Într‑o societate secularizată în care prezenţa lui Dumnezeu este condiţionată doar de nevoia omului la vicisitudinile vieţii ori în faţa suferinţei sau a bolii, o experienţă nefericită ne face să înţelegem în chip smerit cât de înaltă este iubirea faţă de Dumnezeu şi slujirea înaintea oamenilor.
Sfântul Ambrozie, în Scrierile exegetice preciza că „dacă nevoia o cere, un om înţelept va primi cu bucurie neputinţa trupească, dându‑şi chiar şi întregul său trup la moarte pentru Hristos. (…) Dacă sănătatea lui va fi afectată, acest om nu se va simţi rănit în suflet sau sfâşiat de suferinţa trupească. El este mângâiat de lupta pentru desăvârşire în virtuţi“. Acest aspect al atitudinii creştine în faţa bolii îl întâlnim în cazul preotului Traian Chirilă, care, din pricina unei forme severe de cancer cerebral, la doar două luni de la diagnosticare şi în ciuda intervenţiei chirurgicale la clinica din Hanovra (Germania), a trecut la cele veşnice în ziua de 8 noiembrie 2017.
***
Preotul Traian Chirilă s‑a născut la data de 30 martie 1980, din părinţii creştini ortodocşi Petrea şi Alexandrina Chirilă, în oraşul Tg. Bujor, judeţul Galaţi. Clasele primare şi gimnaziale le‑a urmat pe tărâmurile natale între anii 1987‑1995 la Școala Generală Bereşti, după care s‑a îndreptat către studierea Teologiei, urmând cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi (1995‑2000). Studiile teologice le va aprofunda prin absolvirea cursurilor de licenţă (2000‑2004), respectiv de masterat (2004‑2006) din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ a Universităţii din Bucureşti.
La 24 iulie 2005, teologul Traian Chirilă s‑a căsătorit cu domnişoara Anişoara‑Liliana Dică. Dumnezeu a binecuvântat familia lor cu trei copii: gemenii Iustin şi Anastasia, născuţi în anul 2008 şi mezinul Ștefan, născut în anul 2012.
Răspunzând chemării dumnezeieşti de a sluji la Sfântul Altar a fost hirotonit în ziua de 17 octombrie 2005 pe seama parohiei Bereşti‑Târg, protopopiatul Tg. Bujor. Mai mult, aria sa pastoral‑misionară s-a răsfrânt şi asupra parohiei Aldeşti, comuna Bereşti‑Meria, Protopopiatul Tg. Bujor.
S‑a ostenit în slujirea preoţească vreme de 12 ani; 12 ani de implicare în înfrumuseţarea bisericilor din sufletele oamenilor, până când Bunul Dumnezeu l‑a chemat la slujirea cea de Sus. Trupul său, lovit de boală, la doar 37 de ani, a fost depus în noaptea zilei de 10 spre 11 noiembrie 2017 în biserica parohială, unde credincioşii păstoriţi şi nu numai, au venit să‑i mulţumească, să‑l pomenească în rugăciune şi să‑i sărute pentru ultima dată dreapta sa plină de binecuvântare.
Slujba de prohodire a fost oficiată în Duminica a XXV‑a după Rusalii, a „Samarineanului milostiv“, din 12 noiembrie 2017, după săvârşirea Sfintei Liturghii de un sobor de preoţi, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
După încheierea cuvântului, sicriul cu trupul adormit al părintelui Traian a fost depus în mormântul din curtea bisericii parohiale.
În aceste momente de mare durere, având conştiinţa faptului că a acceptat o nouă chemare a lui Dumnezeu de a sluji şi în ceruri, o chemare care ne uneşte şi pe noi cu Dumnezeu, prin rugăciunile tale, ne rugăm Domnului Iisus Hristos şi Preacuratei Sale Maici să aducă mângâiere şi întărire sufletească soţiei îndurerate, prezbitera Anişoara‑Liliana, fiilor: Justin, Anastasia şi Ștefan, părinţilor: Petrea şi Alexandrina, precum şi celorlalţi membri ai familiei mult iubitului şi respectatului de toţi semenii, părintelui Traian Chirilă.
Dumnezeu să îl odihnească întru împărăţia Sa!
