Situată în partea de nord‑est a fâşiei athonite din Peninsula Calcidică, Mănăstirea Caracalu este a unsprezecea ca vechime şi importanţă în cadrul Chinotitei (cele 20 de mănăstiri recunoscute de la Athos), a cărei primă atestare documentară datează din secolul al XI‑lea.
Aidoma altor multe aşezăminte monahale din Muntele Athos, şi Mănăstirea Caracalu îşi datorează supravieţuirea ajutoarelor româneşti consistente. Între domnitorii români care şi‑au înveşnicit numele în cartea marilor ctitori se numără voievodul Moldovei Petru Rareş, care reconstruieşte din temelii biserica şi reface întregul ansamblu al chiliilor, în anul 1535, ginerele său, Alexandru Lăpuşneanu, care definitivează lucrările de construcţie, în prima sa domnie, şi soţia sa, doamna Ruxandra, prin a cărei danie însemnată (35.000 de aspri) se răscumpără datoriile pe care mănăstirea le acumulase la Înalta Poartă.
În tezaurul mănăstirii se păstrează mai multe mărturii româneşti (documente, manuscrise, cărţi vechi, obiecte de cult), pe care regretatul Virgil Cândea le‑a semnalat.
Recent, un manuscris din secolul al XIII‑lea a atras atenţia unuia dintre semnatarii acestui material, dr. Florin Marinescu, cercetător la Centrul de Studii Neogreceşti din Atena. Este vorba de un Evanghelistar grec miniat, expus într‑o vitrină din biblioteca Mănăstirii Caracalu, având pe mai multe file o însemnare în limba română, cu caractere chirilice, din secolul al XVII‑lea. Însemnarea se referă la ferecarea unei Evanghelii donate de „giupâneasa Dragolea Iacomiesă“ Mănăstirii „Precista“ din Galaţi, metoc al Mănăstirii athonite Vatoped. Textul acestei însemnări aduce importante mărturii inedite referitoare la ctitorirea unui reprezentativ locaş de rugăciune în Moldova lui Vasile Lupu.
Bijuterie arhitectonică şi efigie a Galaţiului, biserica Mănăstirii „Precista“ a fost ridicată pe malul Dunării, în prima jumătate a secolului al XVII‑lea, de negustorii brăileni Die şi Şerbu, împreună cu alt comerciant local, Constantin Teodor, ca biserică fortificată, fiind sfinţită în toamna anului 1647. De la început ctitorii au închinat‑o Mănăstirii Vatoped din Muntele Athos. Avariată în mai multe rânduri, de fiecare dată a fost refăcută. Înfăţişarea ei actuală se datorează amplelor lucrări de consolidare şi restaurare executate între anii 1954‑1957. Biserica a fost transformată de autorităţile comuniste în muzeu de istorie şi artă feudală în anul 1970, situaţie în care s‑a aflat până în 1990, după care a redevenit biserică parohială, cu hramul iniţial „Adormirea Maicii Domnului“.
Știrile sărace despre contribuţia ctitorilor brăileni la ridicarea Mănăstirii „Precista“, cunoscute până acum, se completează în chip fericit cu cele care reies din însemnarea amintită.
Mai întâi facem precizarea că acest Evanghelistar din secolul al XIII‑lea este cel mai vechi text bisericesc cunoscut până acum care a circulat în spaţiul Moldovei de Jos, respectiv în oraşul Galaţi. În al doilea rând, însemnarea de pe acesta oferă posibilitatea de a identifica pe jupâneasa Dragolea, care este menţionată în câteva documente din veacul al XVII‑lea, dar care n‑a atras atenţia istoricilor gălăţeni. Totodată, aflăm din cuprinsul însemnării încă un membru al familiei de brăileni, Costanda, soră a ctitorilor „Precistei“, necunoscută până acum. În fine, însemnarea de pe valorosul manuscris ne vorbeşte şi de unele danii făcute Mănăstirii „Precista“. Credem că însemnarea, care nu este datată, a fost făcută în anul 1647, în preajma datei de sfinţire a bisericii Mănăstirii „Precista“.
