S‑a mai născut un rugător în Ceruri: Pr. prof. univ. dr. Nicolae D. Necula

Cuvântul psalmistului, care zice că zilele omului „trec precum floarea câmpului“ şi se „sting“ precum stelele dimineaţa s‑au împlinit şi pentru părintele profesor Nicolae D. Necula.

În taina nopţii dinspre 3 spre 4 septembrie a.c., sufletul său, ca o pasăre albă, şi‑a părăsit culcuşul trupesc în care sălăşluise mai bine de 73 de ani, spre a se aşeza în locul cel „luminat şi de odihnă“ al Raiului, din preajma sfinţilor lui Dumnezeu. Vestea acestei treceri a preacunoscutului şi atât de iubitului nostru profesor a străbătut, cu iuţeală de fulger, spre eparhii, şcolile teologice, mănăstirile şi parohiile din tot cuprinsul Patriarhiei Române, chemând la rugăciune pe toţi părinţii‑ierarhi, prietenii‑profesori şi ucenicii‑clerici şi studenţii.

Obârşii şi ucenicie

Părintele Nicolae D. Necula a văzut lumina zilei la 18 martie 1944, în Nicoleştiul Buzăului, fiind ultimul copil al binecredincioşilor creştini Dumitru şi Safta, ţărani cu frică de Dumnezeu, legaţi fiinţial de pământul din roadele căruia, cu sudoarea frunţii, îşi hrăneau familia.

A fost un prunc sagace, de mic îndrăgostit de natură, de tradiţiile satului natal, de oamenii buni din preajma sa, de familia care l‑a născut şi în mijlocul căreia s‑a format; în chip cu totul aparte, era iubitor de carte şi ataşat fierbinte de credinţa în Bunul Dumnezeu, Care i‑a călăuzit paşii vieţii şi i‑a dat putere să împlinească slujirile la care avea să fie chemat de Biserică.

A studiat clasele elementare la şcoala din sat, dovedindu‑se cel dintâi între colegii săi – poziţie de premiant absolut pe care şi‑a apărat‑o, cu studiu asiduu şi prin valoare reală, intelectuală, morală şi umană, de‑a lungul întregului său parcurs ucenicesc: la Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul“ din Buzău (1959‑1964), la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti (1964 – 1968), la cursurile de doctorat susţinute în ţară (1968‑1971), cât şi la cele postdoctorale, pe care le‑a urmat la Institutul de Studii Superioare Copte din Cairo – Egipt (1970‑1971), Institutul Teologic Ortodox din Balamand – Liban (1971), Facultatea de Teologie Valdeză şi Institutul Pontifical Oriental din Roma – Italia (1974‑1975) şi Institutul pentru Bisericile Orientale din Regensburg – Germania (1981).

Studiile seminariale i‑au aşezat, temeinic, structura de bază a întregii sale deveniri teologice şi umane. A construit prietenii solide, sincere, toţi colegii săi apreciindu‑l pentru modul în care a ştiut să îşi împletească propria sa viaţă cu viaţa lor. În această perioadă a dobândit, pe lângă informaţii din domeniul teologic şi dragostea pentru muzica bisericească, dar şi ştiinţa şi bucuria cântării din repertoriul popular românesc şi din cel clasic universal, pasiune care l‑a însoţit toată viaţa şi l‑a făcut unul dintre cei mai plăcuţi companioni, faţă de prieteni, colegi şi ucenici, la momente de bucurie sinceră.

În timpul studiilor universitare, marii săi profesori, precum pr. dr. Ioan G. Coman, pr. dr. Dumitru Stăniloae, pr. dr. Ioan Rămureanu sau arhid. dr. Nicolae Balca  au recunoscut în tânărul lor discipol marile sale calităţi şi au intuit în el disponibilităţi de înaltă respiraţie culturală şi teologică. Lucrarea de licenţă cu care şi‑a încununat studiile teologice superioare – „Arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului ca tâlcuitor al Liturghiei ortodoxe“ i‑a deschis perspectiva spre domeniul disciplinelor Teologiei Practice, legându‑i definitiv inima de frumuseţile Liturgicii, arie teologică de care s‑a preocupat apoi, din punct de vedere ştiinţific, toată viaţa, strălucind ca doctorand, cadru universitar şi condeier iscusit.

