Nu este sărbătoare mai frumoasă şi mai însemnată pentru o comunitate de creştini ortodocşi, decât hramul bisericii parohiale. Încărcătura spirituală a unui astfel de praznic anual copleşeşte deopotrivă pe enoriaşi, pe clericii parohiei şi pe oaspeţi. Dar când hramul este cinstit cu prezenţa slujitoare a ierarhului locului, atunci emoţiile şi trăirile sfinte sunt mult mai înălţătoare şi duhul sărbătorii cuprinde în sine rugăciune intensă, învăţături folositoare şi experienţa dumnezeiască a comuniunii depline.
Astfel de sentimente au trăit toţi cei care – gazde sau oaspeţi – au luat parte, în ziua de 2 mai din anul Domnului 2017, la hramul bisericii parohiale „Sfântul Ierarh Atanasie Patelarie“, locaş ridicat în cartierul gălăţean Micro 18, între anii 2005‑2009, şi aşezat sub ocrotirea spirituală a acestui sfânt ierarh, Patriarh Ecumenic al Constantinopolului în veacul al XVII‑lea, care a vieţuit peste un deceniu în oraşul nostru de pe malul Dunării.
Cu multe zile înainte, preoţii parohiei, Cristian Podaşcă şi Toderiţă Călin, sprijiniţi de membrii Consiliului şi ai Comitetului Parohial şi cu concursul binevoitor al multor enoriaşi, au pregătit şi înfrumuseţat biserica de lemn a parohiei, o bijuterie arhitectonică de care nu se poate să nu te îndrăgosteşti, incinta bine gospodărită şi primitoare şi toate celelalte necesare unui asemenea eveniment de mare sărbătoare.
În mijlocul mulţimii adunată din dragoste faţă de Sfântul Ierarh Atanasie, a poposit Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a adus propriul său dar: Icoana Sfântului Ierarh, patronul spiritual al bisericii, în care se află o părticică din sfintele sale moaşte, ca mângâiere, nădejde şi bucurie sfântă pentru toţi cei prezenţi. Prin aşezarea în mijlocul curţii, la închinare, a chipului şi moaştelor marelui păstor de suflete din Moldova lui Vasile Lupu, ÎPS Casian a arătat, cu înţelepciune, că Sfântul Atanasie este cel care patronează sărbătoarea, adunarea credincioşilor şi cel în jurul căruia gravitează întreaga zi de hram.
Slujba Sfintei Liturghii arhiereşti s‑a săvârşit în Altarul de vară, cu participarea mai multor preoţi slujitori din Galaţi şi diaconi de la Catedrala Arhiepiscopală, iar curtea s‑a umplut de elevii şcolii de pe raza parohiei, însoţiţi de profesori, de părinţii şi rudeniile acestora.
După citirea Sfintei Evanghelii, Arhipăstorul Dunării de Jos a adresat elevilor din clasele primare şi de gimnaziu, dar şi celor mai mici enoriaşi, copii de la grădiniţă, un cuvânt adecvat vârstei lor, cu referire la momentul sărbătoresc pentru care aceştia au venit la sfânta biserică; s‑a rugat împreună cu ei, a dialogat cu aceştia despre comportamentul model al unui copil creştin, îndemnându‑i să asculte de dascălii lor, de profesorii de Religie şi de părinţii lor. Le‑a explicat, pe scurt, de ce Biserica îl cinsteşte în această zi pe Sfântul Atanasie, apoi a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului pe cei pregătiţi dintre ei şi le‑a împărţit tuturor pachete cu daruri pregătite de Comitetul Parohial, slobozindu‑i la rosturile lor şcolăreşti.
După otpustul Sfintei Liturghii, în cuvântul adresat clerului şi credincioşilor, Chiriarhul locului a amintit de Evanghelia duminicii precedente, care pomeneşte pe femeile mironosiţe şi modelul lor de „Apostoli ai Sfinţilor Apostoli“, cum le numeşte Sfântul Ioan Gură de Aur, cărora Mântuitorul le‑a schimbat tristeţea în bucurie şi le‑a trimis la Ucenicii Săi să le aducă vestea minunată a Învierii.
„De nenumărate ori, iubiţi credincioşi şi credincioase – a spus ÎPS Casian – în momentele mai importante din viaţa noastră de zi cu zi, în familie, creştina, mama, soţia, fiica sunt, cu prioritate, purtătoare de daruri care bucură pe oameni. Un astfel de apostolat feminin în familie dă creştinei o demnitate deosebită de mamă şi dascăl al vieţii. Și, cât timp avem mame şi dascăli, nimic nu e pierdut! Mai suntem creştini atât cât de creştină ne‑a fost mama! Nu ştiu dacă astăzi mai suntem sau nu grijulii pentru coroana de pe fruntea femeii, la cununie, ca «regină» a familiei; «regina» familiei trebuie să rămână şi să fie cinstită ca o creştină model. Viaţa tradiţională se păstrează în casele regilor! Ceea ce este protocolul la o casă regală, care se respectă, este tradiţia sănătoasă a mamei creştine în familia sănătoasă! De acolo izvorăsc nenumărate daruri de stabilitate, pentru Școală, pentru societate, pentru Biserică, pentru noi toţi.
