monahale eparhiale pot fi chemaţi şi duhovnicii din mănăstiri, când se consideră necesar“, prezidate de Chiriarhul locului (cf. Can. 4, 8 şi 24 IV ecum., 41 VI ecum., 12 şi 17 VII ecum., I‑II Constantinopol; Art. 78, alin. 1, Statutul BOR – cu excepţia prevăzută de Art. 26, lit. w din prezentul statut şi în conformitate cu textul stabilit prin hotărârea Sfântul Sinod nr. 1515/ 7 martie 2008).
Sinaxa monahală mitropolitană cu stareţii, stareţele, egumenii şi egumenele din eparhiile mitropoliei respective, la care participă şi ierarhii Sinodului Mitropolitan se convoacă o dată la trei ani, cu scopul examinării unor aspecte specifice vieţii monahale din zonele respective, la care pot fi chemaţi şi duhovnicii din mănăstiri, când problematica impune acest lucru, în baza art. 82, alin. 2, Statutul B.O.R. şi în conformitate cu hotărârea Sfântul Sinod nr. 2748/ 5 iulie 2005. Desfăşurarea Sinaxei.
Luni, 24 septembrie 2018, la Aşezământul social‑medical ,,Sf. M. Mc. Pantelimon“ – Lacu‑Sărat, jud. Brăila din Eparhia „Dunării de Jos“, s‑a întrunit, în şedinţă de lucru, Sinaxa Monahală a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, din care au făcut parte 198 stareţi şi stareţe, delegaţi ai eparhiilor componente din: Arhiepiscopia Bucureştilor ‑ 42 stareţi şi stareţe; Arhiepiscopia Târgoviştei ‑12 stareţi(e); Arhiepiscopia Tomisului ‑ 31 stareţi(e); Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei ‑ 27 stareţi(e); Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului ‑ 26 stareţi(e); Arhiepiscopia Dunării de Jos ‑ 11 stareţi(e); Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor ‑ 13 stareţi(e); Episcopia Alexandriei şi Teleormanului ‑ 13 stareţi(e); Episcopia Giurgiului ‑ 9 stareţi(e); Episcopia Tulcii ‑14 stareţi(e).
La ultima Sinaxă Monahală a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei desfăşurată joi, 12 mai 2016, în Palatul Patriarhal, Aula Teoctist Patriarhul, la sfârşitul şedinţei de lucru, s‑a hotărât, în premieră, ca următoarea sinaxă monahală mitropolitană să aibă loc în una din eparhiile sufragane ale Mitropoliei, peste doi ani, în 2018. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a ales ca locaţie, în consultare cu Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Aşezământul social‑medical ,,Sf. M. Mc. Pantelimon“ ‑ Lacu‑Sărat, jud. Brăila.
Sinaxa mitropolitană, din acest An Centenar, a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti în Capela aşezământului brăilean ,,Schimbarea la Faţă“, locaş sfinţit în 26 august 2018, sub protia Înaltpreasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunări de Jos, în sobor cu câţiva părinţi exarhi, dintre care menţionăm, după ordinea canonică a eparhiei: Arhim. Nectarie Şofelea, exarhul Arhiepiscopiei Bucureştilor şi stareţul Mănăstirii Radu‑Vodă; Arhim. Calinic Dandu, exarhul Arhiepiscopiei Târgoviştei şi stareţul Mănăstirii Peştera Ialomiţei; Protos. Antonie Ispas, exarhul Arhiepiscopiei Dunării de Jos; Arhim. Rafail Mîţ, vicar eparhial al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, exarh suplinitor şi stareţul Mănăstirii ,,Sf. Arhangheli“; Protos. Sebastian Serdaru, exarhul Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului şi Arhim. Visarion Scutaru, exarhul Episcopiei Tulcii şi stareţul Mănăstirii Cocoş.
În acelaşi cadru, a urmat slujba de Tedeum.
