Seara zilei de 17 martie 2017 ne‑a oferit, în ospitaliera şi luminoasa ambianţă a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos din Galaţi, momente de mare sărbătoare, destinate minţii şi inimii, deopotrivă. Am asistat la o nouă lansare de carte a Înaltpreasfinţitului Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos şi, deşi eram un auditoriu eterogen, cu formaţii, preocupări şi profesii diverse, ne‑am simţit cu toţii emoţionaţi şi pătrunşi de sfinţenie, împărtăşindu‑ne din paginile pline de har dumnezeiesc. Dar mai mult, am descoperit acum, cei care nu ştiau, că, împreună cu Ierarhul, sălăşluieşte în acelaşi trup omul, cu personalitatea sa şi emoţiile sale, cu amintirile şi recunoştinţa faţă de cei care i‑au îndrumat paşii pe calea sfinţeniei. Nu întâmplător titlul celor două consistente volume, însumând aproape 800 de pagini, face referire la o scriere de memorialistică, născută în ceasurile de meditaţie, La lumina opaiţului. În cuprins găsim Portrete. Consemnări. Amintiri, dedicate, într‑un repertoriu generos, figurilor de Sfinţi, Ierarhi, Monahi, Profesori de teologie, Preoţi, dar şi unor Personalităţi istorice şi culturale sau unor Personalităţi laice contemporane. Iar din Prefaţă am aflat că preocuparea constantă a scriitorului a fost căutarea modelelor, din lumea aceasta, dar mai ales de Dincolo, din memorie, sub permanenta pază a binecuvântatului, călăuzitorului opaiţ. Fiecare pagină mărturiseşte, de altfel, acest legământ, de a realiza, cu deplină recunoştinţă şi smerenie, o sinteză edificatoare, în care să se includă hagiografii şi biografii laice deopotrivă.
Aceste certe calităţi ale lucrării, ca şi profunzimea cugetărilor sau disponibilitatea pentru realizarea portretelor exemplare, i‑au impresionat pe participanţii la eveniment, dintre care nu puţini au dorit să‑şi exprime gândurile şi aprecierile. Întâlnirea a debutat, odată cu sosirea Chiriarhul Dunării de Jos, cu un moment de rugăciune şi de cinstire a Sfintelor Icoane. După care, domnul Mirel Bănică, cercetător ştiinţific în cadrul Academiei Române, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori din acest proiect, a deschis discuţia cu o succintă, dar edificatoare prezentare a autorului, cu referiri mai ales la ceea ce actuala carte aduce nou, exerciţiul autobiografic, atât de rar în literatura ecleziastică, şi arta portretului, pe care a exemplificat‑o prin excerpte din text. Tot domnul Bănică a iniţiat organizarea celorlalte luări de cuvânt, devenind de facto moderatorul prezentării de carte.
Prof. univ. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei, membru corespondent al Academiei Române s‑a angajat, pornind de la studierea volumelor intitulate atât de sugestiv, La lumina opaiţului, într‑o rememorare amplă, cu momente de mare împlinire, marcate de întâlnirea cu înalte feţe bisericeşti prezentate în carte sau de vizitarea unor locaşuri de închinăciune vestite, monumente de arhitectură sau şantiere arheologice. Şi ne‑am dat seama, cu această ocazie, că aceste două volume ne deschid calea unui pelerinaj sui‑generis, cu itinerare noi, nu numai prin locuri, ci şi prin suflete sfinte!
Aceeaşi dominantă a fost remarcată şi de domnul Radu Macovei, jurnalist, membru fondator al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, care observa în plus că autorul îşi reprezintă în text propria lume, „populată de oameni adevăraţi, ctitori ai credinţei“, dar şi de făuritori ai istoriei.
Prof. univ. dr. ing. Viorel Mânzu, de la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică a subliniat disponibilitatea cărţii de a oferi modele, într‑o lume care are tot mai multă nevoie de valori autentice. Calităţile pe care le remarca îndeosebi la aceste figuri emblematice erau cultura şi credinţa creştin‑ortodoxă, susţinându‑şi argumentaţia prin numeroase citate din capitolele lucrării. Şi ne‑am amintit în acest moment şi altceva: figurile arhetipale ale Bisericii nu trebuie să rămână numai în icoane sau pictate pe zidurile bisericilor, ele trebuie să coboare în oameni! A fost frumos şi finalul cuvântului, în care domnul profesor, un pozitivist prin formaţie, a asemănat lumina sfântă a opaiţului cu cel mai performant laser, faţă de care aceasta are avantajul de a fi eternă.
