Copiii mei, copiii mei,
Când treceţi seara la culcare,
Şi candelele-n tremurare
Vă ning pe creştete văpaia,
Rugaţi-vă şi pentru cei
Cari-au căzut la Turtucaia.
George Tutoveanu – Turtucaia
(1871-1916)
În vara anului 1914 s‑a declanşat Primul Război Mondial care avea să zguduie Europa vreme de patru ani. Confruntarea s‑a petrecut între Puterile Centrale (Germania aliată cu Austro‑Ungaria) şi Antanta (Anglia, Franţa şi Rusia). România, deşi membră a Alianţei Puterilor Centrale, în baza unui tratat semnat încă din 1883, şi‑a menţinut vreme de doi ani neutralitatea. Presiunile asupra ţării noastre şi operaţiunile militare din jur au făcut însă iminentă intrarea României în focul războiului, alături de Germania şi Austro‑Ungaria.
Începându‑se pregătirile pentru război, Biserica Ortodoxă Autocefală Română s‑a îngrijit de îndrumarea preoţilor care urmau să însoţească trupele pe front, în calitate de confesori. Între măsurile pregătitoare s‑a înscris şi numirea preotului profesor Constantin Nazarie de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, ca protopop al preoţilor militari mobilizaţi. În prima parte a anului 1916, acesta a ţinut conferinţe cu preoţii din ţară despre rolul ce le revine slujitorilor aflaţi pe front. Singura eparhie în care nu a avut loc o astfel de întrunire a fost Episcopia Dunării de Jos, întrucât data de 16 august, fixată pentru consfătuire, s‑a dovedit tardivă, România intrând deja în război cu o zi înainte.1
Sunându‑se mobilizarea generală, mulţi preoţi au lăsat atunci bisericile şi credincioşii, precum şi familiile lor în paza lui Dumnezeu, alăturându‑se, cu crucea în mână şi cu epitrahilul pe grumaz, trupelor de ostaşi care mărşăluiau pe front. Unul dintre aceştia a fost şi preotul Belizarie Popescu, slujitor la parohia Engimahale (astăzi Mereni), judeţul Constanţa, căzut la datorie, în luptele de la Turtucaia, la începutul lunii septembrie 1916. De altfel, a fost printre primii slujitori ai altarelor care a plătit preţul jertfei pentru neam şi ţară. Numele acestui cleric este înscris cvasitelegrafic în două binecunoscute lucrări dedicate activităţii preoţilor în Primul Război Mondial2, din care au preluat informaţii alte studii publicate mai târziu3.
Descoperind, în urmă cu 30 de ani, câteva însemnări despre sfârşitul său eroic, am publicat un scurt articol, în periodicul „Telegraful Român“4, pe care, un an mai târziu l‑am inclus, într‑o variantă lărgită, într‑un volum dedicat slujitorilor de seamă din Arhiepiscopia Tomisului şi Dunării de Jos.5 Reluăm, în acest material, datele cunoscute ale biografiei clericului dobrogean, cu unele completări şi precizări.
S‑a născut la 5 septembrie 18716, în satul Cioara Doiceşti, judeţul Brăila, localitate atestată documentar la 1770 şi care mai târziu, din 1965, s‑a numit Bărăganu7. Între anii 1887 şi 1891 a urmat cele patru clase la Seminarul Teologic din Galaţi8. Căsătorindu‑se la 12 ianuarie 18979, şase luni mai târziu (29 iunie 1897) este hirotonit preot pe seama parohiei Potur (astăzi Panduru, comuna Baia), judeţul Tulcea10. Pentru activitatea pastorală desfăşurată la această parohie, Episcopul Pimen Georgescu al Dunării de Jos îi acordă, la 11 mai 1904, rangul de sachelar11. La 1 octombrie 1908, s‑a transferat la parohia Engimahale, judeţul Constanţa, slujind la biserica cu hramurile „Sf. Ilie şi Cuvioasa Parascheva“12. Construcţia bisericii cu hramul „Cuvioasa Parascheva“ se terminase cu un an înainte. Cu ocazia unei inspecţii făcută de protoiereul judeţului Constanţa la începutul anului 1911, i se aduceau mulţumiri preotului Belizarie Popescu „pentru deosebita grijă ce arată la înfrumuseţarea sfântului locaş“13.
Între realizările sale gospodăreşti, la loc de frunte se situează pictarea bisericii parohiale, în anul 1912, prin penelul pictorului Toma Vintilescu14.
Episcopia Dunării de Jos comunica, la 17 aprilie 1915, Ministerului de Război faptul că în locul preotului C. Palade (care avea 86 de ani şi nu putea suporta greutăţile unei campanii) a fost recomandat în calitate de confesor pe lângă Regimentul 34 Infanterie, cu garnizoana în Constanţa, „preotul econom Belizarie Popescu de la parohia Engemahale, judeţul Constanţa, care îndeplineşte toate condiţiunile. Acest preot a fost sergent major în armată, are vârsta de 43 de ani, cuvântează foarte frumos şi cu căldură şi este sănătos“15.