Lucrările şedinţei Sinaxei monahale mitropolitane au început la orele 10.30, în Sala ,,Sf. Ioan Evanghelistul“, sub preşedenţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, în prezenţa membrilor Sinodului Mitropolitan, după cum urmează: Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei; Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului; Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor; Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului; Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului; Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii.
Cuvântul de deschidere a aparţinut Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care s-a referit în mod pastoral‑misionar, sintetic şi complex la câteva din problemele actuale ale monahismului românesc, dintre care enumerăm:
O prioritate a timpurilor actuale o constituie lucrarea duhovnicească, pe care trebuie să o dezvoltăm matur, echilibrat, profund şi în deplină apropiere părintească cu nevoile spirituale, necazurile şi provocările credincioşilor, care caută în mănăstire sfatul duhovnicesc al Sfinţilor Părinţi, transpus şi adaptat timpurilor noastre moderne şi seculare;
Lucrarea administrativ‑monahală şi culturală din mănăstiri se poate observa cel mai exact, prin câtă implicare se acordă de către stareţ(ă) bibliotecii, arhivei şi muzeului mănăstiresc, aşa încât, prin aceste segmente de slujire, să se poată păstra tezaurul de carte rară şi de documente vechi, de obiecte sacre şi de alte mărturii ale vechimii vieţii monahale, precum şi evocări scrise ale ierarhilor, arhimandriţilor şi ieromonahilor de vie amintire, dar şi ale altor personalităţi teologice şi culturale de primă importanţă, din istoria ţării noastre;
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului
Necesitatea cultural‑misionară ca fiecare mănăstire, schit, să aibă aprobată, elaborată şi tipărită, o monografie serios întocmită, într‑un colectiv interdisciplinar, format din teologi, istorici, arheologi etc. Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh ne‑a prezentat în plen ultimul album intitulat Pridvoare ale cerului cu 32 mănăstiri şi 4 schituri ale judeţului Prahova, din Arhiepiscopia Bucureştilor, tipărit la Editura Basilica, Bucureşti, 2018, 446 pp. Menţiona Preafericirea Sa, că acolo unde nu se poate întocmi o monografie din cauze obiective, se doreşte măcar alcătuit un pliant, bogat ilustrat, cu imagini diverse; Ca şi necesitate social‑misionară de actualitate şi de mare impact administrativ‑monahal, după modelul derulat în Arhiepiscopia Bucureştilor şi amintit de Preafericirea Sa, se impune întrajutorarea mănăstirilor, prin înfrăţirea lor, ca astfel cele mai vechi şi mai mari să vegheze, să sprijine şi să ridice, pe cele mai noi sau în curs de organizare;
Necesitatea administrativ‑patrimonială ca toate bisericile, incintele vechi, zidurile înconjurătoare, corpurile de chilii, monumente arhitectonice, case stăreţeşti, să fie conservate, restaurate, împodobite şi înfrumuseţate, prin lucrări edilitar‑bisericeşti de înaltă ţinută ştiinţifică şi profesională, pe segmentele proiectării şi executării.
Rugăciune şi slujire
,,Unitatea de credinţă şi de neam, oglindită în unele mărturii ale vieţii monahale“ a fost tema întrunirii, susţinută în plen de către ierarhul delegat de Preafericitul Părinte Patriarh, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. ,,Subiect mereu actual, sugerat la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de Sfântul Sinod, ca reper al tuturor programelor spiritual‑duhovniceşti, liturgice, misionar‑culturale şi social-filantropice ale oricărui creştin, cu atât mai mult ale celui angajat «inimă şi trup» slujirii Domnului în Biserică, unitatea de credinţă a monahului ‑ care decurge firesc, precum apa proaspătă din adânc de izvor ‑ presupune abordarea temeinică a problemelor vieţii, nu din cunoştinţe acumulate, nici din priceperea omenească, ci din experienţa plină de har şi de adevăr, de lumină şi de sfinţenie a celor ce şi‑au golit inima de sinele egoist şi au lăsat Domnului iniţiativa Liturghiei îngereşti în corturile trecătoare, omeneşti“, a spus în introducere Înaltpreasfinţia Sa.
