Atelierul de ţesături de la Mănăstirea Adam (I)

Posted on By admin

Atelierul de ţesut de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ din Adam, comuna Drăguşeni, judeţul Galaţi este o mărturie grăitoare a modului în care se împletesc, aici, rugăciunea Mariei şi dibăcia mâinilor harnicei Marta.

Deunăzi, înainte de marea sărbătoare a Bunei Vestiri, la gura sobei, le‑am surprins la lucru, pe rugătoarele cu mâini de aur din dealul „Apărătura“, „scriind“ cu acul şi arnici roşu şi negru, pe imaculată pânză albă, poveşti identitare de la Dunărea de Jos.

Perpetuarea tradiţiilor la Mănăstirea Adam

La istorica Mănăstire Adam, ţesutul frumoaselor şi nemuritoarelor nostre ii şi ştergare, a fost reluat în anul 2003, când ‑ prin grija Înaltpreasfinţitului Părinte Casian ‑ atelierul a fost reînfiinţat, printr‑un program cu finanţare europeană, la care parteneri au fost Centrul Cultural Dunărea de Jos şi Arhiepiscopia Dunării de Jos, pe atunci, episcopie. Astfel, la începutul mileniului III, după o întrerupere de aproape patru decenii şi jumătate, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“, ctitorie a căpitanului Adam Movilă1, „au fost puse bazele atelierului de ţesut, pentru a înnoda o veche şi frumoasă tradiţie şi pentru a întinde o mână de ajutor comunităţilor de la Dunărea de Jos, care nu prea mai păstrează frumoasa îndeletnicire. În cadrul Atelierului de ţesut, am reluat o veche tradiţie a acestei aşezări monahale, cea de a ţese pânză în războiul tradiţional, îndeletnicire aproape uitată până nu demult. Țesem ştergare, pânză de casă,  iar din această materie primă croim, coasem, la comandă, toate piesele care alcătuiesc costumul tradiţional al locului sau din alte părţi ale ţării“, ne spune maica Anastasia Cimbru, stareţa aşezământului monahal din 2001.

Astăzi, atelierul maicilor de la Mănăstirea Adam are în dotare cinci războaie de ţesut, la care lucrează, permanent, trei doamne care ţes ştergare, pânză pentru ii, catrinţe, împletesc brâie, dar şi postav din fir natural, pentru haine tradiţionale groase. În ultimii ani, aici s‑a reluat şi s‑a încetăţenit un mic atelier de cusut ia românească, în punct românesc. În anii din urmă, cu sprijinul etnologului Eugen Holban, chiar maica stareţă Anastasia a învăţat, alături de alte maici, să facă o veche împletitură a brâului, care „numără câteva mii de ani şi se întâlneşte şi în Egiptul antic“.

Chiar în momentul documentării nostre, se lucra de zor la realizarea unor costume tradiţionale pentru Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritulităţii de la Dunărea de Jos, dar şi pentru unele ansambluri de pe lângă căminele culturale sau primăriile din judeţele Galaţi şi Brăila, dornice să poarte, la sărbătorile de peste an, costumul nostru identitar, tradiţional.

Vechiul meşteşug cu care s‑a identificat creştina noastră nu este o premieră de după 1990.  Primul atelier organizat în obştea monahală de la Adam a fost înfiinţat în 1850, ca Atelier de ţesut covoare. Activităţile meşteşugăreşti de aici au funcţionat până în 1959, când viaţa monahicească, asemenea multor mănăstiri din ţară, a fost desfiinţată de regimul ateist.

Știm astăzi că numele şi renumele aşezării monahale de la Adam a fost dobândit datorită Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, adusă de un călugăr din Răsărit, pe la anul 1559. Că acesta a încredinţat Sfântul Odor unui cioban al locului, care a ridicat în „condrii Ghenghii“ un locaş de rugăciune din lemn, cu hramul „Tuturor Sfinţilor“.

Dar, într‑un loc cu atâta rugăciune şi istorie sfântă, rugăciunea Mariei a fost, întotdeauna, armonizată cu hărnicia Martei, potrivit vechii noastre tradiţii. Mănăstirea Adam, din fostul judeţ Tutova, astăzi, în judeţul Galaţi, era recunoscută încă din veacurile trecute, la nivel naţional şi internaţional, şi datorită frumoaselor ţesături, pe care le realizau cu răbdare şi artă maicile de aici. Din acest motiv, încă de pe la mijlocul veacului al XIX‑lea, în  zorii industrializării timide şi a organizării economice, ele au fost invitate la mai multe expoziţii naţionale şi internaţionale.

