Asemenea tuturor mănăstirilor din jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Române sunt cunoscute efectele decretului 410 din 1959, de excludere din monahism a unei mari mulţimi de monahi şi monahii. Excluderii din monahism i‑a urmat o perioadă dură de persecuţii, unele din ele îndurate cu greu, în temniţele comuniste.
Eparhia Dunării de Jos nu a fost ocolită de astfel de suferinţe în rândurile cinului monahal şi, din această perspectivă, putem vorbi de o Eparhie răstignită, în privinţa sfintelor mănăstiri din actualul judeţ Galaţi. Măsura de desfiinţare a mănăstirilor a fost însoţită de suferinţa monahilor şi monahiilor care au fost încarceraţi în temniţele comuniste, una dintre cele mai grele fiind închisoarea de la Galaţi.
Pentru a cinsti memoria mărturisitorilor credinţei din rândurile cinului monahal în perioada ateo‑comunistă, în ziua de 16 martie 2017, a avut loc ‑ la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ din Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi, una din mănăstirile martire ‑ o întrunire în cadrul liturgic a Sinaxei monahale.
Stareţi şi stareţe şi alţi delegaţi din mănăstiri au participat, întâi de toate, la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, prezidată de Chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, după care s‑a săvârşit cuvenitul parastas, atât pentru pomenirea Patriarhului Justinian, cât şi pentru părinţii şi maicile care au suferit în temniţele comuniste. Evident, un loc aparte în cadrul serviciului religios l‑a ocupat pomenirea maicii poete Teodosia ‑ Zorica Laţcu, la împlinirea a o sută de ani de la naştere. Astfel, la mormântul vrednicei de pomenire s‑a oficiat rânduiala bisericească a parastasului, în prezenţa reprezentanţilor tuturor mănăstirilor din Eparhia Dunării de Jos.
În partea a doua, în trapeza mănăstirii, a avut loc un Simpozion ştiinţific cu scopul de a reliefa, pentru călugării şi călugăriţele de astăzi, valoarea de excepţie a moştenirii luminoase a maicii Teodosia ‑ Zorica Laţcu, atât în ceea ce priveşte aprofundarea şi dragostea pentru credinţă, prin intrarea în monahism, cât şi pentru a scoate în relief frrumuseţea culturii creştine exprimată prin poezie de maica Teodosia, fiind recunoscută drept cel mai autentic poet creştin din perioada interbelică. Aceste aspecte au fost amplu prezentate prin conferinţa Arhiepiscopului Dunării de Jos, care a spus că „maica Teodosia, de la Tudor Valdimirescu, este o mărturisitoare a credinţei şi o poetă creştină“.
De asemenea, au prezentat importante contribuţii părintele profesor univ. dr. Gheorghe Popa, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ ‑ Iaşi, profesor univ. dr. Virgil Țigănuş, profesor dr. Cristina Gabriela Nemeş, de la Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu“ ‑ Bălan, judeţul Harghita, părintele profesor univ. dr. Ionel Ene şi conf. univ. dr. George Enache, ambii de la Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi.
Repere biografice
Zorica Laţcu, pe numele ei de mirean, s‑a născut în 1917, în cumplitul an al războiului de întregire a neamului românesc, în timp ce familia sa era refugiată la Mezotur, pe teritoriul Ungariei. După război, familia a revenit în ţară, la Braşov. După liceu, tânăra Zorica Laţcu, dotată cu o inteligenţă aparte, a mers la Cluj‑Napoca, unde a urmat Facultatea de Litere, Filologie clasică, limbile greacă şi latină, precum şi limba şi literatura franceză şi a devenit preparator principal la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu“. A contribuit la elaborarea „Dicţionarului limbii române“, al lui Sextil Puşcariu, editat de Academia Română.
În 1948, sub îndrumarea duhovnicească a părintelui Arsenie Boca, a intrat ca monahie în Mănăstirea Vladimireşti de lângă Tecuci, luând numele de Teodosia, unde a rămas, s‑a nevoit şi s‑a rugat timp de opt ani în obştea de maici de aici. În anul 1956, mănăstirea a fost închisă. Ca urmare a Decretului 410/1959, au fost desfiinţate alte locaşuri monahale. O parte din maici au fost silite să se întoarcă în lume, altele au fost arestate şi aruncate în închisoare ‑ printre ele aflându‑se şi Maica Teodosia, care a suportat privaţiunile temniţei de la Miercurea Ciuc, timp de trei ani. În 1959 a fost eliberată, dar, nemaiputându‑se întoarce în mănăstire, a locuit cu maica Mihaela, lângă Brăila, la Gurguieşti.
