În Ajunul Naşterii Domnului, în Parohia Smârdan, asemeni întregului areal românesc, preotul este aşteptat cu Icoana Naşterii pentru a binecuvânta casele credincioşilor. În timp ce cântăreţul cântă Troparul Naşterii Domnului, preotul binecuvintează casele şi dă celor de faţă spre sărutare, rând pe rând, Icoana Naşterii Domnului. Bucuria marii sărbători se pregustă încă din timpul postului. Această tradiţie este de mare folos duhovnicesc pentru mulţi credincioşi fiind singura ocazie din an în care se întâlnesc cu păstorul lor, este un act liturgic îndeplinit de slujitorii bisericeşti care îmbracă veşmintele liturgice adecvate şi care fac din această vizită un moment deosebit de rugaciune. Cu acest prilej, deodată cu slujitorul lui Dumnezeu intră în casele credincioşilor Cel pe care‑L vesteşte, Hristos Domnul, în „biserica de acasă“ unde locuiesc familiile creştine, în faţa altarelor particulare de rugăciune şi bucurându‑se împreună cu bucurie sfântă. După momentul cântării Troparului Naşterii Domnului, preotul binecuvintează turtele numite şi ,,scutecele Domnului“ şi diferite bucate, pregătite cu grijă şi aşezate pe masă.
În timpul postului de patruzeci de zile, credincioşii îşi înnoiesc sufletele prin rugăciune înmulţită, dar şi cu restricţie de la mâncăruri de dulce şi de la patimi. Postul este o jertfă, un dar înaintea lui Dumnezeu, tratament pentru vindecarea sufletului, ajutor pentru apropierea de Dumnezeu, pentru sporirea rugăciunii şi a faptelor bune. În parohia noastră, la începutul postului, în prima săptămână preotul vizitează casele credincioşilor cu ,,molitfa Postului“ şi citeşte acestora – care stau în genunchi – rugăciunea specială ,,spre întărire întru puterea lui Dumnezeu pentru a ne nevoi cu sârguinţă spre iertarea păcatelor, spre omorârea patimilor şi biruinţa asupra păcatelor“ (Molitfelnic, 2002, p. 689).
În Ajun, după slujba de sfinţire a ofrandelor la Biserică, credincioasele merg să împartă bucatele pregătite, turte care închipuie scutecele Domnului, sarmale de post şi prune uscate pentru pomenirea morţilor, în special, nevoiaşilor, dar şi pentru familiile lor, copii sau rude.
Obiceiul colindatului este o altă tradiţie deosebit de frumoasă care se respectă an de an. De dimineaţă încep să colinde cetele de copii mici cu glasurile care răsună pe uliţele satului. Aceştia se adună în cete şi intră în curţile sătenilor unde colindă încă de la poartă. Gazda îi primeşte în casă şi le oferă mere, covrigi, nuci şi colaci. Apoi încet, încet vin cei mai mari, şi târziu ‑ spre seară ‑ cetele de tineri cu voci pătrunzătoare şi colinde vechi. Aceştia sunt întâmpinaţi în pragul caselor, iar după ce sunt încheiate colindele, sunt invitaţi în casă, la masă. La oraş, tradiţia s‑a adaptat la viaţa tumultoasă, iar acolo unde încă se mai colindă, copiii primesc câte un bănuţ sau dulciuri.
În perioada dintre Naşterea Domnului şi Anul Nou, copiii şi tinerii merg cu Steaua şi apoi cu plugurelul şi plugul, la fel fiecare ceată de copii sau adulţi având specificul ei. Imediat după Anul Nou se merge cu sorcova şi cu semănatul cu urări de belşug pentru Noul An şi specific, acestui obicei, este de aruncare în casa gazdei a seminţelor de grâu, floarea soarelui şi orez, semn al belşugului recoltelor, fertilitate şi sănătate pentru anul ce vine. Pluguşorul şi Sorcova sunt legate de înnoirea anului, neavând nicio legătură cu ciclul religios al Crăciunului.
Pr. Cristian Niţu