Redăm un prim fragment al acestei însemnări, transcrise de domnul profesor Petronel Zahariuc, decanul Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza“ din Iaşi, căruia îi mulţumim şi pe această cale.
„† Această sfântă Iavanghelie, care o făcut giupâneasa Dragolea Iacomiesă de târgul Galaţi, fata lui Coman de Brăilă, o (a)u făcut cu to(a)t(ă) cheltuiala sa, o (a)u ferecat cum să cade şî o‑(a)u închinat la sfânta mănăstire la Precesta, la târgul la Galaţi, care mănăstir(e) o (a)u făcut fraţii i Dragolea [adică fraţii Dragolei – n.ns.]: Die, Șărbul, feciuri(i) lui Coman de Brăilă, care mănăstire iaste închinată la Vatopedi, la Sfânta Gora, erî [iar – n.ns.] această giupâneasă, Dragolea, care‑au făcut această sfântă Ivanghelie, o (a)u închinat la mănăstirea frăţine‑său, în Galaţi, ca să fie stătăto(a)r(e) la această mănăstir(e), nimea treabă să n‑aibă, cum‑ui meşteşugul iagumenilor, deaca să petrec titorii, fac pentru lăcomie lor de le mută pre unde le‑i voe lor, erî iau, Dragolea, las mar(e) blestem de la Dumnăzău şî de la Precesta şî de la inima no(a)stră a tuspatru fraţii ce suntem, Die, Șerbul, Dragolea, Cos(s)tanda, cine o va lua de (la) mănăstirea no(a)stră şî o va duce la altă mănăstir(e), măcar în ţar(a) noastră, măcar într‑altă ţară, şî nu o va lăsa unde om dat noi cu inima no(a)stră, acela om ce o va lua, noi ne rugăm lui Dumnăzău şî Maicăi Precestei, cu to(a)tă osârdie no(a)stră să trimiţă mare blestem a Sfenţiei Sal(e)…“.
Se vede că Dragolea cunoştea obiceiul egumenilor greci de a înstrăina daniile făcute de ctitori unor mănăstiri pământene; de aceea, încearcă să protejeze manuscrisul de o eventuală strămutare, prin cunoscutul blestem care era atât de uzitat în epocă.
„Giupâneasa Dragolea“, sora ctitorilor „Precistei“ gălăţene, Die şi Șerbu, era soţia pârcălabului de Galaţi, Iacomi, fiind amintită în două documente de tranzacţii funciare, din 1 iulie 1643. Soţul său, Iacomi pârcălabul, apare în mai multe documente din prima jumătate a secolului al XVII‑lea, fie ca martor, fie în calitate de cumpărător de moşii sau de pârât pentru încălcarea unor hotare în ţinutul Covurlui. În 1646 nu mai era pârcălab de Galaţi.
Dragolea mai aminteşte în însemnarea respectivă de faptul că mama sa, jupâneasa Tudora, a donat aceleiaşi mănăstiri o candelă mare, „cu patru candile într‑o tablă tocmite“, iar fraţii săi, Die şi Şerbu, o cădelniţă mare şi trei candele pentru trei icoane (probabil din iconostasul bisericii).
Șerbu, fratele Dragolei, era cumnatul Sfântului Mitropolit Dosoftei al Moldovei (soţia sa, Fesa, fiind sora marelui ierarh cărturar) şi a fost, la rându‑i, pârcălab de Galaţi, înainte de anul 1660, când Dosoftei urcă în scaunul episcopal de la Roman.
Informaţiile din această însemnare sunt mărturii importante pentru viaţa bisericească din Moldova de Jos, în prima jumătate a secolului al XVII‑lea, dar şi pentru genealogia Mitropolitului Dosoftei al Moldovei, care a părăsit această lume departe de ţară.
Dr. Florin Marinescu (Atena),
Pr. Eugen Drăgoi (Galaţi)