La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţele de lucru din 28‑29 octombrie 2015, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2017 să fie declarat Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Andrei“ din Galaţi, a organizat Concursul internaţional de icoană: „Culorile ‑ lumina sufletului“, concurs ce face parte din Proiectul educaţional „Teologia în contemporaneitate“, ajuns la a V‑a ediţie, fiind înscris în C.A.E.N, avizat de MENCS, nr. 26402/16.02.2017.
La concurs au participat 230 de lucrări ale elevilor din optsprezece seminarii Teologice, colegii şi licee de Artă din paisprezece judeţe din ţară. Pentru concursul de anul acesta coordonatorii au realizat parteneriate cu cinci ţări străine: Spania, Anglia, Italia, Belgia şi Republica Moldova. Au fost trimise 60 de lucrări ale elevilor din patru instituţii de învăţământ din Italia şi Republica Moldova.
Expoziţia s‑a desfăşurat între 9‑20 mai 2017, la sala „Sergiu Dumitrescu“ a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii la Dunărea de Jos, iar vernisajul şi premierea au avut loc în 11 mai 2017, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos.
În urma jurizării, făcută de preoţi‑profesori de la Seminarul Teologic gălăţean şi de profesori universitari de la Facultatea de Arte din Galaţi, s‑au acordat peste 70 de premii şi menţiuni, care au evidenţiat calităţile de excepţie ale iconarilor care au prezentat lucrări la secţiunile: icoană pe lemn, icoană pe sticlă, icoană pe hârtie, sculptură în lemn, mozaic, frescă, miniatură, compoziţii libere etc. A fost luat în calcul şi criteriul de vârstă, dar şi experienţa participanţilor: debutanţi, învăţământ primar, gimnazial, liceal calsele IX‑X şi clasele XI‑XII.
Organizatorii au luat iniţiativa de a deschide uşa concursului „Culorile ‑ lumina sufletului“ şi unor absolvenţi de prestigiu formaţi la clasa de Patrimoniu a Seminarului Teologic Gălăţean şi a Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin“ ‑ Galaţi, tineri care slujesc cu cinste Icoana bizantină, în diferite locuri din ţară şi din străinătate, toţi, astăzi atestaţi profesional: Adriana Chebac, Roxana Ciucalău, Valentin Palade, Marian Paraschiv, Marian Haivaniuc, Daniel Enache, George Vîrgolici şi Cristian Petru.
Întreaga manifestare a fost, deopotrivă, un omagiu adus icoanei bizantine, dar a avut şi rolul de a insufla, mai tinerilor pictori de pe băncile şcolii, un imbold sufletesc, pentru a depune şi mai mult efort în şlefuirea şi înmulţirea talantului primit de la Dumnezeu.
Prof. dr. Gheorghe Butuc,
coordonator principal de proiect