Agenda Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Casian

LITURGICE

4 noiembrie – săvârşeşte, la invitaţia PS Visarion, Episcopul Tulcii, împreună cu un sobor de arhierei, slujba de resfinţire a bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din parohia Sâmbăta Nouă, Protopopiatul Babadag, judeţul Tulcea, urmată de Sf. Liturghie.

5 noiembrie – efectuează vizite pastorale la parohiile Movileni, Traian şi Braniştea, Protopopiatul Galaţi, judeţul Galaţi.

8 noiembrieSf. Arhangheli Mihail şi Gavriil ‑  săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în biserica Mănăstirii ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din municipiul Galaţi, cu ocazia hramului şi rosteşte cuvânt de învăţătură; săvârşeşte, la Şcoala Gimnazială nr. 24 ‑ „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din municipiul Galaţi, slujba de pomenire a profesorilor care au predat în această şcoală, adormiţi întru Domnul; participă la slujba Vecerniei şi a Litiei în capela „Sf. Ap. Andrei“ a Seminarului Teologic din Galaţi, cu ocazia sărbătoririi celui de‑al doilea ocrotitor al capelei, Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina.

9 noiembrie – Sf. Nectarie din Eghina – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la biserica parohiei „Sf. Ier. Nectarie din Eghina şi Sf. Mc. Efrem cel Nou“ – Barboşi, din municipiul Galaţi, cu ocazia hramului acesteia şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

11 noiembrie – participă, la biserica „Sf. Mc. Mina, Victor şi Vichentie“ din mun. Galaţi, la slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocazia hramului acestui sfânt locaş; săvârşeşte, în biserica parohiei „Sf. Ier. Nicolae“ din municipiul Tecuci, slujba Stâlpilor pentru pr. Grigore Chivu, fost protoiereu de Tecuci, rostind un cuvânt de mângâiere către familia îndoliată.

12 noiembrie ‑ slujeşte slujba Sfintei Liturghii la parohia Bereşti‑Târg, Protopopiatul Tg. Bujor, judeţul Galaţi, urmată de slujba înmormântării pr. Traian Chirilă, rostind un panegiric.

13 noiembrie – Sf. Ioan Gură de Aur – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de clerul din întreaga Eparhie a Dunării de Jos, întrunit cu prilejul Conferinţei pastoral‑misionare de toamnă.

19 noiembrie ‑ săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

150 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri“ din Galaţi

21 noiembrieIntrarea în Biserică a Maicii Domnului – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la parohia „Vovidenia“ din Galaţi, cu ocazia hramului acesteia şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

24 noiembrie – săvârşeşte, la Colegiul Naţional ,,Vasile Alecsandri“ din Galaţi, slujba parastasului pentru profesorii şi elevii care au activat în această instituţie de învăţământ, trecuţi la cele veşnice şi binecuvintează placa comemorativă, amplasată pe faţada prestigiosului colegiu, ce marchează împlinirea a 150 de ani de la înfiinţare.

25 noiembrie Sf. Mc. Ecaterina – participă la slujba Sfintei Liturghii de la biserica parohiei „Sf. Mc. Ecaterina, Gheorghe şi Modest“ din municipiul Galaţi, cu ocazia hramului acesteia şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

26 noiembrie ‑ săvârşeşte, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii, hirotoneşte întru diacon pe tânărul teolog Alexandru Bulgaru şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

27 noiembrie – participă la momentul liturgic prilejuit de Procesiunea „Călători pe cărările Sfinţilor“, la care au fost prezenţi slujitori din municipiul Galaţi şi din celelalte protopopiate ale Eparhiei, precum şi numeroşi credincioşi, ocazie cu care a fost întâmpinată  racla cu moaştele Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul adusă de la Mănăstirea Bistriţa ‑ Vâlcea, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi cu bunăvoinţa ÎPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului; prezidează, în Catedrala Arhiepiscopală, slujba prilejuită de aducerea în Arhiepiscopia Dunării de Jos a raclei cu moaştele Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul în prezenţa slujitorilor din municipiul Galaţi şi din celelalte protopopiate ale Eparhiei, precum şi a numeroşi tineri şi credincioşi.

29 noiembrie – săvârşeşte Sfânta Liturghie, în biserica „Sf. Ap. Andrei“  de la Seminarul Teologic din Galaţi, după care rosteşte cuvânt de învăţătură către cadrele didactice şi elevii prezenţi; săvârşeşte la biserica „Sf. Ap. Andrei“ de pe platforma siderurgică Arcelor‑Mittal din Galaţi, slujba Parastasului pentru muncitorii trecuţi la cele veşnice în urma accidentelor de muncă şi rosteşte cuvânt de învăţătură; săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Vecerniei şi a Litiei cu prilejul cinstirii Sfântului Apostol Andrei.

