Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos, studenţii anului III din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, Facultatea de Istorie, Filozofie şi Teologie ‑ Galaţi au efectuat, între 27‑30 aprilie 2018, un pelerinaj care a avut şi directive de documentare şi cercetare, pe urmele sfinţilor din Moldova şi Bucovina. Iniţiatorul şi organizatorul pelerinajului a fost părintele lector univ. dr. Lucian Petroaia, îndrumător de an.
Scopul acestui pelerinaj a fost să ne pună în temă cu locurile, viaţa şi lucrarea Sfinţilor, cuvioşilor şi mucenicilor lui Hristos care s‑au nevoit în nordul Moldovei, şi nu numai.
Primul popas a fost Mausoleul de la Mărăşeşti, locul unde odihnesc trupurile soldaţilor şi ofiţerilor care au luptat în Primul Război Mondial, la loc de cinste fiind mormântul generalului Eremia Teofil Grigorescu, născut la Golăşei, oraş Tg. Bujor, în judeţul Galaţi. În Anul Centenar al Marii Uniri, în semn de recunoştinţă, cu toţii am înălţat o rugăciune către Dumnezeu, pentru odihna veşnică a tuturor eroilor noştri, ştiuţi şi neştiuţi.
La mormântul Episcopului Melchisedec Ștefănescu, ctitorul Eparhiei Dunării de Jos
Itinerariul nostru a continuat la Catedrala Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, edificiu care ne‑a atras atenţia prin frumuseţea deosebită a zugrăvelilor interioare. Ne‑au întâmpinat chipurile sfinte de icoană, între acestea, la intrare, o sfântă icoană unicat a Cuvioasei Parascheva, care datează din 1550.
Tot aici se află sfintele moaşte ale Sfântului Antipa de la Calapodeşti şi ale Sfântului Ioan Maximovici, în faţa cărora, cu plecăciune, ne‑am închinat şi noi, tinerii din Galaţi. Apoi, toţi am fost în rugăciune la mormântul Episcopului Melchisedec Ștefănescu, ctitorul Episcopiei Dunări de Jos, din perioada modernă (secolul XIX).
Părintele‑profesor a evidenţiat aici calitatea Episcopului Melchisedec, „de model pentru ierarhii şi preoţii români din toate timpurile“, precizând totodată şi modul în care ierarhii şi preoţii din cele două eparhii, în care a slujit îi păstrează o vie amintire şi îi urmează pilda de slujire şi de lucrare filantropică.
Simţim că Vlădica Melchisedec nu este aşezat doar în sufletele noastre, ci şi în „panteonul Cerului“. Poate că auzind rugăciunile noastre, ca un semn de binecuvântare, ştiind că venim din Galaţiul său iubit, din înaltul cerului au început să cadă picuri de ploaie.
La poarta Cetăţii Neamţ
Urcăm pe cărarea ce duce la Cetatea Neamţ, îmbrăţişaţi de natură. De o parte şi de alta, pădurea înconjoară, cu blândeţe, asprimea munţilor, ca într‑un nesfârşit paradis, care veghează la liniştea locului.
Cetatea Neamţ este una dintre cetăţile medievale de patrimoniu, bine conservată şi parţial restaurată, datând de la finele veacului al XIV‑lea, având un zid înalt şi gros, întărit cu turnuri, pe colţuri, şi dotat cu drumuri de strajă pe interior. Pe una dintre plăcuţele informative, călătorul poate citi o remarcă rămasă de la Dimitrie Cantemir, care afirma: „Cetatea este zidită pe un munte foarte înalt şi e atât de întărită din fire, încât pare să înfrunte orice atac vrăjmaş. A fost de multe ori atacată, dar n‑a fost cucerită decât de două ori: o dată de turci, sub domnia lui Soliman, şi o dată în vremurile mai apropiate de Ioan Sobieski, craiul Lehiei. Dar ea n‑ar fi fost luată, dacă foamea nu i‑ar fi silit pe cei câţiva moldoveni aflaţi înăuntru ca s‑o apere, s‑o dea în mâinile leşilor, după o împresurare de mai multe zile“.
