„Mărturisirea de credinţă ortodoxă, în rândul tinerilor de azi“
„Tânărul poate crea punţi de comunicare cu toţi cei din jurul său, dar mai ales cu tinerii, pentru că de cei din urmă îl apropie nu doar vârsta, ci şi preocupările şi problemele ce necesită rezolvare din partea fiecăruia. În relaţie cu cei de alte vârste, el este privit cu admiraţie şi respect, deoarece efortul misionarismului său este persuasiv. În această privinţă, Sfântul Apostol Pavel, îi spune lui Timotei: «Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale» (I Timotei 4, 12). Tot tânărul misionar este acela care oferă lumii libertatea în adevăratul sens, pe care ‑ din păcate ‑ mulţi o caută, dar puţini sunt cei care o găsesc cu adevărat. El este cel care arată că libertatea nu înseamnă a te bucura de tot păcatul lumesc, ci a nu te lăsa biruit de nimic, pentru că liber nu este cel care fumează sau se droghează, ci cel care se poate abţine de la aceaste patimi.
Credinţa este întâlnirea mea cu Mântuitorul Hristos împreună cu cei ce mărturisesc acelaşi crez în Biserica dreptmăritoare. Credinţa mea este vlăstarul Bisericii, iar seva din care toţi ne hrănim este Domnul Iisus Hristos“.
Liliana Toader, clasa a IX‑a A,
Liceul Teoretic „Constantin Angelescu“ Ianca, jud. Brăila
„Tatăl meu, Cel din Ceruri,
Am să încep ex abrupto şi am să‑ţi spun prima mea «dilemă existenţială».
Aveam vreo patru ani şi nu înţelegeam de ce tata nu pune scara la cer, să‑mi aducă o bucată de nor. Râzând, el îmi spunea că nu se poate; eu eram ferm convinsă că nu încearcă sau nu vrea. Apoi priveam cu dorinţă nemaipomenită cerul şi abia aşteptam să cresc la fel de înaltă ca el (pe atunci, credeam că aceasta e calitatea fundamentală a unui om mare) şi să‑i arăt tatălui că se poate.
Călătoria mea în universul plin de Tine a început în grădină, când am învăţat primele rugăciuni cu tata, în timp ce el curăţa porumb. Și aşa am crescut şi am ajuns la şcoală. Aş spune că acum a început aventura. În ceea ce priveşte clasa întâi, am o amintire atât de vie a acelui moment, când eram unul din bobocii binecuvântaţi ca şi până acum; fiecare an de şcoală a însemnat altceva. Teama de nou şi de necunoscut m‑a închistat ceva vreme, deşi eu Te ştiam şi pe atunci, însă nu‑Ți înţelegeam forţa, iertarea, îngăduinţa şi puterea nemăsurată de a mă căuta.
Nu de multe ori «acustica» dorului mă cheamă la rugăciune, dar atunci o percep, simt cum se coboară cerul pe pământ. Condiţia mea ca om e efemeră, mai ales aceea de elev pe băncile şcolii. Tu ştii cel mai bine care e raţiunea pentru care mă aflu zilnic la şcoală, încercând să descopăr lumile fiecărei ştiinţe. Acum ştiu, Doamne, că singurul cer în care pot urca cu ajutorul unei scări sunt ochii Tăi şi ai Maicii Tale. Acum ştiu că nu am nevoie de o scară materială, ci de una duhovnicească. Acum îl înţeleg pe tata, primul meu profesor care mi‑a spus că nu este posibil ceea ce vrem, la nivelul materialităţii.
Cu speranţa mântuirii mereu vie în suflet, roaba Ta,
Cosmina Laura Ambrose“
(parohia „Sf. Ilie“, Galaţi)
Tăria mărturiei
„În această lume de astăzi, modernă şi computerizată, mărturisirea credinţei este un lucru esenţial, deoarece prin credinţă ne asigurăm dăinuirea peste veacuri, ca popor creştin.