O abordare originală a problematicii în discuţie a avut prof. univ. dr. Ion Cordoneanu, decanul Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie, care şi‑a propus identificarea în texte a unor sensuri mai puţin vizibile pentru cititorul neavizat. Pornind de la parabole biblice şi recurgând la ample citate din paginile cărţii, specialistul în filozofie a demonstrat că, de fapt, „tâlharul de lumină cerească“ e un dăruitor de sfinţenie, iar înălţarea privirii e o continuă, fiebinte rugăciune.
Domnul Corneliu Antoniu, preşedintele Filialei Sud‑Est a Uniunii Scriiturilor din România a remarcat calităţile artistice ale cărţii, pe care o consideră şi un text literar, cu toate atributele şi calităţile sale, generate de plasticitatea scriiturii.
O amănunţită incursiune prin lumea celor două volume a realizat în expozeul său dl prof. univ. dr. Virgil Nistru Ţigănuş, a cărui analiză s‑a axat pe construcţia portretelor reprezentative, pe raportarea lor la textul biblic, citat frecvent, pe evocarea unor biografii pilduitoare, remarcate prin sfinţenie şi sacrificiu, toate cuprinse intr‑o sinteză amplă, pe care profesorul o numeşte „un sinaxar al recunoştinţei“.
Domnul Costel Crângan, jurnalist, referindu‑se la armonia observată în fiecare text, dar şi între capitole, s‑a gândit să asemuiască aceste Portrete. Consemnări. Amintiri, născute La lumina opaiţului, cu o „simfonie a bucuriei şi recunoştinţei“, pe care Arhiepiscopul Dunării de Jos, o înalţă prin cele două volume ale acestei cărţi către învăţătorii săi dintotdeauna.
Aflat la un moment dat printre vorbitori, semnatarul acestor rânduri a observat coerenţa textului, dincolo de o diversitate stilistică impusă de numeroşi factori, momentul discursului, tipul său, intenţia emiţătorului etc. Această unitate în multiplicitate este susţinută de o conştiinţă fermă, care‑i conferă textului coerenţă, depăşind impresia de fragmentarium sau de breviar, pe care ar putea‑o da titlul, cuprinsul, sau primele pagini. Validitatea celor afirmate se poate proba prin exerciţiul lecturii multidirecţionale, pentru a observa inextricabila unitate narativ‑factuală şi stilistică. Cu o dominantă spaţio‑temporală creştină de sorginte românească, lucrarea, în ansamblul ei, este un spaţiu de citire, dar şi de relecturare, cu virtuţi moral‑didactice exemplare.
În cuvântul său de mulţumire, Întâistătătorul Eparhiei noastre şi‑a reamintit mai înâi, cu emoţie, împrejurările pline de har dumnezeiesc în care i‑a cunoscut pe cei portretizaţi în culegerea de amintiri: „Au fost şi sunt mentorii, dascălii, interlocutorii şi conducătorii mei. Iar eu rămân ucenicul lor!“ Am extras din acest fragment o secvenţă şi am folosit‑o ca titlu al prezentării pentru că este o mărturisire de credinţă şi de fidelitate! Mi se pare fundamentală şi pilduitoare, peste vreme şi peste vicisitudini, un dar de la suflet la suflet, cum este adevărata credinţă. Cu aceste vorbe ne‑a captat Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, debarasându‑ne de crusta indiferenţei, pentru a ne da fiecăruia încredere şi emoţie în acelaşi timp. Le‑a mulţumit colaboratorilor, în primul rând preoţilor Lucian Petroaia şi Gelu Aron, colaboratori apropiaţi, prin strădania cărora această carte a putut să vadă lumina tiparului. De altfel, şi antevorbitorii remarcaseră profesionalismul Editurii Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi pe cel al Tipografiei eparhiale „Candela cuvântului“, unde cartea a fost tipărită în condiţii grafice excelente. De aceea, deşi nu poate fi citat în întregime aici, din condiţii lesne de înţeles, întregul colectiv care s‑a ocupat de această operă merită felicitări!
Am spus mai devreme că vorbele Înaltpreasfinţitului m‑au emoţionat şi o repet acum, pentru că, fără să vrea a fi exemplare, reuşesc. Iată cum îşi mărturiseşte ezitările şi îndoielile inerente oricărei creaţii: „S‑a dospit în mine trei ani această carte scrisă deja, trei ani!“ Pentru ca apoi să le mulţumească încă o dată celor care “au tras de mine“. Pentru „biruinţa gândului“, cum ar spune Cronicarul… Apoi ne‑a mulţumit tuturor, chiar dacă nu întotdeauna explicit. S‑a referit la tot ce‑au spus cei prezenţi; le‑a răspuns la aprecieri şi a continuat, cu vorbe pline de har, ideile şi teoriile expuse. Nimeni n‑a rămas nebăgat în seamă! Iar cine a dorit a putut să prelungească, cel puţin mental, dialogul, în perspectiva unei continuări viitoare.