Anii studiilor doctorale au fost prilej pentru a‑şi perfecţiona limba franceză. A învăţat limba italiană, pe care o vorbea fluent, şi a deprins bine limba engleză, dar a pătruns şi în melodioasele dialecte copte, graţie cursurilor pe care le‑a urmat în centrele universitare mai sus‑amintite. Teza sa de doctorat a adus în Teologia Românească un subiect total nou pentru anii 1970, „de nişă“: „Doctrina şi viaţa religioasă a Bisericii Copte, reflectate în textele ei liturgice (rugăciuni şi imne)“. În referatul de la susţinerea acestei teze, marele său magistru şi părinte duhovnicesc, pr. prof. dr. Ene Branişte afirma despre doctorandul-candidat şi despre teza sa: „Prin lucrarea sa, părintele Necula îmbogăţeşte literatura teologică românească privitoare la Bisericile Vechi – Orientale cu un nou şi temeinic studiu, care se distinge nu numai prin înaltul nivel la care este tratată tema, ci şi prin actualitatea şi utilitatea sa practică; el va putea fi folosit ca un preţios  mijloc de informare în dialogul ecumenist dintre Bisericile Ortodoxe (calcedoniene) şi cele Orientale (necalcedoniene), deoarece doctrina Bisericii Copte este prezentată aici, pe de o parte, pe baza izvoarelor de informaţie cele mai vrednice de încredere, adică pe textele liturgice ale acestei Biserici, coroborate cu cele mai reprezentative lucrări ale teologilor copţi înşişi, iar, pe de altă parte, prezentarea este făcută în spirit ecumenist, fără nicio tendinţă polemică, ci numai prin comparaţie cu doctrina şi cultul Bisericilor Ortodoxe…“.

Aşadar, trebuie subliniat faptul că periplul teologic l‑a ajutat pe părintele Necula nu doar pentru a cuprinde multă ştiinţă ‑ lucru evidenţiat de altfel prin rezultatele obţinute mereu (note şi calificative maxime), apoi prin prestaţia sa academică ‑ ci i‑a deschis perspectiva asupra lumii creştine de după mijlocul secolului al XX‑lea, asupra relaţiilor Ortodoxiei româneşti cu celelalte Biserici Ortodoxe şi nu numai şi asupra întregii problematici teologice, pastoral‑liturgice, sociale şi diplomatice a timpului creştin pe care l‑a marcat pc sa, prin viaţa şi slujirea sa.

Soţ şi tată‑model, într‑o frumoasă familie preoţească

Pr. prof. dr. Nicolae Necula, membru în comisia Examenului de Atestare a Competenţelor Profesionale, susţinut de elevii seminarişti gălăţeni, promoţia 2007

Distincţia şi eleganţa sa l‑au recomandat mereu pe teologul Nicolae Necula, care era un tânăr foarte admirat. Inima sa a ales însă, aşa cum învaţă Scriptura, „femeie virtuoasă, al cărei preţ întrece aurul şi mărgeanul“. Astfel, în anul 1974 s‑a căsătorit cu domnişoara Gabriela Elena Nicola, fiica protoiereului Nicolae Nicola († 1984) şi al presbiterei Maria († 2016). Presbitera Gabriela Elena a activat ca profesor de matematică la o unitate şcolară din Capitală, însă, mai presus de toate şi‑a asumat destinul unei soţii de preot‑profesor şi decan, cu toate bucuriile, dar şi sacrificiile pe care le presupune acest statut!

Dumnezeu a dăruit părintelui şi presbiterei sale ani frumoşi şi împliniţi prin darul a doi copii: Maria‑Laura – care lucrează în domeniul economic şi Cristian – care este absolvent a două Facultăţi (de Teologie şi de Construcţii), optând pentru o carieră de inginer constructor.