În context, a fost prezentată viaţa mănăstirească de la origini şi până în prezent ,,în mod diacronic şi sincronic, privind contribuţia monahismului de sorginte egipteană, apoi palestiniană, siriană, bizantină şi, mai apoi, prin Balcani, în toate zonele Ortodoxiei, incluzându‑ne şi pe noi, românii, ne arată ‑ de fapt ‑ adevărul că fără rugăciunile şi lucrarea monahismului în Biserică, nu putem vorbi de o adevărată Istorie sfântă, cu mare deschidere spre «frumuseţile iubirii de oameni» atât în cultură, în artă şi, mai ales, în slujirea cu răbdare, cu blândeţe şi cu entuziasm a semenilor aflaţi în încercări, în lipsuri şi în primejdii“.
S‑a menţionat contribuţia monahismului la ,,reînnoirea mişcării isihaste în Moldova şi în Ţara Românească, tocmai în secolul al XIX‑lea, al secularismului agresiv şi păgubos venind din apusul Europei“.
Problema slujirii aproapelui este, de fapt, ,,în legătură cu opera de slujire a lui Hristos, Izvorul iubirii de oameni în sărăcie, în boală, în prigonire, în războaie şi în suferinţe de tot felul“.
După modelul vasilian de slujire a aproapelui, s‑a actualizat modelul nostru românesc de slujire a aproapelui. „Aceleaşi reguli au fost adoptate în mănăstirile noastre, unele adevărate vasiliade, însă numite, mai ales, «Spiridonii» la Bucureşti, la Iaşi, căci primele spitale au fost organizate de Biserică prin mănăstiri, precum la Athos, în timpul lui Alexie al II‑lea Comneanul, în care, din 50 de paturi, 10 erau rezervate răniţilor. Asemenea exemple există în istoria poporului român, însă în iconomia acestei intervenţii ne referim doar la jertfelnica implicare a monahilor şi a monahiilor în îngrijirea bolnavilor, îndeosebi a răniţilor din Primul Război Mondial care, aşa cum ştim, a pregătit calea Marii Uniri, a românilor într‑o singură patrie, cum sunt uniţi în «Una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biseric㻓.
În partea finală a expunerii, Înaltpreasfinţitul nostru Părinte Casian a menţionat unele ,,aspecte concrete ale implicării călugărilor şi călugăriţelor în slujirea răniţilor“, aducând în atenţie câteva exemplificări ale slujirii bolnavilor şi răniţilor în timpul Războiului de întregire, atât pe front, cât şi în spitale.
Prezentăm integral această expunere sintetică şi complexă, în acelaşi timp: ,,În Moldova, Mitropolitul Pimen a pregătit pentru slujirea bolnavilor şi a răniţilor o sută de călugări şi 115 călugăriţe. Câţi suntem aici! În mănăstiri existau, în total, la dispoziţia Comitetului Sanitar Central 1380 paturi! Alte exemple: Un număr de 11 călugări infirmieri şi un preot‑confesor au îngrijit, până în 1918, peste 10.000 de răniţi, «echipa a plecat din Bucureşti la 2 septembrie 1916, ajungând până la Vaslui»1. Spitalul nr. 2, din care a făcut parte, între alţii, şi monahul cu viaţă sfântă Vichentie Mălău, a fost iniţiat la Bucureşti cu destinaţia Feteşti, de «unde s‑a mutat la Tecuci, până în 1917, şi apoi, până la demobilizare, la Bârzeşti, a îngrijit 11.000 de răniţi şi bolnavi de tot felul»2.