Pr. Florin Costea
Cuvântul rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, la slujba prohodirii părintelui Traian Chirilă:
Îndurerată familie,
Întristată adunare,
O „trecere“ cutremurătoare, neaşteptată de nimeni, plină de durere sufletească, mai adâncă decât profunzimile oceanului, ne‑a cernit la inimi pe toţi, slujitori, familie şi credincioşi. Este crunta durere a precipitatei plecări dintre noi a iubitului de Dumnezeu şi respectatului de semeni, blândul, evlaviosul şi bunul părinte Traian Chirilă. A plecat în Germania să beneficieze de o intervenţie chirurgicală pe creier şi, iată‑l, între noi, „fără glas şi fără suflare“! Vestea în sine, faptul atât de dureros ne depăşeşte şi orice ajutor din partea noastră s‑a dovedit a fi fost fără putinţă de a‑l sprijini pentru lumea aceasta, atât de trecătoare.
Taina aceasta am dori să o cunoaştem, dar ştim prea bine că nu ne este dat să o aflăm niciodată. Doar Dumnezeu şi părintele Traian sunt în cunoştinţă de cele ce s‑au petrecut, cum s‑au petrecut şi de ce s‑au petrecut astfel. Neputincioşi, răniţi şi îndureraţi avem chemarea, împotriva sentimentelor noastre, să încercăm a nu fi ca şi cei „care nu au nădejde, pentru că, de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa, credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El“ (I Tes. 4, 13). Cuvintele Domnului sunt singurele în măsură să răspundă neputinţei noastre, chiar şi atunci când trebuie să evocăm fragmente din viaţa fraţilor noştri, a prietenilor şi cu atât mai greu a păstorilor noştri sufleteşti. De ne‑ar întreba Dumnezeu, pe fiecare, în acest moment, cine este părintele Traian, probabil că unii dintre noi l‑am ruga pe Sfântul Ioan Gură de Aur să ne ajute a mărturisi. Şi mărturisirea aceasta ar însemna şi un răspuns pe măsura vieţii părintelui. După cum Sfântul Ioan vede preotul mai util omului şi chiar mai respectat decât un înger, noi îndrăznim să‑l vedem pe preotul Traian cu slujire, cu vieţuire şi cu inimă de înger! Chiar chipul său îngeresc, privirea sa blândă, atitudinea cuviincioasă în toate împrejurările şi, mai ales, slujirea sa ireproşabilă în sfântul locaş, acasă şi în popor, ne conduc spre convingerea că, la vârstă foarte tânără, a obţinut de la Dumnezeu darul preoţesc al învăţatului, al celui cu mare experienţă şi, mai ales, al păstorului celui bun, care‑şi pune sufletul pentru oiţele sale.
Dar stăruie în minţile şi în cugetele noastre întrebările grele ‑ „De ce?“ „De ce el?“ „De ce a plecat aşa de tânăr?“ Atâtea şi atâtea întrebări…! Nu vom obţine niciun răspuns, deoarece naşterea în lumea aceasta şi plecarea din ea sunt marile taine ale lui Dumnezeu. Aici sunt limitele noastre! Un foarte firav răspuns la această chinuitoare întrebare: „De ce?“, nu se referă nici la noi, nici la altcineva. Constatarea este mai dureroasă, mai amară şi mai greu de acceptat!
„Lumânarea“, adică părintele Traian s‑a consumat, a ars prea repede, ori feştila a fost mult prea consistentă şi a dat lumină în timp scurt, cât mulţi dintre noi între perioade lungi de vieţuire nu putem oferi. Să nu uităm câţi ani pământeşti a avut Mântuitorul când a fost aşezat în mormânt! Dar sfinţii? Dar geniile? Noi ‑ ca slujitori ‑ când am ales să privim spre răsărit, spre Sfântul Altar, ca părintele Traian, am acceptat Crucea!
Crucea, fraţilor, este scara pe care l‑a urcat Domnul, pe părintele Traian, pentru viaţa sa exemplară, la Altarul de Sus, mai aproape de Dumnezeu, dar şi de noi. În aceste momente de vremelnică despărţire de preotul Traian Chirilă, întru aşteptarea Învierii de obşte, suntem alături de familia îndurerată, de toate rudele, de cei cunoscuţi şi apropiaţi părintelui Traian, precum şi de întreaga comunitate a credincioşilor parohiei Bereşti‑Târg, la care se adaugă toţi cei care sunt astăzi marcaţi de vestea dureroasă a morţii unui vrednic preot, atât de tânăr. Ne rugăm lui Dumnezeu pentru întărirea şi mângâierea lor. Iar pentru sufletul părintelui Traian ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Arhiereul Veşnic, să‑l aşeze acolo „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin“.
Veşnica lui pomenire, din neam în neam!
Cu părinteşti condoleanţe,
† Casian,
Arhiepiscopul Dunării de Jos