Armonia din propria sa familie i‑a dat părintelui stabilitate şi i‑a alimentat convingerile şi temeiurile prin care pc. sa a susţinut, mereu, familia creştină în general şi familiile tinerilor slujitori ai Bisericii, în chip special. Pc. sa, împreună cu soţia au cununat tineri, au botezat prunci, au fost mereu alături de rudenii şi de credincioşii bisericii Icoanei din Bucureşti, la bucurii şi încercări.

Preot harismat

La 24 decembrie 1974, teologul Nicolae D. Necula era hirotonit întru diacon, slujind la biserica Icoanei din Bucureşti, unde activase ca protopsalt, încă din anul 1964. După doi ani, la 30 ianuarie 1976 a primit hirotonia întru preot, slujind mai întâi la paraclisul „Sfânta Ecaterina“ al Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, iar în a doua etapă ca îmbisericit, apoi ca titular la parohia Icoanei, până în ceasul trecerii la cele veşnice, cu o întrerupere scurtă între anii 1986 ‑1989, când a suplinit slujirea liturgică la biserica Schitului Darvari, în acea perioadă filie a parohiei unde era titular.

Slujirea sa preoţească şi‑a înfipt rădăcinile în câteva modele pe care le‑a cunoscut îndeaproape, dintre care amintim pe părintele profesor Ene Branişte (la care admira eleganţa liturgică şi despre care ne vorbea adesea şi nouă, ucenicilor), socrul său, protopopul Nicolae Nicola (la care a văzut mult echilibru misionar‑pastoral şi ştiinţa dialogului cu preoţimea) şi bunul său prieten duhovnicesc, preotul Ioan Bănăţeanu (de mare distincţie şi rigoare în actul administrativ). După trecerea acestora dincolo de zare, darurile lor „au trecut“ parcă, din voia şi cu pronia lui Dumnezeu, în viaţa şi slujirea părintelui Necula!

Slujea Sfânta Liturghie cu o implicare totală. Vocea sa inegalabilă, mişcările liturgice atât de naturale, eleganţa cu care purta sfintele veşminte şi inflexiunile glasului la rostirea cuvântului de învăţătură l‑au arătat, întotdeauna, ca „preotul deplin“ sau „preotul‑model“. Credincioşii veneau la biserica Icoanei ca să‑l asculte şi să‑l vadă. Toată făptura sa era o cateheză vie, de la care fiecare lua ce avea trebuinţă: o rugă şoptită cu adâncă simţire, o binecuvântare plină de puterea Duhului, un sfat de adâncă înţelepciune, un zâmbet încurajator, o mângâiere, un dar!

Cadru universitar de înaltă probitate ştiinţifică

În anul 1975, fiind încă în etapa de cercetare şi redactare a tezei de doctorat, a fost chemat de Patriarhul Justinian, prin profesorul dr. Ene Branişte şi numit asistent la Secţia de Teologie Practică a Institutului Teologic din Bucureşti, susţinând seminarii de Liturgică, Omiletică, Drept canonic şi cântare bisericească. Avansarea pe postul de lector s‑a făcut după obţinerea titlului de „Doctor în Teologie“, în 1978. În perioada respectivă s‑a dovedit un fecund colaborator la revistele centrale bisericeşti şi unul dintre cele mai implicate cadre didactice de la Facultatea de Teologie‑fanion a Bisericii noastre, patronată atunci de savantul Patriarh Iustin Moisescu. „Saltul“ spre titlul de conferenţiar (1980) s‑a făcut, de asemenea, în baza unei lucrări academice reale, care i‑a asigurat mai apoi şi posibilitatea candidării şi ocupării unui post de profesor plin (din 1984), urmând îndrumătorului său de doctorat la Catedra de Liturgică, Pastorală şi Artă creştină a Facultăţii sus‑amintite.

Pentru implicarea sa în viaţa universitară a Facultăţii de Teologie din Bucureşti, a fost chemat la slujirea de prodecan (1996‑2000), apoi de decan (2000 – 2007).

