În şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial, din 18 septembrie 2017, părintele Sică‑Simeon Bănică a fost numit inspector eparhial pentru cateheză şi activităţi cu tineretul.
Părintele Sică‑Simeon Bănică s‑a născut la 4 septembrie 1968, în municipiul Brăila, în familia bunilor creştini Iordache şi Dumitra Bănică. A urmat şcoala primară şi gimnazială în municipiul Brăila. Ascultând chemarea lăuntrică, a optat pentru cursurile Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“ din Buzău, pe care l‑a absolvit în anul 1992. A fost admis la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, secţia Teologie Pastorală, finalizându‑şi studiile universitare cu teza de licenţă intitulată „Taina Cununiei – aspecte soteriologice“, alcătuită sub îndrumarea pc. pr. prof. dr. Constantin Coman.
În anul 1995 s‑a căsătorit cu domnişoara Ana‑Maria Olteanu, Dumnezeu binecuvântându‑i cu şase copii. A fost hirotonit diacon la 21 ianuarie 1996 şi preot la 28 ianuarie 1996, pe seama parohiei Viziru de Jos, Protopopiatul Însurăţei, judeţul Brăila, unde slujeşte până în prezent.
Pentru numirea în noua responsabilitate, s‑a ţinut cont de faptul că părintele Simeon‑Sică Bănică este cunoscut pentru frumoasele activităţi liturgice, misionare şi cultural‑folclorice pe care le desfăşoară cu copiii şi tinerii din localitate şi pentru implementarea în cadrul parohiei a programelor „Hristos împărtăşit copiilor“ şi „Alege Școala“.
Părintele a înfiinţat şi corul parohial „Axioniţa“, cu care a participat la numeroase concursuri locale şi naţionale. Începând din anul 1996, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, părintele Bănică a organizat anual la Parohia Viziru de Jos întâlniri cu studenţii membri ai A.S.C.O.R. ai filialelor din ţară, iar din 2002, a continuat cu taberele tematice pentru copiii din comuna Viziru, dar şi din parohiile învecinate.
Taberele organizate anual cuprind activităţi religioase, care presupun participarea activă a copiilor la slujbele religioase şi la Sfânta Liturghie; activităţi cu caracter etno‑folcloric, în cadrul cărora copiii învaţă dansuri populare şi intonează cântece folclorice şi patriotice; activităţi sportive şi de divertisment, având drept scop redescoperirea valorilor spirituale româneşti şi a tradiţiilor poporului nostru.
Pentru întreaga activitate pastoral‑misionară din parohie, la 8 august 2010, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian i‑a acordat rangul bisericesc de iconom‑stavrofor.
În ultimii ani, a făcut parte din delegaţia Eparhiei Dunării de Jos la întrunirile internaţionale de tineret. În 21 mai 2013, la hramul istoric al Catedralei Patriarhale, a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Diploma omagială „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, pentru participarea la concursul naţional „În Biserică şi în şcoală – educaţie pentru viaţă“, din cadrul proiectului „Alege şcoala!“.
Dorim mult succes noului ,,truditor“ în brazda Bisericii de la Dunărea de Jos, în deplină ascultare duhovnicească şi canonică faţă de Înaltpreasfinţitul Părinte Chiriarh, spre folosul şi bunul mers al departamentului eparhial la care a fost chemat.
Pr. Gabriel Mungiu, secretar eparhial