Târg important al Moldovei de Jos, schelă la Dunăre, Galaţiul a avut o viaţă bisericească activă în perioada medievală. Pe malul bătrânului fluviu se înşirau, la mijlocul veacului al XVII‑lea mai multe biserici, precum Sf. Ioan, Sf. Dimitrie zisă „Badiul“, Precista, Sf. Dimitrie, ctitoria voievodului Vasile Lupu, Sf. Gheorghe, iar la o oarecare depărtare, Sf. Arhangheli (numită mai târziu Mantu), Sf. Ilie, Mănăstirea Sf. Nicolae şi altele. Fără îndoială că unele biserici gălăţene erau pictate. Câteva mărturii istorice dovedesc acest lucru.
Se cunoaşte că Sfântul Ierarh Atanasie Patelarie, Patriarh Ecumenic al Constantinopolului în două rânduri (1634‑1635 şi 1652), s‑a aflat mai mult de 10 ani în Galaţi, vieţuind în Mănăstirea Sfântul Nicolae. În acest răstimp a reuşit să procure „culorile“ (vopselele) pentru pictarea bisericii mănăstirii. Cu ocazia încheierii vizitei pe care a făcut‑o în Rusia (la Moscova), pentru a primi ajutoare din partea ţarului (toamna anului 1653), fostul patriarh ruga pe suveranul rus „să‑i dăruiască o panaghie, precum şi icoane împărăteşti pentru mănăstirea sa din Moldova – Galaţi şi anume: icoana Atotţiitorului pentru prestol, icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe, icoana Sfântului Nicolae, a Sfântului Atanasie cel Mare, a Sfinţilor Mucenici Dimitrie şi Gheorghe, icoanele celor 12 Apostoli şi cele 12 praznice, toate valorând 50 de ruble, potrivit învoielii patriarhului cu zugravii. La 19 noiembrie, ţarul a poruncit să se dea patriarhului suma respectivă pentru plata zugravilor“1.
Este foarte importantă, pentru subiectul abordat, această mărturie care dovedeşte preocuparea Sfântului Atanasie pentru înfrumuseţarea cu icoane a bisericii din Mănăstirea Sf. Nicolae din Galaţi. Mai mult decât atât, ierarhul cretan avea dorinţa de a picta biserica mănăstirii pe care voievodul Vasile Lupu i‑o acordase drept reşedinţă, după cum se vede din scrisoarea pe care o înmânează ţarului cu ocazia audienţei de rămas bun din 12 decembrie 1653: „Eu îndrăznesc a mai ruga mila ta: că de vreme ce tu te‑ai făcut ctitor Mănăstirii Sfântului Nicolae din Galaţi, binevoind a face veşminte bisericeşti din vistieria ta, iar bine‑credincioasa ţariţa binevoind a face sfintele vase şi candele, apoi mai fă acum mila ta de ţar şi porunceşte să mi se mai dăruiască un vas de argint pentru sfinţirea apei şi o Sfântă Cruce. Ne mai trebuie pentru zugrăvirea pereţilor acelei biserici 3.000 de foi de aur, iar culorile le avem gata“2. Nu ştim ce s‑a întâmplat cu darurile hărăzite pentru Mănăstirea Sf. Nicolae din Galaţi. După cum se cunoaşte, fostul Patriarh Ecumenic, aflat pe drumul de întoarcere la mănăstirea gălăţeană a adormit întru Domnul în Mănăstirea Schimbarea la faţă din Lubensk, Poltava (Ucraina), la 5 aprilie 1654. În testamentul său nu aminteşte nici de icoanele pictate în Rusia, nici de foiţele de aur; este însă foarte posibil ca acestea să fi ajuns la Galaţi, odată cu cartea de miluire a ţarului cu pecete de aur, carte despre care ştim cu siguranţă că se afla în patrimoniul mănăstirii gălăţene.
Pentru secolul următor se înmulţesc dovezile privind pictura în bisericile din Galaţi. Astfel, stareţul rus Leontie, care poposea în Galaţi la 12 martie 1701, consemna că în acest „orăşel de seamă… sunt multe mănăstiri frumoase… iar bisericile sunt împodobite“3. Împodobirea de care vorbeşte călătorul respectiv trimite, desigur, la picturile murale cu care erau înfrumuseţate bisericile din oraşul de pe Dunăre.