«Spitalul nr. 3 a plecat din Bucureşti la 7 septembrie 1916, cu destinaţia Galaţi, unde a funcţionat toată iarna anului 1916‑1917, apoi s‑a mutat la Iaşi. Au fost îngrijiţi 12.000 de răniţi şi bolnavi. Seminarul şi Palatul Episcopal au servit acestui înalt scop filantropic la Galaţi»3.
«Spitalul nr. 4 a plecat de la Bucureşti spre Tg. Jiu, apoi s‑a retras la Focşani şi Botoşani, şi apoi, la Tg. Bujor – Galaţi. Aici au fost îngrijiţi 10.000 de răniţi şi bolnavi»4.
«Spitalul nr. 5 cu 11 călugări infirmieri şi un confesor de la Bucureşti spre Adjud, până în 1917, apoi la Huşi, apoi în Palatul Cuza – Ruginoasa a îngrijit de 20.000 de răniţi şi bolnavi. Aici a venit adesea Regina‑soldat ‘mamă a răniţilor’, Regina Maria»5.
Prin spitalele Crucii Roşii au trecut peste 120 de călugări bolnavi, în Moldova 70 au fost decoraţi de Mitropolitul Pimen, care i‑a hirotonit şi i‑a trimis misionari în parohiile vacante6.
Să amintim şi vrednicia câtorva din „albinele“ de pe front, călugăriţele!
Pentru formarea lor, din punct de vedere sanitar, 20 de maici au fost şcolite la Institutul Surorilor de Caritate „Regina Elisabeta“. Altele au urmat cursuri la Tg. Neamţ. Numărul maicilor repartizate pentru îngrijirea bolnavilor ca şi al celor de surori de caritate este impresionant. Câteva exemple: Institutul „Regina Elisabeta“ ‑ 10 maici, Institutul Surorilor de Caritate ‑ 10 maici, Serviciul Crucii Roşii ‑ 10 maici, Spitalele regionale Iaşi ‑ 10 maici; Spitalele regionale Dorohoi ‑ 10 maici; Spitalele regionale din Botoşani ‑ 10 maici; Maici disponibile Mănăstirea Agapia ‑ 19; Maici disponibile Mănăstirea Văratec ‑ 377.
Sunt emoţionante evocările maicilor din Mănăstirea Surpatele ‑ Vâlcea, care la Galaţi, la Folteşti şi Bereşti, acelaşi judeţ, au avut de înfruntat mari dificultăţi până la desfiinţarea spitalului, în august 1918. Fără ajutorul doctorului Măcelaru, devenit primar, acestea, în faţa teritoriului încă ocupat, ar fi fost muritoare de foame8.
Neîntrecută este însă vitejia şi vrednicia maicii Mina Hociotă de la Mănăstirea Nămăieşti, judeţul Argeş, de origine din Săliştea Sibiului, o adevărată eroină, o Ecaterina Teodoroiu a monahismului. În timpul războiului a lucrat în spital, un an la Tecuci şi apoi la Vaslui şi Iaşi.
Mărturia sa este şi o concluzie a jertfelniciei şi a slujirii cu o motivaţie extrem de profundă: «Noi, călugăriţele şi călugării ne‑am pus în nesiguranţa vieţii pentru tron şi pentru ţară şi am slujit cu credinţă şi am mers în război cu toată conştiinţa în ajutorul răniţilor, pentru care am muncit cu un sentiment sfânt să le ajutăm în suferinţă. Noi ne‑am împlinit datoria nu ca nişte oameni, ci ca nişte ostaşi ai Domnului şi ai ţării noastre, ‘făcând ascultare’ până la capăt, la terminarea războiului. Aşa să ne ajute Dumnezeu, după conştiinţa cu care am slujit ţara cu dragoste de cetăţeancă româncă şi de ardeleancă. Aş dori să se gândească cititorul la tagma noastră călugărească, la acei ostaşi ai Domnului, care şi‑au împlinit ascultarea faţă de patrie, cu zel şi abnegaţie şi s‑au întors la metania lor, la sărăcia din mănăstirile unde vieţuiesc, la suferinţa necercetată de nimeni şi, desigur, se va încredinţa că aceste fiinţe – călugări şi călugăriţe ‑ merită mai multă atenţie din partea statului şi a noastră, a tuturor, mai mult respect şi recunoştinţă»9.
