Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi a aniversat în acest an, la data de 6 august, un centenar de la târnosirea sa.
Rodul unor înflăcărate dorinţe ale clerului şi ale creştinilor de la Dunărea de Jos, dar şi o operă spirituală şi arhitectonică de excepţie, aceasta a trecut prin nenumărate încercări, încă de la aşezarea pietrei fundamentale din anul 1906.
Ierarhul ales de Dumnezeu pentru a zidi Eparhiei o catedrală pe măsura importanţei ei a fost episcopul Pimen Georgescu (1902‑1909). La doar patru ani de la instalarea sa ca titular al Eparhiei Dunării de Jos, acesta a început demersurile de ridicare a catedralei.
La momentul solemn de punere a pietrei de temelie, petrecut la 27 aprilie 1906, a fost prezentă şi viitoarea familie regală a României, principele Ferdinand şi principesa Maria.
Lucrările efective de ridicare a zidurilor s‑au realizat într‑un timp relativ scurt, dorinţa ierarhului fiind aceea ca, până la venirea iernii, clădirea să fie tencuită şi învelită. Din varii motive acest lucru nu a fost posibil, astfel încât, la alegerea episcopului Pimen în scaunul mitropolitan de la Iaşi, în anul 1909, catedrala nu era încă finalizată.1
După finalizare, zidurile interioare ale catedralei au fost înveşmântate cu pictură, episcopul Nifon angajând în vederea acestui lucru pe Costin Petrescu, renumit artist, care a pictat noua catedrală în ulei, în stil realist. Pictura sa a fost grav deteriorată la cutremurul din 1940, o parte din ea dăinuind până astăzi doar în pridvor.
Deşi dorinţa episcopului Nifon a fost aceea de a o vedea finalizată şi târnosită în anul 1912, vicisitudinile istorice ale vremii, precum şi declanşarea unor evenimente internaţionale, au făcut ca acest moment să fie amânat.
Ba mai mult, la 15 iulie 1914, începea Primul Război Mondial, fapt care prelungea cu şi mai mult timp evenimentul mult dorit al târnosirii. Intrarea României în război a complicat situaţia catedralei, fondurile alocate acesteia fiind redirecţionate către Ministerul de Război.
În ciuda tuturor greutăţilor şi totodată în contextul extrem de delicat al situaţiei din ţară, episcopul Nifon decide să târnosească biserica, fixând ca dată ziua de 6 august 1917.
Momentul ales avea să coincidă cu ziua declanşării celei mai mari lupte de pe teritoriul românesc în Primul Război Mondial, desfăşurată la nici o sută de kilometri de oraş, pe linia Nămoloasa – Mărăşeşti.
Slujba de târnosire a fost oficiată de ierarhul Dunării de Jos într‑un cadru restrâns, acesta fiind înconjurat doar de clerul eparhiei şi de autorităţile locale. La sfârşitul slujbei, ierarhul a ţinut un cuvânt mobilizator, făcând referire la multele eforturi depuse pentru ridicarea impunătorului monument, precum şi la situaţia dificilă în care avea loc sfinţirea.
Lipsurile datorate situaţiei financiare a ţării şi eparhiei au fost depăşite graţie dragostei şi a dorinţei ierarhului şi a creştinilor gălăţeni de a avea un edificiu al oraşului, care să încorporeze întrega istorie bisericească a zonei Dunării de Jos.
Amplasarea pe un teren slab, dar şi desele mişcări telurice au făcut ca edificiul să sufere nenumărate intervenţii şi reparaţii. La nici 20 de ani de la prima sfinţire, în 20 decembrie 1936, catedrala era resfinţită, după importante lucrări de reparaţie efectuate sub supravegherea episcopului Cosma Petrovici.2
Cutremurul din 1940 avea să avarieze grav catedrala, turla mare prăbuşindu‑se.
(1909‑1922)
Pentru o perioadă relativ lungă (1940‑1957), biserica „Sf. Ilie“ din Galaţi3 a îndeplinit rolul de Catedrală a oraşului. Tot aici avea loc, la 26 martie 1950, şi instalarea episcopului Chesarie Păunescu. Prezent la acest eveniment, Patriarhul Justinian a ridicat problema stării în care se afla catedrala, îndemnându‑l pe noul arhipăstor să urgenteze refacerea ei 4.
Episcopul Chesarie se va îngriji de refacerea catedralei şi repictarea ei, de către maestrul Gheorghe Popescu. Peste şapte ani, în data de 7 iulie, catedrala era din nou resfinţită de către un sobor de ierarhi din care au făcut parte: mitropoliţii Firmilian al Olteniei şi Vasile al Banatului, episcopii Antim al Buzăului, Teofil al Romanului şi Huşilor, Valerian al Oradiei şi Teoctist Botoşăneanul, episcop‑vicar patriarhal.5
Cutremurele din 1977, 1986 şi 1990 au avariat catedrala, astfel încât personalul deservent, precum şi patrimoniu acesteia au fost mutate pentru o perioadă la biserica „Sf. Pantelimon“ din municipiu.
Cu multe osteneli, asumate încă de la început de către noul arhiereu‑vicar, PS Părinte Casian, actualul Arhiepiscop al Dunării de Jos, s‑a reuşit reconsolidarea zidurilor, refacerea acoperişului şi restaurarea picturii.
Altarul a fost resfinţit la 30 noiembrie 1995 de către adormitul întru fericire Patriarh Teoctist.
Sfânta Masă a Catedralei a fost resfinţită la 12 octombrie 2000 de către Sanctitatea Sa, Bartolomeu I, Patriarh Ecumenic de Constantinopol, împreună cu Patriarhul României Teoctist. În acest context, catedrala a primit ca al doilea ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei.
În ziua împlinirii a 10 ani de la trecerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Galaţi şi la împlinirea unui secol de la temeluire, după finalizarea tuturor lucrărilor de înfrumuseţare ale catedralei, aceasta era din nou resfinţită, de către un impresionant sobor de ierarhi, sub protia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
Martor al atâtor evenimente istorice, loc de reculegere sufletească pentru generaţii întregi de creştini gălăţeni şi nu numai, catedrala, mai frumoasă astăzi ca oricând, continuă să fie un izvor nesecat de hrană sufletească.
Drd. Alexandru Bulgaru
1. Pr. Eugen Drăgoi, „O sută de ani de la punerea pietrei de temelie a Catedralei Episcopale a Dunării de Jos“, în Călăuză Ortodoxă, anul XVII, mai 2006, nr. 210, p. 10.>
2.Pr. Eugen Drăgoi, „Catedrala Dunării de Jos. Un veac de existenţă. 1906‑2006“, în Catedrala Dunării de Jos: 1906‑2006, ed. a II‑a, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2009, p. 22.
3.Amplasată iniţial pe locul actual al Complexului „Potcoava de Aur“ din municipiul Galaţi, distrusă în incendiu.
4.† Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Dragostea zideşte pacea şi numai pacea zideşte mântuirea“, în Apostolat social, vol. 4, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1952, p. 211.
5.Arhim. Ieronim Motoc, „Resfinţirea Catedralei Episcopale din Galaţi“, în Biserica Ortodoxă Română, anul LXXV, nr. 10, octombrie 1957, p. 902.