În 5 mai, şi în Arhiepiscopia noastră, a fost cinstit Sfântul Efrem cel Nou, în mod special, la două Sfinte Altare: biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“ din Galaţi şi biserica „Sfântul Nectarie“ din Bărboşi.
Potrivit unei hotărâri din şedinţa de lucru din 22 mai 2014, Sfântul Sinod al BOR, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a hotărât înscrierea în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou cu dată de prăznuire, ziua de 5 mai.
Pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou a reprezentat un moment de mare bucurie şi înălţare sufletească pentru credincioşii a două parohii din Eparhia noastră, care şi‑au cinstit în această zi cel de‑al doilea ocrotitor.
În ajunul sărbătorii, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir şi Sfântul Cuvios Efrem cel Nou“ din Galaţi a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, pentru a fi în comuniune de rugăciune cu slujitorii şi credincioşii acestei parohii şi pentru a participa la procesiunea cu racla ce adăposteşte o părticică din Moaştele Sfântului Efrem, primite în dar de către părintele paroh Meluţă Lupu, în anul 2015, în cadrul pelerinajului la mănăstirea de pe Muntele „Neprihăniţilor“, din localitatea Nea Makri ‑ Grecia.
La hramul din acest an, Părintele Arhiepiscop a rostit rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra ctitorilor, slujitorilor, tinerilor şi tuturor credincioşilor şi a adresat un cuvânt de învăţătură. În ziua de prăznuire a Sfântului Efrem cel Nou, Chiriarhul Dunării de Jos ‑ împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi ‑ a oficiat Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Nectarie şi Sfântul Efrem“ din Bărboşi, în prezenţa rugătoare a credincioşilor din parohie şi din întreg municipiu.
La momentul cuvenit, foarte mulţi copii prezenţi la slujbă au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine, mulţi dintre aceşti având numele Sfântului prăznuit. Părintele Arhiepiscop a adresat un cuvânt de învăţătură şi a oferit iconiţe copiilor şi credincioşilor prezenţi.
Sărbătoarea s‑a încheiat cu o agapă tradiţională, parohia pregătind pentru credincioşi peste 400 de pachete cu alimente.
Redacţia