Părintele Constantin s‑a născut la 4 mai 1904 la Țepu, în jud. Galaţi (pe atunci Raionul Tecuci, Regiunea Putna). Părinţii, Iordache şi Măriuca, i‑au dat o aleasă creştere duhovnicească. Anii copilăriei sunt amintiţi într‑o frumoasă poezie scrisă, mai târziu, de părintele Constantin, numită Doina mea, redată mai jos. A urmat şcoala primară în localitatea natală. În timpul primului război mondial părinţii au trecut la cele veşnice. A rămas orfan şi în aceste împrejurări (în 4 februarie 1923) îl găsim elev la Orfelinatul „P. Ileana“ din Lugoj. Din anul 1927 va urma cursurile Facultăţii de Teologie din Arad pe care le va absolvi în 1931. La Arad s‑a căsătorit cu tânăra Maria, fiică a unor muncitori din Arad, cu care va întemeia, până la sfârşitul vieţii, o frumoasă familie duhovnicească.
La 1 august 1931 a fost hirotonit diacon pe seama Catedralei Episcopale din Arad, unde a activat timp de doi ani. În revista Eparhiei Ortodoxe a Aradului, „Biserica şi Școala“, din 6 decembrie 1931, se menţionează că părintele Concită îl însoţea la slujba de la Mănăstirea Hodoş‑Bodrog pe părintele arhimandrit Policarp Moruşca, săvârşind împreună Sfânta Liturghie la această mănăstire. Între anii 1931‑1937 nu a primit nici un fel de ban de la buget cu toate că provenea din orfanii de război.
La 1 ianuarie 1934 a fost numit preot la Țepu de Sus, unde a slujit cu întreruperi, datorită închisorii, până la trecerea la cele veşnice1.
În parohia Țepu a desfăşurat o intensă activitate pastoral‑socială, atât până la instaurarea comunismului, cât şi după. Între primele lucrări se numără cea de reparare a bisericii după cutremurul din 1940. A înfiinţat un cor parohial, atrăgând tinerii din comunitate. A refăcut unitatea spirituală a parohiei, gest necesar, deoarece, în comunitatea din Țepu de Sus erau şi câteva familii de adventişti… Datorită încrederii pe care şi‑o căpătase în rândul credincioşilor, între 1937‑1940 a fost casier la Banca Populară din sat. La recensământul din 1948 a fost cenzor la Țepu şi a fost evidenţiat pentru implicare şi devotament (premiul I pe judeţ şi premiul III pe ţară). Războiul şi foametea, sărăcia şi lipsurile credincioşilor din Țepu, l‑au determinat pe părintele Concită, ca între anii 1945‑1947, să întreţină cantina şcolară din satul Țepu din propriile venituri. „Izbânda înfăptuirilor am dobândit‑o cu ajutorul moral şi material al ţăranilor români pe glia strămoşească, dar ‑ mai ales ‑ cu ajutorul lui Dumnezeu“, mărturisea însuşi părintele Constantin.
Înainte de 23 august 1944 a fost membru al Partidului Naţional Țărănesc, dar fără să aibă atribuţii de conducere. După 23 august 1944 nu a mai făcut nici un fel de politică.
Înţelegând nevoia unei misiuni mai eficiente a cerut să fie numit un preot la parohia Țepu de Jos „priceput şi neviciat“, cu care să colaboreze în armonie la desţelenirea vieţii duhovniceşti din cele două parohii.
Părintele Constantin Concită a fost arestat în 3 octombrie 1958 şi condamnat de Tribunalul Militar Constanţa, prin sentinţa 340/12 iunie 1959, la 25 de ani de muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale“. Tot atunci a fost condamnat la 5 ani de închisoare corecţională, pentru deţinere de publicaţii şi răspândire de broşuri. În 1964, Colegiul Militar al Tribunalului Suprem, în urma recursului introdus de procurorul general al RPR, hotărăşte anularea pedepsei de 5 ani şi micşorarea primei condamnări de la 25 de ani la 7 ani (12/1964). A fost graţiat pe baza decretului 411/1964 al Consiliului de Stat.
După revenirea din închisoare, părintele Constantin a fost judecat de Consistoriul Eparhial Buzău, iar prin sentinţa din 22 septembrie 1964, i s‑a recunoscut dreptul la preoţie lucrătoare, în Parohia Țepu de Sus, unde a slujit până în anul 1985, când a ieşit la pensie. A trecut la cele veşnice la 16 noiembrie 1995, fiind înmormântat în Cimitirul Țepu de Jos.
Pr. dr. Mihai Roşu
-
Informaţiile despre părintele Constantin Concită le‑am preluat dintr‑un Memoriu de activitate, (29 iunie 1951), pe care preotul din Țepu l‑a făcut în vederea înscrierii la Cursurile de Îndrumări misionare din cadrul Institutului Teologic de grad Universitar ‑ Bucureşti. Alte surse au fost actualul preot din sat, părintele Cristian Postea, şi unii credincioşi din parohia unde a slujit părintele până în 1995, când a fost chemat la Domnul.
Redăm, mai jos, un fragment din poezia Doina mea, scrisă de părintele Constantin Concită:
Doina mea
(Fragment)
Sunt copil pribeag pe lume,
Cum e-n vânt o frunză moartă
Și-ale vieții valuri triste,
Nu știu încotro mă poartă.
Într-o casă pustiită
De a soartei vijelie
Am venit pe lumea asta,
Fără nimeni să mă știe.
Mama mă creștea cu grijă,
Numa-n cântec și blândețe
Ca să șterg când voiu fi mare
Valul negru de tristețe.
Toată grija-n mine tata
Și-o pusese, ca apoi
Să-i ajut a rupe lanțul
Înăspritelor nevoi.
Când eram așa mai mare
Turma mi-o pășteam pe luncă,
Ori mă lua din zori de ziuă
Tata, când pleca la muncă.
Dragi mi-erau fără de seamăn
Boii noștri de la jug
Și săltam de bucurie
Când pășeam pe lângă plug.
Dragi mi-erau din cale afară
Blândele noastre mioare,
Ce când sta să cadă frunza
Le pășteam printre ogoare.
Petreceam copilăria
Toată ziua-n lunci, prin soare
Și ca fluturul de sprinten
Alergam din floare-n floare
Nu știam ce e durerea
Inimilor pustiite
Ori ce este tânguirea
Sufletelor rătăcite.