Am rămas câteva clipe la poalele istoricei cetăţi, contemplând‑o, încântaţi de măreţia, frumuseţea şi statura impunătoare, de nostalgia veacurilor apuse. Apoi, am pornit mai departe înspre locuri sfinţite de paşii cuvioşilor, mucenicilor şi sfinţilor noştri.
Am vizitat Casa memorială „Ion Creangă“, unde ne‑am bucurat de întâlnirea specială cu personajele îndrăgite din poveştile pentru copii scrise de Ion Creangă, personaje risipite în Parcul tematic „Ion Creangă“. La câteva sute de metri de acest obiectiv, am văzut şi „Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul, în care se oglindeşte cu mâhnire Cetatea Neamţului de atâtea veacuri“, cum relatează autorul volumului „Amintiri din copilărie“.
Închinători la icoana Maicii Domnului ‑ „Călăuzitoarea“ din Mănăstirea Neamţ
În pelerinajul nostru în nordul Moldovei, ne‑am sfinţit şi ne‑am rugat la vestitele mănăstiri căutate cu ardoare de pelerini din toată lumea. Nu am ocolit Mănăstirea Neamţ, unde ne‑am închinat la Icoana Maicii Domnului, „Călăuzitoarea“, care, începând din anul 2019, va fi cinstită în ziua de 9 iulie, potrivit recentei hotărâri a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Tot aici am vizitat gropniţa care adăposteşte craniile a 530 de călugări care s‑au nevoit în aceste locuri, amenajată de Sfântul Paisie Velicicovschi, pe vremea când era stareţ la Neamţ, în fruntea a peste o mie de vieţuitori. Organizarea gropniţei a fost inspirată de învăţătura Sfântului Vasile cel Mare care ne spune că cea mai mare filozofie şi înţelepciune a lumii acesteia este gândul la moarte.
Am văzut apoi frumoasa aşezare monahală de la Secu şi abia am aşteptat să ajungem la Mănăstirea Sihăstria.
Întâlnire în duh cu părintele Cleopa, la Mănăstirea Sihăstria
La Mănăstirea Sihăstria, un locaş plin de lumină şi har, aşezată într‑un loc de o frumuseţe naturală rară, ne‑am rugat în sfântul locaş, dar şi la chilia şi la mormântul părintelui Ilie Cleopa. I‑am încredinţat părintelui gândurile, necazurile, proiectele şi mulţumirile noastre, rugându‑l să mijlocească la Dumnezeu şi la Maica Domnului pentru noi, păcătoşii. Alături, am aflat mormântul unui alt mare duhovnic al Moldovei, părintele Paisie Olaru, un model de rugăciune al zilelor noastre.
Am încredinţat rugăciunile noastre sfinţilor şi părinţilor de la Mănăstirea Râşca şi, la sfârşitul unei zile plină de frumuseţi veşnice, ne‑am pregătit pentru următoarea zi, pe care am început‑o cu o vizită la Casa‑Memorială „Nicolae Labiş“, unde poetul nostru a trăit cele mai frumoase clipe ale copilăriei.
Am purces apoi către Mănăstirea Slatina, ctitoria domnitorului Alexandru Lăpuşneanu, situată la poala muntelui Stânişoara şi ne‑am grăbit să trecem pe la Humor, pentru ca apoi să ajungem la Mănăstirea Voroneţ, ctitoria Sfântului Ștefan cel Mare, zidită la 1488, considerată „Capela Sixtină a Orientului“, renumită în lume pentru consacratul „albastru de Voroneţ“. Mănăstirea are o caracteristică aparte, anume aceea de a avea pictaţi pereţii pe exterior încă de pe vremea Domnului Petru Rareş, fiul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Aici odihnesc Sfântul Daniil Sihastru şi Mitropolitul Grigorie Roşca, ierarhul care l‑a sfătuit pe Petru Rareş să picteze locaşul sfânt. Aşezarea monahală face parte din patrimoniul UNESCO.