Adaug aici, cu emoţie, şi câteva amintiri ca fost student, masterand şi doctorand… La catedră, profesorul nostru era un teolog şi un didact desăvârşit. Cursurile sale, docte şi precise, erau o plăcere; prezentările teoretice erau întotdeauna însoţite de explicaţii pertinente, urmate de aplicări în „laboratorul“ ‑ capelă, la care ne îndemna să participăm. „Iubiţi Liturghia. Iubiţi sfintele slujbe! Cântaţi şi citiţi cu dragoste, ca pentru Dumnezeu!“ ‑ aşa ne îndemna părintele. La examene reuşeam să depăşim emoţiile graţie stilului său de profesor, riguros şi extrem de serios, dar elegant şi cald. Păstrez şi acum manuscrisul tezei de licenţă cu multele sale intervenţii şi sugestii, scrise cu roşu, pentru ca tânărul candidat care eram atunci să înveţe corect, de la început, criteriile academice de citare ştiinţifică.

Condiţiile de libertate în care se afla Biserica după anii ’90 au fost fructificate de harismaticul nostru profesor şi decan, care a putut demara, cu susţinerea Patriarhiei Române, a Secretariatului de Stat pentru Culte, a Ministerului Educaţiei şi a Primăriei Capitalei, ample lucrări de consolidare, reparaţie şi înfrumuseţare a sediului istoric al Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi a incintei acesteia, cât şi proiectul de modernizare a căminului teologic şi de construire a unui nou cămin în proximitate. Dacă astăzi, Facultatea de Teologie din Bucureşti se poate mândri cu sediul său, cu capela, căminul şi incinta reînnoite „a fundamentis“, trebuie apreciate curajul, tenacitatea şi lupta părintelui decan Necula, care a acceptat, pe lângă „şantierele“ academic şi uman la care lucra necontenit ca profesor şi preot, şi un uriaş şantier de construcţii, la care s‑a angajat ca decan şi manager.

Ctitor în învăţământul teologic românesc

Date fiind calităţile sale profesorale, recunoscute şi în lumea academică şi în Biserică, în paralel cu slujirea la catedră şi cu cea preoţească, părintele Necula a făcut parte din Comisia de Pictură bisericească a Patriarhiei Române, din Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Sit‑urilor Istorice, din Comisia de Ştiinţe Umaniste din cadrul Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare (C.N.E.A.A.) şi din Comisia pentru Teologie a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.).

Din aceste poziţii în forurile ştiinţifice şi academice amintite a susţinut, cu deplină onestitate, demersurile Patriarhiei Române şi ale Eparhiilor privind reorganizarea învăţământului teologic românesc, după 1990. Facultăţile de Teologie şi Departamentele Teologice din tot cuprinsul României îi sunt profund îndatorate pentru faptul că, personal, ca membru în comisiile ARACIS, ca profesor universitar şi ca membru al sus‑amintitelor Comisii a susţinut înfiinţarea sau reînfiinţarea, la Iaşi, Cluj, Sibiu, Timişoara, Craiova, Târgovişte, Alba Iulia, Constanţa, Baia Mare, Caransebeş, Oradea, Galaţi a programelor de studiu teologice, de astă dată în cadrul învăţământului universitar de stat.

Vocea sa avertiza însă mereu asupra necesităţii ridicării cadrelor didactice şi a actului didactic la standardele pe care învăţământul teologic românesc universitar le avusese în anii de prigoană, dar şi la condiţiile noi, socio‑umane, ale secolelor XX-XXI. În aceste instituţii a luptat pentru a înrădăcina cadre universitare de certă valoare. Toţi profesorii de liturgică din ţară îi sunt, direct sau indirect, ucenici! A primit, ca şi coordonator de doctorat, să îndrume tezele pentru 23 de candidaţi care, sub „bagheta“ sa academică au reuşit să armonizeze cercetarea ştiinţifică cu şlefuirea umană şi caracterială şi cu împodobirea duhovnicească cu virtuţi şi dragoste de sfintele slujbe şi de Biserica neamului. Amintim aici doar pe câţiva dintre aceşti ucenici, în ordine cronologică, în funcţie de anul obţinerii titlului: pr. prof. dr. Viorel Sava (cadru didactic la Facultăţile de Teologie din Bucureşti şi Iaşi, decan al Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi între anii 2004‑2012), prof. dr. Mihaela Palade (Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti), pr. prof. dr. Marian Vâlciu (decanul Facultăţii de Teologie din Târgovişte), pr. conf. dr. Nicuşor Tucă (Facultatea de Teologie din Constanţa), pr. conf. dr. David Pestroiu (Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, consilier patriarhal), pr. Mina Talaat Takla Mourkous (Biserica Coptă din Egipt), pr. conf. dr. Lucian Farcaşiu (Facultatea de Teologie „Ilarion Felea“ din Arad), arhim. dr. Chiril Lovin (Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, coordonator al Departamentului Carte de Cult al I.B.M.O.), dr. Ioan Lazăr (secretar‑şef al Facultăţii de Teologie „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti) şi alţii, între care se numără şi semnatarul acestor rânduri.