Au urmat apoi luări de cuvânt la tema prezentată, de către toţi membrii Sinodului Mitropolitan, arătându‑se complexitatea temei, prezentarea deosebit de sintetică, cu multe dovezi istorice semnalate şi cu nenumărate conexiuni cu privire la evenimentele de acum 100 de ani, la care au participat, implicat şi evidenţiat, monahi şi monahii, pe câmpul de luptă, în spitalele de campanie sau de război, ca şi infirmieri, infirmiere sau surori de caritate, medici sau preoţi confesori, în teatrele de operaţiuni militare din cel dintâi Război Mondial.
Propuneripentru revigorarea vieţii monahale
şi a colaborării venite de la eparhii
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a prezentat sinteza propunerilor venite din partea tuturor eparhiilor sufragane Mitropoliei pentru revigorarea vieţii monahale şi a colaborării dintre mănăstiri.
Comparativ cu ultima sinaxă din anul 2016, atunci când s‑au centralizat 44 de propuneri, Sinaxa de anul acesta a adunat 75 de propuneri, care au fost ordonate, grupate şi redactate, pe cinci direcţii tematice principale, la care s‑au adăugat două direcţii tematice secundare, la recomandarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian.
Prezentăm, în rezumat, aceste propuneri:
ADMINISTRATIV‑MONAHALE
Colaborarea mai strânsă între stareţi, stareţe, egumeni şi egumene (Arhiepiscopia Bucureştilor);
Organizarea de sinaxe periodice cu participarea stareţilor din alte mănăstiri ale Eparhiei (Arhiepiscopia Tomisului);
Diminuarea legăturilor directe dintre personalul monahal şi lumea laică, accesul în mănăstire/schit urmând a se face în cadrul unui program stabilit, popularizat şi afişat anterior, spre a nu tulbura liniştea necesară vieţii monahale (Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei);
Este imperativ ca fiecare mănăstire/schit să participe, prin reprezentanţii/delegaţii săi, la fiecare şedinţă administrativ‑lunară de la protopopiate, deoarece există probleme care privesc şi acest segment. Mai mult, fiecare protopopiat ar trebui să aibă în vedere când organizează un eveniment, indiferent de natura lui, să invite şi părinţi stareţi sau duhovnici ai acestor mănăstiri (Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor).
DUHOVNICESTI‑MISIONARE ŞI LITURGICE
Participarea la sfintele slujbe, spovedania cât mai deasă şi practicarea ,,Rugăciunii inimii“ (Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului);
Organizarea de conferinţe duhovniceşti pentru a înţelege mai profund sensul monahismului şi însuşirea acestuia în duhul şi în lumina exemplelor Sfinţilor Părinţi şi a marilor duhovnici ai patericului şi ai Românilor (Arhiepiscopia Dunării de Jos);
Aprofundarea legăturii dintre dreapta credinţă, viaţa liturgică şi disciplina interioară a monahului (Arhiepiscopia Dunării de Jos);
Reaşezarea permanentă a rânduielilor fiecărei mănăstiri în experienţa monahală autentică a Bisericii (Episcopia Giurgiului);
Programul liturgic şi de rugăciune, cu slujirea şi participarea la Sfânta Liturghie şi a celorlalte laude bisericeşti să constituie o permanentă preocupare pentru monahi şi monahii (Episcopia Tulcii).
