Mănăstirea Buciumeni, o ctitorie a urmaşilor Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt (II)

Posted on By admin

(Continuare din numărul precedent)

În urma analizării unor documente privitoare la evoluţia proprietăţii şi la stăpânii de pământ din arealul Poiana‑Buciumeni‑Nicoreşti, din judeţul Galaţi, identificam în persoana lui Buzdugan căpitan, urmaş al Dragăi, nepoata voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, ctitorul Mănăstirii Buciumeni (vezi numărul 355 al revistei „Călăuză ortodoxă“). În studiul respectiv, aminteam despre lotul „la mănăstire“, înregistrat într‑un document din 1652, „Mănăstirea lui Buzdugan“ de la „gura Tecucelului“, consemnată într‑un act din 1704, şi hotarnica schitului întocmită la 15 mai 1819 de către serdarul Manolache Radovici. Datele furnizate de aceste zapise, cu trimitere la istoria timpurie a aşezământului monahal sau la reprezentanţii neamului Şendrea, se vor regăsi sub diferite forme şi în alte surse. La 20 septembrie 1729, Ene Corban, fiul lui Dumitraşcu, vindea lui Gheorghe Costin, „ce au fost vornic“, în prezenţa boierilor, oamenilor buni şi a preoţilor, „câţi au fost să fie de mare credinţă“, ocina sa şi moşie „de la mănăstire şi de la Groşăt şi din Vlamnic cu tot locul, cu săpătură, cu ploştine, cu pădure, cu tot locul, cu tot venitul, cu pământ cu tot… giumătate de parte din bătrânul lui Buzdugan“, precum şi „giumătate din bătrânul Rusei, partea popii lui Tătar“1.

Asemenea informaţii ne ajută să reconstituim posesiunea mănăstirii în perioada secolelor XVII‑XIX, pe jumătate de bătrân din „Rusa popa Tătar“, după cum aminteşte şi hotarnica din anul 1819. Măsurătorile lui Manolache Radovici, dregător local care delimita „Sfântului schit Buciumenii patrusute cincisprezece stânjeni de moşie din cuprinsul codrului Buciumenii, unde este făcut schitul, ci este acum închinat Sfintei Mănăstiri Văratecu (l), care… stânjeni“ au fost aleşi „din doi bătrâni, adică 313 stânjeni din bătrânul Cărbunesc şi 102 stânjeni din bătrânul Tomăscul“2, aduc în atenţia noastră şi loturile de pământ dăruite de către „Iordache Iancu cu neamul său“ în perioada anilor 1799‑1800.

Cu obârşia în satul Câmpuri, ţinutul Putna3, familia Iancu achiziţionase mai multe terenuri în partea stângă a Siretului mai ales după mariajul căpitanului Iancu cu fiica lui Bălan din Poiana4.  Un „suret scos de pe hotarnica lui Ştefan Popăscul vornic de poartă ce esti dat Enculeştilor (Ianculeştii, n.n.) pe părţile lor… din Hănţăşti, din Tomeşti, din Groşi(t), din Vlamnic, unde să chiamă şi Buciumeni ce sănt pe valea Tecucelului“, de la 15 iulie 1765, constituie o veritabilă mărturie pentru cumpărăturile căpitanului Iancu în perimetrul amintit, însumând „1520 stânjeni în bătrănul Cărbunescul“, „în pădure din făntăna Teiului şi pănă de dă Tecucelul de malul Săretiului“ sau „la răsărit de apa Tecucelului“ şi „331 stănjăni în bătrănul Tomăscul“, dintre care „133 la pădure, din făntănă Teiului în sus şi iar cu vad de moară“5. Indicaţiile lui Th. Ciuntu cu privire la toponimul „fântâna Teiului“6 sunt de un real folos pentru a localiza „Mănăstirea lui Buzdugan“ de la „gura Tecucelului“ şi pentru a demonstra continuitatea vieţii monahale, în această zonă, prin aşezământul reînfiinţat la începutul secolului al XIX‑lea. Este perioada când un „izvod de mănăstiri şi schituri ce se află în eparhia sfintei episcopii Huşu‑1809“ menţionează Schitul Buciumenii şi pe monahia Afia cu statut de ctitor. Această poziţie se datora fostului soţ, Iordache Iancu, proprietar de pământ care a dăruit schitului mai multe loturi în bătrânul Cărbunescul şi în bătrânul Tomescul, după cum aminteşte şi hotarnica din anul 1819. Moştenite pe filiera căpitan Iancu‑Ioniţă‑Toderaşc‑Vasile7, aceste proprietăţi vor trezi şi interesul lui State Şendrea, ginerele lui Toderaşc Iancul8.