Școala de acasă continuă cu şcoala publică care, din nefericire, trece şi ea prin schimbări, uneori mai greu de a le putea stăvili şi echilibra; şi şcoala, şi dascălii, au nevoie de multă înţelegere, de mult ajutor, de multă solidaritate, de multă bunăvoinţă deoarece, acolo sunt copiii noştri pe care îi încredinţăm pentru a‑i creşte în lumină şi pentru a‑i ajuta să fie oameni valoroşi. În acest efort educativ şi formativ, şcoala publică are nevoie, ca de aer, de Biserică! Vedeţi bine cu câte se confruntă lumea astăzi, şi vedeţi câtă speranţă, câtă aşteptare are umanitatea de la şcoala lui Dumnezeu care este Biserica Lui, spitalul sufletelor şi al trupurilor noastre. Aşa spune Sfântul Ioan Gură de Aur: «Nu căutaţi ca Biserica să fie tribunal, ci spital de vindecare sufletească şi, dacă se poate, uneori, şi de ajutor pentru vindecarea trupească!».
În această ipostază şi păstorul trebuie să fie un iscusit doctor de suflete. Nu e uşor, e chiar foarte greu; dar cine a ales misiunea pentru păstorirea sufletului mi se pare mie că trebuie să audă – cum trebuie să aud şi eu! – cuvântul Domnului, de a nu pierde nici o oaie din turmă. Pentru una singură trebuie să le lase pe cele 99 şi s‑o aducă înapoi pe aceea singură, care, poate, e foarte importantă.
Am citit undeva, în literatura universală, despre un conducător care era înconjurat numai de oameni interesaţi material, care exploatau poporul şi călcau în picioare oamenii pentru interesele lor, iar oamenii simpli, săraci şi neajutoraţi sufereau. La un moment dat, conducătorul lor a rămas singur, s‑au făcut revolte împotriva lui până când el, împotriva tuturor revoltaţilor, a spus următorul cuvânt: «Patria, pentru mine, este un om care suferă! Și dacă eu, acum, trebuie să salvez omul acela care suferă, nu mă interesează că toţi sunteţi împotriva mea, ci eu voi merge, până la capăt, ca să‑l eliberez pe acela, unul, care suferă».
Unul dintre aceşti păstori care a făcut aşa şi care ne‑a adunat astăzi aici, şi care a acceptat să vină aici, în mai multe feluri, după mai bine de 360 de ani, este Sfântul Ierarh Atanasie, Patriarhul Constantinopolului. El a trăit o perioadă în Moldova, unde domnea milostivul şi înţeleptul voievod Vasile Lupu, Mitropolia Moldovei fiind atunci sub cârmuirea Sfântului Ierarh Varlaam, om învăţat, care ne‑a dat Cartea românească de învăţătură, şi care‑şi doarme somnul de veci la Mănăstirea Secu.
Sfântul Atanasie, de loc din insula Creta, născut într‑o familie de nobili, a păstorit ca arhiepiscop mai mulţi ani la Tesalonic; atunci a scris slujba Sfântului Dimitrie pe care o avem, şi azi, în Biserică; deci, era un teolog însemnat şi cărturar de frunte, un mare învăţat: era teolog, dar şi matematician, astrofizician, avea cunoştinţe adânci de muzică, artă, astronomie şi multe altele. De două ori, cel puţin, a fost patriarh pe tronul Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol.
Amănunte interesante despre viaţa Sfântului Atanasie găsiţi într‑o carte scrisă de Noi, împreună cu părintele consilier Eugen Drăgoi, care este aici de faţă, care a mers pe urmele Sfântului Atanasie şi în Creta şi la Harkov, carte, publicată în 2009, cu prilejul unei mari ceremonii, când Preafericitul nostru Patriarh Daniel a venit cu ierarhi din Grecia şi din România şi, cu părticica din sfinte moaşte, s‑a sfinţit biserica aceasta a dumneavoastră de aici, precum şi biserica de la Dunăre, «Sfântul Nicolae», de la Protoierie, unde sfântul a stat, cum cunoaşteţi, 12 ani.
A mers marele patriarh Atanasie de la Galaţi la Moscova, unde ţarul i‑a dat multe daruri pentru a răscumpăra bunurile Bisericii de Răsărit din mâna turcilor, dar şi pentru biserica Mănăstirii «Sf. Nicolae» din Galaţi, pe care Sfântul Atanasie o îndrăgea. Pe drumul de întoarcere, din voia lui Dumnezeu, în a treia zi de Paşti din anul 1654, a înălţat mâinile către Domnul, s‑a împărtăşit şi aşa a plecat din lumea aceasta, într‑o mănăstire din părţile Poltavei, în Ucraina de astăzi.