În anul 1970 s‑a întors la Braşov, unde a lucrat ca traducător, alături de părintele profesor Teodor Bodogae, aflat pe atunci la Sibiu. Acum a tradus din Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Isaac Sirul, Sfântul Simeon Noul Teolog. Din Origen a tradus în volumul „Scrieri alese. Din lucrările exegetice ale Vechiului Testament“, împreună cu pr. prof. Teodor Bodogae şi pr. prof. Nicolae Neaga ‑ studiu introductiv şi note de pr. prof. Teodor Bodogae, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1981. De asemenea, colaborează la volumul Exegeze la Noul Testament, Despre rugăciune, Filocalia“, trad. de pr. Teodor Bodogae, Nicolae Neaga, Zorica Laţcu Teodosia, studiu introductiv şi note pr. Teodor Bodogae, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1982.
În februarie 1990, când s‑a redeschis Mănăstirea Vladimireşti ‑ din Eparhia Dunării de Jos, casa şi mănăstirea de suflet a maicii Teodosia, doar aici îşi depusese ea voturile monahale, încredinţându‑şi viaţa în mâinile Maicii Domnului ‑ maica Teodosia Laţcu s‑a întors acasă.
Domnul a rânduit ca acesta să fie ultimul ei drum şi să‑şi găsească odihna veşnică în cimitirul acestei mănăstiri, căci, în acelaşi an, la 8 august, maica Teodosia Zorica Laţcu a trecut la cele veşnice.
Maica Teodosia Zorica Laţcu a publicat primele creaţii în anul 1941, în revista „Gândirea“. A semnat volumele de poezii: „Insula Albă“ (1944), „Osana Luminii“ (1949), „Poemele Iubirii“. După 1949 şi până în 1970, a scris volumele: „Icoane pentru paraclis“, „Din pribegie“, „Grădina Doamnei“ şi „Alte poezii“.
În urcuşul către Înviere prin Crucea Domnului asumate de atâţia „cruciaţi” ai suferinţei în temniţele comuniste ne pot fi utile treptele: rugăciunii, jertfei, mărturisirii, bunei vestiri a libertăţii spirituale de dincolo de gratii. Acestea toate prin câteva poezii ale Maicii Teodosia…
Rugăciune
Doamne, încă să nu‑mi dai
Frumuseţile din Rai.
Şi încă nu‑mi dărui
Ale slavei bucurii.
Nu mă‑ndemn încă să‑Ţi cer
Fericirile din Cer.
Până când prin lume‑Ţi duci
Tu, povara Sfintei Cruci,
Până când însângerat
Şi lovit şi înspinat,
Treci pe calea cu dureri,
Fericire cum să‑Ţi cer?
Dă‑mi, Stăpâne, Crucea Ta
Şi mă‑nvaţă a o purta.
Şi în inimă, cu jale,
Dă‑mi durerea Maicii Tale
Şi în piept, cu frângere,
Dă‑mi a Maicii plângere.
Dă‑mi, Stăpâne, să‑Ţi sărut
Urma paşilor, în lut
Şi mai dă‑mi cu sârg, s‑alerg
Tălpile să Ţi le şterg,
Cu iubirea mea duioasă,
Ca femeia păcătoasă.
Ectenie
Pentru ca iubirea noastră să‑nflorească,
Albă cum e crinul Bunelor Vestiri,
Pentru ca mlădiţa dragostei să crească,
Plină de miresme, dulce de rodiri;
Pentru ca din neaua grea de peste iarnă
Rod de viaţă caldă iarăşi să legăm,
Pentru ca lumina peste noi să cearnă.
Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să‑Şi verse binecuvântarea,
Ca un zvon de vânturi line, peste noi,
Pentru ca în suflet să‑I simţim chemarea,
Când plecăm genunchii, seara, amândoi;
Pentru ca‑n iubirea Lui să ne‑mpreune,
Când, cuprinşi de patimi, numele‑I strigăm,
Pentru ca‑n vecia Lui să ne cunune,
Domnului să ne rugăm. (…)
Crucile
Înspre tărâmul celălalt,
E loc închis cu gard înalt;
Dar am văzut, printre uluci,
Atâtea cruci, atâtea cruci…
Părea tot locul ţintirim,
Păzit cu zbor de Heruvim,
Cu cruci de piatră, albe, mari,
Cu cruci de brad şi de stejar.
Şi cruci de‑argint şi de oţel
Cerneau lumină peste el,
Iar cruci de aur şi de fier
Sclipeau ca semnele pe cer.
Atâtea cruci mi s‑au părut
Că toate una s‑au făcut.