Ne‑am oprit apoi la biserica din satul Molidu, pentru care s‑a pus piatra de temelie, de către Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în toamna anului 1999, de sărbătoarea „Sfintei Cuvioase Parascheva“. Sfântul locaş a fost zidit între anii 2000 şi 2010 şi este denumit de enoriaşii din parohie „biserica colindelor“, deoarece s‑a construit din banii adunaţi, în fiecare iarnă, cu prilejul sfintei sărbători a Naşterii Domnului, din daniile creştinilor, oferite colindătorilor ortodocşi, conduşi de preotul‑ctitor Dragomir Țebrean.
Mănăstirea Putna, ctitoria Sfântului Ștefan cel Mare
Ne‑am îndreptat spre mănăstirile Moldoviţa şi Suceviţa, pentru ca spre seară să ne oprim la Mănăstirea Putna, ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, şi locul unde odihneşte Domnitorul din iulie 1504.
Locaşul a fost început în 10 iulie 1466 şi a fost sfinţit la 3 septembrie 1470, având hramul „Preasfintei Născătoare de Dumnezeu“. Ctitoria este considerată „Ierusalimul neamului românesc“, iar mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare ‑ „altarul conştiinţei naţionale“, potrivit exprimărilor poetului nostru naţional Mihai Eminescu.
Vremurile, intemperiile şi jafurile au impus refacerea în mai multe rânduri. A fost reconsolidată de Mitropolitul Iacob Putneanul, acesteia urmându‑i alte acţiuni de restaurare si dezvoltare. Considerată necropolă domnească, în mănăstire odihnesc Maria Voichiţa, Maria de Mangop, Bogdan cel Orb, Ștefăniţă Vodă şi alţii.
În prag de seară, la Putna, am fost întâmpinaţi de un părinte nevoitor, care ne‑a îndrumat către locurile de cazare, câteva căsuţe din lemn, risipite în grădina aşezării domneşti.
În următoarea dimineaţă, fiind duminică, ne‑am îndreptat ‑ cu bucurie duhovnicească ‑ la slujba de duminică. Părintele nostru însoţitor a liturghisit şi, la sfârşitul slujbei, a ţinut o frumoasă şi însufleţită predică. Apoi, unul dintre foştii elevi ai părintelui, cu voia lui Dumnezeu nevoitor în această sfântă mănăstire, ne‑a condus la Muzeul „Putna“, unde am admirat bogata colecţie de manuscrise, caligrafiate şi în miniatură, icoane, vase de argint, plus o colecţie valoroasă de broderii realizate în vremea lui Ștefan cel Mare şi după epoca sa.
Am avut bucuria de a vedea Tetraevangheliarul din 1473, cu miniatura care îl reprezintă pe Voievodul Ștefan cel Mare, îngenuncheat la picioarele Maicii Domnului. Toate acestea, şi încă multe altele, ne‑au făcut să înţelegem prestigiul acestui spaţiu sacru al Ortodoxiei româneşti, al culturii şi artei medievale din sud‑estul Europei.
Din perspectiva luptei pentru afirmarea identităţii şi unităţii românilor din cele trei provincii istorice, o semnificaţie deosebită o are pentru noi Urna de argint masiv, depusă la mormântul Voievodului, în timpul serbărilor organizate (1870) cu ocazia sărbătoririi a patru veacuri de la sfinţirea mănăstirii, organizatori fiind studenţii români de la Viena, între care, un rol important l‑a avut Mihai Eminescu.