A fost aşezat în mormânt, pe tron şi, după 8 ani, un ucenic al lui din Gaza, din Țara Sfântă, călăuzit de un vis, a venit şi i‑a scos din mormânt trupul care era întreg, bine mirositor care este tot aşa şi astăzi, iată, după 360 ani! Slavii îi spun Sviatâi Aftanasie sedeaşcii, adică sfântul care stă (pe tron). El este un nemuritor luptător pentru o înfrăţire mai adevărată dintre creştinii greci, dintre creştinii slavi şi creştinii români care suntem noi.
Patriarhul României, reprezentantul Patriarhului Ecumenic, reprezentantul Bisericii Ortodoxe a Greciei şi al Preafericitului Vladimir al Kievului şi întregii Ucraine au scris, pentru totdeauna, o pagină de sfinţenie aici, la Galaţi, prin înscrierea, în calendar, în ziua de 2 mai, a Sfântului nostru, Atanasie, alcătuindu‑se slujba lui atât de frumoasă, la care au contribuit părintele Eugen Drăgoi şi părintele arhimandrit Daniil Oltean, mare cercetător, la Paris, şi alţii. Noi cinstim, în calendar, pe Sfântul Atanasie, cum putem, o dată pe an. La Centrul Eparhial, unde stau veşmintele lui, şi părticica cu moaştele lui, e cinstit zilnic, iar aici, la biserica dumneavoastră şi la biserica Sfântul Nicolae e cinstit ori de câte ori se face slujbă.
La toate aceste izbânzi ne‑au ajutat regretatul Mitropolit Nicodim al Harkovului, istoricul Paul Păltănea, mutat şi el la Domnul şi alţi oameni învăţaţi, cărora le suntem veşnic recunoscători.
Pe Mitropolitul Nicodim de la Harkov l‑am cunoscut personal şi, într‑o convorbire, mi‑a spus aşa, fiţi atenţi: «Nu se compară Biserica dumneavoastră din România, în timpul comunismului, cu cea din Ucraina, fiindcă Biserica din România a avut un sfânt la cârmă, Patriarhul Justinian; eu, dacă aş putea, aş ridica două mâini (avea, săracul, o mână paralizată) pentru canonizarea Patriarhului Justinian, pentru ce v‑a lăsat el, vouă: o Biserică cu biserici deschise, cu şcoli de teologie, cu mănăstiri vii. Noi, trăind în Rusia, nu ne putem compara: ce persecuţii am avut noi şi cum vă priveam pe dumneavoastră, de acolo, cu preoţi mulţi, cu slujbe şi cu creştini, datorită marelui Patriarh Justinian», pe care, iată, o creştinătate întreagă, iubiţii mei fraţi, îl cinsteşte în chip special anul acesta pentru că asta e Biserica noastră“.
În continuare ÎPS Arhiepiscop a îndemnat familiile să deprindă pe copii cu slujbele Bisericii, să‑i aducă de dimineaţă la împărtăşirea cu Sfânta Euharistie şi să aibă grijă de creşterea lor în duhul evlaviei şi al educaţiei creştine, iar în încheiere a spus:
Aţi auzit mesajul de azi al Sfântului Atanasie: niciun creştin să nu‑şi facă vreun semen duşman, ci să vină la locul binecuvântării, la locul iertării, la locul bucuriei, să vină la locul împărţirii unui singure pâini. Nu contează cât avem, contează cu câtă dragoste oferim şi timp, şi iubire, şi bucurie, şi binecuvântare. Din toată inima mulţumim celor de la Radio Trinitas! Ce slujbă frumoasă au transmis, către toată ţara, care a auzit de Sfântul Atanasie de la Galaţi!
Să nu‑l uităm! Să‑l pomenim, să muncim şi să învăţăm de la el să fim şi noi statornici şi să luptăm, în Biserică, pentru binele semenilor noştri, cum a făcut acest mare păstor, mare învăţat, dar şi mare luptător pentru cauza dreaptă a păcii spirituale şi a dragostei frăţeşti, în Biserica Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos“.
Felicitând pe preoţii slujitori şi pe toţi ostenitorii care au pregătit sărbătoarea hramului bisericii, Înaltul Păstor de suflete i‑a binecuvântat pe cei prezenţi la praznic şi a oferit anafură creştinilor care s‑au închinat la icoana şi moaştele Sfântului Atanasie, iar gazdele au dăruit pachete cu hrană tuturor, în cinstea Sfântului Atanasie.
A fost o sărbătoare înălţătoare şi ziditoare de nădejdi creştine în fiecare dintre închinători, o zi de aleasă bucurie sufletească.
Sfinte Ierarhe Atanasie Patelarie roagă‑te lui Dumnezeu pentru noi!
Pr. Eugen Drăgoi