Zi de sărbătoare la Mănăstirea Buciumeni, pe un deal împădurit de lângă Nicoreşti. Mii de oameni de toate vârstele, sosiţi din mai multe judeţe, unii de la Bucureşti au venit în pelerinaj la aşezământul monastic cu hramul „Sfânta Treime“ şi „Acoperământul Maicii Domnului“. Praznicul Sfintei Treimi este sărbătorit cu evlavie şi fast de creştinii adunaţi aici sub ascultarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Dar povestea a început cu mult timp înainte: în perioada 8‑12 mai copii, din toate protoieriile din judeţul Brăila au participat la Cercul pedagogic de Religie, pregătindu‑se pentru întâlnirea de la Buciumeni din 5 iunie. Iar în zilele premergătoare pelerinajului, în cadrul Aşezământului Social-Cultural „Sfântul Casian“ de la Centrul Eparhial, la Mănăstirea Buciumeni şi la Nicoreşti au fost gătite peste 28.000 de sărmăluţe tradiţionale, cozonaci şi alte bunătăţi, pentru toţi pelerinii ce urmau să fie prezenţi la sărbătoare.
Pădurea i‑a întâmpinat cu lumină şi foşnet. O zi de început de vară ca în copilărie, cu miresme de flori şi iarbă proaspăt tăiată, cu susurul frunzelor peste care S‑a pogorât Duhul Sfânt la vremea rugăciunii. Sfânta Liturghie, săvârşită în frumosul foişor din inima pădurii – o adevărată dantelărie în lemn – împodobit cu nenumărate ghirlande de flori şi crenguţe de brad, a adunat laolaltă capetele plecate ale mulţimii de credincioşi. Numeroşii preoţi, sosiţi din toate parohiile judeţelor Brăila şi Galaţi – câteva zeci – au dat bun răspuns cântărilor şi rugăciunilor din foişor, răspândiţi fiind printre credincioşi. S‑a ridicat astfel către bolta pădurii şi a cerului un singur glas, armonios ţesut din sute de voci de preoţi şi de mireni. Au cântat apoi, pe treptele foişorului din luminiş, câteva coruri de copii şi adolescenţi, purtând costume populare româneşti, mândri şi îmbujoraţi de emoţia concertului.
Oameni cunoscuţi şi necunoscuţi s‑au rugat împreună, au ascultat cuvântul de învăţătură al ÎPS Casian, nemişcaţi în peticele de soare scăpate printre frunzele copacilor înalţi, au arătat cucernicie şi răbdare, s‑au desfătat apoi împreună la agapa pregătită din vreme de zeci de mâini harnice şi pricepute, s‑au plimbat pe cărările pădurii primitoare şi tăcute. Și a plecat apoi fiecare la treburile sale, cu linişte interioară, cu sufletul şi mintea pline de cuvintele înălţătoare ale Înaltpreasfinţitului lor Părinte. Cum nu s‑a mai întâmplat, nu am remarcat nici un gest strident, nici un chip aspru, nici o vorbă de ocară.
Potecile s‑au umplut pe urmă de copii şi tineri pregătiţi pentru „şcoala din pădure“ ce urma să aibă loc după agapă. Douăzeci şi cinci de ateliere tematice, marcate prin plăci fixate pe copaci din loc în loc, au adunat la sfat minţile tinere şi ştiinţa dascălilor lor, în discuţii libere, dar atent călăuzite, despre rolul icoanei în viaţa creştinilor, despre asperităţile pe care le provoacă coliziunea vieţii interioare cu aceea din societate, despre ispitele tehnologiilor de comunicare, despre folosirea acestora în scopuri de informare, fără a respinge apropierea umană firească, care rămâne calea adevărată de cunoaştere a celuilalt – şi a noastră, prin oglindirea lui…Teme care îi preocupă pe tineri şi care nu pot lipsi dintr‑un dialog sincer între dascăl şi elev, dialog care, iată, s‑a desfăşurat la Buciumeni în cel mai fericit chip, în prelungirea orelor de Religie de la şcoală. Într‑o împletire de cuvânt adânc şi joc, atelierele au ţinut copiii preţ de un ceas‑două într‑o atmosferă de bucurie şi libertate a gândirii, care a culminat cu întâlnirea mai multor participanţi cu Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, participant la concluziile unora dintre ateliere. Răspunsurile tinerilor din clasele de liceu la întrebările cu mult miez ale păstorului lor au dat dovadă de acuitate a inteligenţei, curiozitate şi dorinţă de a învăţa. Spiritul liber al acestor copii, asaltaţi de marile primejdii ale unei modernităţi neînfrânate şi haotice, neprietenoasă faţă de valorile tradiţionale ale neamului românesc, pare dornic de a se înarma cu strategii de păstrare a elementelor de civilizaţie perpetuate de părinţii, bunicii şi dascălii lor, de ierarhii Bisericii româneşti. Căci libertatea spiritului poate, şi trebuie, să fie folositoare şi în împotrivirea la înstrăinarea de neamul în care ne‑am născut, la copierea unor obiceiuri şi rânduieli de aiurea, fără amprentă în sufletul nostru şi fără folos duhovnicesc.
Am trăit la Buciumeni, luni ‑ 5 iunie, multe ore de pace, momente de bucurie şi speranţă, un timp intercalat în timpul obişnuit al activităţilor de zi cu zi, în care normalitatea ne‑a impresionat prin firescul ei. Folos duhovnicesc am luat cu noi, la plecarea spre casă, odată cu amintirea unei zile excepţionale, pe care am trăit‑o prin Cel ce le poartă la toate de grijă. Invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Casian ne‑a bucurat şi ne‑a îngăduit să ne îmbogăţim, la minte şi la suflet. Vizitând vechile chilii ale maicilor Teoctista şi Luciana, chipuri de lumină ale monahismului românesc, am regăsit cucernicia şi înţelepciunea din paginile Filocaliei. Citirea Acatistului Maicii Domnului cu tinere voci în miez de noapte, în ajunul sărbătorii Sfintei Treimi, în paraclisul mănăstirii, ne va însoţi cât trăim. Ne rugăm să ne însoţească mereu şi pacea sfântă care s‑a aşternut atunci peste noi.
La capătul unei evocări prea puţin grăitoare a bucuriilor acestei zile pline de evenimente, păstrăm intensitatea trăirii unui timp viu şi adevărat, frumos oglindită de adierea ce mângâie, cu siguranţă, şi acum vitraliile foşnitoare ale pădurii‑catedrale de la Mănăstirea Buciumeni, aşa cum le‑a numit Înaltpreasfinţitul Părinte Casian Crăciun.
Conf. dr. Ioana Feodorov