De exemplu, Ministerul Culturii şi Instrucţiunii Publice din România adresa maicilor de la Adam, în 23 august 1872, o invitaţie pentru luna mai 1873, la Viena2, capitala Austro‑Ungariei, unde să participe la o expoziţie cu vânzare. Maicile erau sfătuite ca până atunci să pregătească „îndeajuns, în toate condiţiunile de perfecţiune, stofe de tot felul şi mătăsuri, căci numai în asemenea condiţii putem realiza stofe şi costume“ şi putem mijloci cu izbândă la aceste „mari concursuri universale“, reiese din amitita adresă semnată ministrul Culturii.

În 19 august 1872, Ministerul Cultelor revine cu o altă notă, adresată Institutoarei ‑ „Institutrice“ ‑ de la Adam, care era îndemnată să pregătească „cu toată urgenţa, diferite obiecte mai distinse de lucru de mână, să fie realizate cu toată îngrijirea, materialu finu şi cu toată acurateţea cerută din punct de vedere al bunului gust“3, folosind elevele de la Școala de fete din cadrul obştii monahale de la Adam. Obiectele realizate urmau să fie trimise la comisia judeţeană şi fiecare lucrătoare să fie evidenţiată cu numele şi obiectul realizat.

În 16 ianuarie 1873, acelaşi minister revine cu o altă adresă către aşezarea monahală, ce depindea canonic de Episcopia Huşilor, pentru a grăbi lucrul şi „de asemenea, dacă aveţi trebuinţă de ceva bani, să vă adresaţi de‑ndată Ministerului Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice“4.

Zece ani mai târziu,  dintr‑o scrisoare reiese că maicile de la Adam au participat „la două expoziţiuni judeţene din Bârladu, la 1882 şi 1883“, unde „Mănăstirea Adamu a excelatu prin produsele sale de tot feliul. Țesăturile sale de inu, cânepă, lână şi mătase au fostu premiate cu preferinţă. Nişce asemenea ţesături nu vor putea lipsi nici de la esposiţiunea de la Iaşi…“5

Maicile care vor dori să meargă să expună la Iaşi, în 1884, sunt  sfătuite să aducă ţesăturile „la Școala Normală din Bârlad, de unde vor lua drumul spre destinaţiune, la  Iaşi, la Direcţiunea Generală a Espoziţiunii. Am toată încrederea că, prea Cuvioasa Maică,  veţi mijloci cu toată căldura la reuşita marei opere a mântuirei (industriei) române din ghearele străinismului“.

Mijlocirea a fost cu toată inima. Dintr‑o scrisoare trimisă de Societatea „Cooperativa“ din Iaşi, primită la Adam în 23 octombrie 1885, reiese că preşedintele „Expoziţiunii din Iaşi a Cooperatorilor din Țară, a împărţit diplomele şi medaliile decernute esposanţilor“, care au luat parte la expoziţia din 1884. Astfel, maicile‑ţesătoare erau invitate să ridice „diploma şi medalia ce vă aparţine“6. A fost delegată să primească medalia, mohania Natalia Vrabie, reţinem dintr‑o notă aflată pe verso invitaţiei.

Rezulatate deosebite au înregistrat maicile şi în prima jumătate a veacului XX, până la desfiinţare. Dar, despre acestea, în numărul viitor.

Maria Stanciu

 

  1. Zidurile vechii biserici din cărămidă, ctitoria lui Adam Movilă au fost scoase la iveală în vara anului 2006, cu ocazia unor săpături, făcute la temelia noului corp de chilii. Atunci a fost confirmată o istorie a locului, potrivit căreia la Adam, „în codrii Ghenghii“, „schitul cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost construit de căpitanul Adam ante 1652“, cum relatează istoricul Nicoale Stoicescu, în „Repertoriul bibliografic al localităților și monumenteleor medievale din Moldova“. Se consideră că Adam căpitan a fost doar cel care a reprezentat familia Adămeștilor, în efortul de a reface biserica, primul locaș cunoscut aici fiind ridicat din bârne de lemn, cu hramul „Tuturor Sfinților“. Galații noi, 4 august, 1926; Stanciu, Maria; Viața liberă, Situl arheologic de la Adam așteaptă fonduri, joi ‑ 20 august 2006.

  2. Fond Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Mănăstirea Adam, dosar 9/1872, fila 162.

  3. Fond ADJ, Mănăstirea Adam, dosar 9/1872, fila 283.

  4. Fond ADJ, Mănăstirea Adam, dosar 16/1873, fila 10.

  5. Fond ADJ, Mănăstirea Adam, dosar 21/1884 (numerotare veche 61-63; 66-68), f. 89-90.

  6. Fond ADJ, Mănăstirea Adam, dosar 21/1884 , secțiunea „Lucrări diferie”, f. 11.