Din iconomia lui Dumnezeu, în ziua de 10 ianuarie 2018, la ziua de prăznuire a Sfinţilor Grigorie de Nyssa şi Antipa de la Calapodeşti, preotul Costică Voicu a trecut din lumea aceasta, la cele veşnice. Cu tristeţe, dar şi cu credinţă şi nădejde, toţi cei ce l‑au cunoscut şi apreciat s‑au alăturat membrilor familiei îndoliate, pentru a rândui cele cuvenite şi pentru a oferi mărturia dragostei lor creştine, atât de necesară şi de alinătoare în astfel de momente.
Părintele Costică s‑a născut la 29 decembrie 1959, în comuna Pechea, fiind fiu al bunilor creştini Ion şi Maria Voicu. A urmat clasele primare, apoi ciclul gimnazial la şcoala generală din localitate, absolvind în 1974. Simţind chemare pentru slujirea lui Dumnezeu şi dând urmare acesteia, având drept modele şi pe alţi tineri din localitate care optaseră pentru studii teologice, deşi vremurile erau potrivnice credinţei şi Bisericii, a susţinut examenul de admitere şi a urmat, între anii 1974‑1979, cursurile Seminarului Teologic „Kesarie Episcopul“ din Buzău. A finalizat cu bine aceste cursuri, după care şi‑a satisfăcut stagiul militar.
Întrucât părinţii erau strâmtoraţi, a hotărât să ia şi jugul familiei, astfel că, în data de 10 iunie 1981 s‑a căsătorit cu tânăra Valerica Enachi, originară din satul Găneşti, comuna Cavadineşti, de profesie economistă. Bunul Dumnezeu le‑a dăruit, la vreme, pe prunca Alina.
Urmând cursul firesc al venirii spre slujirea Sfântului Altar, în 20 octombrie 1981 a primit harul Preoţiei, prin punerea mâinilor vrednicului de pomenire Epifanie Tomitanul – atunci episcop vicar al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, pe seama bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din parohia Viile, în acea vreme unitate bisericească a protopopiatului Galaţi. A păstorit în această parohie timp de 16 ani, lucrând cu multă hărnicie „în ogorul Domnului“. A aflat biserica (zidită între anii 1882‑1885) într‑o stare de totală neîngrijire, drept pentru care a demarat lucrări de reparaţii la sfântul locaş, îngreunate de faptul că, în acele vremuri nu se găseau nici materiale de construcţie, nu se aflau nici meşteri dispuşi să lucreze la biserici şi nici aprobări nu se emiteau de către autorităţile de stat. Cu mari sacrificii a reparat din temelii biserica, soliditatea şi aspectul ei frumos dăinuind şi astăzi. Cu aprobările de rigoare din partea Centrului Eparhial Galaţi, a refăcut pictura sfântului locaş şi a procurat sfinte veşminte şi odoare noi pentru serviciile religioase. De asemenea, a reparat şi modernizat casa parohială, plantând livadă şi cultură de viţă de vie. În timpul păstoririi sale, parohia Viile era model pentru toate parohiile din zona de nord a judeţului Galaţi! Urmare acestor lucrări, vrednicul de pomenire Arhiepiscop dr. Antim Nica a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii, în 4 septembrie 1989.
În paralel cu acestea, dornic de a‑şi împlini studiile teologice şi beneficiind de binecuvântarea Arhiepiscopului Antim (adresa nr. 6059/12 octombrie 1982 a Centrului Eparhial Galaţi) şi de o aprobare specială a fericitului întru pomenire Patriarh Justin Moisescu (adresa nr. 13.355/1982 a Cancelariei Sfântului Sinod), în perioada 1982‑1986 a urmat, „la zi“, cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, pe care le‑a absolvit cu bine. În termenele rânduite prin Hotărârile Sfântului Sinod, a urmat şi cursurile de perfecţionare pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie, obţinând la examenele pentru definitivat (1987) ‑ media 9,20, iar la cele de promovare (1993) ‑ media 8,25.