La ieşirea din muzeu, stareţul mănăstirii, arhimandritul Melchisedec Velnic, ne‑a adresat cuvinte de suflet, oferind, fiecăruia, câte o carte semnată de Zoe Dumitrescu‑Buşulenga, cu titlul Să nu pierdem verticala. Și, cum pelerinului îi şade bine cu drumul, ne îndreptăm către alte spaţii de lumină şi spiritualitate, lăsând o părticică din sufletul nostru la Putna, nu înainte de a ne ospăta din bucatele gătite de părinţii mănăstirii.
În a treia zi a excursiei noastre de documentare, am vizitat şi ne‑am rugat în aşezările monahale de la Bogdana, Dragomirna şi la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou“. Ne‑am închinat la Moaştele Sfântului Ioan cel Nou, aduse de la Cetatea Albă la Suceava de Domnitorul Alexandru cel Bun, în anul 1402.
Program duhovnicesc şi misionar în „Capitala Culturii“
În ultima zi a documentării noastre, urmăm lumina dimineţii care învăluie vestitul centru cultural si spiritual din Iaşi. În faţă, încă de la primul pas, ne întâmpină Catedrala Mitropolitană, o construcţie monumentală din veacul al XIX‑lea, construită pe locul unde s‑au aflat temeliile a două biserici mai vechi: Biserica Albă şi Biserica Stratenia. Părintele Petroaia, cu bogate aduceri aminte, ne spune că actul de naştere al edificiului este decretul domnitorului Ioan Sandu Sturdza, însă piatra de temelie şi construcţia propriu‑zisă se datorează râvnei şi ostenelilor Mitropolitului Veniamin Costachi. La 15 aprilie 1880 s‑a pus cea de a doua piatră fundamentală, din grija Sfântului Mitropolit Iosif (Naniescu) cel Milostiv.
În Iaşi, am ajuns şi la biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“, apoi, la Muzeul Mitropolitan, Facultatea de Teologie, îndreptându‑ne apoi spre Mănăstirea Hadâmbu.
Care au fost trăirile, emoţiile, sentimentele şi bucuriile colegilor, am reţinut în rândurile care urmează.
Impresiile pelerinilor
♦ „În pelerinajul din Moldova şi Bucovina am avut ocazia să văd şi să vizitez locurile unde s‑a arătat, în lume, iubirea şi lucrarea minunată a lui Dumnezeu pentru oameni şi prin oameni, contribuind la intensificarea credinţei şi iubirii noastre, a pelerinilor de la Dunărea de Jos, pentru Dumnezeu. M‑a impresionat, în mod deosebit, atmosfera din obştile mănăstireşti, care mi‑a întărit convingerea că: «Omul sfinţeşte locul». Sunt sigură că dorinţa de a revedea aceste locuri mă va îndemna să reiterez o altă călătorie pe meleagurile binecuvântate ale Moldovei şi Bucovinei!“ (Valentina Tomeci, T.O.A.S.‑I).
♦ „În acest pelerinaj, am învăţat să am o mai mare deschidere faţă de trecut, de acţiunile celor care au clădit viitorul pe care‑l trăim noi. Am observat că mănăstirile noastre ‑ scări spre mântuire ‑ sunt bucăţi de cer presărate pe pământ, astfel, refăcând legătura dintre om şi Dumnezeu. Vreau să mulţumesc organizatorilor şi, în special, părintelui Lucian, domnilor profesori Cănănău, colegilor pe care i‑am descoperit mai bine, bucurându‑mă de fiecare“ (Florin Bogdan Păduraru, T.O.D.‑III).
