Părintele Ștefan Dima s‑a născut în anul 1909, în localitatea Slivna, mic sat de răzeşi din nordul judeţului Galaţi, localitate denumită de locuitorii zonei „picior de Paris“, datorită statutului social pe care‑l aveau locuitorii, oamenilor de cultură născuţi în zonă şi datorită faptului că majoritatea lor erau proprietari de terenuri.
Părinţii, Petrache şi Ruxandra Dima, oameni de cultură şi creştini autentici, îi transmit dragostea de patrie, de semeni şi de Dumnezeu. Mama lui îl îndrumă către Seminarul Teologic din Galaţi unde va urma cursurile şi va promova în anul 1929 cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Episcopul Cosma Petrovici, fiind printre primii elevi care urmau cursurile în nou inaugurata clădire de la Galaţi. „Plângea bunica mereu, dorind să aibă un copil preot“, ne mărturiseşte nepoata (după soră) a celui care avea să fie părintele Ștefan.
Fiind un copil smerit şi timid, nu participă la mişcările politice ale vremii şi cu atât mai puţin în grupările legionare, fiind văzut drept un exemplu pentru comunitate. Datorită statutului său, participă la o singură întâlnire ocazională a intelectualilor în casa familiei Mătăsaru, unde se află în prezent actuala casă parohială, şi la care vor fi prezenţi şi câţiva dintre cei care purtau „cămăşile verzi“. Această întâlnire îi va atrage mai târziu detenţia şi, eventual, sfârşitul.
– în medalion, absolventul Ştefan Dima
După absolvirea Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei“ din Galaţi, urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi se căsătoreşte cu Alexandrina (Tanti Dica) în Călăraşi, unde va şi rămâne pentru a‑şi întemeia familia. Primeşte darul preoţiei prin mâinile Episcopului Cosma Petrovici, ajungând să slujească la catedrala din Călăraşi.
Datorită întâlnirii pe care a avut‑o la casa familiei Mătăsaru cu intelectualii satului în perioada de seminar va avea de suferit 11 ani de închisoare (5 ani, 1 an şi spre finalul vieţii alţi 5 ani) la Poarta Albă, care‑i vor zdruncina sănătatea fizică, fără a‑i slăbi însă pentru nici o clipă credinţa şi dragostea de slujire.
După ultima detenţie este numit preot paroh, cu domiciliul forţat, la biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Jilavele, judeţul Ialomiţa, amintindu‑i cumva de cealaltă biserică a satului Slivna, care purta ca ocrotitor tot pe Sfântul Ioan Botezătorul.
Trece la cele veşnice în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, imediat după Sfânta Liturghie, în anul 1973, fiind înmormântat în cimitirul din Călăraşi.
Pr. Mihail Bichir