La 26 iulie 1916 a fost concentrat cu gradul de preot‑căpitan, în calitate de confesor la Regimentul 34, Divizia 9 Infanterie, cu care a plecat pe front, în ziua de 8 august16. Aici a dovedit un curaj fără margini şi spirit de jertfă pentru cauza nobilă a apărării hotarelor ţării, în bătălia de la Turtucaia (azi Tutrakan, în Bulgaria, peste Dunăre de Olteniţa) între trupele române, pe de o parte şi cele bulgare şi germane, pe de altă parte, soldată cu înfrângerea românilor17. Iată zguduitoarea mărturie a unui tovarăş de luptă asupra sfârşitului său: „L‑am văzut trecând podul la Olteniţa, în fruntea regimentului, cu crucea în mână. Mi‑a surâs; poate ultimul surâs din viaţa lui. Era în ziua de marţi 25 septembrie18. Luptele erau în toi. Mi‑a strigat: «La revedere!» Va fi poate revederea în altă parte, nu aici. A venit dezastrul. După retragerea dureroasă de la Turtucaia m‑am interesat de soarta lui. A fost văzut în clipe eroice. Când armata noastră părăsea poziţiunile din tranşee, decimată de focul duşman, el, preotul Belizarie, într‑un dor nespus de‑a îmbărbăta soldaţii, cu epitrahilul pe gât, s‑a aşezat într‑o «mască», alături de ordonanţa sa şi luând o armă şi o traistă de cartuşe a tras 80 încărcătoare. Nemaiavând a trebuit să se retragă spre Dunăre şi a luat drumul spre Silistra. Aici a fost văzut din nou, în genunchi, cu epitrahilul de gât, sub un mal ferit de gloanţe: făcea rugăciuni. I s‑a strigat de cei ce se retrăgeau: «Hai, părinte!» A făcut semn cu mâna, ceea ce arată: «Plecaţi! Eu rămân la postul meu». De acolo nimeni nu l‑a mai văzut. Aşa a pierit eroul preot Belizarie Popescu pentru ţara sa pe care şi‑a iubit‑o mult, dându‑şi viaţa“19.
După încheierea războiului soţia sa, Ioana, cu durere în suflet, se adresa episcopului Dunării de Jos, Nifon Niculescu, pentru a‑i reglementa obţinerea unui stipendiu, informându‑l totodată că soţul său fusese dat ca dispărut în lista de pierderi nr. 92 din 23 noiembrie 1916, a Marelui Cartier General20.
Nu ştim dacă cererea îndoliatei preotese a fost rezolvată favorabil, dar enoriaşii au ţinut să cinstească memoria fostului păstor sufletesc. Astfel, la 31 mai 1925, în biserica din Mereni s‑a oficiat un parastas pentru sufletul preotului căzut la datorie. Cu acest prilej, pe peretele din naosul bisericii, s‑a aşezat o placă comemorativă, având gravată următoarea inscripţie: „În amintirea preotului Belizarie Popescu, mort în război la Turtucaia, 1916. Prietenii săi“. Placa se păstrează şi astăzi, iar deasupra ei chipul preotului într‑o fotografie de epocă, purtând pe piept o distincţie.
Pr. Eugen Drăgoi
1. Iconom Const. Nazarie, Activitatea preoților de armată în campania din 1916-1918, București, 1921, p. 11; pr. Eugen Drăgoi, Ierarhi și preoți de seamă la Dunărea de Jos, 1864-1989, Editura Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1990, p. 171. Despre activitatea în timpul războiului a preotului Constantin Nazarie, vezi pr. drd. Cristian Munteanu, Personalitatea preotului profesor dr. Constantin Gh. Nazarie și rolul său în campania militară din 1916-1918, în „B.O.R.“, nr. 7-12, București, 2003, pp. 403-410.
2. Iconom Const. Nazarie, op. cit., p. 99; pr. Grigore N. Popescu, Preoțimea română și întregirea neamului, vol. II, București, 1940, p. 103 („Mobilizat cu gradul de căpitan, la Reg. 34 Inf. Constanța. A murit la Turtucaia“).
3. Pr. Ioan Spiru, Contribuția clerului ortodox la înfăptuirea unirii din anul 1918, în „Glasul Bisericii“, an. XLII, București, 1983, nr. 9-12, p. 577: „Preotul Belijarie (sic!) Popescu din Mereni – Constanța, a murit în luptele de la Turtucaia“.
4. Pr. Eugen Drăgoi, Un erou al neamului: preotul Belizarie Popescu, în „Telegraful român“, an. 136, nr. 37-38 și 39-40, Sibiu, 1988, p. 3.
5. Pr. Eugen Drăgoi, Ierarhi și preoți de seamă, pp. 171-173.Vezi Certificatul de absolvire a Seminarului din Galaţi, nr. 377 din 29 iunie 1891, în Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei“, dosar nr. 35/1890-1893, f. 17; Anuar 1909, Bucureşti, 1909, p. 461, nr. 3231. Este eronată data de 6 decembrie 1871 înscrisă ca zi de naştere a preotului Belizarie Popescu, în Arhiva Protoieriei Tulcea, dosar nr. 16/1905-1908, f. 55.
