Biserica este locaşul sfânt, obştesc (public) în care se preamăreşte Dumnezeu, se săvârşeşte Taina Sfintei Jertfe a lui Hristos şi în care se adună credincioşii spre a se împărtăşi din darurile şi adevărurile mântuirii, prin slujirile rânduite de Domnul nostru Iisus Hristos.
Dumnezeu nu a îngăduit evreilor să aibă alt templu afară de cel din Ierusalim, adică numai unul singur, din pricina înclinării spre închinarea la idoli.
Nu tot aşa se petrece lucrul cu creştinii care, îndată ce se adună mai mulţi la un loc şi vor să‑şi tocmească viaţa potrivit legii creştine, zidesc în mijlocul sau în preajma aşezării lor şi o biserică. Aceasta este, după cum ne spune Sfântul Simeon al Tesalonicului „casa lui Dumnezeu, locaş sfânt, casă de rugăciune, pe pământ, în care locuieşte Cel Ce este mai presus de cer, Dumnezeu; lăcaş care închipuieşte răstignirea, îngroparea şi Învierea lui Hristos“.
Urmând rânduielile sfinţilor, creştinii din oraşul Galaţi au zidit de‑a lungul timpului mai multe locaşuri de închinare necesare, numărului din ce în ce mai mare de creştini.
După Războiul ruso‑turc din anii 1828‑1829 şi încheierea tratatului de la Adrianopol se consfinţea scăderea considerabilă a puterii Sublimei Porţi asupra Țărilor Române în favoarea celei ţarise. Astfel, creştinii din Principatele Române dobândeau o libertate mai mare pentru a‑şi zidi propriile biserici de închinare.
În acest context, în anul 1847 a fost demarată construirea unei biserici lângă Dunăre cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“. Ea a fost construită, conform relatărilor, foarte repede, într‑un an şi ceva, prin străduinţa pr. ec. Emanuil Vulcan şi a enoriaşilor Enică Marin, Ivan Ivanovici, Iani Gheorghiu, Gheorghe Chiriac, Andrei Petrescu, Sava Galmat, Neculai Cazacu şi Alexe Petrescu dând fiecare 5.000 de lei, bani de Galaţi (25 bani leul). Din ofrandele creştinilor s‑au mai adunat 40.000 lei bani de Galaţi (25 bani leul).
Domnitorul Mihail Sturdza a donat 50 de galbeni, iar prinţul Alecu Sturdza 30 de galbeni. Clopotul cel mare care se găseşte şi astăzi, în greutate de 52 puduri şi 7 punţi (aprox 855 kg) este turnat în oraşul Iaroslav în uzina Casei de Comerţ a cetăţeanului de onoare P.I. Olovemsnicov, iar clopotul cel mic este turnat în uzina Efima Mafteeva Vasilenko în oraşul Rostok pe Don.
Fiind foarte aproape de malul Dunării, biserica a fost inundată de mai multe ori. Din puţinele date pe care le deţinem se pare că biserica a fost inundată major de 3 ori: în 1861, în 1871 şi în anul 1897 când se pare că apa a intrat în biserică până la un metru, fiind scoasă abia după zece zile.
Ne dăm seama în acest context, igrasia a existat în permanenţă în biserică, iar vechea pictură a bisericii s‑a degradat considerabil; de aceea, la mijlocul secolului al XX‑lea părintele Vasile Popovici, urmat de părintele Jean Popovici au realizat reparaţii ce au vizat, remedierea stării precare a acoperişului, tencuieli şi finisaje exterioare, tencuieli interioare simple la pereţi şi tavane, tencuieli ulterior vopsite, precum şi montarea unui lambriu de lemn până la înălţimea de 3 m de‑a lungul zidurilor.
Ultima sfinţire a bisericii s‑a făcut după execuţia acestor lucrări de înfrumuseţare, la data de 13 noiembrie 1960 de către Episcopul Chesarie Păunescu.
La începutul secolului XXI, s‑a constatat existenţa unor probleme tehnice majore la locaşul de cult închinat Sfinţilor Apostoli, fapt ce a determinat realizarea unei expertize tehnice de către prof. dr. Octavian Coşovliu, expertiză ce arăta în cuprinsul ei necesitatea realizării unor lucrări de subzidire şi consolidare la zidurile bisericii, precum şi găsirea de soluţii privind eliminarea igrasiei din pereţi.
Lucrările propriu‑zise au fost demarate în septembrie 2007, primele lucrări fiind cele de subzidire, lucrare costisitoare şi foarte migăloasă. Trebuie menţionat aici că Dumnezeu ajută întotdeauna când există dorinţă şi dragoste de biserică. Astfel, în proiectul tehnic de subzidire se cerea ca, în vederea eliminării montării unor membrane bituminoase pe cămăşuiala fundaţiei, aceasta să fie realizată prin turnare de beton hidraulic, care să nu mai permită apei din sol să mai ajungă la fundaţie. Dar în acea perioadă nicio betonieră din Galaţi nu realiza astfel de beton şi chiar dacă s‑ar fi comandat un astfel de beton comanda trebuia să cuprindă cantităţi foarte mari, iar la biserică trebuiau cantităţi mai mici de 2‑3 mc la două zile. Dar, Dumnezeu ajută pe cei râvnitori şi în acea perioadă s‑a deschis un mare şantier pe strada Portului, şantier ce avea lucrări în subteran, şi care avea nevoie de cantităţi mari de beton hidraulic, astfel că la biserică au putut fi aduse şi cantităţile de beton necesare realizării unei lucrări de calitate.
Lucrările de reparaţii capitale au continuat cu cele de consolidare a suprastructurii cu stâlpi şi centuri din beton armat, apoi cu tencuielile exterioare şi mai apoi cu cele interioare realizate cu frescă neagră, după ce s‑au făcut mai întâi lucrări de boltire a tavanului şi de execuţie a arcelor de la baza turlei mari. Ulterior s‑au realizat lucrări de refacere a acoperişului prin schimbarea şarpantei, a asterelii şi a tablei, precum şi prin tencuirea părţilor verticale ale turlelor, anterior acestea fiind acoperite cu tablă zincată.
Înainte de placarea pardoselii din biserică, cu plăci din marmură, s‑a realizat una dintre cele mai importante lucrări pentru protejarea zidurilor bisericii şi pentru eliminarea igrasiei prin realizarea hidroizolaţiei chimice cu batoane de silicat de potasiu. Aceste batoane erau congelate şi introduse de patru ori în găurile realizate în lăţimea zidului din 11 în 11 cm de‑a lungul perimetrului zidului. După topirea lor şi absorbirea de către zid a substanţelor rezultate, găurile erau astupate cu mortar subţire. Această procedură a determinat eliminarea în proporţie de 90% a igrasiei existente în biserică şi care a dat multă bătaie de cap înaintaşilor noştri.
În prezent, lucrările de la biserică se desfăşoară pe două fronturi. Pe de o parte, realizarea sistematizării pe verticală, prin montarea de piatră naturală pe soclu şi de pavele turnate pe trotuare, iar pe de altă parte, prin realizarea proiectului‑deviz pentru pictarea din nou a bisericii, proiect ce a fost înaintat spre analiză şi aprobare la Comisia de Pictură Bisericească de la Bucureşti.
Mulţumim lui Dumnezeu, pentru ajutorul pe care l‑am primit de‑a lungul timpului şi ne rugăm Lui pentru a ne sprijini în continuare, în vederea readucerii bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ la frumuseţea ei iniţială.
Pr. Nelu Gheorghiţă