30 noiembrie – Sf. Apostol Andrei ‑ săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii, împreună cu Înaltpreasfinţitul Petru ‑ Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Preasfinţitul Vincenţiu ‑  Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Visarion ‑ Episcopul Tulcii, cu prilejul cinstirii Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul oraşului Galaţi şi al întregului neam românesc şi rosteşte un cuvânt de învăţătură.

1 decembrie – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi slujba de Te‑Deum cu ocazia sărbătorii Zilei Naţionale a României şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

Sfântul Apostol Andrei cinstit de micii seminarişti gălăţeni

3 decembrie ‑ săvârşeşte, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii, hirotoneşte întru preot pe c. diac. Alexandru Bulgaru, pe seama parohiei Serdaru, protopopiatul Galaţi, judeţul Galaţi şi întru diacon pe tânărul teolog Victor Patriche, rostind cuvânt de învăţătură; participă la Procesiunea „Călători pe cărările Sfinţilor“ de la Brăila, la care au fost prezenţi slujitori din protopopiatele Galaţi şi Brăila, precum şi numeroşi credincioşi brăileni, ocazie cu care au fost aduse spre închinare raclele cu fragmente din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae şi ale Sfântului Ierarh Nectarie; săvârşeşte, la biserica „Sf. Ierarh Nicolae“ din Brăila, slujba Vecerniei şi a Litiei şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

5 decembrie ‑ săvârşeşte, la biserica „Sf. Ierarh Nicolae“ din Galaţi, slujba Vecerniei şi a Litiei şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

6 decembrie Sf. Ierarh Nicolae – săvârşeşte Sfânta Liturghie la biserica ,,Sf. Ierarh Nicolae“ din municipiul Brăila şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

7 decembrie ‑ săvârşeşte Sfânta Liturghie la biserica ,,Sf. Muceniţă Filofteia“ din municipiul Galaţi, hirotoneşte întru preot pe c. diac. Victor Patriche pe seama parohiei Rogojeni, Protopopiatul Târgu Bujor, jud. Galaţi şi întru diacon pe tânărul teolog Costel Cojocaru, rostind cuvânt de învăţătură; săvârşeşte, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba parastasului pentru ctitorii acestui sfânt locaş.

8 decembrieSf. Cuv. Patapie ‑ participă la slujba Sfintei Liturghii de la biserica parohiei „Sf. Trei Ierarhi“ din municipiul Galaţi, şi rosteşte cuvânt de învăţătură cu ocazia celui de‑al doilea hram al acestei parohii.

10 decembrie ‑ săvârşeşte, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii, hirotoneşte întru preot pe c. diac. Costel Cojocaru, pe seama parohiei Căuieşti, Protopopiatul Tg. Bujor, judeţul Galaţi şi întru diac. pe tânărul teolog Vasile Viorel Dogărescu şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

11 decembrie – participă la slujba Vecerniei cu Litie la biserica ,,Sf. Spiridon“ a Spitalului de Pneumoftiziologie din mun. Galaţi şi la Capela „Sf. Spiridon“ a Căminului de Bătrâni „Sf. Spiridon“ din mun. Galaţi, hiroteseşte întru iconom stavrofor pe pc. pr. Ioan Alexandru Budeşteanu şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

12 decembrieSf. Ierarh Spiridon – săvârşeşte, la biserica ,,Sf. Spiridon“ din municipiul Galaţi, slujba Sfintei Liturghii, hi­rotoneşte întru preot pe c. diac. Vasile Viorel Dogărescu pe seama parohiei Balinteşti, Protopopiatul Tg. Bujor, judeţul Galaţi  şi rosteşte cuvânt de învăţătură cu ocazia hramului acestui sfânt locaş.

SOCIAL – CULTURALE

25 noiembrie – participă la activităţile sociale desfăşurate la Centrul multifuncţional pentru servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a III‑a“ , din cadrul parohiei „Sf. Stelian Paflagonul“ din municipiul Galaţi.

Concertul eparhial de coruri, toacă şi costume populare

26 noiembrie – participă, în Aula Magna a Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi, la Concertul eparhial de coruri, toacă şi costume populare, manifestare cu scop caritativ ‑ de susţinere sufletească şi materială a tinerei Cristiana Paraschiv din municipiul Galaţi, elevă în clasa a XI‑a a Liceului Tehnologic „Anghel Saligny“.

