Excelenţ Sa, Rev. Manfred Wagner, distins de Patriarhia Serbiei cu ordinul „Sf. Sava“

În 29 septembrie 2017, în Catedrala catolică „Sf. Eberhard“ din Stuttgart, Excelenţei Sale, Rev. prof. h.c. Manfred Wagner i‑a fost oferit Ordinul „Sfântul Sava“, cea mai înaltă distincţie a Bisericii Ortodoxe a Serbiei.

Eberhardskirche

La eveniment au fost prezenţi episcopi ortodocşi din diferite Biserici Ortodoxe surori, precum şi nenumărate oficialităţi din landul Baden Württemberg.

Prin această distincţie, pastorului Manfred Wagner i‑a fost astfel recunoscută neobosita activitate filantropică, prin care a contribuit substanţial la renaşterea multor instituţii ale Bisericilor Or­todoxe din Europa de Est, greu încercate de regimurile totalitare, iar mai apoi de războaie.

Excelenţa Sa şi‑a început această activitate socială în anul 1988, când a fost numit în funcţia de consilier bisericesc pentru relaţii europene şi internaţionale, în Consiliul superior bisericesc din Stuttgart şi a fost între 2001‑2011 delegatul pentru par­te­ne­riatul cu Europa de Est al Bisericii Evanghelice Luterane din Württem­berg. În acest timp, a iniţiat numeroase proiecte de ajutor în ţările din Europa de Est, în numele Bisericii Luterane din Württemberg.

Cu ajutorul Excelenţei Sale, mulţi tineri ortodocşi au primit susţinere financiară pentru a studia la cele mai bune facultăţi de teologie din Germania (în principal la prestigioasa Facultate de Teologie Protestantă din Tübingen). Tot cu ajutorul său, a fost oferită asistenţă financiară pentru dezvoltarea unor instituţii sociale în ţările ortodoxe din Europa de Est, cu precădere în Serbia şi România.

Rev. Manfred Wagner a fost distins în anul 2001 şi de către Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, cu Ordinul eparhial „Crucea Sfântului Apostol Andrei“, pentru ajutorul constant oferit mai multor instituţii social-filantropice şi de învăţământ eparhiale.

Excelenţa Sa a contribuit constant la dotarea Orfelinatului Eparhial „Sfântul Vasile cel Mare“, iar în 2002, tot la propunerea sa, laboratorul de informatică al Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi a fost dotat prin sprijinul Bisericii Evanghelice Luterane din Württemberg cu aparatură necesară unei şcoli moderne.

În prezent, în parteneriat cu Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Centrale şi de Nord, cu Biserica Evanghelică Luterană din Württemberg şi cu Ministerul Culturii, Tineretului şi Sportului din Landul Baden‑Württemberg, Arhiepiscopia Dunării de Jos implementează la Galaţi un proiect intitulat „Galaţi – 2020“, care are ca scop construirea unei Clinici de Oncologie Pediatrică.

Drd. Alexandru Bulgaru