S‑a născut la 8 august 1933, în comuna Mănăstioara, judeţul Vrancea. Tatăl, Gheorghe Chivu, va sluji, ca preot deosebit de apreciat, la Parohia Mărăşeşti, jud. Vrancea.
Cursurile Școlii primare le urmează în comuna Călăraşii Vechi, judeţul Ialomiţa, apoi, vreme de patru ani (1944‑1948), este elev la Seminarul Central din Bucureşti. După desfiinţarea acestuia de către statul comunist, urmează Școala Tehnică de Comunicaţii din Bucureşti. Între anii 1951‑1953 frecventează Școala Medie de Cântăreţi Bisericeşti de la Buzău (care va echivala cu Seminarul), unde este coleg de clasă, între alţii, cu părintele profesor de mai târziu de la Seminarul buzoian, Mihalache Tudor.
Satisface serviciul militar, se căsătoreşte cu dna Olimpia, de profesie învăţătoare şi, între anii 1962‑1973, lucrează ca muncitor şi tehnician constructor la Combinatul Siderurgic din Galaţi. A avut un copil, Florin, absolvent al Liceului de Arte Plastice din Galaţi şi al Facultăţii de Arhitectură din Bucureşti, care a devenit arhitect restaurator.
Grigore Chivu optează apoi pentru preoţie. În caracterizarea pe care i‑o face, în vederea hirotonirii, preotul Costică Picoş, de la Parohia Sfinţii Trei Ierarh din Galaţi (biserică pe care candidatul o frecventa constant), scria despre Grigore Chivu: „Este o fire liniştită, paşnică, meditativă, cu dragoste de Biserică, cu voce plăcută. Este ataşat de slujitorii Bisericii, pe care‑i respectă; manifestă sentimente altruiste; nu este stăpânit de vicii“.
Din dispoziţia Episcopului Antim Nica, arhiereul‑vicar Gherasim Constănţeanul îl va hirotoni diacon, în Catedrala din Galaţi, la 30 decembrie 1973 şi preot, la 15 ianuarie 1974, pentru parohia Rachelu, judeţul Tulcea, unde va sluji cu devotament, până la 1 februarie 1979.
La această parohie a renovat complet biserica, pe care a pictat‑o din nou; a înfrumuseţat, de asemenea, incinta bisericii şi cimitirul parohial. La sfinţirea locaşului înnoit (17 decembrie 1978), Arhiepiscopul Antim, care a săvârşit slujba, i‑a acordat un rang bisericesc preotului paroh şi a spus, între altele: „Lucrarea la această biserică se datoreşte vredniciei, experienţei şi bunei orientări a preotului Grigore Chivu…“ (Glasul Bisericii, anul XXXVIII, nr. 1‑2, 1979, p. 156).
Chiriarhul Tomisului şi Dunării de Jos a considerat, îndată după sfinţirea de la Rachelu, că preotul Grigore Chivu este potrivit pentru a‑l numi protopop la Tecuci. În recomandarea oficială pe care o făcea către Departamentul Cultelor, scria: „La parohia Rachelu, în strânsă colaborare cu credincioşii şi organele locale, a făcut reparaţii capitale şi pictură nouă la biserică. De asemenea, s‑a distins printr‑o conduită exemplară şi tact pastoral în mijlocul credincioşilor, bucurându‑se de stima şi aprecierea preoţimii din jur“.
Va fi numit protopop la Tecuci, începând cu 1 februarie 1979, activând merituos în această demnitate până la 1 mai 1988, când demisionează. Între 1 februarie 1979 ‑1 iunie 1988 a slujit ca preot la parohia „Sfiinţii Voievozi Vechi din Tecuci, după care s‑a transferat la parohia Sfântul Nicolae, unde a slujit până la pensionarea sa, petrecută la 1 noiembrie 2009. Aşadar, a avut o lucrare preoţească vrednică, timp de 35 de ani!
A suferit mult în urma neaşteptatei morţi a fiului său, un arhitect cu mari perspective în domeniu.
Profilul său de cleric, receptat de cei din jur, ierarhi, preoţi şi credincioşi, este cel al slujitorului cuminte, evlavios, responsabil, echilibrat. Era un preot cu ţinută demnă. Serios, afabil, deschis către ceilalţi, mereu cu un zâmbet şi un cuvânt încurajator, săritor la nevoile celor din jur, cinstit, harnic şi priceput. Foarte ascultător şi îndatoritor faţă de autorităţile bisericeşti superioare. Primitor, cu suflet cald, avea un fel al său de a ajunge la sufletul omului. A fost foarte apropiat de preoţi, pe care‑i ajuta cu dragoste frăţească.