Legături duhovniceşti cu Dunărea de Jos

Aproape trei decenii, părintele Nicolae Necula a fost o prezenţă continuă, luminoasă şi îmbucurătoare pentru cei de la Dunărea de Jos, ierarh, preoţi, credincioşi.

Se simţea legat fiinţial de ÎPS Casian al Dunării de Jos, întrucât ambii provin din zona Buzăului, fiind absolvenţi ai istoricului Seminar „Kesarie Episcopul“, cu doctorate şi preocupări majore în domeniul Liturgicii, ÎPS Chiriarh susţinând chiar teza de doctorat cu părintele Necula, după trecerea la Domnul a părintelui Branişte. Aşadar, prietenia duhovnicească şi apropierea sufletească care l‑au legat de Chiriarhul nostru au fost motivaţiile deselor sale vizite în Eparhia Dunării de Jos, cu implicări concrete în viaţa şi lucrarea didactică, culturală, ştiinţifică şi misionar‑pastorală din această parte de ţară. În primul rând, la chemarea ÎPS Arhiepiscop, aproape două decenii, la fiecare sfârşit de an şcolar, părintele profesor Necula a acceptat să prezideze, alături de ierarhul nostru, examenul de atestat pe care l‑au susţinut generaţiile de absolvenţi ale Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei“. Aprecia întotdeauna prezentarea frumoasă a candidaţilor: ţinuta, evlavia, vocea, cântarea frumoasă, argumentarea ideilor, modul corect de întocmire ştiinţifică a lucrărilor de atestat. Aprecia implicarea ierarhului şi a profesorilor în dificila răspundere de coordonare a actului didactic şi de formare spirituală a elevilor seminarişti, mulţi dintre ei viitori preoţi.

Totodată, pc sa este, împreună cu ÎPS dr. Casian Crăciun, ctitorul învăţământului teologic universitar gălăţean. Începând cu 1992 şi până la trecerea sa Dincolo, părintele Necula a cunoscut îndeaproape lucrarea universitară teologică de la Galaţi. În primii ani a acceptat poziţia simbolică de „decan onorific“ pentru specializările teologice ale Facultăţii de Litere şi Teologie, iar pentru a consolida tânărul corp didactic teologic de la Galaţi, în perioada 1992-1998 a avut ore de Liturgică şi Catehetică şi la Universitatea „Dunărea de Jos“. În anul 2000, când Patriarhul de fericită pomenire Teoctist primea titlul de „Doctor Honoris Causa“ al „Almei Mater“ gălăţene, părintele decan Necula susţinea „Laudatio“ pentru Preafericirea Sa, (şi) în calitate de ctitor de învăţământ teologic la Galaţi. De asemenea, pc. sa a răspuns cu solicitudine la toate invitaţiile adresate de Centrul Eparhial sau de Departamentul Teologic de la Galaţi, participând la evenimentele ştiinţifice teologice organizate în cetatea Sfântului Andrei, în perioada 1999-2016.

Nu se vor putea uita niciodată participările sale la sărbătorile Sfântului Apostol Andrei, vocea sa inconfundabilă cu care înălţa spre Pantocratorul Catedralei imnul „Iubi‑Te‑voi, Doamne…“ şi aprecierile sale în legătură cu „simfonia“ dintre Eparhie, autorităţile locale, instituţiile din zonă, preoţime şi popor, spre binele Dunării de Jos şi al Bisericii Ortodoxe Române, în general.