Istoria României a fost scrisă cu sânge şi cu sabia. Am fost şi suntem un neam care a trăit, a luptat şi s‑a jertfit cu zâmbetul pe buze, pentru ţară (neam) şi Dumnezeu. Un popor care şi‑a scris cu sânge cuvântul «martir», un neam care a devenit un matir, în numele Ortodoxiei. Totul se învârte în jurul unei întrebări: Dacă mai este necesar să ne mărturisim credinţa? Răspunsul este simplu, acum este momentul cel mai bun pentru a ne arăta crezul nostru. Ortodoxia este credinţa noastră sfântă şi strămoşească. Ne este destul şi nu ne trebuie schimbarea în niciun fel.
Ne‑am mărturisit credinţa şi aşa vom face în continuare, până când Bunul Dumnezeu ne va ţine, ca neam, pe pământul Său“.
Tatiana Valentina Tudoran,
clasa a XII‑a, parohia Lieşti, Protoieria Tecuci, jud. Galaţi
SCRISOARE
„Doamne, Dumnezeul meu,
Îţi scriu azi, în ziua învierii sufletului meu. Inima îmi e strălucită de lumina Ta necreată şi, totodată, emoţionată de atâta dar. Sunt fericită, m‑am împărtăşit cu Tine, acum sunt parte din Cuvântul Tău, sunt piatră de pe Calea Ta, sunt adevăr prin Adevărul Tău. E minunat! Cum voi reuşi, Doamne, să păstrez bogăţia stării acesteia, care îmi dă siguranţa că sunt acasă. Mama îmi spune că nu există bucurie mai mare pe acest pământ, decât atunci când Dumnezeu vine în sufletul omului şi cinează cu el. Mă înspăimântă gândul că, poate într‑o zi, voi desconsidera acest bine şi mă voi depărta de Tine, asemenea fiului risipitor.
Doamne, ajută‑mă să nu Te pierd, rămâi cu mine fiindcă e începutul zilei. Am nevoie de Tine, fiindcă nu mi‑am pregătit încălţări potrivite pentru o cale lipsită de primejdii… Cu adoraţie,
Maria‑Alexandra Voicu“
(parohia „Sf. Nicolae“, Brăila)
Icoana şi Școala mărturisiririi
„În societatea contemporană, icoana este o prezenţă harică, «o fereastră spre Absolult» şi «o şcoală a mărturisirii» lui Dumnezeu în Sfânta Treime, a îngerilor şi a sfinţilor, în Biserica Ortodoxă. Importanţa ei a rămas actuală peste veacuri, atât ca o valoare educativă a tinerei generaţii, cât şi un izvor de rugăciune, pornind de la binecunoscuta afirmaţie: «Icoana e Biblia neştiutorului de carte» (Sfântul Grigorie cel Mare).
Pentru vremurile noastre pline de rătăcire, icoana este un dar divin, ce ne poate ajuta în descoperirea sensului profund al vieţii, care ne oferă o altă viziune asupra lumii. În literatura română, Tudor Arghezi prezintă creaţia literară în manieră metaforică, fiind o moştenire spirituală, adresastă cititorilor sau viitorilor truditori ai condeiului în poezia „Testament»:
«Eu am ivit cuvinte potrivite
Și leagăne urmaşilor stăpâni.
Și, frământate mii de săptămâni,
Le‑am prefăcut în versuri şi‑n icoane».
Redescoperirea contemporană a icoanei ne călăuzeşte paşii spre comuniunea cu Dumnezeu, ne grăieşte nu numai despre dragostea dintre oameni şi despre restaurarea lumii, dar, mai ales, despre vocaţia liturgică a fiinţei umane. Amestec al tuturor timpurilor şi spaţiilor, ea se adresează tuturor vârstelor şi neamurilor“.
Sarah Chiriac, clasa a X‑a,
Parohia Lacu Rezi, Brăila