Preoţii l‑au iubit cu adevărat; la fel şi enoriaşii săi.
Dumnezeu să‑l odihnească întru aleşii Săi!
Pr. Eugen Drăgoi
Mesajul de condoleanţe adresat de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, familiei îndurerate a părintelui Grigore Chivu:
Îndurerată familie,
Întristată adunare,
Cu multă tristeţe am primit vestea trecerii la cele veşnice a distinsului şi vrednicului preot Grigore Chivu, fost protoiereu de Tecuci.
Plecarea sa neaşteptată, în urma unei grele suferinţe, în lumea de Dincolo, ne‑a îndurerat pe toţi cei care l‑am cunoscut şi preţuit, membrii familiei, credincioşii, dar şi confraţii slujitori.
Părintele Grigore Chivu s‑a născut la 8 august 1933, în localitatea Fitioneşti, judeţul Vrancea, ca fiu al preotului Gheorghe şi al prezbiterei Elena, nepoată a Episcopului Gherontie Nicolau, fost arhiereu al Constanţei, iar în tinereţe arhidiaconul Episcopului Melchisedec Ştefănescu. A urmat şcoala primară în localitatea natală şi şcoala gimnazială în localitatea Mărăşeşti, unde tatăl său, preotul Gheorghe Chivu fusese promovat. A urmat cursurile seminariilor Teologice din Galaţi şi Buzău. A fost hirotonit preot pe seama parohiei Rachelu din judeţul Tulcea, urmând cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. În anul 1976 a fost transferat preot paroh la parohia „Sfinţii Voievozi‑Vechi“ din municipiul Tecuci, iar din 1979 a trecut la parohia „Sfântul Nicolae“ din acelaşi oraş, unde a slujit până la pensionare. Aici a iniţiat restaurarea picturii acestui sfânt locaş, lucrare ce a fost încununată cu bucuria resfinţirii bisericii, la 21 octombrie 2007. În perioada 1980‑1988 a fost protoiereu de Tecuci.
În toată lucrarea sa pastorală, pr. Grigore Chivu a avut alături pe soţia sa, doamna preoteasă Olimpia cu care a avut un fiu, Florin, restaurator de pictură bisericească, plecat la Domnul la vârsta de 47 de ani. Model de corectitudine, duhovnic mult căutat, slujitor evlavios, dar şi un bun administrator, părintele Grigore Chivu a arătat de‑a lungul întregii sale activităţi pastorale dragoste faţă de Hristos şi Biserica Sa. Spiritul său mereu tânăr, caracterizat de erudiţie şi o permanentă căutare, l‑a înfăţişat ca un adevărat model de slujitor pentru generaţiile mai tinere de preoţi şi preotese, care veneau adesea la dânsul pentru sfat şi spovedanie.
Calităţile sale profund umane, fire deschisă şi disponibilă în a asculta şi a ajuta pe oricine îi bătea la „uşa“ sufletului său generos, l‑au impus atât în rândurile preoţimii tecucene, cât şi în zonă, fiind mult solicitat la scaunul de spovedanie.
Sfătos şi blând, echilibrat şi demn, radia de bucuria comunicării înţelepte, şi mai cu seamă la semnele de bineţe pe care le primea de la ucenici, slujitori şi credincioşi. Părintele Protoiereu Grigore Chivu ne‑a rămas şi ne va rămâne la toţi, mereu, păstorul cel bun şi blând, care şi‑a purtat crucea ca jugul în această tumultuoasă viaţă, iar acum urcă biruitor spre cei ce Domnului i‑au urmat cu credinţă, auzindu‑L: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră în bucuria Domnului tău“ (Matei 25, 23).
Transmitem, cu durere, deoarece suntem în acest moment la căpătâiul părintelui Traian, în vârstă de 37 de ani, de la Bereşti, părinţilor protoierei, preacucernicilor preoţi, doamnelor preotese, în frunte cu doamna preoteasă Olimpia, îndoliatei familii, surorii şi nepoatelor părintelui şi la toţi fiii şi fiicele duhovniceşti, părinteşti condoleanţe şi rugăciuni către Veşnicul Arhiereu spre a‑l primi întru aleşii Săi!
Veşnica lui pomenire, din neam în neam!
Cu părinteşti condoleanţe,
† Casian,
Arhiepiscopul Dunării de Jos
Galaţi, 12 noiembrie 2017