Nu în ultimul rând, evoc aici scena de neuitat, când pimenarhul de la Galaţi şi părintele profesor Necula au gândit, schiţat şi lansat un proiect de anvergură, care avea să îmbogăţească teologia românească cu o serie de patru volume normative; împreună au formulat şi un generic, ce avea să devină unul dintre cele mai cunoscute, căutate şi citite titluri de carte teologică: „Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică“. Primele două volume au fost pregătite de către slujitorii Editurii eparhiale şi tipărite la Galaţi, în anii 1995 şi 2001.

De asemenea, aici se cuvine să apreciem, în chip cu totul special, prezenţa sa în colectivul de redacţie al periodicului eparhial „Călăuză ortodoxă“, încă din anul 1995 şi până la zi.

Opera scrisă. Distincţii bisericeşti, academice şi de stat

Opera sa cuprinde mai multe volume: Doctrina şi viaţa religioasă a Bisericii Copte reflectate în textele liturgice (rugăciuni şi imne). Teză de doctorat în Teologie, în „Ortodoxia“, an XXVIII (1976), nr. 3‑4, p. 473‑626 şi în extras, Bucureşti, 1977, 153 p. (republicată  de ucenici, la Editura Parenesis, Târgovişte, 2014); Biserică şi cult pe înţelesul tuturor, Editura Europartner, Bucureşti, 1996, 207 p.; Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 1996, 351 p.; Tomas Špidlik, Marii mistici ruşi (traducere din limba italiană), Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 1997, 344 p.; Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică, vol II, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2001, 502 p.; Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică, vol III, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2004, 365 p.; Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică, vol IV, Editura „Cuvântul vieţii“ a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2010, 211 p. Aceste ultime patru volume au fost reunite în două volume masive, republicate în condiţii grafice deosebite, cu binecuvântarea Preafericitului Pă­rin­te Patriarh Daniel, la Editura Trinitas, în anul 2014.  La acestea se adaugă câteva zeci de studii de mare consistenţă, publicate în perio­dicele bisericeşti centrale (unele adunate de ucenici şi republicate în volumul Studii de teologie liturgică, Târgovişte, 2014) şi sute de articole, reportaje, recenzii, predici, note, în diverse periodice, reviste, ziare. Timp de peste două decenii a fost o prezenţă dinamică şi un apologet al poziţiilor corecte (doctrinare, cultuale şi morale) ale Bisericii, în multe dezbateri pe teme „sensibile“, larg mediatizate de posturi laice de televiziune. A fost una dintre cele mai puternice voci care, încă din anii 1999, a susţinut, cu argumente pertinente, proiectul de construire a Catedralei Mântuirii Neamului!

Pentru realele sale biruinţe în lucrarea liturgică, pastorală, didactică, managerială şi pentru truda în diferite organisme centrale academice, părintele Nicolae Necula a primit multe distincţii şi titluri, bisericeşti şi laice, dintre care trebuie amintite, mai ales: „Crucea Patriarhală“ din partea fericitului întru pomenire Patriarh Teoctist (1991) şi din partea Sanctităţii Sale, Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului (2000), Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel (2014), Ordinul „Meritul cultural“ în grad de comandor, categoria Culte, al Preşedintelui României (2004).

Slujba de înmormântare, imn al învierii

După rânduială, trupul neînsufleţit al părintelui decan Necula a fost aşezat, pentru o zi şi o noapte, în naosul bisericii Icoanei din Bucureşti. Aici i‑au sărutat cinstita dreaptă, au rostit rugăciuni şi au transmis cele cuvenite familiei enoriaşii şi fiii duhovniceşti ai pc. sale. În dimineaţa zilei de 7 septembrie 2017, părintele „a vizitat“ pentru ultima dată Facultatea de Teologie din Bucureşti şi „a şezut“ la rugăciune, în capela „Sf. Ecaterina“, unde, după Sfânta Liturghie, s‑a oficiat slujba de prohodire, după rânduiala liturgică cuvenită. În jurul său şi al familiei s‑au strâns mulţime de studenţi, masteranzi şi doctoranzi, un sobor rugător de preoţi‑ucenici, ucenici-cadre universitare de la mai multe Facultăţi de Teologie din ţară şi trei ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre: ÎPS Mitropolit dr. Laurenţiu al Ardealului, ÎPS Arhiepiscop dr. Casian al Dunării de Jos şi PS dr. Varlaam Ploieşteanul, Episcop‑vicar patriarhal.