Urmare unei evaluări exigente a activităţii sale de la parohia Viile, efectuată de o delegaţie a Centrului Eparhial, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Arhiepiscop dr. Casian al Dunării de Jos, în contextul de atunci, favorabil implicării Bisericii în toate mediile speciale de slujire socială (armată, spital, penitanciar, azil, orfelinat) a fost propus pentru a asigura asistenţa religioasă la un spital din Galaţi. În baza adresei nr. 2893/1997 a Sectorului „Biserica şi Societatea“ al Cancelariei Sfântului Sinod, începând cu data de 1 aprilie 1997 a primit aprobarea pentru a sluji la Spitalul de Pneumoftiziologie din Galaţi, fiind numit ca preot, pentru slujirea socială în această instituţie prin Decizia nr. 54 / 9 mai 1997 a ÎPS Arhiepiscop dr. Casian al Dunării de Jos.
Aşadar venirea sa „la oraş“ a fost, de fapt, chemarea sa la o slujire cu mult mai importantă şi mai dificilă şi de un impact major pentru sufletele aflate temporar, pentru tratament, în acea instituţie de stat. Pentru slujirea liturgică, misionară, socială, Spitalul T.B.C. din Galaţi nu i‑a putut însă oferi prea mult. I s‑a pus la dispoziţie un spaţiu dezafectat, fost laborator, într‑o aripă a spitalului, la demisol. În această grotă „betleemică“ a amenajat o capelă, fiind susţinut de Centrul Eparhial şi de câteva parohii pentru a procura cele necesare începutului slujirii: sfinte vase, cărţi şi veşminte liturgice, un mobilier sumar. În acea capelă „s‑a nevoit“ câţiva ani buni, „renăscând pentru Hristos“ suflete şi dând tuturor – personal medical şi pacienţi ‑ prin felul său energic şi optimist de a fi, speranţă şi curaj de luptă cu necazurile şi încercările, îndemn spre muncă şi dragoste de viaţă. Să mărturisim aici doar că, timp de două decenii, de câteva ori pe săptămână, părintele Costică, cu o râvnă demnă de a fi cunoscută şi urmată de toţi slujitorii sfinţiţi, începând cu ora 5 dimineaţa ducea Sfânta Împărtăşanie la bolnavii care urmau să ia tratament sau să fie operaţi!
Nu a fost mulţumit însă cu acele condiţii de slujire, mai mult decât modeste, improprii. La îndemnul Chiriarhului nostru, cu susţinerea autorităţilor locale gălăţene şi a direcţiunii Spitalului T.B.C. s‑a implicat şi i s‑a atribuit o mică suprafaţă de teren în curtea spitalului, într‑o poziţie foarte potrivită din incintă, astfel că, în 16 iulie 1997, ÎPS Părinte Arhiepiscop Casian sfinţea locul pe care avea să se ridice biserica Spitalului de Pneumoftiziologie din Galaţi, cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon“. La ceremonie au participat şi cei 60 de preoţi participanţi la Cursurile pastorale şi de metodologie didactică (seria a 82‑a) pe care le organiza Centrul Eparhial din Galaţi. Era o lecţie pentru toţi, întrucât lucrarea socială a Bisericii în instituţiile de stat se afla atunci la început!
Deşi primise deja în trupul său „boldul bolii“, pentru „a nu se trufi“ cu bucuriile realizărilor sale, a luptat enorm pentru a desăvârşi lucrarea la care fusese chemat. Astfel, cu harul lui Dumnezeu ‑ Care îl alesese pentru această lucrare, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Arhiepiscop şi prin atragerea în această trudă de ctitorire a multor binefăcători şi donatori, sfătuindu‑se mereu cu departamentele de specialitate de la Centrul Eparhial, pe acel loc viran din curtea Spitalului T.B.C. din Galaţi s‑a înălţat o biserică frumoasă, armonios proporţionată şi extrem de bine chivernisită şi dotată cu o zestre liturgică (sfinte vase şi veşminte, mobilier) de cea mai bună calitate. Acest sfânt locaş este opera cea mare a vieţii şi slujirii preotului Costică Voicu!
