Sufletul nu are vârstă

P1090989_renamed_3969
Bucurie pentru vârstnicii de la Centrul Medico-Social din localitatea Pechea

Ca un omagiu adus generaţiilor ajunse la vârsta bătrâneţii, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a decretat ca, începând cu anul 1991, ziua de 1 octombrie să devină Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. În ţara noastră, această zi a început a fi sărbătorită mai ales din anul 1998, prin diverse activităţi artistice şi campanii medicale adresate deopotrivă vârstnicilor din spitale, aziluri sau, pur şi simplu, pensionarilor neinstituţionalizaţi.

Întrucât lucrarea lui Dumnezeu face ca această zi să fie patronată de o mare sărbătoare creştină – Acoperământul Maicii Domnului, Protoieria Co-vurlui a iniţiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi cu ajutorul preoţilor din Cercul misionar 4, o serie de manifestări religioase şi artistice dedicate acestei zile.

În acest sens, la Centrul Medico-Social din comuna Pechea, o instituţie care adăposteşte şi asistă medical aproximativ 36 de persoane de diferite vârste şi cu diferite probleme medicale şi de comportament, ziua a început cu slujba de mulţumire adusă lui Dumnezeu, cu cea mai mare dintre ele care este Sfânta Liturghie. La ea au participat asistaţi din cadrul centrului, care au dorit a se pregăti şi a se împărtăşi.

După aceasta, a urmat un moment artistic organizat special pentru această zi. Primii dintre participanţi au fost copiii din cadrul ansamblului popular „Cucuzeanca” din comuna Cuza-Vodă. Ei au fost pregătiţi de doamna Tudoriţa Oprea şi doamna Frigioiu Steriana şi însoţiţi de profesoara lor de religie, doamna preoteasă Vătafu Maria – Magdalena. În costume folclorice autentice, copiii au readus în inima celor prezenţi frumuseţea jocului şi a cântecului popular şi au intonat cântece duioase care au emoţionat inimile ascultătorilor.

Emoţia momentului s-a dublat prin prezenţa unui grup de copii cu probleme speciale şi cu diferite handicapuri, care au realizat desene pe care, la sfârşit, le-au dăruit fiecărui vârstnic şi au primit şi ei, ca dar, o iconiţă cu Maica Domnului din partea părinţilor slujitori.

Ziua s-a terminat tot cu rugăciune, soborul de slujitori din localitate săvârşind, chiar la paturile lor, Taina Sfântului Maslu.

Sperăm ca această zi să fie nu numai frumoasă, dar şi folositoare pentru suflet şi dătătoare de nădejde şi speranţă de care cei vârstnici au atâta nevoie. Pentru ei, rugăciunea şi cântecul sunt ca o lumină care le străluceşte din nou în suflete, cu ajutorul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi al celor care nu îi uită!

Pr. Cătălin Vătafu,
Parohia Pechea IV,  judeţul Galaţi

Dialog cu vârstnicii în parohia ,,Pogorârea Duhului Sfânt” din Galaţi

În ziua de 1 octombrie a.c., la prăznuirea Acoperământului Maicii Domnului, în cadrul Centrului multifuncţional de servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a treia” de la parohia „Pogorârea Duhului Sfânt”, din Galaţi, a avut loc o activitate cu caracter social-filantropic, care a venit în sprijinul persoanelor vârstnice.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, cei 50 de bătrâni, cărora li se asigură, în cadrul acestui aşezământ, servicii medicale complete, masă şi consiliere psihologică începând cu anul 2009, au primit pachete cu alimente, cărţi de rugăciuni şi iconiţe şi au beneficiat de verificarea gratuită a tensiunii şi a glicemiei.

Evenimentul, organizat în colaborare cu Primăria Municipiului Galaţi şi cu Serviciul Medical Comunitar Galaţi, se înscrie în calendarul de activităţi al Sectorului Social-filantropic al Centrului Eparhial prin care se marchează „Ziua mondială a vârstnicilor”.

Diac. Marian Pătraşcu