6. Vezi Certificatul de absolvire a Seminarului din Galați, nr. 377 din 29 iunie 1891, în Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei“, dosar nr. 35/1890-1893, f. 17; Anuar 1909, București, 1909, p. 461, nr. 3231. Este eronată data de 6 decembrie 1871 înscrisă ca zi de naștere a preotului Belizarie Popescu, în Arhiva Protoieriei Tulcea, dosar nr. 16/1905-1908, f. 55.
7. Dan Ghinea, Enciclopedia geografică a României, ed. a III-a, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2002, p. 120.
8. Pr. drd. Lucian Petroaia, pr. Eugen Drăgoi, pr. prof. Costel Bulgaru, Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galați, Școală a apostolatului la Dunărea de Jos, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2008, p. 128, 277. În cei patru ani de studiu s-a situat la mijlocul colegilor, în privința clasificării după mediile obținute. Potrivit Certificatului nr. 377, eliberat la 29 iunie 1891 de direcția Seminarului gălățean, absolventul Popescu Belizarie a terminat fiecare an de studiu cu mediile: clasa I, 6,75; clasa a II-a, 7,03; clasa a III-a, 7,59; clasa a IV-a, 7,24. Vezi Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei“, dosar nr. 35/1890-1893. Semnătura absolventului la ridicarea certificatului în Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei“, dosar nr. 36/1868-1893, f. 22v.
9. Arhiva Protoieriei Tulcea, dosar nr. 16/1905-1908, f. 55.
10. Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond dosare parohiale, Parohia Engimahale, jud. Constanța, dosar nr. 45/1910-1922, f. 23. Credem că aceasta este data corectă de hirotonie, și nu cea de la fila precedentă (9 iunie 1897). În Arhiva Protoieriei Tulcea, dosar nr. 16/1905-1908, f. 55 ca dată a hirotoniei este înscrisă 15 iulie 1897.
11. Arhiva Protoieriei Tulcea, dos. cit., f. 55.
12. Anuar 1909, București, 1909, p. 461, nr. 3231. Datele de 22 octombrie (Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond dosare parohiale, Parohia Engimahale, jud. Constanța, dosar nr. 45/1910-1922, f. 23, preluată și de noi în vol. Ierarhi și preoți de seamă…, p. 172) și 6 februarie (Arhiva Protoieriei Tulcea, dosar nr. 16/1905-1908, f. 55) sunt eronate.
13. Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond dosare parohiale, Parohia Engimahale, jud. Constanța, dosar nr. 45/1910-1922, f. 7; pr. Eugen Drăgoi, Ierarhi și preoți de seamă…, p. 172.
14. Pr. Eugen Drăgoi, Ierarhi și preoți de seamă…, p. 172.
15. Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, fond dosare generale, dosar nr. 2291/1911-1915, nenumerotat. Adresa Episcopiei nr. 541 din 17 aprilie 1915.
16. Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Dosare parohiale, Parohia Engimahale, jud. Constanța, dosar nr. 45/1910‑1922, f. 23; Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Dosare generale, dosar nr. 2310/1916‑1917, f. 263; pr. Grigore N. Popescu, op. cit., p. 103; pr. Eugen Drăgoi, Ierarhi și preoți de seamă…, p. 172.
17. Despre luptele de la Turtucaia vezi: Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României, 1916‑1919, vol. I, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1989, pp. 317‑339. (p. 317: „Turtucaia – pagini de durere și de rușine, trist va răsuna totdeauna în auzul oricărui român, titlul său scris cu slove de sânge în istoria neamului. El e legat de cea dintâi mare înfrângere din sfântul nostru război. Înfrângere dezastruoasă, umilitoare… Turtucaia ne‑a fost o lecție aspră…“); Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, București, 1997, pp. 272‑313; Ioan Silviu Nistor, Contextul istoric al intrării României în Primul Război Mondial și importanța constituirii comandamentelor de armată, în „Studii istorice. Omagiu profesorului Camil Mureșanu“, Cluj‑Napoca, 1998, pp. 422‑434; Anastasie Iordache, România în anii Primului Război Mondial, în vol. „Istoria românilor“, vol. VII, t. II (coordonator acad. Gheorghe Platon), Editura Enciclopedică, București, 2003, pp. 395‑461 (cu bibliografie). Despre luptele de la Turtucaia, la pp. 423‑424.
18. Data este, evident, eronată; cu siguranță că este vorba de 25 august, întrucât luptele de la Turtucaia s‑au desfășurat între 1‑6 septembrie.
19. Tomisul, nr. 3, Constanța, 1925, p. 96; pr. Eugen Drăgoi, Ierarhi și preoți de seamă…, pp. 172‑173.
20. Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond dosare parohiale, Parohia Engimahale, jud. Constanța, dosar nr. 45/1910‑1922, f. 23v; pr. Eugen Drăgoi, Ierarhi și preoți de seamă…, p. 173.