Mesajul Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române a fost prezentat de PS Varlaam Ploieşteanul. Plin de aprecieri pentru lucrarea jertfelnică şi personalitatea luminoasă ale părintelui Necula, mesajul Patriarhului României sublinia printre altele: „Părintele profesor Nicolae Necula a însemnat mult pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti, dar şi pentru învăţământul academic teologic românesc în general, precum şi pentru biserica Icoanei, unde a slujit lui Dumnezeu vreme de aproape cinci decenii, păstorind şi povăţuind nenumăraţi fii duhovniceşti. În mod deosebit, a însemnat mult pentru familia sfinţiei sale – doamna Gabriela Elena şi cei doi copii, Maria – Laura şi Cristian, care l‑au susţinut cu multă dragoste şi jertfelnicie în misiunea sa. Pentru toată activitatea sa bogată de slujire a Bisericii, ne simţim datori să aducem prinos de mulţumire lui Dumnezeu şi să ne rugăm pentru odihna sufletului său în pacea, bucuria şi iubirea Preasfintei Treimi. Bucuria de a sluji lui Dumnezeu, darul cântării cu care era înzestrat, preocuparea pentru calitatea şi studiul muzicii, repertoriul muzical impresionant pe care‑l deţinea şi‑l împărtăşea cu drag, au definit sufletul său nobil, aplecat spre tot ceea ce este frumos şi sfânt. Studiul permanent, dar şi memoria impresionantă pe care o avea, au rodit lucrări teologice de valoare, evidenţiind un om de cultură foarte profund. Chipul senin al dascălului dedicat catedrei, bucuria întâlnirii cu studenţii, atitudinea sociabilă şi deschisă pentru credincioşii de la biserica Icoanei, răbdarea cu care era înzestrat, l‑au făcut să fie iubit, căutat şi urmat de mulţi credincioşi ai Bisericii. O viaţă întreagă dăruită lui Dumnezeu şi oamenilor se aşează astăzi în lumina şi pacea Domnului Iisus Hristos, Căruia ne rugăm să primească sufletul slujitorului Său, Nicolae preotul, în lăcaşurile Sale şi să‑l odihnească împreună cu Sfinţii Săi slujitori“. În cuvântul său, ÎPS Mitropolit Laurenţiu sublinia: „că prin exemplul propriu şi prin studiu a arătat, nenumăratelor generaţii de studenţi şi preoţi cum să săvârşim Sfintele Taine, astfel încât să le slujim corect şi să explicăm credincioşilor sensurile teologice şi mistice ale acestora. Am apreciat întotdeauna la el modul desăvârşit în care a îmbinat slujirea de preot cu cea de profesor. De aceea l‑am şi pomenit la rugăciune «ca preotul‑profesor Nicolae»“.

ÎPS Arhiepiscop Casian a arătat că părintele Necula a fost „profesorul nostru, învăţătorul nostru, părintele nostru, al tuturor, care a slujit aici, la acest Altar, de unde avem treimea de valori care definesc ethosul liturgic al Sfintei Ortodoxii româneşti. Primul este începătorul Vintilescu ‑ acela care a dăltuit rugăciunea în analele academice. Al doilea este părintele Branişte ‑ care a adus academicul din Liturghie în mistagogia Sfinţilor Părinţi despre istoricul Liturghiei, cu spiritul şi cuvântul dantelat, care vorbea cu Dumnezeu şi la catedră şi la altar. Iar părintelui Branişte, Dumnezeu i‑a dat un tânăr la fel de elegant, părintele Necula, al treilea mare dascăl român de Liturgică, şi care a ales să transfere liturgicul de la catedra academică la Sfântul Altar şi la popor, prin acele explicaţii catehetice atât de necesare şi a căutat uniformizarea liturgică ‑ proiect iniţiat de Patriarhul Justinian. Părintele Necula rămâne pentru totdeauna  un ctitor, continuatorul teologiei liturgice a părintelui Ene Branişte, un ctitor de profesori de teologie liturgică, pentru că toate aceste calităţi le‑a presărat în ucenicii săi, slujitori, marea majoritate, la catedrele de specialitate din ţară, care prelungesc lucrarea sa (…) Se cuvine să nu uităm cât curaj a dovedit în încercările vieţii, câtă armonie a adus în dezbinări, câtă dragoste a lăsat în inimile noastre. Rămâne un preot, un teolog şi un dascăl‑icoană“.

