Două destine gălăţene ale generaţiei Visarion Puiu: pr. Ştefan Arşic şi pr. Emanoil Bogatu (I)

Posted on By admin

În vara anului 1899 îşi încheia studiile la Seminarul Veniamin din Iaşi tânărul Victor Puiu. Din cei 26 de absolvenţi ai promoţiei viitorului mitropolit al Bucovinei, Visarion, doar doi, în afară de venerabilul arhiereu, s‑au remarcat în planul vieţii bisericeşti: ne referim la colegii şi prietenii săi, Ştefan Arşic şi Emanoil Bogatu1.

Biserica „Sf. Haralambie“ din Galați – 1906

În memoriile sale, mitropolitul Visarion Puiu îi aminteşte pe cei doi colegi cu prilejul participării la concursul de admitere la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Iată pasajul respectiv: „Deci, ajungând la Bucureşti acum, a doua oară, însoţit de un coleg, care după un an s‑a trecut din viaţă, Sava Vasile, din Ştefăneştii Botoşanilor, lesne m‑am orientat prin centru şi apoi am găsit gazdă în strada Ţăranilor (azi Aurel Vlaicu), la o bătrână religioasă, Bădulescu, unde am stat toată vremea concursului pentru burse, până la intrarea în internatul Teologic de la Radu Vodă, cu colegii Ştefan Arşic şi Emil (sic) Bogatu“2. Pe „Emil“ Bogatu îl mai pomeneşte odată când vorbeşte cu nostalgie de viaţa frumoasă de la internatul facultăţii, fiind unul din cei care înveseleau atmosfera colegială de acolo3.

Aceste crâmpeie de amintiri mi‑au sugerat să mă opresc asupra biografiei celor doi colegi şi prieteni, întrucât, aşa cum am subliniat mai înainte, Visarion Puiu, Ştefan Arşic şi Emanoil Bogatu sunt singurii din generaţia lor de absolvenţi ai Seminarului Veniamin care au avut un rol şi în viaţa administrativă şi culturală a Bisericii4.

Ştefan Arşic

„Om de treabă, preot fruntaş“

Colegul lui Victor Puiu, Ştefan Arşic a văzut lumina zilei la 24 iunie 1877 în satul Oancea, judeţul Covurlui, pe malul Prutului. Localitatea Oancea a înscris în istoria ei legături cu importante personalităţi5. Aici s‑a născut, în 1820, protopopul Dimitrie Matcaş (1820‑1893) militant pentru unirea Principatelor Române (alături de marele Episcop Melchisedec  Ştefănescu, al Dunării de Jos), director la Seminarul din Roman6; tot în Oancea venea pe lume, în 1831, viitorul arhimandrit Grigore Ştefănescu (1831‑1908), important dascăl la acelaşi Seminar din Roman7. La şcoala din Oancea a învăţat scriitorul Spiridon Popescu  (1864‑1933)8 iar la biserica din localitate a slujit, cu multă evlavie şi dăruire, preotul Gheorghe Leu (1881‑1949)9 între anii 1904‑1910, viitorul episcop Grigorie, care a păstorit la Episcopiile Argeşului şi Huşilor.

Tânărul Arşic a urmat primii doi ani la Seminarul din Galaţi; după desfiinţarea acestuia, în 1893, ca urmare a Legii clerului mirean, promovată de ministrul Take Ionescu, s‑a mutat la Roman şi apoi la vestitul Seminar din Iaşi. Ca student la Facultatea de Teologie din Bucureşti a fost „viceprezidentul Societăţii Studenţilor în Teologie“; în această calitate, împreună cu alţi colegi, a alcătuit Statutele Societăţii Studenţeşti, în vigoare şi peste două decenii şi jumătate10. Licenţa în teologie o obţine la Bucureşti, cu teza Materialismul şi originea vieţii, pe care o publică la Ploieşti, în 1904 (62 p.)11. A lucrat un timp, împreună cu colegul Victor Puiu, în calitate de copist la Casa Bisericii, condusă de Petre Gârboviceanu. În anul 1905 este hirotonit preot pe seama bisericii Sfinţii Arhangheli din Galaţi, fost metoc al Mănăstirii Neamţ12. A fost preot paroh la biserica „Sfântul Nicolae“ din Galaţi, vechea catedrală eparhială, numele său fiind înscris în pisania alcătuită cu ocazia resfinţirii locaşului la 14 septembrie 1907 de către episcopul Pimen Georgescu al Dunării de Jos13. Va mai sluji la biserica „Sfinţii Împăraţi“ din acelaşi oraş Galaţi, din 1 mai 1910 până la 1 ianuarie 1916, când s‑a transferat la biserica „Sfântul Haralambie“14, unde a servit ca preot ajutător până la 1 noiembrie 1931, când preia funcţia de paroh în urma decesului preotului G. Stăncescu15, menţinută până la trecerea sa la cele veşnice (12 septembrie 1946). La această din urmă biserică la care a slujit, întreţinea un cor vestit, condus de marele compozitor şi dirijor Ioan C. Bohociu16. În plan bisericesc a deţinut funcţia de revizor ecleziastic, membru şi preşedinte al Consistoriului Eparhial, membru în Congresul Naţional Bisericesc17.