În luna iunie 1762 savantul iezuit Ruggiero Giuseppe Boscovich, aflându‑se la Galaţi, scria, între altele: „Am cercetat mai multe biserici, pe care le‑am găsit pe dinăuntru foarte murdare, cu icoane foarte sărăcăcioase…“4. Dincolo de aprecierile vădit exagerate privind starea bisericilor ortodoxe, proprii mai tuturor călătorilor occidentali, fie de confesiune romano‑catolică, fie de credinţă protestantă în perioada medievală, reţinem semnalarea existenţei icoanelor în sfintele locaşuri gălăţene, în a doua jumătate a veacului al XVIII‑lea.
O mărturie certă că în acest secol bisericile din oraşul de pe Dunăre (cel puţin unele) erau pictate, ne‑a lăsat Louis Emmanuel d’Antraigues (1753‑1812) ajuns în Galaţi la începutul lunii iunie 1779. Iată relatarea care ne interesează a acestui discipol al lui Jean Jacques Rousseau: „La Galaţi sunt biserici ortodoxe, singurele clădiri mai înalte şi singurele zidite din piatră. Fiecare biserică are, de o parte şi de alta, două turnuri înalte. Am intrat în cea mai veche din ele, dar am găsit‑o destul de murdară şi întunecoasă. Pereţii sunt acoperiţi cu picturi foarte ciudate. Pe unul din ei era închipuit iadul şi se văd acolo draci făcând fel de fel de lucruri: unul din ei şade pe un păcătos, altul se urcă în spinarea altuia…“5.Picturile din biserică nu erau nicidecum ciudate; fostul căpitan francez, născut într‑o familie de nobili, cunoscut drept aventurier şi adept al ideilor anticlericaliste şi al celor care clamau întoarcerea la natură (respectiv la păgânismul antic), explora pentru prima dată Orientul şi n‑avea habar nici de teologia Bisericii Răsăritene şi nici de canonul iconografic al acesteia. Relaţia sa de călătorie este importantă însă, fiindcă atestă existenţa picturii în bisericile din Galaţi, în a doua jumătate a secolului al XVIII‑lea.
Cunoaştem şi artişti gălăţeni care au împodobit prin talentul lor mănăstiri din Sfântul Munte Athos. Astfel, zugravul Macarie din Galaţi a pictat, în anul 1788, scena „Judecăţii de Apoi“ în pronaosul Mănăstirii Dochiariu6. Acelaşi zugrav, Macarie din Galaţi, împreună cu fraţii săi, Veniamin şi Zaharia, pictează în anul 1819 Chilia Naşterea Maicii Domnului din Careia (Sf. Munte Athos), construită în anul 1817, care aparţine de Mănăstirea Caracalu7.
Aceste câteva ştiri pot constitui preambulul unui studiu mai dezvoltat despre pictura bisericească, zugravi şi iconari în spaţiul Dunării de Jos de‑a lungul timpului.
Pr. Eugen Drăgoi
1. G. N. Munteanu, Galaţii pe vremea lui Vasile Lupu, în „Dunărea de Jos“, anul II, nr. 4, decembrie 1909, p. 105; † Casian, Episcopul Dunării de Jos, pr. Eugen Drăgoi, Un patriarh ecumenic la Galaţi. Sfântul Atanasie Patelarie, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2009, p. 154.
2. G. N. Munteanu, op. cit., p. 105; † Casian, Episcopul Dunării de Jos, pr. Eugen Drăgoi, op. cit., p. 155.
3. Călători străini despre ţările române, vol. VIII, Editura Știinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, p. 190.
4. Călători străini despre ţările române, vol. IX, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1997, p. 465.
5. Călători străini despre ţările române, vol. X, partea I, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2000, p. 293‑294.
6. Virgil Cândea, Mărturii româneşti peste hotare, vol. I, Bucureşti 1991, p. 455, nr. 771; Arhim. Ioanikios, Patericul Athonit, Editura Buna Vestire, Bacău, 2000, p. 495; Dumitru Stavarache, Ion Negoescu, Mitropolitul Visarion Puiu. Relaţiile cu biserici din Athos, ARTPRESS, Târgovişte, 2008, p. 28.
7. Virgil Cândea, op. cit.,p. 449, nr. 661; Dumitru Stavarache, Ion Negoescu, op. cit., p. 24.