Sfântul Duh, din ebr. Ruah ʼelohim, ca Dumnezeu ‑ „Duh este Dumnezeu“ (In. 4, 24) cinstit împreună cu Dumnezeu Tatăl şi cu Dumnezeu Fiul, ca Treime Sfântă, este principiul vieţii ‑ „Duhul este cel ce dă Viaţă (In. 6, 63) şi al sfinţeniei‑ „ ruah haqqôdesh, πνέοῠμα ᾅγιοσύνης ‑ Duhul sfinţeniei“ (Rom. 1, 4). Sfântul Duh este cunoscut ca Duh al lui Dumnezeu, „Duhul Adevărului care din Tatăl purcede“ (In. 15, 26). Se bucură de aceeaşi demnitate şi închinare: „mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându‑le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh…“ (Mt. 28, 19). Iar drepţii şi sfinţii vor vedea pe Dumnezeu. „Atunci drepţii vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor“ (Mt. 13, 43). Rugăciunile sfinţilor sunt ca tămâia înaintea lui Dumnezeu: „Și fumul de tămâie s‑a suit din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor“ (Apoc. 8, 4). Sfinţii sunt cei care s‑au sfinţit, după cum Dumnezeu Sfânt este: „Sfinţiţi‑vă şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul, Dumnezeul vostru, sfânt sunt“ (Lev. 11, 44).
Întreaga creaţie este opera lui Dumnezeu‑Cuvântul prin participarea Sfântului Duh. „Cerurile s‑au făcut prin Cuvântul Domnului şi toate puterile cereşti, cu Duhul gurii Lui“ (Ps. 32, 6). El este Cel care a pregătit pământul pentru apariţia vieţii când ordonează materia creată de Dumnezeu: „Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor“ (Fac. 1, 2).
Duhul Sfânt, călăuzitor, înnoitor şi sfinţitor al omului
Însuşi Mântuitorul descoperă misiunea şi ajutorul Duhului Sfânt. „Duhul este veghetor, iar trupul neputincios“ (Mt. 26, 41). El este Cel ce Se descoperă ca dreptate divină: „Pune‑voi Duhul Meu peste El şi va vesti popoarelor dreptatea“ (Mt. 12, 18). Duhul lui Dumnezeu nu Se dă cu măsură şi nu Se cumpără: „Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură“ (In. 3, 34).
Dumnezeu înzestrează pe om cu înţelepciune, cu pricepere dar şi cu ştiinţă pentru lucrări diferite.
El S‑a transmis şi în Vechiul Testament tot prin punerea mâinilor: „Prin punerea mâinilor Iosua, urmaşul lui Moise, se arată în Deuteronom 34, 9, a fost plin de duhul înţelepciunii, căci Moise îşi pusese mâinile peste el“. Și, deşi este pretutindeni: „Unde să mă ascund de Duhul Tău şi de la faţa Ta unde să fug?“(Ps. 48, 7); El nu poate fi cunoscut de toţi: „Duhul Adevărului, pe care lumea nu‑L poate primi, pentru că nu‑L vede, nici nu‑L cunoaşte. Voi însă Îl cunoaşteţi pentru că rămâne la voi“ (In. 14, 17). El poate să vorbească prin oamenii care îşi pun nădejdea în El: „Nu sunteţi voi cei care vorbiţi, ci Duhul Tatălui este Cel care vorbeşte prin voi“ (Mt. 10, 20).
Iisus Hristos şi Duhul Sfânt
Pe parcursul vieţii pământeşti, Mântuitorul va fi însoţit de Duhul Sfânt, ca relaţie specială pentru zămislirea Sa, creşterea Sa spirituală şi confirmarea Sfintei Treimi, de la Botezul Domnului, dar şi ca trimitere a Sa în lume în vederea mântuirii, sfinţirii şi desăvârşirii ei.
La Buna Vestire, Duhul Sfânt este Cel care zămisleşte pe Fiul lui Dumnezeu. „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi Puterea Celui Preaînalt te va umbri…“ (Lc. 1, 35). Sfântul Grigorie Palama explică termenul umbrire astfel: „Dar pentru că prin natură tot ceea ce umbreşte îşi produce forma lui şi întipărirea proprie a ceea ce e umbrit, în pântece s‑a făcut nu numai o unire, ci o formare (morphosis), iar ceea ce S‑a format din amândouă, şi anume din Puterea Celui Preaînalt şi din acel pântec preasfânt şi feciorelnic, a fost Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. Vai, la ce adânc de taină am coborât cuvântul“1.