Terenul forte al activităţii sale a fost însă şcoala. A predat limba română la Liceul din Tulcea şi la Liceul „Unirea“ din Focşani. Cea mai rodnică activitate didactică a desfăşurat‑o însă la două prestigioase instituţii de învăţământ din Galaţi: Seminarul Teologic Sf. Apostol Andrei şi, Liceul „Vasile Alecsandri“ (astăzi Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri“). Profesorul gălăţean I. Totolici scria despre preotul Arşic, în noiembrie 1928 că este „un vrednic păstor, un inimos profesor, care cucereşte sufletele şcolarilor“18. Bucurându‑se  de aceste aprecieri făcute la adresa colegului său mai mic, arhimandritul gălăţean Iuliu Scriban nota, la rându‑i, despre preotul Arşic: „Îl ştim preot fruntaş în Galaţi şi‑i dorim sănătate şi spor la lucru, ca să se bucure pe mai departe de preţuirea şi dragostea celor ce‑l cunosc“19.

Cea mai îndelungată activitate didactică a desfăşurat‑o la Liceul  gălăţean „Vasile Alecsandri“, unde a predat religia în 1908 şi între anii 1914‑193820; vreme de un an (15 octombrie 1927‑25 august 1928) a condus în calitate de director această prestigioasă şcoală21.

Prozatorul Anton Holban (1902‑1937), profesor de limba franceză la Liceul Vasile Alecsandri din Galaţi (între 1 septembrie 1928‑31 august 1931)22, l‑a creionat în stilu‑i caracteristic (care i‑a adus mulţi duşmani mai târziu) pe mai vârstnicul său coleg de cancelarie, preotul Arşic (sub numele Bartolomeu), în lucrarea memorialistică Parada dascălilor, publicată la Bucureşti în 1932. Iată un fragment de portret holbanian, în care realitatea trebuie decriptată din exprimarea voit ironică: „Două picioare dolofane, mereu despărţite ca să încapă o burtă prezentabilă, ornată cu lanţ de aur. Deasupra o bărbiţă rotundă: în întregime faţa bisericească, părintele Bartolomeu. Bine aranjat la toate şcolile unde se găseşte vreo oră de religie, în toate comitetele, la toate slujbele. E în preajma celor mai profunde întrebări, celor mai teribile frământări; veşnic Moartea  şi Viaţa  oscilează în diferite chipuri, totdeauna tragice înaintea lui…“23. Mai departe, creionarea îngroaşă unele bârfe de cancelarie pe seama părintelui Arşic legate de prestaţia sa între elevi, dar notele lui Anton Holban sunt, aşa cum am mai spus, evident subiective şi pătimaşe. Găseşte, totuşi, într‑o paranteză, că părintele Arşic „e om de treabă“24. Preotul şi profesorul Ștefan Arşic a publicat mai multe articole în revistele eparhiale Căminul  şi Vestitorul şi a susţinut conferinţe pe diverse teme25.

Și‑a dat obştescul sfârşit la 12 septembrie 1946, fiind înmormântat trei zile mai târziu. La slujba prohodirii a luat parte episcopul Cosma Petrovici al Dunării de Jos, evocând vredniciile slujirii preoţeşti ale defunctului26.