S‑a discutat apoi atât de inspiratul titlu, La lumina opaiţului, iar Părintele Arhiepiscop a transformat simbolistica luminii începutului într‑o înflăcărată invitaţie la înţelepciune şi cultură: „Veniţi la lumina OPAIŢULUI, aici! Eu nu voi fi amfitrion, voi fi ascultător“. Se prea poate ca, din acest nobil îndemn, să se nască un cenaclu, o şcoală, sau ca un grup de intelectuali cu idei comune să coaguleze o formă de protest cultural împotriva alienării de carte, de învăţătură, de cuget.
Discursul chiriarhului a culminat cu momentul în care luminile lumeşti s‑au stins, rămânând să lumineze cu flacăra lui ancestrală doar opaiţul, şi aceasta pentru a însoţi sfintele cuvinte ale rugăciunii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel Ce eşti lumina lumii şi ai spus: «Lumina luminează în întuneric şi întunericul n‑a biruit‑o pe dânsa!…»“…
Post‑scriptum: Am spus‑o, la un moment dat, şi‑n timpul întâlnirii: această carte provoacă efervescenţă. Atâtea chipuri de părinţi duhovniceşti, vrednici de amintire, atâtea experienţe de viaţă, care s‑au reunit într‑o evlavioasă evocare, îndrumători înveşmântaţi într‑un memorial al recunoştinţei, pentru ştiinţa posterităţii. Iar învăţăcelul lor, dezvăluindu‑şi cele mai profunde unghere ale sufletului pentru a le scoate la suprafaţă. Mi‑e greu să enumăr: articole apărute în diverse publicaţii, alocuţiuni, studii de patristică, panegirice, portrete in memoriam, necrologuri, evocări pioase, dispute şi analize teologice, discursuri la diferite evenimente, dialoguri, interviuri… O multitudine de genuri şi specii vehiculate cu măiestrie, atât ca discurs oratoric (oral), cât şi livresc (în scris). Ce e mai întâi de admirat, acuitatea şi profunzimea observaţiei, argumentaţia fără cusur, fundamentarea neabătută pe învăţătura Cărţilor Sfinte, deschiderea intelectuală şi umană, sau întorsătura măiestrită a frazei? Am cules din texte nu numai litera Sfintei Scripturi, ci şi trimiterile la istorie, la arte şi literatură. Am găsit citate celebre, maxime, pilde, pe Sfântul Augustin lângă Tacitus („Sine ira et studio!“), iar pe acesta din urmă, lângă înţelepciunea populară! Din texte poţi să culegi multe învăţături, dar şi din subsolul paginilor, deoarece multe dintre evocări sunt studii în toată regula, cu un bogat aparat critic, bazat pe o bibliografie bine fundamentată, deşi, prin titlu, ele nu par a se revendica de la stilul ştiinţific.
Post‑post‑scriptum: O lansare de carte se termină de obicei cu lansarea cărţii. Aşa s‑a‑ntâmplat şi acum. În sala „Sergiu Dumitrescu“ a Muzeului Eparhial, cu cărţile pe masă, Ierarhul-autor a oferit autografe celor prezenţi, întreţinându‑se apoi, amical, cu invitaţii, cunoscuţi de ceva timp şi apropiaţi Ierarhului nostru. Iar unii dintre ei au îndrăznit a spune că aşteaptă o nouă invitaţie! La următoarea carte!
Lect. univ. dr. Cătălin Enică
„Scrierile şi omiliile părintelui Arhiepiscop Dr. Casian au o sensibilitate înrudită cu aceea a poeziei sacre. Ele se deschid hierofanic spre inefabilul mistic, aspirând către valori transcendente. Cele două volume intitulate metaforic «La lumina opaiţului» constituie un sinaxar al recunoştinţei ca anamneză a iubirii şi a credinţei – un edificiu ideal – pentru că, precum spunea Mitropolitul Antonie al Ardealului, «Zidind iubire, urci în icoană». Cele 800 de pagini transmit acel miracol al rugăciunii celor ce sunt dimpreună cu aceia care au trecut de porţile veşniciei. În acelaşi timp, ierarhul nostru, încrezător în puterea duhovnicească a rugăciunii, răspunde unei tulburătoare întrebări izvorâte dintr-o prelungă şi nedreaptă suferinţă: «Unde sunt cei care nu mai sunt?» (Nichifor Crainic). Sunt aici şi în ceruri şi ne împacă cu vremelnicia…“
Prof. univ. dr. Virgil Nistru Ţigănuş