Chiar dacă monahia Afia, cedase lui State Şendrea actele care dovedeau stăpânirile „în trupul moşiei Codrul Cucuieţilor“, au rezistat timpului suficiente dovezi care confirmă sprijinul şi implicarea lui Iordache Iancul pentru bunăstarea schitului9. În acest interval cronologic se va implica şi serdarul Manolache Radovici pentru ridicarea unei biserici din cărămidă10. Din acest motiv, putem include numele acestui dregător în rândul celor care au contribuit la fiinţarea mănăstirii, amintirea acestuia fiind păstrată şi astăzi în rândul monahiilor şi enoriaşilor.

Evoluţia mănăstirii în prima parte a secolului al XIX‑lea ne este lămurită de către documentele adunate de pr. I. Jechiu. Astfel, ştim că  la 25 august 1817, Gherasim episcop de Roman va închina Schitul Buciumeni Mănăstirii Văratec. Sub administrarea aşezământului nemţean se vor realiza unele prefaceri precum: creşterea numărului monahiilor, revendicarea unor terenuri pierdute sau încălcate de către alţi proprietari, zidirea unei noi biserici etc. Urmând firul acestor informaţii, se poate întocmi o schiţă monografică care să cuprindă şi alte momente importante din trecutul mănăstirii: desfiinţarea acesteia în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, reabilitarea clădirilor aşezământului în anii 1884, 1932 şi 1958 sau transformările petrecute după anul 1990.

Prin studiul de faţă am încercat să prezentăm unele aspecte mai puţin cunoscute ale istoriei Mănăstirii Buciumeni. Documentele secolelor XVII‑XVIII dovedesc că acest aşezământ monahal a fost întemeiat de un reprezentant al familiei Şendrea, neam înrudit cu domnul Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Cercetarea unor asemenea acte, emise de cancelaria domnească sau în urma unor tranzacţii funciare, demonstrează interesul boierimii locale pentru viaţa spirituală în Ţara de Jos a Moldovei.

Cum astăzi Mănăstirea Buciumeni este un punct de reper al Eparhiei Dunării de Jos, trebuie să fim conştienţi de trecutul şi efortul înaintaşilor noştri. Între ei, poate cei mai importanţi, sunt şi Buzdugan căpitan, Iordache Iancu, monahia Afia sau Manolache Radovici serdar.

Desigur, acestora li se adaugă nevoinţa monahiilor cunoscute sau neştiute, străduinţă duhovnicească care a făcut posibilă apropierea Cerului de pământul şi copacii din Codrul Buciumenilor.

Prof. Doru Parascan

 

  1. Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Iaşi, Documente, Pachet 421, fila 3.

  2. Muzeul Mănăstirii Buciumeni, Colecţia Documente, fila 4.

  3. Aurel Sava, Documente putnene I, Focşani, 1929, p. 55.

  4. Constantin Solomon, C. A. Stoide, Documente tecucene, vol. II, pp. 71‑73.

  5. Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Iaşi, Documente, Pachet 421, fila 25.

  6. Th. Ciuntu, Dicţionarul geografic, statistic şi istoric al judeţului Tecuci, Bucureşti, 1897, p. 205; „Tecucel, pârâu ce izvorăşte din punctul numit Fântâna Teiului“.

  7. Aurel Sava, Documente putnene, I, p. 133, doc. 194 şi Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Iaşi, Documente, Pachet 421, fila 28.

  8. Aurel Sava, Documente putnene, I, p. 133, doc. 194.

  9. Muzeul Mănăstirii Buciumeni, Colecţia Documente.

  10. Neculai Staicu‑Buciumeni, Monumentul istoric – Mănăstirea Buciumeni, p. 62.