Toate fiind rânduite, la data de 11 decembrie 2006 – în preziua hramului, ÎPS Părinte Arhiepiscop dr. Casian al Dunării de Jos a săvârşit slujba de târnosire a acestei noi biserici cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon“ – spaţiu sacru, de tămăduire, şi izvor de speranţă pentru bolnavii Spitalului T.B.C. din Galaţi. A urmat apoi realizarea picturii. ÎPS Chiriarh a solicitat preotului Costică Voicu să fie exigent cu acest proiect; buna consultare cu Sectorul eparhial „Patrimoniu şi construcţii bisericeşti“ a făcut ca această lucrare să fie săvârşită de zugravul Cristian Bădălan, care a realizat o pictură bizantină de o expresivitate, delicateţe şi un cromatism de înaltă clasă, foarte potrivită pentru interiorul acestui sfânt locaş. La 28 noiembrie 2015, în cadrul programului de cinstire a Sfântului Apostol Andrei, ÎPS Părinte Arhiepiscop Casian şi PS Emilian Lovişteanul, atunci episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului aşezau Sfântul şi Marele Mir pe murii înnobilaţi cu pictură ai bisericii „Sfântul Spiridon“, despre care se face vorbire.
Pentru buna sa slujire, părintele Costică Voicu a primit rangul de sachelar (1989) prin rugăciunea neuitatului Arhiepiscop dr. Antim Nica, iar pe cele de iconom (1999) şi iconom stavrofor (2006) prin mâinile ÎPS Părinte Arhiepiscop dr. Casian.
Lucrarea asumată continuu, grijile de zi şi noapte, uzura şi boala au erodat în trupul aparent puternic al părintelui Costică. După ce a purtat peste două decenii crucea suferinţei personale, s‑a stins ca o lumânare de ceară, la vârsta de 59 de ani, având conştiinţa datoriei creştineşti şi preoţeşti împlinite: o biserică reparată, o a doua biserică ctitorită din temelii, o familie frumoasă, un model de lucrare demn de urmat de către preoţii mai tineri.
Trupul său neînsufleţit s‑a odihnit, timp de două zile şi două nopţi, în biserica ctitorită de el. Deşi capela nu are enorie, a fost plină mereu de creştini rugători, ucenici şi apropiaţi ai părintelui sau împreună‑lucrători cu el. În cele două seri de rugăciune, în prezenţa multor preoţi, după săvârşirea rânduielii „stâlpilor“, persoana şi activitatea sa au fost evocate şi prezentate de semnatarul acestor rânduri şi de pc. pr. Eugen Drăgoi.
Slujba Pogribaniei a fost săvârşită în data de 13 ianuarie, de ÎPS Părinte Arhiepiscop, înconjurat de un sobor de preoţi. În cuvântul său, Chiriarhul nostru a apreciat mult toată slujirea şi lucrarea părintelui Costică Voicu, arătând tuturor cum Bunul Dumnezeu săvârşeşte mereu minuni, prin oameni cu neputinţe, pentru oameni. Adresându‑se preoţilor prezenţi, Arhipăstorul nostru a arătat că preotul Voicu rămâne pentru toţi un model de demnitate şi de cooperare cu autoritatea bisericească, pentru buna înfăptuire a slujirii la care este chemat fiecare slujitor, în Biserică.
Purtat pe braţe de preoţii prezenţi la slujbă, trupul neînsufleţit al părintelui Costică a înconjurat încă o dată biserica şi a fost aşezat, spre veşnică odihnă, în mormântul familiei, la cimitirul „Eternitatea“ din Galaţi.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să aşeze cu drepţii sufletul slujitorului său, preotul Costică şi să mângâie inimile îndurerate ale membrilor familiei.
Veşnica lui pomenire!
Pr. dr. Lucian Petroaia