Acelaşi Duh Sfânt va întări pe Pruncul Iisus la vârsta de 12 ani, când asculta şi întreba pe învăţaţii de la templu: „Iar Copilul Iisus creştea şi Se întărea cu Duhul, plin de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui“ (Lc. 2, 40).
La venirea în Nazaret, şi după ce a deschis El cartea prorocului Isaia a găsit locul unde scria: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M‑a uns să binevestesc săracilor; M‑a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi“ (Lc. 4, 18).
Ioil anunţa că în viitor Dumnezeu va dărui Duhul Sfânt poporului Său: „Vărsa‑voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri vise vor visa iar tinerii voştri vedenii vor vedea. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi vărsa Duhul Meu“ (Ioil 3, 1‑2).
Și la începutul postului din Carantania, Duhul era Cel care L‑a însoţit pe Mântuitorul: „Iisus a fost condus de Duhul în pustie, pentru a fi ispitit de către diavolul“ (Mt. 4, 1). Diavolul este cel ce stă împotriva lui Dumnezeu şi a Duhului Sfânt şi ispiteşte şi pe oamenii care ascultă sfaturile lui ca aceştia să stea împotriva Duhului lui Dumnezeu.
Duhul Sfânt a fost oferit Apostolilor în Duminica Învierii pentru întărirea lor şi pentru o pregătire a ceea ce avea să se petreacă, plenar, la Cincizecime. Este o învestire cu o putere dumnezeiască ce are capacitatea de a regenera şi reînnoi făptura omenească. „A suflat asupra lor şi le‑a spus: Luaţi Duh Sfânt!, cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“(In. 20, 22‑23). Când va folosi această iertare şi când va conta această ţinere a păcatelor? Lucrarea Duhului nu se opreşte numai la lucrarea vieţii de aici, ci pregăteşte făptura pentru Împărăţia cerurilor, pentru sfinţire şi înviere. Duhul Sfânt este Cel care locuieşte în om şi‑l face templu al Duhului Sfânt, cum zice Apostolul Pavel: „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt Care este în voi, pe care‑L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?“ (I Cor. 6, 19).
„Și când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc“
Cincizecimea sau momentul Coborârii Sfântului Duh este continuarea lucrării mântuitoare a lui Hristos Dumnezeu, Cel înălţat de‑a dreapta Tatălui, dar Care, aşa cum a spus, va fi prezent în lume, prin Duhul Sfânt „până la sfârşitul veacurilor“, pentru întemeierea Bisericii. Sfântul Vasile cel Mare numeşte pe Duhul Sfânt „Arhitectul Bisericii, întrucât El zideşte din interior, din sufletul omului, templul lui Dumnezeu în om, adică realizează sălăşluirea harului Preasfintei Treimi în Biserica lui Hristos, formată din neamuri de limbi diferite, cărora li s‑a binevestit în limba lor maternă „focul“ iubirii lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor“2.
Se arată ca porumbel, ca semn al împăcării, dar Se arată în chip de limbi de foc, prin care înţelegem glasul prin care se vesteşte Evanghelia; iar „focul“ este dragostea lui Dumnezeu care arde păcatele, curăţă, sfinţeşte şi naşte o nouă făptură („El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc“ (Lc. 3, 16). Sfântul Grigorie Teologul înţelege ziua Cincizecimii ca o redefinire şi o reaşezare prin purificarea creaţiei. El scrie: „Acest Duh împreună‑creează cu Fiul, şi zidirea (creaţia) şi învierea“.
Nu este întâmplătoare forma sau modul cum s‑a petrecut Pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime. Sfântul Grigorie subliniază: „Din acest motiv a venit după Hristos, pentru ca să nu ne lipsească nouă Mângâietorul… A pogorât în chipul limbilor, datorită înrudirii cu Cuvântul. Și caut să aflu de ce a venit în chip ca de limbi de foc; pentru curăţire, purificare, căci raţiunea noastră cunoaşte şi focul curăţitor, aşa cum pretutindeni pot învăţa cei ce doresc. Căci foc este Dumnezeul nostru şi foc mistuitor (Deut. 4, 24) al răutăţii, chiar dacă nemulţumit fiind din pricina aceleiaşi fiinţe te vei întrista. În limbi împărţite, pentru că sunt haruri diferite…“3.