♦ „Experienţa trăită pe plaiurile bucovinene mi‑a răsădit în suflet dorinţa de a cunoaşte mai mult frumuseţile nemărginite ale lui Dumnezeu, sentimentul de reîntregire a neamului românesc ‑ un intens manifest de iubire duhovnicească. Am recunoscut aceste meleaguri parcă dinainte de a mă naşte, din murmurul munţilor, licărirea izvoarelor, verdeaţa pădurilor şi mângâierea vântului… Toate elementele naturii mi‑au şoptit acelaşi cuvânt deplin, atotputernic, desăvârşit ‑ Dumnezeu. Locaşurile sfinte mi‑au amintit de iubirea lui Dumnezeu aşternută pe pământ asupra noastră. Prin acest pas important în devenirea noastră, am cules roadele credinţei în suflete, asemenea albinei care adună polenul din florile cele mai înmiresmate“ (Giovana Lelcu, T.O.A.S.‑III).
♦ „Am revăzut locuri frumoase şi dragi sufletului meu, alături de colegii de an, într‑o atmosferă plină de bucurii“ (Monah Ghenadie, T.O.D.‑III).
♦ „Frumoase trăiri, minunate sentimente, care fac sufletul să vibreze de iubire şi de dor faţă de oameni şi locuri de vis. Bucurii de nedescris alături de dragii noştri colegi, în locaşuri pline de albastru de Voroneţ şi de viaţă“ (Mariana Șerban Lungu, T.O.D.‑III).
♦ Pelerinaj
Trecutul a curs între pleoapele mele,
Întinerindu‑mi ochiul sub frunţi învechit,
O, Doamne, câtă viaţă în mijlocul morţii
Presari, dimineaţa, în ţara obosită de‑atâta iubit!
Mi‑am prăvălit râsul în lacrimi,
Acolo unde existenţa fulgeră mir,
Pe cruci de dor, linii mari de pietre şi lut,
Mă‑nvaţă să tac, să ascult, să fiu mut.
Culorile se‑ndemn pe umbre la drum
Din verdele crud prin albastru săpând,
Împreună cu mine se‑aştern înainte de vreme şi timp,
Pe biserici, şi cruci, şi sfinţi ce nu‑s din Olimp!
Doamne, învaţă‑mă să tac făr‑a fi sclav,
Să izvorască din mine spirit moldav,
Îmbrăcat în arcade, pătrate şi cercuri, în bolţi care ard lumânări, rugăciuni, şi doine în prag! (Marian Penu)
♦ „În nordul Moldovei, totul este impresionant şi unic. Am fost plăcut surprinsă de arhitectura bisericilor, de măreţia lor. Dar, câştigul cel mai mare este starea sufletească pe care am dobândit‑o în pelerinaj. Lecţiile de smerenie pe care le‑am primit de la slujitorii lui Dumnezeu, bucuria sfântă, au fost ca un balsam pentru sufletul meu“ (Teodora Onilă, T.O.A.S. I).
♦ „Vizitând mănăstirile, am rămas uimită. Dragostea faţă de Dumnezeu este dată de frumuseţea şi liniştea acelor locuri, ceea ce m‑a făcut să pot simţi prezenţa lui Dumnezeu“ (Patache Alexandra, T.O.A.S. ‑ III).
♦ „M‑a impresionat totul, mai ales o bijuterie de rară frumuseţe, mănăstirea Putna, unde am aflat pacea sufletească, oameni pozitivi cu inima caldă ca o pâine…“ (Petru Ciobanu, T.O.D.‑ III).
♦ „Frumos, emoţionant, uimitor. Aceste cuvinte, descriu cam tot ce s‑a întâmplat în această excursie de studii… “ (Gafton Grigore Gelu T.O.D./T.O.A.S.‑III).
Reveniţi acasă, rememorăm clipele acestea rupte parcă din Rai, mulţumiţi şi recunoscători faţă de toţi cei ce ne‑au primit, găzduit, ospătat, ghidat şi cu gândul că ne va ajuta Dumnezeu să le mai revedem. Cert, însă, că toate informaţiile adunate în această excursie de studii ne vor ajuta în activitatea noastră de viitori teologi, „slujitori“ la catedră sau „diaconi“, în lucrarea social‑filantropică a Bisericii noastre.
Marian Penu