27 noiembrie – participă,  în Sala de Expoziţii Temporare „Sergiu Dumitrescu“ a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos , la lansarea volumului „Ce aşteaptă Biserica de la tineri? Ce aşteaptă tinerii de la Biserică? Curajul de a mărturisi Biserica azi“, realizat de elevi ai seminarului gălăţean şi ai altor seminarii teologice din ţară, precum şi la lucrările Simpozionului interseminarial cu tema:  „Mărturisitori ai dreptei‑credinţe din eparhii în perioada comunistă“, eveniment la care au participat preoţi profesori şi elevi reprezentanţi ai seminarelor teologice din Iaşi, Mănăstirea Neamţ, Câmpulung Muscel, Râmnicu Vâlcea, Buzău, Huşi, Slobozia, Tulcea şi Galaţi, carora li s‑au adăugat tineri elevi ai unor prestigioase licee şi colegii din municipiile  Galaţi, Brăila, Tecuci şi Făurei.

28 noiembrie ‑ participă în Salonul principal al Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, la vernisajul Expoziţiei „Artă şi Ceremonial la mesele regale“, în prezenţa dlui academician Răz­van Theodorescu, a dlui dr. Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului Naţional Peleş, a altor personalităţi culturale gălăţene şi brăilene, precum şi a unui numeros public.

 29 noiembrie – participă în capela „Sf. Ap. Andrei“ a Seminarului Teologic din Galaţi la programul artistic al micilor seminarişti – clasele primare – închinat Sfântului Apostol Andrei şi Zilei Naţionale a României, intitulat „Sf. Ap. Andrei auzit prin glasuri cristaline de copii“; participă, la Teatrul Muzical „Nae Leonard“, la cea de a XXIV‑a ediţie a concertului de muzică bisericească organizat de Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei“ din Galaţi, intitulat „Schitul cel din tei, cântă lui Andrei“, la care au luat parte numeroşi preoţi din municipiul Galaţi, elevi seminarişti, studenţi şi credincioşi.

30 noiembrie – la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, conferă celor mai merituoşi elevi şi studenţi din municipiul Galaţi şi Brăila premii în bani şi diploma „Vrednicia Andreiană pentru tineri“.

2 decembrie – participă, în Sala de festivităţi a Liceului „Radu Negru“ din mun. Galaţi, la întâlnirea anuală a membrilor Asociaţiei „Oastea Domnului“ şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

6 decembrie – la biserica „Sf. Nicolae“ din municipiul Brăila, conferă premii în bani şi diplome elevilor şi profesorilor merituoşi din municipiul Brăila.

ADMINISTRATIV– SINODALE

1 noiembrie ‑ prezidează, la Centrul Eparhial, şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial.

6 noiembrie ‑ prezidează, la Centrul Eparhial, şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial.

13 noiembrie ‑ prezidează, la Catedrala Arhiepiscopală din Ga­laţi,  lucrările şi dezbaterile Con­ferinţei pastoral‑misionare co­res­punzătoare celui de‑al doilea semestru al anului 2017, aşezate sub genericul „2017 – Anul co­memorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului, în Patriarhia Română“.

Sfântul Cuviosul Patapie cinstit la parohia „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Galaţi

16 noiembrie ‑ prezidează, la Sala ,,Episcop Chesarie Păunescu“ din cadrul Centrului Eparhial – Galaţi, concursul pentru ocuparea posturilor vacante de preot în mediul urban.

22 noiembrie ‑ prezidează, la Centrul Eparhial, şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial.

5 decembrie ‑ prezidează, la Centrul Eparhial, şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial.

PRIMIRI

15 noiembrie ‑ primeşte, la Reşedinţa Arhiepiscopală, pe dl prof. univ. dr. Radu Preda,  directorul executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), împreună cu dl. prof. univ. dr. George Enache, de la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi.

28 noiembrie ‑ primeşte, la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, pe dl. Academician Răzvan Theodorescu şi dl. dr. Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului Naţional Peleş, împreună cu dl. acad. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei „Carol I“.

29 noiembrie – primeşte, la Reşedinţa Arhiepiscopală, pe Înaltpreasfinţitul Petru ‑ Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.

30 noiembrie – primeşte, la Centrul Pastoral „Sf. Cuv. Ioan Casian“, pe Înaltpreasfinţitul Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Preasfinţitul Vin­cenţiu, Episcopul Sloboziei şi Că­­lăraşilor şi pe Preasfinţitul Visa­rion, Episcopul Tulcii.

Pr. Gabriel Mungiu, secretar eparhial