Între anii 1908‑1918 cât s‑a aflat în Galaţi, ca arhimandrit de scaun şi director al Seminarului Sf. Apostol Andrei, arhimandritul Visarion Puiu s‑a întâlnit de nenumărate ori cu colegul său, preotul Arşic, la întruniri sau ceremonii religioase, la activităţile culturale din oraş, şi, fără îndoială, şi în particular. De asemenea, credem că între cei doi a existat un schimb epistolar; o dovadă o constituie o scrisoare a preotului Arşic expediată episcopului de Argeş Visarion Puiu, la 10 ianuarie 1923, încercând să‑l convingă să vină ca episcop la Dunărea de Jos27. (va urma)

Pr. Eugen Drăgoi

 

  1. Vezi lista absolvenţilor cu diplomă, promoţia 1898/1899 la Economul P. Savin, Câteva cuvinte asupra înfiinţării şi activităţii Seminarului „Veniamin mitropolitul“ din Iaşi, Bucureşti, 1904, p. 134‑135.

  2. Mitropolit Visarion Puiu, Însemnări din viaţa mea, Editura Trinitas, Iaşi, 2004 (volum îngrijit de Dumitru Stavarache şi Gheorghe Vasilescu), p. 39.

  3. Idem, p. 42. „Deşi ne găseam într‑o instituţie teologică şi ne frământam vremea mai mult cu preocupări cărturăreşti şi bisericeşti, totuşi, nu lipseau nici zilele vesele, cu glume şi întâmplări nostime, ca şi distracţiile organizate de Ion Mircea, Emil Bogatu, Chiriţă Cernescu şi alţii. Regret că nu le pot arăta sub toată înfăţişarea lor comică şi nevinovată, măcar pe unele din ele. Din această privinţă, viaţa în internatul teologic mi‑a fost alcătuită din cei mai frumoşi ani ai vieţii mele, trecuţi prea repede“.

  4. O referire pasageră la cei trei vezi la pr. Eugen Drăgoi, Visarion Puiu şi Episcopia Dunării de Jos, în vol. Arhimandrit Visarion Puiu, Documente inedite, 1908‑1917 (ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de pr. Eugen Drăgoi), Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2005, p. 5.

  5. Pr. Eugen Drăgoi, Personalităţi bisericeşti ale comunei Oancea, în rev. „Dunărea de Jos“, serie nouă, nr. 61, Galaţi, martie 2007, p. 12, 35.

  6. Referinţe bibliografice la pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ediţia a III‑a, Editura Andreiana, Sibiu, 2014, p. 370. Vezi şi Gheorghe Anton Marin, Aurel Neculai Marin, Monografia comunei Oancea, Editura Lux Libris, Braşov, 1999, p. 129‑130.

  7. Iconom Nicolae Dragomir, Silviu Dragomir, Pregătirea preoţilor în Eparhia Romanului, în M.M.S., nr. 1‑2, 1978, p. 119‑120; Epifanie Norocel Tomitanul, Episcop‑Vicar, Figuri luminoase de slujitori bisericeşti din secolul al XIX‑lea, luptători pentru cultura şi unitatea neamului, în vol. Arhiepiscopia Tomisului şi Dunării de Jos în trecut şi astăzi, Galaţi, 1981, p. 135.

  8. Referinţe biobibliografice mai importante despre Spiridon Popescu găsim la: George Călinescu, † Spiridon Popescu, în „Viaţa românească“, anul XXV, nr. 5, mai 1933; Idem, Material documentar şi ştiri noi despre Gr. Alexandrescu, C. Negruzzi, Al. Odobescu, M. Eminescu, I.L. Caragiale, N. Beldiceanu, Al. Vlahuţă, Barbu St. Delavrancea, Toni Bacalbaşa, Spiridon Popescu, în „Studii şi cercetări de istorie literară şi folklor“, anul I, nr. 1‑4, 1952, p. 114‑115; Idem, Istoria literaturii române de la origini până în prezent (text stabilit de Al. Piru), Editura Vlad & Vlad, Craiova, 1993, p. 668‑669; Ion D. Bălan, Spiridon Popescu (Schiţă monografică), în vol. „Din activitatea ştiinţifică a cadrelor didactice din Institutul Pedagogic din Bucureşti pe anul 1957“, Bucureşti, 1958, p. 207‑228; Cornelia Ştefănescu, Spiridon Popescu, în „Viaţa românească“, anul XIX, nr. 3, 1966, p. 152‑156; Ion Tiba, Prefaţă şi Tabel cronologic, în vol. Spiridon Popescu, Scrieri, (ediţie îngrijită de Ion Tiba), Editura Minerva, Bucureşti, 1977, p. I‑XXIX; Pr. Eugen Drăgoi, Spiridon Popescu: Nemărginita dragoste pentru satul românesc. Contribuţii biografice, în vol. „Studii şi Articole“ (Asociaţia profesională Școala Gălăţeană), nr. 1, Galaţi, 2016, p. 199‑205.