Deşi praznicul Cincizecimii este momentul scrierii Certificatului de Naştere a Bisericii lui Hristos, în chip văzut, la vederea căruia au participat ucenicii şi foarte mulţi păgâni, totuşi Duhul Sfânt nu descoperă decât roade sau harisme ale darurilor Sale. Astfel „Duhul coboară în lume, dar Persoana Sa Se tăinuieşte în arătarea Sa însăşi. El nu Se arată decât în darurile şi harismele Sale. Marea Taină Îl ascunde. Imaginile Sale în Scripturi sunt vagi: suflu, flacără, mireasmă, ungere, porumbel, băutură“4. De aceea prezenţa Duhului Sfânt este constatată după existenţa darurilor Duhului Sfânt în viaţa oamenilor duhovniceşti. „Roada Duhului este dragoste, bucuria, pacea, îndelunga‑răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia“ (Gal. 5, 22‑23).
Unirea omului cu Hristos Dumnezeu nu se realizează decât prin mijlocirea Duhului Sfânt, prin harul dumnezeiesc. „Prin Duhul Sfânt se face unirea omului cu Dumnezeu“5, căci, spune Sfântul Apostol Pavel, „în har sunteţi mântuiţi, şi aceasta nu este de la voi: este darul lui Dumnezeu“ (Ef. 2, 8). „Dacă vizibilul a devenit invizibil (prin Înălţare) aceasta s‑a petrecut pentru ca invizibilul – focul harului necreat – să devină vizibil în noi“6.
Cărţile de slujbă ale Bisericii evocă această unire cu Duhul Sfânt, astfel: „Vino la noi, Duhule Sfinte, fă‑ne părtaşi sfinţeniei Tale, luminii Celei neînserate, vieţii celei dumnezeieşti şi împărtăşirii celei cu bun miros“7. Dar Cincizecimea reprezintă o unire şi între neamurile care, din punct de vedere geografic şi istoric, s‑au separat, iar duhovniceşte devin una: „Când Cel Preaînalt, pogorându‑Se, a amestecat limbile, a despărţit neamurile; iar când a împărţit limbile cele de foc, la o unire pe toţi a chemat; şi cu un glas slăvim pe Duhul cel Preasfânt“8.
Pr. Costel Toma
1. Sfântul Grigorie Palama, „Tratat despre intrarea Preasfintei Fecioare în Sfânta Sfintelor şi despre viaţa ei deiformă dusă aici“, în diac. Ioan I. Ică, Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV, Ed. Deisis, Sibiu, 2008, p. 353.
2.† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Evanghelia Slavei lui Hristos, Ed. Basilica, Bucureşti, 2016, p. 81.
3. Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântul la Sfânta Lumină, Cuvântul la Cincizecime, Cuvântul 37, p. 60.
4. Paul Evdokimov, Prezenţa Duhului Sfânt în Tradiţia ortodoxă, trad. de pr. prof. Vasile Răducă, Ed. Anastasia, Bucureşti, p. 108.
5. Arhiepiscopul Vasili Krivoşein, În lumina lui Hristos. Viaţa şi învăţătura duhovnicească ale Sfântului Simeon Noul Teolog, trad. în rom. de pr. conf. dr. Vasile Leb şi ierom. Gheorghe Iordan, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, p. 294.
6. Vladimir Lossky, După chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, trad. în rom. de Anca Manolache, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 58.
7. Stihira a treia a Cântării a 6‑a de la Canonul Pavecerniţei, în Penticostar, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1988, p. 340, apud. Arhimandrit Conf. Univ. Dr. Vasile Miron, Sărbătorile împărăteşti cu dată variabilă şi ziua Duminicii, Ed. Paideia, Bucureşti, 2012, 328‑329.
8. Condacul Praznicului, gl. 8, Penticostar, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1988, p. 321.