Au prezentat mesaje şi: dl prof. dr. Romiţă Iucu, prorector al Universităţii din Bucureşti, pc. pr. prof. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti şi pc. pr. prof. Vasile Stanciu, decanul Facultăţii de Teologie din Cluj.

După slujba prohodirii, trupul neînsufleţit al părintelui profesor Nicolae D. Necula a fost aşezat spre odihnă, în capela familiei de la cimitirul Belu din Bucureşti, nu departe de „Aleea Scriitorilor“.

Pomenirea de 40 de zile

Timp de şase săptămâni, în hall‑ul mare al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, luminat discret de o candelă, chipul părintelui prof. dr. Nicolae D. Necula  „a predat“, ca de la catedră, lecţia de neuitare şi rugăciune, pentru toţi: profesori, doctoranzi, masteranzi, studenţi. Apoi, la plinirea celor 40 de zile de la plecarea sa dintre noi, părintele Nicolae Necula ne‑a chemat iarăşi la comuniune, în rugăciune. La biserica Creţulescu din Bucureşti s‑a slujit Sfânta Liturghie, cu rugăciuni şi ectenii înălţate pentru odihna sufletului preaiubitului nostru magistru duhovnicesc. A urmat apoi slujba parastasului, la care a fost prezent, rugător, şi PS Varlaam Ploieşteanul, episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de mai mulţi preoţi, toţi ucenici ai părintelui pomenit. În numele colectivului de cadre didactice de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, pc pr. prof. dr. Ştefan Buchiu, decanul acestei instituţii a evocat personalitatea  părintelui Necula. În cuvântul său de mângâiere, adus familiei, PS Varlaam a arătat lucrarea de excepţie pe care părintele profesor Necula a săvârşit‑o mai ales în sufletele ucenicilor săi şi ale credincioşilor pe care i‑a păstorit, transmiţând familiei şi tuturor celor de faţă binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. De asemenea, toţi cei prezenţi au ţinut să prelungească ceasul de rugăciune la capela  familiilor Nicola – Necula de la cimitirul Belu, unde părintele profesor aşteaptă „învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie“.

Lăsămintele părintelui Nicolae D. Necula

Acum nu trebuie să lăsăm să se aştearnă uitarea peste chipul părintelui, nici praful peste opera sa! Îl vom pomeni cât vom mai pâlpâi şi noi sub soare! Pleiada de ucenici nu poate (nu trebuie!) să îşi uite magistrul!!

Opera sa suscită interes maxim. Are perenitate. Titlurile semnate de părintele vor fi citate mereu, vor rămâne normative în domeniul Liturgicii, cu atât mai mult că în Biserică vin la slujire, mereu, mulţi preoţi tineri, care vor avea nevoie întotdeauna de povăţuire.

Deşi nu mai este fizic, părintele nostru profesor ‑ poate ultima personalitate cu profil olimpian dintr‑o lume a marilor profesori de teologie de odinioară! ‑ va glăsui prin opera sa, mereu şi, credem noi, şi prin ucenicii săi, care, cu recunoştinţă şi în duh de rugăciune, se vor strădui să îi ducă mai departe, pe cât pot, lucrarea, misiunea.

Doamne, Iisuse Hristoase, Izvorule al vieţii şi „Mare Dascăl“, Te rugăm să primeşti în ceruri, întru odihna Ta, sufletul lin al părintelui nostru profesor Nicolae, pe care, pentru dragostea cu care Ţi‑a slujit,  să îl răsplăteşti cu lumină, bucurie şi pace fără de sfârşit!

Pr. dr. Lucian Petroaia, vicar‑administrativ