CANONICE ŞI REGULAMENTARE
Exigenţă sporită din partea stareţilor şi stareţelor în evaluarea persoanelor care doresc să intre în rândul cinului monahal (Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei);
Acordarea respectului cuvenit faţă de ierarhie (Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului);
Ca de fiecare dată, trebuie reamintită interdicţia pe care o au monahii şi monahiile de a părăsi mănăstirea sau schitul în care vieţuiesc fără binecuvântarea stareţului/stareţei. ,,Vagabondajul monahal“ şi ,,braconajul liturgic“ nu fac altceva decât să creeze o stare de tensiune între mănăstiri şi parohii (Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor).
CULTURAL‑MISIONARE
Organizarea, în mănăstiri, a unor conferinţe susţinute de preoţi, monahi, profesori de teologie etc. (Arhiepiscopia Târgoviştei);
Şcolarizarea personalului monahal în şcolile teologice (Arhiepiscopia Târgoviştei);
Organizarea unor cursuri de muzică psaltică şi tipic în mănăstiri, cu scopul perfecţionării, uniformizării şi înnoirii cântărilor psaltice de la strană (Arhiepiscopia Dunării de Jos);
Dotarea bibliotecilor mănăstireşti cu toată literatura duhovnicească apărută, îngrijită, diortosită şi aprobată de comisiile de specialitate eparhiale sau patriarhale, cu predilecţie cea legată de viaţa monahală (Arhiepiscopia Dunării de Jos);
Perfecţionarea personalului monahal; implicarea monahilor şi a monahiilor în organizarea şi punerea în valoare a muzeelor mănăstireşti, acolo unde este cazul, prin programe speciale, în parteneriat cu alte mănăstiri sau instituţii de cultură locale (Episcopia Tulcii);
Utilizarea cu discernământ şi responsabilitate a mijloacelor media (Episcopia Tulcii).
SOCIAL‑MISIONARE
Prezenţa obligatorie a obştii monahale la trapeză şi citirea textelor sfinte şi folositoare de suflet, în timpul mesei de obşte (Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei);
Nu trebuie exclusă nici ideea ajutorării de către aşezămintele monahale mai importante a mănăstirilor şi schiturilor aflate încă în faza de formare, cu puţine resurse financiare. Indiferent de natura lui, un ajutor poate aduce multă binecuvântare şi întărire duhovnicească a monahilor/monahiilor care se nevoiesc din greu pentru a asigura obştii şi pelerinilor ocazionali minime condiţii de cazare, o trapeză decentă etc. (Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor).
SOCIAL‑MEDICALE
Înfiinţarea de bolniţe şi cabinete medicale pentru monahi şi monahii (Arhiepiscopia Bucureştilor).
SIGURANŢA PATRIMONIALĂ
Mai multă atenţie şi implicare în asigurarea unui sistem centralizat, de implementare şi de coordonare, privitor la supravegherea, monitorizarea, alarmarea şi securitatea patrimoniului mănăstiresc, împotriva agresivităţii şi violenţelor tot mai crescânde ale lumii de astăzi (Arhiepiscopia Dunării de Jos).
Încheierea sinaxei
La finalul lucrărilor Sinaxei, Preafericitul Părinte Patriarh a reamintit auditoriului că Anul Centenar va dura în Patriarhia Română 3 ani, pe toată perioada anilor 2018‑2020, iar următoarea Sinaxă Monahală Mitropolitană va avea loc peste doi ani, în 2020, în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, de preferinţă în una din lunile septembrie sau octombrie, iar tema sugerată, încă de acum, va fi o chintesenţă la finalul celor 3 ani a Anului Centenar – aşa cum s‑a menţionat în plen de Patriarhul României.
A consemnat, protos. Antonie Ispas, exarh
-
Pr. Grigore N. Popescu, Preoţimea României şi întregirea neamului, vol I, Editura Basilica, 2018, p. 82‑83.
-
Ibidem, p. 98.
-
Ibidem, p. 99.
-
Ibidem, p. 99‑100.
-
Ibidem, p. 100.
-
Ibidem, p. 102.
-
Ibidem, p. 114‑115.
-
Ibidem, p. 118.
-
Ibidem, pp. 119‑120.