  9. Despre episcopul Grigorie Leu a se vedea: Pr. Scarlat Porcescu, Episcopia Huşilor. Pagini de istorie, Roman, 1990, p. 114‑116; Pr. dr. Nicolae Hurjui, Omul şi fapta. Episcop Grigorie Leu, Editura Episcopiei Huşilor, 2000, 238 p; Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ed. cit., p. 336; Pr. prof. dr. Alexandru Moraru, Dicţionarul ierarhilor români şi străini, slujitori ai credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, Editura Basilica, Bucureşti, 2015, p. 246‑247.

  10. Arhim. Iuliu Scriban, Chipuri de preoţi în scrisul ziarelor, în BOR, an. XLVI, nr. 11, noiembrie 1928, p. 1046.

  11. Lucrarea se păstrează la Biblioteca Academiei Române, sub cota II 3820. O altă broşură Un cuvânt pastoral, Galaţi, 1916, 16 p. în aceeaşi bibliotecă are cota I 47807. Vezi şi Bibliografia românească modernă, 1831‑1918, vol. I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, p. 166, nr. 3306‑3308.

  12. Despre mănăstire a se vedea Arhim. Daniil Oltean, Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli“‑ Metoc din Galaţi, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2005, 88p. + 8 p. pl.

  13. Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond dosare generale, dosar nr. 2117/1907, f. 148.

  14. Econ. Ludovic Cosma, Istoricul bisericei şi parohiei „Sf. Împăraţi“din Galaţi (1857‑1927), Galaţi, 1927, p. 86.

  15. Vestitorul, nr. 11, Galaţi, noiembrie 1931, p. 52.

  16. Crişan V. Muşeţeanu, Lumea copilăriei mele, Editura Alma, Galaţi, 2001, p. 157, 158, 229; Pr. Eugen Drăgoi, Ioan Bohociu „armonii“ biografice uitate (II), în „Axis libri“ (rev. culturală editată de Biblioteca Judeţeană „V.A.Urechia“), an IV, nr. 12, Galaţi, septembrie 2011, p. 38‑39.

  17. Vestitorul, nr. 7, 8 şi 9, Galaţi, 1946, p. 137. În Congresul Naţional Bisericesc era membru şi preotul Constantin Todicescu, directorul Seminarului teologic „Sf. Apostol Andrei“ din Galaţi. Vezi Teodor Iordache, Albumul Galaţilor, 1935‑1936, Galaţi, f. a., p. 22.

  18. I. Totolici, Figuri bisericeşti. Ec. Ştefan Arşic, în „Galaţii noi“, nr. 1510, 19 noiembrie 1928, p. 4.

  19. Arhim. Iuliu Scriban, Chipuri de preoţi în scrisul ziarelor, în BOR, an. XLVI, nr. 11, noiembrie 1928, p. 1046.

  20. Gh. V. Chiricuţă, prof. D. D. Şoitu, prof. L. Bourceanu, Monografia Liceului „Vasile Alecsandri“, Galaţi, Galaţi, 1967, p. 133.

  21. Foaia parohială, an. III, nr. 1, ianuarie 1928, p. 2; dr. Virgil Nistru Ţigănuş, Colegiul „Vasile Alecsandri“. Istoria unui sentiment“, Editura „Naţional“, 1997, p. 105.

  22. Ioan Brezeanu, Gh. S. Ştefănescu, Şcoala gălăţeană, 1765‑1948, Editura Geneze, Galaţi, 1996, p. 335‑336.

  23. Anton Holban, Parada dascălilor, în „Opere“, ediţie îngrijită de Elena Beraru, vol. I, Bucureşti, 1970, p. 208.

  24. Ibidem.

  25. Econ. Ludovic Cosma, Istoricul bisericei şi parohiei „Sf. Împăraţi“ din Galaţi (1857‑1927), p. 86.

  26. Vestitorul, an. XXII, nr. 7, 8, 9, 1946, p. 137.

  27. Scrisoarea inedită, aflată la Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, Fond Visarion Puiu, dosar nr. 38, f. 1-2, ne-a fost pusă la dispoziţie de dl conf. univ. dr. George Enache, cadru didactic la Facultatea de Istorie din Universitatea Dunărea de Jos, căruia îi mulţumim şi pe această cale.