O cruce mare strălucea.
Sub greul ei un Om zăcea.
– Tu cum de poţi să le mai duci,
Atâtea cruci, atâtea cruci?…
Pomelnic
Pe toţi cei ce în veacuri au căzut luptând
Pentru biruinţa Crucii prea cinstite,
Cei ce în clipa morţii au avut în gând
Numele Treimii prea blagoslovite,
Şi pe toţi aceia care au râvnit
Slava şi cununa mai presus de minte,
Pomeneşte‑i, Doamne, Tu când vei veni,
În Împărăţia slavei Tale sfinte.
Pe toţi mucenicii Neamului, eroi,
Luptători cu spada sau cu rugi sfinţite,
Toţi cei ce se roagă astăzi pentru noi,
Şi ne scot în grabă tainic din ispite,
Şi pe toţi aceia care pentru neam,
Au trăit în temniţi ca‑n nişte morminte,
Pomeneşte‑i, Doamne, Tu când vei veni,
În Împărăţia slavei Tale sfinte.
Noi nu suntem morţi!
(…) Noi stăm şi astăzi strajă‑ndelungată, 
Sus, sus, la ale veşniciei porţi
Să aducem iarăşi jertfă ne‑ntinată,
Luaţi aminte, noi nu suntem morţi! (…)
Priviţi cu teamă sfântă crucea mică,
Pierdută undeva în ţintirim,
Fără de cea mai mică floricică,
Veţi înţelege‑atunci că noi trăim. (…)
Acolo‑i veşnic zvon de rugăciuni
Şi zvon de aripi mari de heruvim.
Învăluiţi în dragoste trăim,
Cu capetele‑ncinse de cununi. (…)
De‑aceea, capul sus vi‑l ridicaţi,
Tu frate, soră, mamă şi părinte,
Aveţi mijlocitori pe fii şi fraţi.
Nu! Noi nu suntem morţi, luaţi aminte!
File de Acatist
Bucură-te, leagăn alb de iasomie,
Către care-n roiuri fluturii coboară,
Bucură-te, raza stelei din vecie,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Dulcea mea Marie.
Bucură-te, floare fară de prihană,
Alba ca argintul nopţilor de vară,
Spicul cel de aur veşnic plin cu hrană
Mirul care vindeca orice fel de rană,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Ploaia cea de mană.
Bucură-te, brazdă plină de rodire,
Munte sfânt, în care s-a-ngropat comoara,
Bucură-te, cântec tainic de iubire
Clopot de chemare, cântec de mărire,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Blândă fericire.
Bucură-te, mărul vieţii care-nvie,
Pomul greu de roadă-n plină primavară.
Bucură-te, iarăşi, ţărm de bucurie,
Dintru care curge miere aurie,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Sfânta mea Marie.
Sfintele Taine
Iată, Domnul iar S‑a răstignit,
Iată, Mielul iarăşi S‑a jertfit,
Trup şi Sânge se amestecă‑n pahar,
E Golgota masa Sfântului Altar.
Din Potirul binecuvântat,
Şi din trupul cel însuliţat,
Curge scumpul sânge har mântuitor,
Viaţă dăruind întregului popor.
Voi, cei care sunteţi însetaţi,
Şi izvor de apă nu aflaţi,
Haideţi toţi şi setea voastr‑o potoliţi,
Scumpul Sânge al jertfei, astăzi Îl primiţi.
Voi, cei care mult aţi flămânzit,
Cei ce‑n lume hrană n‑aţi găsit,
Pentru voi azi se jertfeşte Mielul Sfânt,
Pâinea Vieţii astăzi pentru voi s‑a frânt.
Din Potirul sfânt şi luminos,
Când primim în taină pe Hristos,
Înşişi sfinţii cei din slavă jinduiesc,
Fericirea celor ce se împărtăşesc.
Înviere
Iubirea n‑a murit. Deci cum se poate 
Să‑nvie azi, atât de strălucită,
Cât n‑a putut privirea năucită
Să vadă‑n faţă flăcările‑i toate ?
Iubirea crugul vremii nu‑l socoate.
Ea curge de la Duhul, nesfârşită;
Ea n‑a murit, ci fost‑a tăinuită
Din drum bătut de zgomotoase gloate.
Jăraticul mocnit sub spuză ‑ o vreme
Hrănit a fost cu lemnul Crucii sfinte.
A pâlpâit o flacără deodată
Şi s‑a‑nălţat pe cerul plin de steme
A ars din lemnul Crucii ‑ duh fierbinte
Iubirea, una vie şi‑nviată.
Redacţia